Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 125/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Curtea de Apel TIMIŞOARA - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 125/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 30-01-2014

Dosar nr._ cod operator 2711

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 125/R

Ședința publică din 30 ianuarie 2014

Completul constituit din:

PREȘDINTE: F. I.

JUDECĂTOR: F. P.

JUDECĂTOR: V. S.

GREFIER: V. R.

Ministerul Public este reprezentat de procuror C. M. U. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de inculpatul recurent S. M., partea civilă recurentă C. O. L., și asigurătorul recurent . G. SA – Sucursala Hunedoara, împotriva sentinței penale nr. 3005 din 07.11.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ .

Mersul dezbaterilor și concluziile părților prezente au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de 20 ianuarie 2014, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și potrivit căreia având în vedere complexitatea cauzei, din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea a fost amânată pentru termenul de astăzi, când,

CURTEA,

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 3005 din 07.11.2013 pronunțată în dosarul nr._, în baza art. 178 alin. 2 Cod penal, a condamnat pe inculpatul S. M., la o pedeapsă de:

-2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de „ucidere din culpă”.

În baza art. 81 Cod penal, a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate.

În baza art. 82 Cod penal, a stabilit în sarcina inculpatului un termen de încercare cu durata de 4 (patru) ani și 6 (șase) luni, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 359 Cod de procedură penală, a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83, 84 Cod penal, a căror nerespectare conduce la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. 2 Cod penal, a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin.1, lit.”a” teza a-II-a și lit.”b” Cod penal.

În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.

A constatat că în cauză partea vătămată S. C. Județean de Urgență Timișoara nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 14 și 346 alin.1 Cod procedură penală, a admis în parte acțiunea civilă formulată în cauză de partea civilă C. O. L..

În baza art. 14 și art. 346 Cod procedură penală, raportat la art. 998, 999 Cod civil, art. 49 alin.1 și art. 50 alin.1 din Legea nr. 136/1995, a obligat inculpatul, alături de asigurătorul S.C. O. V. I. G. S.A. BUCUREȘTI, în limitele contractului de asigurare, să plătească părții civile C. O. L. următoarele sume de bani: suma de 360 lei, cu titlu de despăgubiri materiale, reprezentând cheltuieli efectuate cu deplasarea părții civile C. O. L. pe ruta Malaga – București și retur (ulterior decesului fiului) și suma de 25 000 Euro, cu titlu de daune morale.

În baza art. 4 și 7 alin. 1 din L 76/2008, a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatului S. M., în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 8642/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara înregistrat pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 04.02.2013 sub nr._, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului S. M. pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prev. de art.178 alin.2 C.pen.

În fapt s-a reținut că, în data de 24.07.2007, în jurul orei 11:30, inculpatul S. M., în timp ce conducea autoturismul marca Peugeot 206 cu numărul de înmatriculare_ pe drumul județean DJ 691 în localitatea Fibiș, dinspre localitatea Mașloc spre Timișoara, cu viteza peste limita legală de 50 km/h, în dreptul imobilului situat la nr. 414, l-a surprins și accidentat mortal pe minorul P. G.-V., în vârstă de 8 ani, care s-a angajat în traversarea drumului județean, din stânga spre dreapta sensului de mers al inculpatului, prin loc nepermis și fără să se asigure.

La data și ora mai sus menționate, inculpatul S. M. se deplasa pe drumul județean DJ 691, în localitatea Fibiș, conducând autoturismul personal marca Peugeot 206 cu nr. de înmatriculare_ dinspre localitatea Mașloc spre Timișoara cu o viteză de 73 km/h, autoturism în care se mai aflau în calitate de pasagere numitele A. T. și R. A., pe locul din dreapta față respectiv pe bancheta din spate, care doar ce au fost luate la ocazie de către inculpat din stația de autobuz din . că pe sectorul de drum pe care se deplasa inculpatul, circulația pe DJ 691 se desfășoară în ambele sensuri, cu câte o bandă de circulație pe fiecare sens, sensurile de circulație fiind delimitate de o linie simplă discontinuă, iar limita maximă de viteză admisă este de 50 km/h, fiind în interiorul localității. În aceste împrejurări, în timp ce se afla în dreptul imobilului situat la nr. 415, l-a observat la o distanță de 34 de metri în fața sa pe minorul P. G. V. în vârstă de 8 ani, care s-a angajat în traversarea drumului județean DJ 691 dinspre stânga spre dreapta sensului său de mers, în fugă, prin loc nepermis și totodată fără să se asigure temeinic în prealabil la mașinile care circulau în acel moment pe șosea. În continuare, dându-și seama că minorul nu avea de gând să îi acorde prioritate, inculpatul S. M. a acționat mecanismul de frânare însă, din cauza vitezei cu care se deplasa, nu a reușit să oprească în condiții de siguranță autoturismul pe care îl conducea și să evite impactul cu acesta, lovindu-l violent cu partea din față a mașinii, lovitură în urma căreia victima P. G. V. a fost proiectată mai întâi pe capota motorului după care în șanțul de la marginea din dreapta a drumului și totodată a direcției de mers a mașinii, mașină pe care inculpatul a reușit apoi să o oprească la mică distanță de locul coliziunii.

Accidentul de circulație a avut ca urmare decesul minorului P. G. V. la scurt timp după impactul cu autoturismul, în cursul aceleiași zile de 24.07.2007, moartea acestuia fiind, potrivit concluziilor raportului medico-legal de necropsie nr. 373/A/01.10.2007 întocmit de către I.M.L. Timișoara, de natură violentă și a fost cauzat de insuficiența acută cardio-respiratorie consecutivă unui politraumatism cu fracturi craniene, hemoragie cerebrală, contuzii pulmonare, cardiace, hepatice, cu ruptură de splină, rinichi și hemoperitoneu.

La scurt timp de la producerea evenimentului rutier, agenții de poliție din cadrul Poliției Municipiului Timișoara – Biroul Rutier și un ofițer criminalist din cadrul IPJ T. s-au deplasat la locul incidentului, ocazie cu care, conform procesului-verbal de cercetare la fața locului și schiței de orientare a locului accidentului din data de 24.07.2007, au constatat mai întâi că minorul P. G. V. a fost deja transportat la S. C. Județean Timișoara de către șeful de post din comună, după care au identificat poziția în care s-a oprit autoturismul Peugeot 206 în cauză după ce a lovit victima, respectiv pe sensul de mers dinspre Mașloc spre Timișoara, parțial pe carosabil iar cu roata din spate pe acostamentul din dreapta, oblic spre axul drumului, la o distanță de 5 m de calea de acces la imobilul de la nr. 414, stabilind apoi că în zona producerii accidentului nu există indicator sau marcaj care să reglementeze traversarea pietonală, iar la . indicatorul de reglementare a vitezei pentru autoturisme la 50 km/h. Totodată, în șanțul situat la marginea din dreapta a sensului de circulație a inculpatului, la o distanță de aproximativ 2 m în dreapta poziție în care a fost găsită mașina, organele de poliție au identificat o pată de sânge ce provenea de la minor, care confirmă astfel locul în care a căzut victima după ce a fost lovită frontal de autoturism, iar pe sensul de deplasare al inculpatului au descoperit 2 urme de frânare egale ce proveneau de la roțile autoturismului_ condus de acesta, în lungime de 32,50 metri, ambele avându-și originea la o distanță de 2,70 m înainte de calea de acces la imobilul nr. 415, urma din dreapta fiind la o distanță de 0,5 metri de marginea din dreapta a carosabilului, urmele de frânare probând așadar manevrele mai sus menționate și pe care inculpatul S. M. le-a efectuat în vederea evitării coliziunii cu pietonul.

În continuare, agenții de poliție au constatat că autoturismul_ implicat în accidentul rutier, autoturism care, potrivit certificatului de înmatriculare și procesului-verbal din data de 08.01.2013 întocmit de procuror în urma verificării în baza de date a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor – CEDAM, corespundea din punct de vedere tehnic, având ITP valabilă, și de asemenea, era asigurat valabil de răspundere civilă auto în data producerii accidentului la . G. SA, prezenta avarii la masca din față și la capota motorului, care era înfundată în partea din față, avarii care certifică astfel locurile în care autovehiculul condus de inculpat a intrat în contact direct cu minorul și care, alături de pata de sânge identificată în șanț certifică totodată concluziile raportului de necropsie potrivit căruia leziunile de violență suferite de victimă pot fi rezultatul lovirii cu și de corpuri dure.

De asemenea, fiind vorba de un accident de circulație soldat cu victimă, inculpatul S. M. a fost testat cu aparatul alcooltest Dräger .-0121 după care, la spital a fost examinat clinic iar apoi i s-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, stabilindu-se faptul că nu se afla sub influența alcoolului în momentul producerii accidentului, având o concentrație de 0,00 g/l alcool pur atât în aerul expirat cât și în sânge, aspecte certificate de printer-ul ARSA-0093 din data de 24.07.2007 al aparatului alcooltest, cu nr. test_ de la ora 12:13, de procesul-verbal de prelevare și buletinul de examinare clinică din 24.07.2007 și de buletinul de analiză toxicologică-alcoolemiei nr. 681/A/30.07.2007.

Mijloacele de probă din dosarul de urmărire penală au fost: declarația învinuitului S. M. din 18.05.2012 (filele 79-80); declarația martorului P. F.-V. din 04.12.2012 (fila 29); declarația martorei R. A. din 17.10.2012 (fila 30); declarația martorei A. T. din 31.08.2009 (fila 38); declarația martorului asistent Neșcu D.-I. din 17.10.2012 (fila 40); declarația părții civile C. O.-L. din 31.03.2012 (fila 15); procesul-verbal de cercetare la fața locului și schița de orientare a locului accidentului rutier din data de 24.07.2007 (filele 4-6); planșa fotografică nr. 953/24.07.2007 cuprinzând aspecte de la investigarea tehnico-științifică a locului accidentului (filele 8-12); copia certificatului de deces al minorului P. G.-V. (fila 20); raportul medico-legal de necropsie nr. 373/A/01.10.2007 întocmit de I.M.L. Timișoara (filele 21-23); printer-ul ARSA-0093 al aparatului alcooltest din data de 24.07.2007, cu nr. test_ (fila 70); copia permisului de conducere al învinuitului și copia certificatului de înmatriculare al autoturismului_ condus de acesta (fila 71); buletinul de analiză toxicologică-alcoolemiei nr. 681/A/30.07.2007 întocmit de I.M.L. Timșoara (fila 72); procesul-verbal de prelevare a probelor de sânge și buletinul de examinare clinică din data de 24.07.2007 (fila 73) și procesul-verbal din data de 08.01.2013 întocmit de procuror în urma verificării autoturismului_ în baza de date CEDAM (fila 87).

În cauză, C. O.-L., mama victimei P. G.-V., s-a constituit parte civilă în procesul penal, în faza de urmărire penală, cu suma de 20.000 de lei reprezentând daune materiale și cu suma de 500.000 de euro reprezentând daune morale.

S. C. Județean de Urgență Timișoara nu s-a constituit parte civilă în prezenta cauză penală (f.42-43 – dosar instanță).

În cauză a fost introdus în calitate de asigurător de răspundere auto obligatorie S.C. O. V. I. G. S.A. București.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut situația de fapt descrisă în rechizitoriu.

Starea de fapt reținută a rezultat din declarațiile martorului ocular P.-F. V. care, în depoziția sa din data de 04.12.2012 (fila din dosarul de urmărire penală) a descris modul și împrejurările în care s-a produs în ziua de 24.07.2007 accidentul de circulație. Acesta a arătat că în timp ce se afla împreună cu P. G. V. în dreptul imobilului situat la nr. 462, vis-a-vis de imobilul de la nr. 414, și se jucau, cei doi fiind și de vârste apropiate, martorul având la vremea respectivă 7 ani, a observat la un moment dat cum pe șosea se deplasa dinspre Timișoara spre L. o mașină mare, autobuz sau camion, precizând apoi că după ce respectiva mașină a trecut de locul în care se aflau, a văzut cum minorul P. G. V., care s-a angajat în traversarea drumului dinspre stânga spre dreapta direcției de mers L.-Timișoara, a fost lovit de autoturismul Peugeot 206 ce circula dinspre L. spre Timișoara. Aceste declarații au fost reluate cu ocazia audierii martorului în faza de judecată acesta precizând că P. G. V., în timp ce se jucau în dreptul imobilului de la nr. 414, s-a speriat de o femeie care s-a apropiat atunci de copii și a vrut să se întoarcă acasă.

Depoziția martorului ocular P. F.-V. a fost confirmată pe de o parte de declarația din data de 17.10.2012 a martorei R. A. și de declarația din 31.08.2009 a martorei A. T.. R. A., pasageră pe bancheta din spate, locul din dreapta, în autoturismul condus de inculpat în momentul producerii accidentului de circulație a arătat faptul că, după ce în prealabil, din stația de autobuz din stația Fibiș, ea și martora A. T. au fost luate la ocazie de către inculpat, în timp ce se îndreptau către Timișoara și înainte de a ieși din . un moment dat cum inculpatul a frânat brusc, după care a auzit o bubuitură iar imediat a observat că victima a fost proiectată în șanț.

Martora A. T., care în momentul producerii accidentului ocupa locul din dreapta șoferului, a arătat la rândul ei că aproape de ieșirea din localitatea Fibiș, l-a observat în față pe minorul P. G. V. cum traversa în fugă șoseaua, de la stânga spre dreapta în sensul de mers al autoturismului condus de inculpat, după ce din sens opus a trecut un autobuz sau tir, menționând apoi că ulterior nu a mai fost atentă la ce s-a întâmplat deoarece s-a uitat la bordul mașinii în care se afla, precizând însă că între timp a auzit o bubuitură puternică iar apoi a realizat că autoturismul l-a lovit pe minorul P. G. V..

Audiat fiind de către organul de cercetare penală la data de 18.05.2012, inculpatul S. M. a recunoscut că în timp ce conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe DJ 691 în localitatea Fibiș l-a lovit mortal pe minorul P. G. V., susținând însă că din punctul său de vedere nu are nicio vină deoarece nu putea evita coliziunea cu victima în condițiile date. De asemenea, vizavi de împrejurările în care s-a produs accidentul de circulație, inculpatul a arătat că minorul s-a angajat în traversarea drumului dinspre dreapta spre stânga sensului său de mers, în fugă și imediat după ce de el a trecut un autovehicul tip “dubiță TV”despre care inculpatul a menționat că circula în fața sa, precizând că practic victima i-a sărit în față și astfel nu a mai putut să o evite deși a frânat și a tras de volan stânga.

Afirmațiile inculpatului referitoare la direcția de traversare a șoselei de către minor precum și la aspectul că acesta i-a sărit brusc în față au fost înlăturate de către instanță, acestea necoroborându-se cu restul probelor din cauză. Conform raportului de expertiză criminalistică nr. 110/_ realizat de laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice Timișoara, victima a traversat de la stânga la dreapta, față de direcția de deplasare a autoturismului, fiind expuse trei considerente. În primul rând tabloul lezional al victimei, descris în raportul medico-legal nr. 373/A/01.10.2007, pune în evidență un mecanism de lovire-proiectare cu multiple leziuni pe ambele părți ale corpului. Analizând, însă, în detaliu aceste leziuni, s-a constatat că cele mai grave sunt situate pe partea dreaptă a corpului, cu referire la . femurului drept, contuzia ficatului la nivelul extremității laterale a lobului drept, ruptură rinichi drept, iar leziunile situate pe partea laterală stângă a corpului sunt reprezentate în principal de excoriații și echimoze,care sunt specifice mecanismului de proiectare în șanțul din partea dreaptă a drumului.

Pe de altă parte, o deplasare a victimei în fugă, așa cum reiese din probatoriul testimonial administrat, pune în evidență o componentă semnificativă a forței de inerție a corpului pe direcția sa de deplasare, respectiv perpendicular pe axul drumului.

Potrivit raportului de expertiză criminalistică s-a putut constata că în situația în care victima s-ar fi deplasat de la dreapta la stânga, atunci poziția finală a acesteia ar fi fost cel puțin pe sensul de deplasare Timișoara-Mașloc,dacă nu chiar în șanțul din partea stângă a direcției autoturismului. Or, așa cum reiese din cercetarea locului faptei, victima a fost proiectată în șanțul din partea dreaptă, în locul unde a fost identificată o pată de sânge. Nu în ultimul rând, examinarea avariilor autovehiculului pune în evidență faptul că un prim contact între autoturism și victimă a avut loc la nivelul părții frontale, în zona mediană. În acest moment s-a putut produce . de femur drept a victimei. În faza următoare, victima fiind preluată pe capota motor, s-a creat o urmă de destratificare și o îndoire a capotei la marginea dinspre parbriz a acesteia.

Afirmațiile inculpatului au fost contrazise și de conținutul raportului de expertiză criminalistică nr. 35/28.02.2012 întocmit de către Institutul Național de Expertize Criminalistice București, a doua expertiză în cauză, raport în care s-a descris o dinamică a accidentului de circulație identică cu cea reținută mai sus și din care reiese că simulările impactului cu pietonul în cele două ipoteze, folosind programul Virtual Crash 2.2, au condus la concluzia că în situația în care victima ar fi traversat de la dreapta la stânga, așa cum susține inculpatul, aceasta ar fi fost proiectată în stânga traiectoriei autoturismului, deci nicidecum în șanțul din dreapta sensului de mers al mașinii. Mai mult, conform aceluiași raport de expertiză, varianta în care victima a traversat drumul de la stânga spre dreapta sensului de deplasare al autoturismului condus de către inculpat este singura plauzibilă deoarece doar în această situație pietonul putea fi proiectat în partea dreaptă a traiectoriei autoturismului, mai ales că, din fotografiile judiciare operative efectuate la fața locului se observă că pe segmentul situat anterior podețului în zona căruia s-a produs coliziunea, urmele de frânare au o ușoară orientare oblic dreapta, urma de frânare din dreapta fiind chiar la limita din dreapta a carosabilului, direcția urmelor conducând la concluzia că inculpatul, în timp ce se deplasa frânat a și virat ușor spre dreapta atunci când l-a observat pe minor că traversa ., manevră pe care a efectuat-o tocmai pentru a evita impactul. Totodată, potrivit calculelor efectuate în cauză de experți a rezultat că locul impactului inițial dintre mașină și minorul P. G. V. s-a situat pe sensul de deplasare al inculpatului, la aproximativ 0,9 m de marginea din dreapta a carosabilului, deci după ce minorul a apucat să parcurgă în câmpul vizual al inculpatului o distanță de circa 5,15 m din momentul în care s-a declanșat starea de pericol pentru inculpat, adică din momentul în care minorul a pătruns pe suprafața carosabilului cu scopul de a traversa, de la marginea din stânga a șoselei spre dreapta, raportat la direcția de circulație a inculpatului.

Din conținutul aceluiași raport a mai rezultat că, pe de o parte, viteza autoturismului în momentul impactului cu pietonul a fost de circa 37 km/h, cu mențiunea că pentru această valoare a vitezei corpul victimei ar fi fost proiectat în apropierea zonei în care s-a identificat pata de sânge, iar pe de altă parte că, viteza inițială de deplasare a autoturismului anterior frânării, deci în momentul sesizării stării de conflict rutier de către inculpatul S. M., stare de pericol care a apărut în momentul în care inculpatul a observat faptul că minorul P. G. V. s-a angajat în traversarea drumului fără să se asigure temeinic, inculpatul aflându-se în momentul declanșării acestei stări de pericol la o distanță de 34 metri de minor, a fost de aproximativ 73 km/h.

De asemenea, având în vedere concluziile raportului de expertiză criminalistică întocmit în cauză, a mai reieșit cu certitudine și faptul că inculpatul S. M. putea evita accidentul dacă ar fi circulat cel puțin cu viteza de 52 km/h, deci cu atât mai mult dacă ar fi avut viteza legală de 50 km/h, deoarece în acest caz ar fi putut opri autoturismul în mai puțin de 34 metri, adică înainte de locul în care minorul a început traversarea șoselei, viteza de deplasare a autoturismului fiind prin urmare una din cauzele producerii accidentului de circulație, alături bineînțeles și de comportamentul minorului P. G. V., care a traversat . și fără să se asigure temeinic în prealabil, astfel cum s-a reținut inclusiv în raportul de expertiză.

Pe de altă parte, atât martorul ocular Prohanca F. V. cât și martora A. T. au confirmat că victima s-a angajat în traversare drumului dinspre stânga spre dreapta sensului de deplasare al inculpatului, după ce din stânga victimei, deși de pe sensul opus de mers al inculpatului, a trecut un autovehicul gen camion ori autobuz, timp în care, așa cum precizează martora A. T., în fața autoturismului condus de inculpat și în care ea ocupa locul din dreapta față nu circula o altă mașină.

Declarația martorului ocular Prohanca F. V. precum și declarațiile martorelor R. A. și A. T. s-au coroborat atât cu conținutul și concluziile rapoartelor de expertiză criminalistică anterior menționate, cât și cu conținutul procesului-verbal de cercetare la fața locului și schiței de orientare a locului accidentului, înscrisuri care se coroborează la rândul lor cu planșa fotografică nr. 953/24.07.2007 ce cuprinde aspecte de la investigarea tehnico-științifică a locului faptei întocmită de IPJ T. - Serviciul Criminalistic, în care se pot observa mult mai clar detalii ale direcției din care circula autoturismul Peugeot 206 implicat în evenimentul rutier și ale direcției de traversare a drumului județean de către victimă, detalii ale poziției în care s-a oprit autoturismul după coliziunea cu minorul și ale locului în care a fost proiectat minorul în șanț după impact și unde a fost identificată ulterior pata de sânge, ale avariilor descoperite pe carosabil și traiectoria acestora, cât și cu conținutul și concluziile raportului de expertiză criminalistică anterior menționat.

De remarcat faptul că inculpatul, S. M., cu ocazia prezentării materialului probator de urmărire penală din data de 08.01.2013 și în urma studierii probatoriului administrat în cauză, din care a rezultat cu certitudine că dacă circula cu viteza legală de 50 km/h ar fi putut evita accidentul de circulație, a recunoscut culpa sa la producerea accidentului de circulație.

În drept, fapta inculpatului S. M. care, în data de 24.07.2007, în jurul orei 11:30, în timp ce conducea autoturismul marca Peugeot 206 cu numărul de înmatriculare_ pe drumul județean DJ 691 în localitatea Fibiș, dinspre localitatea Mașloc spre Timișoara, cu viteza peste limita legală de 50 km/h, în dreptul imobilului situat la nr. 414, l-a surprins și accidentat mortal pe minorul P. G.-V., care s-a angajat în traversarea drumului județean, din stânga spre dreapta sensului de mers al inculpatului, prin loc nepermis și fără să se asigure, a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin.(2) din Codul penal.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunii de ucidere din culpă a constat în săvârșirea unei acțiuni sau inacțiuni periculoase pentru viața persoanei, o conduită greșită într-o împrejurare periculoasă, care provoacă doar posibilitatea ca, în anumite situații, să se declanșeze consecințe grave pentru viața persoanei. Elementul material a constat în acțiunea inculpatului S. M. care, în timp ce conducea autoturismul marca Peugeot 206 cu nr. de înmatriculare_ pe drumul județean DJ 691 în localitatea Fibiș, a lovit cu partea din față a autoturismului victima P. G. V., angajată în acel moment în traversarea drumului prin loc nepermis.

Urmarea imediată a constat în decesul minorului P. Gabrile V. care, după coliziunea cu autovehiculul condus de inculpat, a fost proiectat în șanțul din dreapta drumului, suferind un politraumatism cu fracturi craniene, hemoragie cerebrală, contuzii pulmonare, cardiace, hepatice, cu ruptură de splină, rinichi și hemoperitoneu, leziuni care au dus la insuficiență acută cardio-respiratorie iar în final la deces, conform raportului medico-legal de necropsie nr. 373/A/01.10.2007 întocmit de către I.M.L. Timișoara.

În cauză au fost incidente dispozițiile prevăzute de art.178 alin.2 din C.pen., moartea minorului P. G. V. fiind urmarea nerespectării de către inculpat a dispozițiilor legale și a măsurilor de prevedere referitoare la conducerea pe drumurile publice a unui autoturism.

În acest sens, lovirea victimei care s-a angajat în traversarea drumului a fost cauzată de conducerea de către inculpat a autoturismului Peugeot 206 cu nr. de înmatriculare_ cu o viteză de 73 km/h, peste limita legală maximă admisă în localitate, de 50 km/h. Dacă inculpatul s-ar fi deplasat cu o viteză de 52 km/h deci cu atât mai mult dacă s-ar fi deplasat ci viteza legală, ar fi avut posibilitatea să evite impactul și să oprească în timp util autovehiculul, astfel cum rezultă din raportul de expertiză criminalistică.

Prin urmare, acțiunea inculpatului a încălcat dispozițiile legale prevăzute de:

- art.48 din OUG nr.195/2002, potrivit cărora, conducătorul de vehicul trebuie să adapteze viteza în funcție de condițiile de drum astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță.

- art. 49 alin.(1) din OUG nr. 195/2002, potrivit căruia limita maximă de viteză în localități este de 50 km/h.

În ceea ce privește legătura de cauzalitate, în cazul infracțiunii de ucidere din culpă moartea victimei a trebuit să fie rezultatul acțiunii sau inacțiunii făptuitorului.

Doctrina și practica judiciară au statuat că pentru stabilirea existenței legăturii de cauzalitate în latura obiectivă a infracțiunii trebuie să fie respectate următoarele reguli : se va stabili, în primul rând, antecedența cauzală – respectiv se vor identifica – în antecedența rezultatului – toate contribuțiile umane care ar putea avea legătură cauzală cu acesta. Pentru verificare valorii cauzale a acestor contribuții, urmează să se examineze legătura concretă pe care ele au avut-o cu producerea rezultatului, luându-se în considerare și cea mai mică legătură efectivă, folosindu-se criteriul sine qua non – izolându-se ipotetic fiecare contribuție, spre a se vedea dacă, în lipsa ei, rezultatul s-ar fi produs în același mod și în aceleași proporții.

În cazul pluralității de contribuții, a trebuit să se constate legătura dintre ele, lanțul lor neîntrerupt, ținându-se cont de faptul că întreruperea nu poate avea loc decât prin intervenția unui nou lanț cauzal, fără conexiune cu primul. Dacă celelalte contribuții intervenite ulterior nu aparțin unui lanț cauzal, ci acționează în cadrul aceluiași proces cauzal, legătura de cauzalitate nu este întreruptă.

În antecedența cauzală a rezultatului au putut fii reținute numai acele contribuții cu privire la care s-a stabilit nu numai aspectul fizic, ci și aspectul psihic al legăturii de cauzalitate. În cazul infracțiunilor de culpă, legătura sub aspect psihic a fost realizată atunci când făptuitorul nu și-a dat seama că actul său ar putea produce urmarea, deși putea și trebuia să-și dea seama de aceasta sau când și-a dat seama de posibilitatea producerii urmării, dar a considerat în mod greșit că aceasta nu va avea loc – fiind suficient să se constate că făptuitorul trebuia și putea să-și dea seama de urmarea periculoasă pe care contribuția sa ar putea-o produce.

Legătura cauzală a trebuit să fie stabilită și în raport cu împrejurările cu legătură de cauzalitate – persoana ar fi trebuit și ar fi putut să cunoască împrejurarea cu legătură de cauzalitate sau să prevadă ivirea ei.

În antecedența cauzală a accidentului de circulație se înscrie și conduita victimei care a traversat drumul județean DJ 691 din localitatea Fibiș în fugă, printr-un loc nepermis, fără să se asigure temeinic în prealabil. Fără această împrejurare accidentul de circulație nu ar fi avut loc. În acest sens o supraveghere atentă a minorului de către persoana care avea obligația de creștere, educare și supraveghere a acestuia ar fi împiedicat producerea evenimentului.

Potrivit art. 72 alin.(4) din OUG nr. 195/2002, pietonii surprinși și accidentați ca urmare a traversării prin locuri nepermise, la culoarea roșie a semaforului destinat acestora, sau a nerespectării altor obligații stabilite de normele rutiere poartă întreaga răspundere a accidentării lor, în condițiile în care conducătorul vehiculului respectiv a respectat prevederile legale privind circulația prin acel sector. Această prevedere legală nu este incidentă în speță deoarece conducătorul autoturismului, inculpatul S. M. nu a respectat prevederile legale pentru acel sector de drum, circulând cu o viteză de 73 km/h, peste limita legală de 50 km/h. Această împrejurarea are legătură de cauzalitate cu decesul minorului P. G. V., deoarece inculpatul ar fi avut posibilitatea de a evita accidentul dacă ar fi avut o viteză de 52 km/h, viteză care ar fi permis oprirea autoturismului în timp util.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârșit infracțiunea din culpă cu prevedere, întrucât a cunoscut că, prin deplasarea sa în localitate cu viteză peste limita admisă, există posibilitatea producerii unui accident de circulație, în sensul că va lovi victima care era angajată în traversarea drumului județean dinspre stânga spre dreapta sensului său de mers, realizând implicit că în urma impactului dintre autoturism și victimă, îi va produce acesteia vătămări care să conducă la decesul ei, rezultat pe care nu l-a urmărit și nici nu l-a acceptat, socotind fără temei că nu se va produce, apreciind că prin deplasarea sa prudentă pe șosea, va putea evita impactul cu un eventual alt participant la trafic.

La individualizarea pedepsei, conf. art. 72 C.p., instanța a avut în vedere persoana inculpatului, în special faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, dar și atitudinea procesuală a inculpatului, faptul că, deși a circulat cu o viteză mult peste limita legală, nu recunoaște să fi avut vreo vină în cele petrecute și susține că în nici un caz el nu ar fi putut evita accidentul.

Totodată, instanța a avut în vedere gradul de pericol social al infracțiunii reținute în sarcina sa, dat de împrejurările producerii accidentului, produs ca urmare a culpei comune a victimei, precum și urmarea faptei, constând în decesul victimei.

La decesul minorului P. G. V., în vârstă de 8 ani, a concurat și acțiunea sa imprudentă constând în traversarea drumului DJ 691 prin loc nepermis, fără a se asigura înainte și în fugă. Acesta s-a angajat în traversarea drumului contrar dispozițiilor art. 72 alin.(3) din OUG nr. 195/2002 și art. 167 din HG nr. 1391/2006 privind regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, conform cărora traversarea drumului public de către pietoni se face perpendicular pe axa acestuia, numai prin locurile special amenajate și semnalizate corespunzător, iar în lipsa acestora, în localități, pe la colțul străzii, numai după ce s-au asigurat că o pot face fără pericol pentru ei și pentru ceilalți participanți la trafic, și care de asemenea interzic pietonilor să traverseze drumul public prin alte locuri decât cele permise.

Pentru considerentele expuse mai sus, instanța a condamnat inculpatul.

În ceea ce privește latura civilă, instanța a constatat că partea civilă C. O. L., mama victimei P. G. V., s-a constituit parte civilă cu suma de 20.000 de lei reprezentând daune materiale și cu suma de 500.000 de euro reprezentând daune morale.

S. C. Municipal de Urgență Timișoara nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Autoturismul Peugeot 206 cu nr. de înmatriculare_ condus de inculpatul S. M. a fost asigurat valabil de răspundere civilă auto la . G. S.A. BUCUREȘTI, și totodată, cu ITP valabil, conform certificatului de înmatriculare(fila 40 dosar UP), astfel încât pentru recuperarea prejudiciul generat prin infracțiune, în cauză a fost citat asigurătorul.

Conform art. 14 alin.(3) C.proc.pen., repararea pagubei se face potrivit dispozițiilor legii civile.

Analizând răspunderea pentru fapta proprie a inculpatului, potrivit art.998 C.civ., „orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara” iar potrivit art.999 C.civ., „omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa dar și de acela cea a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa”.

Textele legale citate instituie principiul răspunderii pentru fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu al cărei conținut îl constituie obligația civilă de reparare a prejudiciului cauzat și presupune întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unei fapte ilicite; existența unui prejudiciu; existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, condiții ce se regăsesc întrunite cumulativ în cauză, astfel cum s-a reținut cu ocazia analizării laturii penale.

Sub aspectul prejudiciului material instanța a constatat că acesta trebuie să fie cert atât în privința existenței cât și a posibilității de evaluare, condiție care nu este realizată decât în parte. Din înscrisurile depuse în dovedirea laturii civile, instanța a reținut că sunt dovedite doar cheltuielile efectuate cu transportul cu avionul pe ruta Malaga - București și retur, după decesul victimei, contravaloarea biletului de avion fiind de 360 de lei.

Sub aspectul daunelor morale, respectarea principiului reparării prejudiciului în vederea asigurării unei reparații juste și echitabile a acestuia reprezintă o garanție a imperativului respectării dreptului persoanei la judecată în mod echitabil a cauzei sale de către o instanță care să hotărască atât cu privire la temeinicia acuzației penale cât și asupra încălcării drepturilor și obligațiilor cu caracter civil.

Prejudiciul moral, parte din prejudiciul total cauzat părții civile, constă în consecința negativă și directă a unei fapte culpabile și care aduce atingere valorilor nepatrimoniale a persoanei vătămate.

În legătură cu criteriile de stabilire a acestora, în jurisprudență s-a stabilit că “nu se poate apela la probe materiale, judecătorul fiind singurul care, în raport cu consecințele, pe oricare plan, suferite de partea civilă, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală, care să compenseze pentru partea civilă ceea ce îi lipsește ca urmare a faptei săvârșite de inculpat”.

În privința cuantumului daunelor morale, instanța este în drept să aprecieze în raport de consecințele suferite de partea civilă, pe orice plan, de repercusiunile de ordin moral. Partea civilă C. O. L. va fi nevoită să trăiască cu amintirea dureroasă a pierderii copilului în vârstă de doar 8 ani într-un tragic accident de circulație.

Pentru ca suma ce va fi acordată cu titlu de daune morale să reprezinte o justă satisfacție acordată părții civile, asigurându-se posibilitatea acesteia de a surmonta perioada ulterioară decesului, sub aspectul suferințelor psihice, pentru prejudiciul încercat, fără însă a constitui pentru aceasta o sursă de îmbogățire fără justă cauză, instanța apreciază că suma de 25.000 de euro este în măsură să contribuie la acoperirea prejudiciului moral.

La stabilirea acestei sume instanța a avut în vedere și faptul că inculpatul nu este singurul responsabil de evenimentul nedorit, la acesta contribuind și culpa victimei, reținută ca atare de către instanță, alături de cea a inculpatului

Împotriva acestei sentințe, în termen legal au formulat recurs partea civilă, inculpatul și asigurătorul.

Inculpatul a arătat că se impune achitarea sa raportat la împrejurarea că, în producerea accidentului, victima a avut o culpă exclusivă, iar în subsidiar apreciază că în ce privește culpa sa, aceasta nu poate fi reținută decât în proporție de 10%.. Arartă că victima a traversat . loc nepermis și fără să se asigure, victima sărind practic în fața autoturismului.

Inculpatul invocă prevederile art. 72 din OUG 195/2002. Susține că victima a traversat . la stânga, aspect ce rezultă din declarația martorei A. T..

Asigurătorul solicită reducerea daunelor morale. Arată că, deși aprecierea judecătorului privind evaluarea daunelor morale este una subiectivă, totuși criteriile ce stau la baza cuantumului despăgubirilor sunt obiective. Astfel motivarea instanței trebuia să vizeze și raportarea pretențiilor la condițiile socio-economice individuale ale părții civile și ale inculpatului Mai susține că nu poate fi obligat la plata cheltuielilor judiciare conform pct. 6 din Ordinul_ emis de CSA.

Partea civilă a învederat oral motivele de recurs arătând că solicită majorarea daunelor stabilite de prima instanță

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit dispozițiilor art. 385⁶ alin.1 și 3 C.pr.pen, Curtea constată că recursurile promovate de inculpat, partea civilă și asigurător sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

În deliberare cu privire la recursurile formulate de inculpat, partea civilă și asigurător, analizând probatoriul administrat atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de judecată, instanța de recurs a reținut în esență aceeași stare de fapt cu precizarea că prima instanță, deși a reținut deși a stabilit o culpă a victimei în producerea accidentului, nu a precizat procentul reținut în sarcina inculpatului și victimei, acesta prezentând importanță atât referitor la latura penală, cât mai ales în ce privește cuantumul despăgubirilor, inculpatul neputând fi obligat la despăgubiri decât în raporta de propria sa culpă.

Se cuvine a preciza că instanța de recurs deși va reține în concret proporția culpelor concurente ale inculpatului și victimei, aceasta împrejurare nu a fost de natură să modifice în conținutul său, dispozitivul sentinței penale recurate, astfel că a procedat la respingerea recursurilor formulate, pentru considerentele următoare.

În esență, instanța de recurs reține următoarea stare de fapt:

Cu privire la starea de fapt, singura critică adusă de inculpat acesteia este împrejurarea că victima a traversa . spre stânga a sensului său de mers, astfel că acesta a intrat intempestiv în fața sa, nemaivând timpul necesar pentru frânare.

Instanța de recurs reține că prima instanță a motivat în mod temeinic reținerea acestei stări de fapt, pe care a stabilit-o atât în funcție de declarațiile martorilor, cât și față de concluziile rapoartelor de expertiză întocmite în cauză și care au reliefat împrejurarea că proiectarea victimei spre dreapta, unde au fost descoperite urmele de sânge este consecința directă a deplasării victimei dinspre stânga spre dreapta, probe ce se coroborează și cu leziunile produse victimei pe partea dreaptă a corpului.

În esență, instanța de recurs apreciază că nu este de natură a-l disculpa pe inculpat împrejurarea că victima ar fi traversa . spre stângă întrucât esențialmente în gradul de culpă al inculpatului s-a reținut încălcarea dispozițiilor legale referitoare la viteza legală.

Potrivit dispozițiilor art. 72 al. 4 din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice „pietonii surprinși și accidentați ca urmare a traversării prin locuri nepermise, la culoarea roșie a semaforului destinat acestora, sau a nerespectării altor obligații stabilite de normele rutiere poartă întreaga răspundere a accidentării lor, în condițiile în care conducătorul vehiculului respectiv a respectat prevederile legale privind circulația prin acel sector”.

Având în vedere faptul că inculpatul la rândul său nu a respectat prevederile legale privind circulația pe sectorul de drum pe care a avut loc accidentul, nesocotind dispozițiile art. 48 și 49 din OUG 195/2002, instanța de recurs reține în proporție egală culpa inculpatului și a victimei la săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

În acest sens, critica inculpatului referitoare reținerea culpei exclusive a victimei în săvârșirea faptei nu poate fi primită. De asemenea, Curtea apreciază că nu poate fi reținută nici culpa victimei într-o proporție mai mare la producerea accidentului, având în vedere cele descrise anterior referitor la comportamentul inculpatului în trafic și viteaza avută de autoturismul său în localitate.

Deși, reține o culpă de 50% a victimei în producerea accidentului, instanța de recurs a menținut sentința primei instanțe, apreciind că nu sunt motive de modificare a sentinței penale în ceea ce privește dispozitivul ca parte executorie a sentinței.

În ceea ce privește încadrarea juridică, fapta comisă de către inculpat întrunesc elementele constitutive al infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 178 alin. 2 Cod Penal.

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, prima instanță în mod corect s-a raportat la criteriile generale de individualizare reglementate de prevederile art. 72 C.pen., respectiv gradul de pericol social al faptei comise, persoana inculpatului, împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală, modul de comitere a faptei, aplicând inculpatului o pedeapsă spre minimul special.

Potrivit dispozițiilor art. 52 C.p. pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului; scopul acesteia fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială.

Atingerea dublului scop preventiv și educativ al pedepsei este condiționată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte și durata sancțiunii și natura sa pe de altă parte.

Instanța de recurs reține că pentru a conduce la atingerea scopului prevăzut de legiuitor, pedeapsa trebuie să fie adecvată particularităților fiecărui individ și rațională, să fie adecvată și proporțională cu gravitatea faptelor comise. Astfel, Curtea reține că limitele de pedeapsă ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului, sunt de la 2 la 7 ani, că infracțiunea este săvârșită din culpă, că inculpatul nu are antecedente penale, iar în producerea accidentului o parte din culpă aparține și victimei. Cu toate acestea, instanța nu poate reține ca circumstanță atenuantă împrejurarea că, accidentul s-a produs și din culpa concurentă a victimei, întrucât inculpatul, deși conștient de partea sa de culpă și de normele legale încălcate, nu a dat dovadă că a conștientizat rezultatul faptei sale.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța de recurs reține că partea C. O. L., mama victimei, s-au constituit părți civile cu suma de 20.000 lei daune materiale și câte 500.000 euro daune morale.

Prima instanța a analizat cererile formulate de către partea civilă reținând în mod corect că pretențiile părții civile referitor la daune materiale nu sunt justificate cu înscrisuri decât parțial.

În ceea ce privește acordarea daunelor morale, instanța de recurs reține că daunele morale sunt consecințele negative de natură nepatrimonială cauzate unei persoane, prin fapta ilicită și culpabilă a altei persoane care constau în atingeri aduse personalității fizice, psihice și sociale, prin lezarea unui drept nepatrimonial, prejudiciu a cărui reparare prin compensare bănească urmează regulile răspunderii civile delictuale.

În absența unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a daunelor morale, acestea sunt stabilite de instanța de judecată în raport cu consecințele negative suferite de părțile civile, importanța valorilor lezate acestora, în ce măsură au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite, în ce măsură le-au fost afectate situația familială, socială.

Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 2617 din 9 iulie 2009 pronunțată în recurs, referitor la despăgubirile ce reprezintă daune morale, a statuat că despăgubirile pentru daune morale se disting de cele pentru daune materiale prin faptul că acestea nu se probează, ci se stabilesc de instanța de judecată prin evaluare. În acest scop, pentru ca evaluarea sa nu fie una subiectivă ori pentru a nu se ajunge la o îmbogățire fără just temei, în cazul infracțiunilor contra persoanei este necesar să fie luate în considerare suferințele fizice și morale susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta săvârșită de inculpat, precum și de toate consecințele acesteia, așa cum rezultă din probe administrate. Înalta Curte a mai apreciat că întinderea răspunderii civile delictuale nu este limitată de posibilitățile de plată ale inculpatului, principiul aplicabil fiind cel al reparării integrale a prejudiciului material și moral cauzat prin fapta săvârșită.

De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală, prin Decizia nr. 1179 din 11 februarie 2011, referitor la acordarea daunelor morale statuează principiul judecării în echitate. Astfel, atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit.

Despăgubirile reprezentând daunele morale trebuie să fie rezonabile, aprecierea și cuantificarea acestora să fie justă și echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv suferit de părțile civile, în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Este unanim acceptat că, în timp ce drepturile patrimoniale au un conținut economic, evaluabil în bani, ce poate determina cuantificarea prejudiciului material, drepturile personale nepatrimoniale au un conținut care nu poate fi exprimat material, având în vedere că ele vizează componente ale personalității umane. Cu toate acestea, despăgubirea bănească acordată pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăși destinația ei – aceea de a ușura situația persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacție, o categorie juridică cu caracter special, nu poate fi refuzată, din cauza imposibilității, cu totul firești, de stabilire a unei concordanțe valorice exacte între cuantumul său și gravitatea prejudiciului la a cărui reparare este destinată să contribuie.

Repararea daunelor morale este și trebuie să fie înțeleasă într-un sens mai larg, nu atât ca o compensare materială, care fizic nici nu este posibilă, ci ca un complex de măsuri nepatrimoniale și patrimoniale, al căror scop este acela ca, în funcție de particularitățile fiecărui caz în parte, să ofere părții civile o anumită satisfacție sau ușurare, pentru suferințele îndurate, în speța de față prin pierderea intempestivă a copilului de numai 8 ani.

În privința cuantumului daunelor morale, instanța este în drept să aprecieze în raport de consecințele, pe orice plan, suferite de partea civilă. În concret, repercusiunile de ordin moral asupra părții civile, mama victimei sunt confirmate de probele administrate în cauză, reținându-se că aceasta a fost afectată de deces.

Cuantificarea valorică, materială trebuie admisă printre măsurile de reparare a prejudiciilor morale, în virtutea acelorași rațiuni, pentru care sunt admise și așa-zisele mijloace adecvate de natură nepatrimonială, adică pentru faptul că, deși nu compensează nimic, în sensul propriu al termenului, aceasta poate oferi persoanei lezate o anumită compensație pentru răul suferit, o anumită satisfacție sau ușurare a suferințelor suportate, care poate fi nu atât un efect al cuantumului sumei acordate – deși nici acest aspect nu este de neglijat – cât al simplului fapt că despăgubirea i-a fost recunoscută și acordată.

Raportat la aceste indicii, Curtea apreciază ca reprezentând o despăgubire rezonabilă suma de 50.000 Euro pentru partea civilă.

Se constată totuși că, reținând și culpa victimei în proporție de 50% se impune aplicarea dispozițiilor art. 52 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, precum și ale art. 28 din Ordinul CSA nr. 11/2007 potrivit cu care în situația în care persoana prejudiciată a contribuit din culpă la producerea accidentului sau la mărirea prejudiciului, cel chemat să răspundă va fi ținut răspunzător numai pentru partea din prejudiciu care îi este imputabilă – culpa comună „în astfel de situații întinderea răspunderii fiecărei persoane va fi cea constatată prin orice mijloc de probă”.

Față de cele mai sus menționate, se constată că daunele morale cuvenite părții civile se reduc la 50%, însă nu se impune ca instanța de recurs să diminueze daunele morale stabilite de prima instanță deoarece ținând cont de „gradul de culpă” al victimei în producerea accidentului, daunele morale acordate de prima instanță sunt în cuantum de 25.000 euro, astfel că nu se impune reducerea sau majorarea lor, suma acordată de prima instanță corespunzând reținerii în sarcina victimei de către instanța de recurs a unei culpe de 50%.

Din considerentele expuse, instanța de recurs apreciază că s-a răspuns atât criticilor părții civile, cât și ale asigurătorului referitor la cuantumul daunelor morale.

Potrivit art. 49 alin. 1 din Legea 136/1995: „Asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule”, iar art. 50 alin. 1 din același act normativ: „Despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri”.

Aceste prevederi legale îndrituiesc instanța de judecată să oblige inculpatul alături de asigurător la plata cheltuielilor judiciare.

Referirea la amenzile penale și cheltuielile penale din cuprinsul art. 27 alin. 6 din ordinul CSA 11/2007 se referă sa cheltuieli în legătură cu sancțiunea penală și nu la cheltuielile judiciare avansate de părți.

În consecință, față de considerentele expuse, în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b C.p.p. varespinge recursurile declarate de partea civilă C. O. L., de inculpatul S. M. și asiguratorul S.C. O. V. I. G. S.A. împotriva sentinței penale nr. 3005 din 07.11.2013, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, ca nefondat.

Văzând și prevederile art. 192 alin. 2 C.p.p

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b C.p.p. respinge recursurile declarate de partea civilă C. O. L., de inculpatul S. M. și asiguratorul S.C. O. V. I. G. S.A. împotriva sentinței penale nr. 3005 din 07.11.2013, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, ca nefondat.

În baza art. 192 alin. 2 C.p.p., obligă partea civilă, inculpatul și asiguratorul la plata a câte 100 lei fiecare, cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședința publică din 30.01.2014.

PREȘEDINTE,JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

F. I. FLORETINA P. V. S.

GREFIER,

V. R.

Red.F.P./10.04.2014

Tehnored. V.R./ 2 ex/08.02.2014

Primă instanță:

Judecătoria Timișoara

Judecător: S. G.

← Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor...		Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 98/2014. Curtea de... →

Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 125/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 125/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA