Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr. 816/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 816/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 08-10-2014

Dosar nr._ Operator 2711

ROMÂNIA

C. DE A. TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 816/A

Ședința publică din data de 08.10.2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: F. P.

JUDECĂTOR: L. ANI B.

GREFIER: O. IOȚCOVICI

Ministerul Public- P. de pe lângă C. de A. Timișoara este reprezentat de procuror S. A..

Pe rol se află judecarea apelul declarat de partea civilă ANȚILĂ M., împotriva sentinței penale nr. 187 din 19.06.2014, pronunțată de Judecătoria Reșița în dosar nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa inculpatului A. C. D., a părții civile Anțilă M. și a reprezentanților părților civile S. C. Județean de Urgență Timișoara și S. Județean de Urgență Timișoara.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.

Procurorul pune concluzii de respingere a apelului, apreciind că prima instanță în mod corect a dispus achitarea inculpatului având în vedere faptul că persoana vătămată a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 70 zile îngrijiri medicale astfel că fapta acestuia nu mai este incriminată de noul Cod penal.

C.,

Deliberând asupra cauzei penale constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 187 din 19.06.2014, pronunțată în dosar nr._, Judecătoria Reșița, în baza art. 396 alin. 1, 5 raportat la art. 16 alin. 1 lit. b teza I C. pr. pen. și la art. 5 C.pen., a dispus achitarea inculpatului A. C. D., pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. 2, 4 C.pen .1969 iar în baza art. 397 alin. 1 raportat la art. 25 alin. 5 C.pr.pen. a lăsat nesoluționate acțiunile civile exercitate de către părțile civile Anțilă M., S. C. Județean de Urgență Timișoara și S. Județean de Urgență Reșița.

De asemenea, în baza art. 275 alin. 3 C.proc.pen. a dispus în privința cheltuielilor judiciare avansate de stat să rămână în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această sentință penală, prima instanță a constatat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița, din data de 16.12.2013, emis în dosarul nr. 380/P/2010, înregistrat la Judecătoria Reșița sub numărul_ /16.01.2014, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului A. C. D. pentru săvârșirea infracțiunii devătămare corporală din culpă, faptă prev. de art. 184 alin. 2,4 C.pen.

S-a reținut, în esență, ca situație de fapt că, în data de 16.01.2010, în jurul orelor 11,45 inculpatul A. C. D. a condus autoturismul marca Dacia L. cu numărul de înmatriculare_ pe Bulevardul Revoluția din Decembrie, din direcția zonei centrului civic către cartierul Govândari, iar la trecerea de pietoni din apropierea Universității „E. M.”, a accidentat pe partea vătămată Anțilă M., ca urmare a neacordării priorității de trecere.

În urma agresiunii suferite, partea vătămată a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 70 zile îngrijiri medicale, conform certificatul medico legal nr. 75/12.02.2010 emis de Serviciul Județean de Medicină Legală C. – S..

Situația de fapt reținută în rechizitoriu s-a stabilit din coroborarea probelor administrate în faza de urmărire penală și materializate în: declarațiile învinuitului ( filele 33-37d.u.p.), proces – verbal de cercetare la fața locului din data de 16.01.2010 cu anexă planșă foto (filele 5-15 d.u.p.), declarația părții vătămate Anțilă Magadalena (filele 17-18 d.u.p.), declarațile martorilor B. E. Oliviana și B. I. ( filele 88-93 d.u.p.), certificat Medico – Legal nr. 75/12.02.2010 al Serviciului Județean de Medicină Legală C. – S. (fila 32 d.u.p.), Raport de Expertiză Criminalistică nr. 14/01.02.2012 al Laboratorului Interjudețean de Expertize Criminalistice Timișoara (filele 74-82 d.u.p.), acte procesuale și procedurale.

La dosarul cauzei a fost anexat dosarul de urmărire penală nr. 380/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița.

În cursul urmăririi penale partea-vătămată Anțilă M. s-a constituit parte civilă solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 2.500 lei despăgubiri materiale și 55.000 lei despăgubiri morale (filele 19-20 dup); S. C. Județean de Urgență Timișoara s-a constituit parte civilă cu suma de 2.440,94 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare efectuate în perioada 16.01._10, în care partea-vătămată a fost internată la secția neurochirurgie (filele 22-27 dup) iar S. Județean de Urgență Reșița s-a constituit parte civilă cu suma de 189,62 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare efectuate în perioada 26.01._10, în care partea-vătămată a fost internată în cadrul acestei unități medicale (filele 29-30 dup).

În prima fază procesuală, partea civilă S. C. Județean de Urgență Timișoara, și-a precizat cererea privind constituirea de parte civilă solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 3.761,89 lei, actualizată, reprezentând valoarea cheltuielilor ocazionate de tratamentul medical acordat părții-vătămate Anțilă M..

De asemenea, au fost depuse la dosarul de fond acte medicale (filele 10-26), fișa de cazier judiciar actualizată a inculpatului (fila 28), note scrise din partea avocatului ales al inculpatului ( fila 39).

Prima instanță a reținut că inculpatul A. C. D. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița, din data de 16.12.2013, emis în dosarul nr. 380/P/2010, fiind acuzat de săvârșirea infracțiunii devătămare corporală din culpă, faptă prev. de art. 184 alin.2 și 4 C.pen 1969.

Totodată a avut în vedere că, la data faptei reținute în actul de acuzare-16.01.2010, dispozițiile textului de incriminare, art. 184 alin.2 și 4 C.pen 1969, stabileau următoarele:

„(2) Dacă fapta a avut vreuna din urmările prevăzute la art.182 alin (1) sau (2) (…)

„(4) Faptele prevăzute la alin (2) dacă este urmarea nerespectării dispozițiilor legale sau măsurilor de prevedere arătate în alineatul precedent (…)

În egală măsură s-a ținut cont de faptul că, potrivit art. 182 alin. 1 și 2 C.pen 1969 pe care îl menționează norma de trimitere cuprinsă de art. 184 alin. 2 C.pen 1969, constituie infracțiunea de vătămare corporală gravă „(1) fapta prin care s-a pricinuit integrității corporale sau sănătății o vătămare care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 60 de zile (…), (2) dacă fapta a produs vreuna din următoarele consecințe: pierderea unui simț sau organ, încetarea funcționării acestora, o infirmitate permanentă fizică sau psihică, sluțirea, avortul, ori punerea în primejdie a vieții persoanei…” .

Instanța de fond a mai reținut că, potrivit art. 4 teza I C.pen.: „Legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă” și că, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal dispozițiile citate anterior „sunt aplicabile și în situațiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracțiune datorită modificării elementelor constitutive ale infracțiunii”.

De asemenea, s-a avut în vedere că, potrivit noului Cod penal, fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile, constituie infracțiune atunci când este săvârșită din culpă numai în cazul în care a fost săvârșită de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice ori a unei substanțe psihoactive sau în desfășurarea unei activități ce constituie prin ea însăși o infracțiune (art. 196 alin. 1 C.pen. cu trimitere la art. 193 alin. 2 C.pen.).

În cauza de față, s-a constatat că, în urma testării cu aparatul etilotest marca Drager, .-0632, a rezultat că inculpatul a avut o concentrație de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Astfel, din probele administrate, s-a dedus că acțiunea inculpatului A. C. D. nu se circumscrie niciuneia din situațiile vizate de către legiuitor pentru a întruni elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă, vătămarea numitei Anțilă M. neproducându-se în condițiile în care inculpatul s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice ori a unei substanțe psihoactive sau în desfășurarea unei activități ce constituie prin ea însăși infracțiune.

Pentru motivele arătate mai-sus, și constatând că fapta de care este acuzat inculpatul nu mai constituie infracțiune prima instanță a dispus achitarea inculpatului A. C. D., pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. 2, 4 C.pen. 1969.

Sub aspectul laturii civile, instanța de fond a observat că, în cursul urmăririi penale partea-vătămată Anțilă M. s-a constituit parte civilă solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 2.500 lei despăgubiri materiale și 55.000 lei despăgubiri morale (filele 19-20 dup); S. Județean de Urgență Reșița, s-a constituit parte civilă cu suma de 189,62 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare efectuate în perioada 26.01._10, în care partea-vătămată a fost internată în cadrul acestei unități medicale (filele 29-30 dup); în cursul judecății, prin cererea de la filele 8-26, parte civilă S. C. Județean de Urgență Timișoara, și-a precizat cererea privind constituirea de parte civilă solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 3.761,89 lei, actualizată, reprezentând valoarea cheltuielilor ocazionate de tratamentul medical acordat părții-vătămate Anțilă M.. În ceea ce privește modul de soluționare a acțiunilor civile exercitate în cadrul procesului de față, prima instanță a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 25 alin.5 C.proc.pen., potrivit cărora în caz de achitare a inculpatului în baza art. 16 alin. 1 lit. b teza I C. proc. pen, instanța lasă nesoluționată acțiunea civilă, partea vătămată având, astfel, posibilitatea de a se adresa instanței civile în vederea soluționării pretențiilor formulate, în conformitate cu disp.art. 27 alin.2 C.proc.pen.

Împotriva sentinței penale nr. 187/19.06.2014 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr._ a declarat apel partea civilă ANȚILĂ M., fără a indica motive de netemeinicie sau nelegalitate.

Analizând apelul declarat de partea civilă prin prisma dispozițiilor art. 417 alin. 2 C.p.p., instanța constată că este neîntemeiat pentru următoarele considerente:

Hotărârea primei instanțe este temeinică și legală întrucât în noul Cod penal, în art. 196, infracțiunea de vătămare corporală din culpă presupune, în varianta în care vătămarea a necesitat pentru vindecare cel mul 90 zile de îngrijiri medicale, condiția ca fapta să fie săvârșită de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice ori a unei substanțe psihoactive sau în desfășurarea unei activități ce constituie prin ea însăși infracțiune (alin. 1); precum și variantele mai grave în care fapta comisă din culpă a cauzat vreuna dintre următoarele consecințe: a) o infirmitate; b) leziuni traumatice sau afectarea sănătății unei persoane, care au necesitat, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale; c) un prejudiciu estetic grav și permanent; d) avortul; e) punerea în primejdie a vieții persoanei (2). Și în ipoteza în care fapta a fost săvârșită ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activități noul cod penal prevede condiția ca urmările să fie cele indicate de art. 194 alin. 1 din noul Cod penal, respectiv cel puțin 90 zile de îngrijiri medicale.

Potrivit art. 4 din Codul penal adoptat prin Legea nr. 286/2009: „Legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă.” Conform art. 3 din Legea nr. 187/2012: „Dispozițiile art. 4 din Codul penal privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile și în situațiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracțiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracțiunii, inclusiv a formei de vinovăție, cerută de legea nouă pentru existența infracțiunii.” Aceasta este și situația în speță, partea civilă suferind vătămări ce au necesitat pentru vindecare un număr de 70 zile de îngrijiri medicale, ceea ce ar fi impus condiția prevăzută la art. 196 alin. 1 din noul Cod penal, aceea ca inculpatul să fi comis fapta sub influența băuturilor alcoolice ori a unei substanțe psihoactive sau în desfășurarea unei activități ce constituie prin ea însăși infracțiune, pentru a fi infracțiune, ceea ce nu se regăsește în stare de fapt. Prin urmare, în mod corect Judecătoria Reșița a constatat că infracțiunea a fost dezincriminată și nu mai atrage răspunderea penală.

Pe cale de consecință, în mod corect s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 25 alin. 5 C.p.p. a fost lăsată nesoluționată latura civilă a cauzei, partea având posibilitatea de a se adresa instanței civile.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b C.p.p. se va dispune respingerea ca nefondată a apelului declarat de partea civilă ANȚILĂ M. împotriva sentinței penale nr. 187/19.06.2014 pronunțată de Judecătoria Reșița.

În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen., va obliga partea civilă apelantă să plătească statului suma de câte 100 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 421 pct.1, lit. b C.pr.pen., respinge ca nefondat apelul declarat de partea civilă ANȚILĂ M., împotriva sentinței penale nr. 187 din 19.06.2014, pronunțată de Judecătoria Reșița în dosar nr._ .

În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen., obligă partea civilă apelantă să plătească statului suma de câte 100 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 08.10.2014.

Președinte Judecător

F. P. L. ANI B.

Grefier

O. IOȚCOVICI

Red. L.B. – 10.10. 2014

Tehnored. O.I./7 ex. – 10.10.2014

Prima inst. – Judecătoria Reșița – jud. P. I. L.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr. 816/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA