Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr. 1100/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1100/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 29-12-2014
Dosar nr._ operator 2711
ROMÂNIA
C. DE A. TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 1100/A
Ședința publică din 29 decembrie 2014
PREȘEDINTE: C. C.
JUDECĂTOR: I. P.
GREFIER: C. I.
Pe rol se află pronunțarea soluției privind apelurile declarate de părțile responsabile civilmente ., . G. SA București și inculpatul J. I. M. împotriva sentinței penale nr. 3420 din 23.09.2014 pronunțată de J. Timișoara în dosarul nr._ .
Dezbaterile asupra apelurilor au avut loc în ședința publică de la 22.12.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 29.12.2014, când a hotărât următoarele:
C.
Deliberând, constată următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 5866/P/2011 al Parchetului de pe lângă J. Timișoara, înregistrat pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 22.07.2013 sub numărul de mai sus, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârșirea a două infracțiuni de vătămare corporală din culpă prevăzute de art 184 alin. 1 și 3 C. p., art. 184 alin. 2 și 4 C.p., cu aplicarea art. 33 lit. b C. p. din 1969.
În sarcina inculpatului s-a reținut, în esență, că în data de 28.04.2011, în jurul orei 1640, în timp ce conducea ansamblul de vehicule format din autoutilitara marca Renault cu nr. de înmatriculare_ și semiremorca cu nr. de înmatriculare_ pe DN 6 din direcția Timișoara Ghiroda, în momentul în care a ajuns în zona km 551 a efectuat manevra de trecere de pe banda a II-a pe banda I fără a se asigura în mod corespunzător, determinând conducătorul autoturismului marca Renault cu nr. de înmatriculare_ J. V. D., care circula pe banda I, să efectueze manevre de evitare prin frânare și viraj stânga și să intre în coliziune cu parapetul metalic ce separă sensurile de mers, iar pe S. D., conducătorul autoturismului marca Skoda cu nr. B-_ să efectueze manevre de evitare prin frânare și virare dreapta, intrând în coliziune cu un stâlp situat în afara părții carosabile pe partea dreaptă a sensului de mers Timișoara - Ghiroda. În urma accidentului partea civilă M. C., pasager al autoturismului Renault cu nr._ a suferit o vătămare care a necesitat pentru vindecare un număr de 70 de zile de îngrijiri, partea civilă J. M. a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 15 zile de îngrijiri medicale iar persoana vătămată S. D., suferit o vătămare care a necesitat pentru vindecare un număr de 7 zile de îngrijiri medicale.
Audiat fiind de către organul de cercetare penală, inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei și a declarat că la data de 28.04.2011, în jurul orei1635, conducea autoutilitara marca Renault cu nr. de înmatriculare_ cu semiremorca_ pe DN 6 dinspre Timișoara spre Ghiroda, pe banda a II-a de circulație. Pe la jumătatea distanței un autoturism Renault M. i-a tăiat calea și l-a acroșat cu partea spate stânga în partea dreapta în scara de la camion. În acel moment a tras stânga de volan și a frânat pentru a evita și a intrat în balustrada ce separă sensurile de mers.
Cu privire la conducătorul autoturismului Renault, J. V. s-a reținut că nu a încălcat vreo regulă privitoare la circulația pe drumurile publice.
În cauză a fost introdus în calitate de asigurător S.C „BCR V. I. G.” S.A și în calitate de parte responsabilă civilmente a fost introdusă S.C. R. T. S.R.L.
Prin sentința penală nr. 3420 din 23.09.2014 pronunțată de J. Timișoara în dosarul nr._ /2014, în temeiul art.184 alin.2, 4 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul J. I. M., la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă din culpă, parte civilă M. C..
În temeiul art. 71 alin.2 C.pen. din 1969, raportat la art. 12 alin. 1 din Legea 187/2012 s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a, lit b C. pen.din 1969 pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul art. 81 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 alin. 1 C.pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei.
În temeiul art. 82 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 alin. 1 C.pen., s-a stabilit un termen de încercare de 2 ani și 9 luni.
În temeiul art. 359 C.pr.pen. din 1968 s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. art.83, art. 84 C.pen. din 1969 privind revocarea suspendării condiționate în cazul săvârșirii în termenul de încercare a unei noi infracțiuni, având drept consecință executarea în întregime a pedepsei, care nu se va contopi cu pedeapsa pentru infracțiunea ulterioară, precum și revocarea în cazul neîndeplinirii până la expirarea termenului de încercare a obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare.
În temeiul art. 71 alin. 5 C. pen. din 1969, s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
În temeiul art. 19, art. 25 C.pr.pen., art. 86 C.pr.pen., raportat la art. 397 alin. 1 din C.pr.pen, cu aplicarea art. 998, 999, 1000 al.3 C.civil din 1864 s-a admisîn parte acțiunea civilă formulată de partea civilă M. C. și a fost obligat inculpatul, în solidar cu părțile responsabile civilmente S.C. R. T. S.R.L. și asigurătorul de răspundere civilă S.C. BCR V. I. G. S.A., ultimul în limitele contractului de asigurare, să-i plătească părții civile suma de 2.584,98 lei cu titlu de daune materiale, precum și suma de 80.000 euro, echivalent în lei la data plății, cu titlu de daune morale. S-a respins în rest acțiunea civilă ca neîntemeiată.
În temeiul art. 19, art. 25 C.pr.pen., art. 86 C.pr.pen., raportat la art. 397 alin. 1 din C.pr.pen, cu aplicarea art. 998, 999, 1000 al.3 C.civil din 1864, art.49 alin.1 și art.50 alin.1 din Legea nr.136/1995, s-a admis integral acțiunea civilă formulată de partea civilă S. C. Municipal de Urgență Timișoara și a fost obligat inculpatul, în solidar cu părțile responsabile civilmente S.C. R. T. S.R.L. și cu asigurătorul de răspundere civilă S.C. BCR V. I. G. S.A., ultimul în limitele contractului de asigurare, să achite părții civile suma de 3.143,356 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare efectuate cu privire la partea civilă M. C..
În temeiul art. 276 alin. 1, 2 și 4 C.proc.penală a fost obligat inculpatul în solidar cu părțile responsabile civilmente S.C. R. T. S.R.L. și asigurătorul de răspundere civilă S.C. BCR V. I. G. S.A., ultimul în limitele contractului de asigurare, să plătească părții civile M. C. suma de 2.808 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 1.700 lei onorariu avocat, 108 lei cheltuieli de transport și 1.000 lei taxă expertiză.
În temeiul art. 274 alin.1 și 3 a fost obligat inculpatul în solidar cu părțile responsabile civilmente S.C. R. T. S.R.L. și asigurătorul de răspundere civilă S.C. BCR V. I. G. S.A., ultimul în limitele contractului de asigurare, la plata sumei de 1.600 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
În temeiul art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare (S.N.D.G.J.) s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat, după rămânerea definitivă a hotărâri judecătorești de condamnare, în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.
În temeiul art. 5 alin. 5 din Legea nr. 76/2008, inculpatul a fost informat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic.
În temeiul art. 396 alin. 1 și 5 C.pr.pen., raportat la art. 16 alin. 1 lit. b teza I C.pr.pen., cu aplicarea art. 4 C.pen., art. 3 din Legea nr 187/2012, a fostachitat inculpatul J. I. M. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. 1, 3 C.pen. 1969, parte civilă J. M., fapta fiind dezincriminată.
În temeiul art. 397 alin. 1, raportat la art. 25 alin. 5 C.pr.pen., cu aplicarea art. 16 alin. 1 lit. bC.pr.pen., a fost lăsată nesoluționate acțiunile civile formulate de către părțile civile J. M. și S. C. Municipal de Urgență Timișoara.
În temeiul art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța a reținut următoarele:
În fapt, din procesul-verbal de cercetare la fața locului din data de 28.04.2011 întocmit de organele judiciare din cadrul Poliției Municipiului Timișoara – Biroul Rutier (filele 6-7 dup), considerentele și concluziile raportului de expertiză tehnică auto judiciară (f. 38-53 dup), răspunsul la obiecțiuni (f. 88 dup), coroborate cu declarațiile părților și ale martorilor, reiese 28.04.2011, în jurul orei 16,40, inculpatul conducea pe DN 6 din direcția Timișoara Ghiroda pe banda doua a sensului de mers ansamblul de vehicule format din autoutilitara marca Renault cu nr. de înmatriculare_ și semiremorca cu nr. de înmatriculare_, în aceeași direcție de mers deplasându-se din spatele său autoturismul marca Renault cu nr. de înmatriculare_ condus de martorul J. V., autoturism în care se aflau și părțile civile M. C. și J. M.. Martorul S. D. conducea autoturismul marca Skoda cu nr. B-_ în spatele celor două autovehicule pe banda I a sensului de mers Timișoara – Ghiroda.
În zona km 551 inculpatul a efectuat manevra de trecere de pe banda a II-a pe banda I fără a se asigura în mod corespunzător. În raportului de expertiză tehnică auto judiciară s-a reținut că pentru a evita impactul cu autoturismului marca Renault inculpatul efectuează manevra de viraj stânga, fapt ce duce la derapajul spre dreapta a semiremorcii. Conducătorul autoturismului, văzând că frânarea nu va evita impactul cu semiremorca, forțează ocolirea prin stânga a autoutilitarei, dar fiind deja frânat, spatele derapează după care autoturismul intră în contact cu balustrada. În același timp, autotrenul intră în contact cu balustrada pe care o dislocă de o distanță de aproximativ 40 de m. Martorul S. D., conducătorul autoturismului marca Skoda cu nr. B-_, a efectuat manevre de evitare prin frânare și virare dreapta, intrând în coliziune cu un stâlp situat în afara părții carosabile pe partea dreaptă a sensului de mers Timișoara - Ghiroda.
Ca urmare a accidentului rutier produs de inculpat, partea civilă M. C. a suferit o vătămare care a necesitat pentru vindecare un număr de 70 de zile de îngrijiri medicale și i-a fost pusă viața în primejdie, partea civilă J. M. a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 15 zile de îngrijiri medicale, iar martorul S. D. a suferit o vătămare care a necesitat pentru vindecare un număr de 7 zile de îngrijiri medicale, după cum reiese din Raportul de primă expertiză medico legală nr. 286/05.02.2014 emis de IML Timișoara privind partea civilă J. M. (f. 162), Raportului de primă expertiza medico –legală nr. 2553/18.10.2011 emis de I.M.L. Timișoara (f. 28-29 dup), Raportului de expertiză medico legală nr. 441/10.03.2014, supliment (f. 167-168), Avizul Comisiei de Avizare și Control al Actelor Medico Legale nr. 947/E2/04.05.2014 (f.203), Raportul de expertiză medico-legală cu examinarea persoanei nr. 761/23.04.2011 emis de IML Timișoara privind martorul S. D. (f. 24 dup).
În ceea ce privește cauza producerii accidentului, instanța a reținut că în raportul de expertiză tehnică auto judiciară s-a arătat aceasta nu a fost contactul direct între autoturismul marca Renault condus de martorul J. V. și autotractorul condus de inculpat, accidentul fiind generat de manevra efectuată inițial de către inculpat, coroborat cu modul în care au reacționat din acel moment cei doi conducători de autovehicule. S-a reținut că urmele materiale existente la locul faptei confirma faptul că autoturismul, anterior creării situației conflictuale, circula cert pe banda întâi și nu era în viraj spre stânga, aceste aspecte neputând fi contrazise de planșele foto depuse de inculpat (f. 79-98).
Instanța a respins susținerile inculpatului, care a negat faptul că ar fi virat spre dreapta, susținând că autotrenul condus de el a fost acroșat de mașina Renault, având în vedere că sunt contrazise de ansamblul materialului probator administrat. Astfel, inculpatul a declarat (f. 33) că în data de 28.04.2011 circula pe banda a doua dinspre Timișoara spre Ghiroda cu autoutilitara menționată în rechizitoriu și ar fi trebuit să schimbe pe banda întâi, dar pentru că era un camion care staționa și pentru că oricum trebuia să facă stânga pentru a alimenta și distanța până la benzinărie era relativ redusă, drumul fiind aglomerat, a rămas pe banda a doua, că a simțit o lovitură în partea dreaptă, a tras pe stânga, a frânat și semiremorca a derapat pe banda întâi, a tras stânga și a intrat în parapet, apreciind că lovitura pe care a simțit-o în partea dreaptă provenea de la mașina Renault, cu privire la care apreciază că venea din spate pe banda întâi și i-a tăiat calea.
Martorul Șușanu O. L. a declarat (f. 150) că se deplasa într-un microbuz din Timișoara spre Lugoj, șoseaua avea 2 benzi de circulație, iar el circula pe banda a doua, apreciind că a fost cam a zecea mașină după cele două mașini implicate în accident. Precizează că între el și camion, care circula tot pe banda a doua nu mai erau alte mașini de dimensiuni mari, că a văzut remorca camionului intrând pe cealaltă bandă de mers, după care mașinile din fața sa au frânat. Precizează că nu a văzut mașina roșie decât după oprirea evenimentelor, când aceasta se afla în dreptul parapetului, iar mașina albă se afla în partea dreaptă în afara carosabilului, oprită într-un stâlp. Martorul a mai arătat că nu a observat semiremorca să fi încercat să schimbe banda înainte de momentul anterior menționat, apreciind că semiremorca a schimbat banda deoarece șoferul camionului a încercat să frâneze. Arată că apreciază că a existat un derapaj al camionului, altfel nu își poate explica de ce doar semiremorca a trecut pe banda întâi, fără ca acest lucru să îl facă și capul tractor.
Instanța a reținut că dinamica producerii accidentului a fost reținută în raportul de expertiză tehnică auto judiciară, susținerile martorului Șușanu O. L. mai sus arătate neputând conduce la alte concluzii decât cele reținute de expertul judiciar.
Instanța a reținut de asemenea că declarația martorului N. V. (f. 131), care susține că a fost coleg de serviciu cu inculpatul, fiind șofer pe alt autotren care circula în față, că era necesar să alimenteze împreună cu inculpatul la stația de benzină Diesel One aflată pe partea stângă a direcției lor de mers deoarece amândoi aveau un singur card de plată și că de a locul accidentului până în locul în care inculpatul ar fi trebuit să vireze stânga să alimenteze mai erau aproximativ 300 m, nu poate fi reținută în dovedirea faptului că inculpatul nu a efectuat manevra de trecere de pe banda a II-a pe banda I, având în vedere că martorul mai sus menționat nu a fost martor direct al accidentului, iar urmele materiale și declarațiile martorilor J. V. D. și S. D. confirmă faptul că inculpatul a schimbat direcția de mers fără o temeinică asigurare, ceea ce a condus la producerea accidentului rutier.
Astfel, martorul J. V. D. a declarat (f. 109) că circula pe banda I, în fața sa circulau și alte mașini, și la un moment dat a simțit că a fost șters de un autotren care circula pe banda a doua, precizând că înainte de momentul atingerii a văzut în oglindă cum camionul vroia să schimbe banda și că după atingere mașina a început să se rotească în mod necontrolat și s-a oprit cu fața mașinii aproape perpendicular spre parapetul care desparte sensurile de mers, că nu a frânat după ce a fost acroșat pentru că mașina s-a dezechilibrat i a intrat în rotație necontrolat.
MartorulS. D. a declarat (f. 132) că se deplasa cu autoturismul Skoda pe E 70 din direcția Timișoara spre Lugoj, că se afla pe banda a doua chiar în spatele autotrenului implicat în accident, care circula tot pe banda a doua, că după trecerea de vamă mașina inculpatului a semnalizat dreapta cu intenția de a trece de pe banda a doua pe banda întâi, camionul inculpatului începând trecerea spre banda întâi, însă parte din spate rămăsese încă pe banda a II-a, iar în acel moment a văzut o mașină de culoare mov țâșnind direct cu botul în parapetul ce despărțea sensurile de circulație. Mai arată că nu poate spune ce s-a întâmplat cu respectiva mașină mov și bănuiește că a existat o atingere între mașina mov și tirul inculpatului. Menționează că a văzut mașina mov și înainte de accident și că aceasta circula pe banda I, inițial puțin în spatele tirului, după care a înaintat, astfel că nu a mai văzut-o până în momentul în care a văzut că avea traiectoria anterior menționată. A mai precizat că după accident a văzut că mașina mov avea o urmă de frecare pe partea din spate stânga, în sensul că era luată vopseaua, că urmărea ce face autoturismul din fața sa pentru că avea intenția să îl depășească, însă nu putea face acest lucru deoarece nu era încadrat pe banda I, că înaintea accidentului chiar a sesizat faptul că autotrenul a micșorat puțin viteza, că a semnalizat această intenție și aproape imediat a început manevra de trecere. Martorul a apreciat că inculpatul a frânat doar când a văzut mașina mov țâșnind prin fața ei, că nu poate preciza ce s-a întâmplat între momentul inițial în care a văzut că mașina mov țâșnește în fața tirului până în momentul în care a văzut tirul cu viteză foarte redusă, deoarece încerca să evite impactul său cu cele două autovehicule și lovirea sa de alte mașini care veneau din spate. Arată că în momentul când a văzut mașina mov țâșnind din fața cabinei tirului a văzut-o în partea stângă a cabinei, în acel moment cabina tirului era deja încadrată în totalitate pe banda I și doar remorca era în poziție oblică între cele două benzi. A mai menționat că își amintește bine succesiunea de viteze avute de autotren pentru că dacă inițial nu ar fi încetinit el ar fi putut să se încadreze pe banda I, dar pentru că a încetinit a trebuit să iasă de pe carosabil și că a avut o distanță suficientă față de tir pentru a evita impactul cu cele două autovehicule.
Partea civilă M. C. a declarat (f. 34) că în data de 28.04.2011 se afla în autoturismul Renault de culoare roșie condus de J. V. D. și stătea pe scaunul din spatele șoferului, că a observat că pe cealaltă bandă de mers circula aproape paralel cu ei o mașină de mare tonaj, că la un moment dat a văzut că această mașină schimbă direcție și se îndreaptă spre ei moment în care a spus ,,ce face acesta?”, iar șoferul i-a răspuns ,,ne omoară nu vezi!”, că a întors capul spre dreapta și a văzut tirul lovindu-i pe partea dreaptă.
Partea civilă J. M. a declarat (f. 108) că circulau pe banda I, ea se afla pe locul din față, l-a auzit pe soțul ei spunând ,,acesta ne omoară!”, după care nu mai știe ce s-a întâmplat având în vedere că s-a lovit la cap și și-a revenit doar la spital.
Cu privire la posibilitățile de evitare ale accidentului rutier și care dintre participanții la trafic puteau să evite producerea acestuia și în ce condiții, în concluziile raportului de expertiză tehnică auto judiciară s-a arătat că accidentul nu avea loc dacă conducătorul autotrenului respecta prevederile legale privind efectuarea manevrei de trecere de pe o bandă pe alta, dar exista și o posibilitate, în condițiile în care conducătorul autoturismului era la o distanță de cel puțin 30 m în spatele autotrenului, și numai în acest caz, să evite în condițiile în care frâna cu ușoare repliere spre dreapta, parțial pe acostament, cu condiția ca și conducătorul autotrenului să înceapă ușor redresarea spre stânga sa, fără frânare. S-a arătat că în modul în care au procedat în principal conducătorul autotrenului, coroborat cu reacția conducătorului autoturismului, care a fost surprins de manevră și nu a mai avut siguranță de sine pentru a efectua o manevră fără bruscarea direcției, accidentul nu s-a putut evita. Cu privire la cel de-al treilea conducător auto implicat indirect s-a arătat că este posibil să fi avut o viteză mult superioară celor doi, și era la o distanță la care nu a mai avut altă soluție decât ieșirea din decor, cu toate că și acesta avea spațiul suficient în dreapta să circule fără a părăsi partea carosabilă.
Cu privire la normele rutiere încălcate de cei doi participanți la trafic implicați în accident, expertul a precizat că este cert că martorul J. V. nu a schimbat anterior creării situației de conflict direcția de mers, iar faptul că a reacționat în modul în care a făcut-o nu s-a datorat încălcării vreunei prevederi regulamentare.
Expertul a concluzionat că inculpatul a schimbat direcția de mers fără o temeinică asigurare și fără a respecta spațiul necesar pentru efectuarea manevrei, creând în acest mod situația de conflict rutier, încălcând în acest mod dispozițiile art. 35 alin. 1 din OUG 195/2002, art. 54 alin. 1 din OUG 195/2002, art. 116 alin 2 din OUG 195/2002.
În răspunsul la obiecțiuni (f. 88 dup) expertul tehnic judiciar a precizat că nu există un motiv plauzibil și justificat de a afirma dacă martorul S. D. a încălcat prevederile art. 51 din OUG 195/2002 și art. 48 din OUG 195/2002.
Pe baza probelor analizate anterior, administrate atât în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței, instanța a reținut că de producerea accidentului se face vinovat exclusiv inculpatul, care a efectuat manevra de trecere de pe banda a II-a pe banda I fără a se asigura în mod corespunzător, determinându-l pe martorul J. V. D., care circula pe banda I să efectueze manevre de evitare prin frânare și viraj stânga și să intre în coliziune cu parapetul metalic ce separă sensurile de mers, accidentul de circulație conducând la vătămarea corporală a părților civile.
În ceea ce privește legea penală aplicabilă raportat la infracțiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art 184 alin. 1 și 3 C. p. din 1969, conform Raportului de primă expertiză medico legală nr. 286/05.02.2014 emis de IML Timișoara (f. 162) partea civilă J. M. a suferit leziuni care necesita pentru vindecare 15 zile îngrijiri medicale.
Instanța a constatat că din probatoriul administrat nu a reieșit că inculpatul se afla sub influența băuturilor alcoolice ori a unei substanțe psihoactive sau în desfășurarea unei activități ce constituie prin ea însăși infracțiune, precum și faptul că din conținutul Raportului de primă expertiză medico legală nr. 286/05.02.2014 emis de IML Timișoara nu reiese că părții civile J. M. i s-a produs o infirmitate fizică sau psihică, un prejudiciu estetic grav și permanent sau că i s-a pus în primejdie viața.
Potrivit art. 4, teza I C. pen. legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă, iar potrivit art. 3 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal dispozițiile art. 4 din Codul penal privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile și în situațiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracțiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracțiunii.
Potrivit dispozițiilor art.16 lit. b C.p.p. acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată dacă (…) fapta nu este prevăzută de legea penală (…).
Coroborând aceste dispoziții legale instanța constată că aprecierea intervenției unei legii de dezincriminare se realizează printr-o apreciere in concreto, în sensul că există o dezincriminare atunci când, în raport de legea nouă, fapta concretă comisă de inculpat nu mai atrage răspunderea penală, fapta nefiind incriminată nici în conținutul altei infracțiuni.
Analizând dispozițiile art. 196 C. pen. privind vătămarea corporală din culpă, raportat la dispozițiile art. 193, 194 C. pen., instanța a constatat că în concret fapta inculpatului care a produs vătămări părții civile J. M. nu mai constituie infracțiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracțiunii, în sensul că potrivit legii noi este necesar ca fapta să producă leziuni traumatice sau afectarea sănătății unei persoane care să necesite pentru vindecare mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale, condiție care nu este îndeplinită în cauză, fapta fiind dezincriminată.
În ceea ce privește legea penală aplicabilăraportat la infracțiunea de vătămare corporală gravă din culpă prevăzută de art 184 alin. 2 și 4 C. p. din 1969, parte civilă M. C., instanța a reținut că în cauză s-au produs modificări în ceea ce privește pedepsele aplicabile, în sensul că pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă (art. 196 alin.3 C. pen., raportat la art. 194 alin.1 C.pen.) pedeapsa închisorii este de la 6 luni la 3 ani, alternativ cu amenda, față de dispozițiile art. 184 alin.2, 4 C.pen.1969, care prevede doar pedeapsa închisorii între 6 luni și 3 ani.
Instanța a avut în vedere și Decizia nr.265/06.05.2014 a Curții Constituționale a României, obligatorie la data pronunțării în cauză, în cuprinsul căreia s-a statuat că determinarea legii mai favorabile reprezintă o activitate concretă, indisolubil legată de faptă și de autorul său, iar alegerea sa este necesar a se face global, în ansamblu, iar nu prin raportare la instituții autonome mai favorabile.
Instanța a reținut că față de gravitatea faptei, consecințele acesteia și persoana inculpatului nu este suficientă renunțarea la aplicarea pedepsei, neimpunându-se însă nici aplicarea unei pedepse cu executare efectivă. Au fost avute în vedere nu doar natura pedepsei prevăzute în noua lege, ci și modalitățile posibile de individualizarea judiciară a pedepsei și consecințele concrete ale stabilirii unei pedepse cu aplicare efectivă și cu suspendare condiționată sau sub supraveghere a executării sau consecințele stabilirii unei pedepse cu amânarea aplicării acesteia. Pe de o parte, prevederea în noua lege a pedepsei amenzii alternativ cu închisoarea nu atrage constatarea acestei legi ca fiind mai favorabilă, atâta vreme cât instanța nu apreciază, față de circumstanțele concrete ale speței, că ar fi suficientă aplicarea amnezii.
În ceea ce privește modalitățile de individualizare a pedepsei instanța a reținut că între amânarea aplicării pedepsei și suspendarea condiționată a executării pedepsei este mai favorabilă amânarea aplicării pedepsei în ceea ce privește: durata perioadei de supraveghere, dar numai în cazul în care se stabilește pedeapsa cu închisoarea; inculpatul nu este condamnat, pedeapsa fiind doar stabilită, nu și aplicată efectiv; în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni cu intenție sau cu intenție depășită în termenul de supraveghere se aplică regulile de la concursul de infracțiuni, iar nu cumulul aritmetic al pedepselor; nici pe perioada de supraveghere persoana supravegheată nu este supusă niciunei decăderi sau interdicții.
Suspendarea condiționată a executării pedepsei este mai favorabilă prin faptul că în termenul de încercare inculpatul nu trebuie să respecte nicio măsură de supraveghere și nu i se poate impune nicio obligație, față de măsurile de supraveghere obligatorii și eventual obligațiile impuse de instanță în termenul de supraveghere în cazul amânării aplicării pedepsei, care este o veritabilă supraveghere și nu se limitează doar la interdicția de a săvârși noi infracțiuni.
Potrivit dispozițiilor art. 16 alin. 2 din Legea 187/2012 pentru determinarea legii penale mai favorabile cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei conform art. 5 din Codul penal instanța va avea în vedere sfera obligațiilor impuse condamnatului și efectele suspendării potrivit legilor succesive, cu prioritate față de durata termenului de încercare sau supraveghere. Chiar dacă inculpatul nu ar fi obligat la prestarea unei muncii neremunerate în folosul comunității dispozițiile art. 861 și următoarele C.pen. din 1969 sunt mai favorabile având în vedere prevederile art. 866C.pen. din 1969 cu privire la reabilitarea de drept.
În concret, instanța a reținut că față de persoana inculpatului nu este necesară supravegherea conduitei acestuia, însă față de gravitatea faptei și consecințele acesteia este necesar ca pedeapsa să fie aplicată efectiv și nu doar stabilită și amânată. Reținând că suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei este o modalitate de individualizare prea aspră, în temeiul art. 5 alin. 1 C.pen. au fost aplicate în cauză dispozițiile Codului penal din 1969, în vigoare la data săvârșirii faptei, inculpatul urmând a fi condamnat în temeiul art. 184 alin. 2, 4 C. pen. din 1969 la o pedeapsă cu suspendarea condiționată a executării, aceste dispoziții legale fiind în concret mai favorabile.
În drept, fapta inculpatului care în data de 28.04.2011, în jurul orei 16,40 în timp ce conducea ansamblul de vehicule format din autoutilitara marca Renault cu nr. de înmatriculare_ și semiremorca cu nr. de înmatriculare_ pe DN 6 din direcția Timișoara Ghiroda, în momentul în care a ajuns în zona km 551 a efectuat manevra de trecere de pe banda a II-a pe banda I fără a se asigura în mod corespunzător, determinând conducătorul autoturismului marca Renault cu nr. de înmatriculare_, J. V. D., care circula pe banda I să efectueze manevre de evitare prin frânare și viraj stânga și să intre în coliziune cu parapetul metalic ce separă sensurile de mers, cauzând părții civile M. C., pasager al autorusimului Renault cu nr._ leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 70 de zile de îngrijiri medicale și punerea vieții în primejdie întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă din culpă, prevăzută de art. 184 alin. 2 și 4 C.p. din 1969, cu aplicarea art.5 C. pen., parte civilă M. C..
La individualizarea judiciară a pedepsei, conform art.72 C.pen. din 1969, instanța a avut în vedere limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal din 1969, persoana inculpatului, periculozitatea socială a acestuia, lipsa antecedentelor penale, precum și pericolul social concret al faptei săvârșite, împrejurările săvârșirii faptei, dar și urmările faptei și gravitatea vătămării, constând într-un număr de 70 de zile de îngrijiri medicale, punerea în primejdie a vieții, capacitate de muncă cel puțin pe jumătate pierdută, deteriorare a funcției cognitive urmare a atrofiei cerebrale, leziuni care au caracter ireversibil. Cu privire la atitudinea inculpatului pe parcursul procesului penal, instanța a reținut că acesta nu a recunoscut săvârșirea faptei.
Sub aspectul laturii civile instanța a reținut că persoana vătămată M. C. s-a constituit parte civilă în prezenta cauză, solicitând daune materiale în valoare de 3.066 lei și suma de 70.000 euro daune morale (f. 35), sumă pe care a majorat-o la 150.000 euro (f. 181), persoana vătămată J. M. s-a constituit parte civilă solicitând daune materiale în valoare de 341,11 lei și suma de 30.000 euro daune morale(f. 65), iar partea civilă S. C. Municipal de Urgență Timișoara a solicitat suma de 3.143,356 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare efectuate cu privire la partea civilă M. C. (f. 110 dup).
În ceea ce privește daunele materialesolicitate de partea civilă M. C., luând în considerare toate împrejurările expuse sub aspectul laturii penale a cauzei, reținând concluziile Raportului de primă expertiza medico –legală nr. 2553/18.10.2011 emis de I.M.L. Timișoara (f. 28-29 dup), Raportului de expertiză medico legală nr. 441/10.03.2014, supliment (f. 167-168), Avizul Comisiei de Avizare și Control al Actelor Medico Legale nr. 947/E2/04.05.2014 (f.203), instanța a constatat că sunt întrunite în mod cumulativ condițiile reglementate de art. 998-999 C.civ. pentru a opera răspunderea delictuală pentru fapta proprie a inculpatului pentru prejudiciul material produs parții civile M. C., acest prejudiciu nefiind reparat.
Astfel, prin Raportul de primă expertiza medico –legală nr. 2553/18.10.2011 emis de I.M.L. Timișoara (f. 28-29 dup) s-a constatat că partea civilă M. C. prezenta leziuni traumatice ce pot data din 28.04.2011, care pot fi rezultatul lovirii cu sau de corpuri dure, posibil în cadrul unui accident rutier și că leziunile necesită pentru vindecare un număr de 70 de zile de îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor în condițiile în care nu survin complicații. S-a reținut că leziunile de violență au pus viața victimei în primejdie.
Potrivit Raportului de prima expertiză medico-legală cu examinarea persoanei nr. 441/10.03.2014, supliment la Raportul de primă expertiza medico –legală nr. 2553/18.10.2011 emis de I.M.L. Timișoara (f. 167-168) întocmit de către Institutul de Medicină Legală Timișoara, ca urmare accidentului rutier produs din culpa inculpatului din data de 28.04.2011 s-a reținut stare post traumatism cranio cerebral cu hematom frontal stâng operat în 2011, atrofie cerebrală cu infarcte lacunare politopice, sindrom deteriorare cognitivă. Leziunile suferite au avut ca urmare diminuarea funcției vizuale (scăderea acuității vizuale) și deteriorare funcției cognitive urmare a atrofiei cerebrale, aceste leziuni având au caracter ireversibil. Se mai menționează că nu există date medicale obiective din care să reiasă că partea civilă nu a respectat tratamentul medical prescris și că temporizarea intervenției chirurgicale recomandate în urma consultului la chirurgie maxilo-facială nu a influențat starea actuală a acestuia.
Potrivit Avizului nr. 947/E2/04.05.2014 Comisia de Avizare și Control al actelor Medico Legale din cadrul I.M.L. Timișoara (f. 203), concluziile rapoartelor mai sus menționate sunt justificate de consemnările obiective din cuprinsul documentelor medicale și medico legale și a examinărilor medicale efectuate recent, apreciindu-se că nu este necesară unui raport de nouă expertiză medico legală
Referitor la cuantumul daunelor materiale solicitate de partea civilă, aceasta a depus înscrisuri din care reiese efectuarea de cheltuieli cu medicamente și servicii medicale (filele 36-54). Instanța a apreciat că partea civilă nu a făcut dovada legăturii de cauzalitate dintre fapta inculpatului și întreg prejudiciul material solicitat, respectiv suma de 3.066 lei lei, având în vedere că cel puțin o parte dintre cheltuielile medicale au fost decontate din fondurile de asigurări sociale, astfel că instanța a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă în contradictoriu cu inculpatul și l-a obligat pe acesta să-i plătească părții civile suma de 2.584,98 lei cu titlu de daune materiale.
În ceea ce privește daunele morale, instanța a reținut că acestea se disting de cele pentru daune materiale prin faptul că nu se probează în mod direct, ci se stabilesc de instanța de judecată printr-o evaluare efectuată în temeiul unor prezumții judiciare simple. În acest scop, pentru ca evaluarea sa nu fie una subiectivă, precum și pentru a nu se ajunge la o îmbogățire fără just temei, în cazul infracțiunilor contra persoanei este necesar să fie luate în considerare suferințele fizice și morale susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta săvârșită de inculpat, precum și de toate consecințele acesteia, așa cum rezultă din probe administrate. Întinderea răspunderii civile delictuale nu este limitată de posibilitățile de plată ale inculpatului, principiul aplicabil fiind cel al reparării integrale a prejudiciului material și moral cauzat prin fapta săvârșită, astfel încât despăgubirile să nu fie derizorii.
Potrivit Raportului de expertiză medicală întocmit de Institutul Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă București nr. 6971/2338/358/25.07.2014 (f. 214) partea civilă M. C. prezintă sechele TCC cu hematom subdural operat, lipsă de substanță osoasă regiunea FT stg., nevirtă optică secundară, pareză nerv IV stg. în remisie, sindrom cefalgic. De asemenea se mai arată că există o deficiență globală medie prin tulburări ale analizatorului vizual, tulburări algice, capacitatea de muncă este cel puțin pe jumătate pierdută, încadrabil în gradul III de invaliditate.
Repararea daunelor morale este și trebuie să fie înțeleasă într-un sens mai larg, nu atât ca o compensare materială, care fizic nici nu este posibilă, ci ca un complex de măsuri nepatrimoniale și patrimoniale, al căror scop este acela ca, în funcție de particularitățile fiecărui caz în parte, să ofere părții civile o anumită satisfacție sau ușurare, pentru suferințele îndurate, în speța de față pentru suferințele prilejuite în momentul accidentului rutier pricinuit de către inculpat pe timpul celor 70 de zile îngrijiri medicale, diminuarea funcției vizuale (scăderea acuității vizuale) și deteriorare funcției cognitive, urmare a atrofiei cerebrale, aceste leziuni având au caracter ireversibil. Repercursiunile de ordin moral asupra părții civile fiind confirmate probele administrate în cauză, reținându-se că partea civilă are capacitatea de muncă este cel puțin pe jumătate pierdută. De asemenea, pentru însănătoșire au fost necesare numeroase deplasări la cabinete medicale, disconfortul produs părții civile continuând și în prezent și având caracter ireversibil iar suferințele părții civile au fost nu doar suferințe fizice, ci și suferințe morale.
Cuantificarea valorică, materială trebuie admisă printre măsurile de reparare a prejudiciilor morale, pentru că deși nu compensează nimic, în sensul propriu al termenului, acordarea daunelor morale poate oferi persoanei lezate o anumită compensație pentru răul suferit, o anumită satisfacție sau ușurare a suferințelor suportate. Această satisfacție sau ușurare nu este neapărat un efect al cuantumului sumei acordate, deși nici acest aspect nu este de neglijat, cât mai ales un efect al simplului fapt că despăgubirea i-a fost recunoscută și acordată părții civile.
Având în vedere aceste considerente, instanța a apreciat ca reprezentând o despăgubire proporțională cu suferințele prilejuite de accidentul rutier provocat de inculpat suma de 80.000 euro, echivalent în lei la data plății, motiv pentru care a admis în parte cererea părții civile și în ceea ce privește daunele morale.
Analizând răspunderea asigurătorului S.C. BCR V. I. G. S.A., instanța a constatat că potrivit art.49 al.1 din Legea nr.136/1995 asigurătorul acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care asigurații răspund, în baza legii, față de terțe persoane păgubite prin accidente de autovehicule, precum și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil, potrivit art.50 al.1, despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuieli de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea sau distrugerea de bunuri, iar potrivit art.51 al.1, despăgubirile, astfel cum sunt prevăzute la art. 49 și 50, se acordă și în cazul în care cel care conducea autovehiculul, răspunzător de producerea accidentului este o altă persoană decât asiguratul.
La data producerii accidentului, autoutilitara marca Renault cu nr. de înmatriculare_ condusă de inculpat era asigurată conform polițelor de asigurare RCA ./22/P22/HI nr._ cu perioada de valabilitate 23.12.2010 – 22.06.2011, inclusiv la data producerii accidentului.
Potrivit art.86 C.pr.pen. persoana care, potrivit legii civile, are obligația legală sau convențională de a repara în întregime sau în parte, singură sau în solidar, prejudiciul cauzei prin infracțiune și care este chemată să răspundă în proces are calitatea de parte responsabilă – civilmente.
Potrivit noilor reglementări legale asigurătorul are obligația convențională, dovedită prin polița de asigurare obligatorie pentru răspundere civilă, valabilă la data de producerii accidentului, de a repara prejudiciul rezultat prin infracțiune, astfel că asigurătorul a fost obligat în solidar cu inculpatul pentru plata despăgubirilor civile în limitele contractului de asigurare, raportat la faptul că în cauză sunt întrunite condițiile cerute de lege pentru a fi angajată răspunderea civilă a acestuia.
Inculpatul a fost obligat în solidar și cu partea responsabilă civilmente S.C. R. T. S.R.L. la achitarea sumelor sus menționate, reprezentând daune morale și daune materiale, inculpatul aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu la momentul producerii accidentului, între acesta și partea responsabilă civilmente existând un raport de prepușenie.
În privința cheltuielilor de spitalizare, instanța a reținut că S. C. Județean de Urgență Timișoara a precizat că se constituie parte civilă în cauză, costul cheltuielilor de spitalizare suportate cu partea civilă M. C. ridicându-se la suma de 3.143,356 lei, potrivit deconturilor de cheltuieli (f.110 dup).
Reținând aceste considerente, instanța a admis integral acțiunea civilă formulată de partea civilă S. C. Municipal de Urgență Timișoara și a obligat inculpatul, în solidar cu părțile responsabile civilmente S.C. R. T. S.R.L. și cu asigurătorul de răspundere civilă S.C. BCR V. I. G. S.A., ultimul în limitele contractului de asigurare, să achite părții civile suma de 3.143,356 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare efectuate cu privire la partea civilă M. C..
Sub aspectul daunelor morale și materiale solicitate de partea civilă J. M., având în vedere că fapta prevăzută ca infracțiune de art. 184 alin. 1, 3 C.pen. 1969 a fost dezincriminată, au fost lăsate nesoluționate acțiunile civile formulate de către părțile civile J. M. și S. C. Municipal de Urgență Timișoara și în temeiul art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
Împotriva sentinței Judecătoriei Timișoara au declarat apel inculpatul J. I. M., partea responsabilă civilmente . SRL Cărpiniș și . G. SA București.
Inculpatul a criticat sentința pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivare se arată că instanța de fond a reținut o stare de fapt nereală, raportat la probele administrate, cu consecința imputării inculpatului a unei fapte pe care nu a săvârșit-o în materialitatea ei.
Se arată că starea de fapt reținută prin rechizitoriu și de instanța de fond este contrazisă de declarațiile tuturor părților implicate în proces din care rezultă că autoturismul Renault Megane, condus de martorul J. V. D., circula pe banda I cu o viteză mai mare de cât cea pe care o avea autotrenul Renault condus de inculpat pe banda a doua de mers, astfel că, întrucât în față avea o coloană de autovehicule, a virat stânga pentru a le depăși, fără a estima corect viteza de mers a autotrenului condus de inculpat și în timpul acestei manevre a acroșat cu partea stângă spate a autoturismului, scara din dreapta față a autotrenului, ceea ce a determinat frânarea și deraparea autotrenului și avarierea autoturismului. O asemenea stare de fapt rezultă din declarația martorului S. O. care circula în spatele celor două autovehicule implicate în accident.
Se mai susține că la efectuarea expertizei nu au fost avute în vedere poziția autovehiculelor în momentul impactului dintre ele așa cum rezultă din fotografiile depuse la dosar de inculpat, fiind luate în considerare doar urmele de frânare figurate în schițele din procesul verbal de constatare doar din dreptul locului în care autovehiculul Renault s-a izbit de parapeți, deci de la zeci de metri de la locul impactului, când tirul deja ieșea din derapaj și se izbea de parapeți.
Inculpatul contestă și expertiza tehnică efectuată în cauză care nu se coroborează cu declarațiile șoferilor implicați în accident și nici cu declarațiile martorilor oculari.
De asemenea inculpatul mai arată că afecțiunile părții vătămate nu au caracter traumatologic, ci sunt afecțiuni degenerative și nu există un raport direct de cauzalitate între vătămările suferite cu ocazia accidentului rutier și actualele afecțiuni ale acesteia.
Partea responsabilă civilmente . Cărpiniș a criticat sentința pentru nelegalitate în ce privește soluționarea laturii civile a cauzei sub aspectul stabilirii unei solidarități tripartide între inculpat, partea responsabilă civilmente în calitate de comitent și asigurător.
Se apreciază că solidaritate poate exista doar între inculpat și partea responsabilă civilmente în vreme ce societatea de asigurare nu poate fi antrenată într-o răspundere solidară. O asemenea solidaritate nu este prevăzută de lege sau de contractul de asigurare și o prejudiciază întrucât se dă posibilitatea asigurătorului să pretindă suportarea unei părți din suma plătită cu titlul de despăgubire.
Pe de altă parte, se apreciază că sumele stabilite cu titlu de daune morale sunt exagerate, raportat la prejudiciul suportat de partea vătămată.
. G. SA București a criticat sentința pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivare se arată că obligarea asigurătorului și a inculpatului în solidar la plata cheltuielilor judiciare este nelegală întrucât obligarea asigurătorul are o răspundere contractuală și nu solidară raportat la fapta săvârșită de inculpat.
În ce privește modul de soluționare a laturii civile, se apreciază că sentința este netemeinică sub aspectul cuantumului daunelor morale pe care le apreciază ca fiind exagerate și solicită reducerea acestora la limita sumei de 100.000 de lei.
Examinând cauza în raport cu motivele invocate, precum și sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu prevederile art.417 al.2 Cpp, se constată că apelurile declarat de inculpat partea responsabilă civilmente și societatea de asigurare sunt fondate pentru următoarele considerente:
În ce privește latura penală a cauzei se constată că instanța de fond a reținut o corectă stare de fapt și vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală, prev. de art.184 al.2 și 4 din Codul penal anterior.
Din probele administrate în cursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești rezultă că vinovat de producerea accidentului a fost inculpatul care nu a respectat normele legale privind efectuarea manevrei de trecere de pe o bandă pe alta, respectiv nu s-a asigurat că pe banda I de mers circula autoturismul condus de martorul J. V. V. și care, fiind surprins de manevra efectuată de inculpat și pentru evitarea coliziunii cu acesta, a frânat brusc și a efectuat viraj stânga intrând în coliziune cu parapetul metalic ce separă sensurile de mers pe porțiunea respectivă.
Cu privire la cauza accidentului, atât inculpatul cât și martorul J. V. au susținut că între cele două autovehicule conduse de ei a existat inițial un impact, după care fiecare a frânat și au derapat în partea stângă în parapetul ce separă cele două sensuri de mers, însă fiecare susține o altă variantă.
În mod întemeiat însă, instanța de fond, cu privire la acest aspect, a reținut varianta prezentată în raportul de expertiză tehnică în care se arată că nu a existat un contact direct între autoturismul condus de martorul J. V. și autotrenul condus de inculpat.
Din Raportul de expertiză tehnică precum și din declarațiile martorilor Șușanu O. L. și S. D. rezultă că autotrenul condus de inculpat a semnalizat dreapta și a început trecerea pe banda întâi însă partea din spate a rămas pe banda a II-a, observând târziu că pe banda întâi circula autoturismul condus de martorul J. V. a efectuat manevra de viraj stânga, fapt ce a dus la derapajul semiremorcii.
Susținerile inculpatului și martorului J. V. că între cele două autovehicule a existat un contact direct nu pot fi reținute întrucât din planșele foto din dosarul de urmărire penală rezultă că urmele de contact imprimate pe partea stângă spate pe caroseria autoturismului Renault încep de la înălțimea de 0,5 m, or, dacă autoturismul ar fi fost lovit de scara autotractorului condus de inculpat, așa cum susțin cei doi conducători auto, urmele ar fi trebuit să fie imprimate la înălțimea de 0,2 m de sol, înălțime la care este situată și scara autotrenului.
Pe de altă parte, expertul mai arată că, față de poziția scării autotrenului față dreapta, bara protecție față dreapta precum și față de capacul roții dreapta, dacă autotrenul era în viraj spre dreapta, partea exterioară a roții ieșea din gabaritul apărătorii, depășea extremitatea scării și aceasta atingea prima dată caroseria autoturismului și obligatoriu pe aceasta se imprimau urme de frecare semicirculare.
În raportul de expertiză se mai susține că, oricât de ușoară ar fi fost atingerea celor două autovehicule, trebuiau să se deplaseze o porțiune în contact și sigur spatele autoturismului era deviat ușor spre dreapta, după care conducătorul acestuia era obligat să accelereze să iasă din contact și nu să frâneze caz în care autotractorul îl freca pe o lungime mai mare și continuând devierea spatelui spre dreapta. De asemenea, conducătorul autotrenului încerca să se desprindă de contact virând stânga și nu continuând manevra spre dreapta, ca să ajungă la o distanță de 1,6 m de partea dreaptă carosabil, de unde începe frânarea, ca apoi să vireze brusc spre stânga și îndreptându-se din nou spre autoturismul aflat în derapaj.
Un aspect relevant care duce la concluzia că autotrenul condus de inculpat a intrat, fără să se asigure, pe banda întâia pe care circula autoturismul condus de martorul J. V. îl constituie și urmele de frânare a celor două autovehicule implicate în accident observate din planșele foto efectuate la fața locului și din schița întocmită de organele de poliție cu ocazia cercetărilor efectuate la fața locului și din care rezultă că, atât urmele de frânare de la autoturismul marca Renault, cât și de la autotren încep pe banda I-a a sensului de deplasare Timișoara –Ghiroda.
Susținerile inculpatului că urmele de frânare evidențiate în schița din procesul verbal de cercetare sunt ulterioare și fără importanță pentru impactul inițial, nu pot fi reținute.
C. apreciază că nu există nici un motiv pentru care ar trebui să fie puse la îndoială constatările efectuate de organele de poliție la fața locului, imediat după producerea accidentului, în condițiile în care acest act a fost semnat fără obiecțiuni de către cei doi conducătorii auto implicați în accident.
Inculpatu, prin motivele de apel, a susținut că locul impactului a fost la câțiva metri în spatele locului în care autovehiculului Renault s-a lovit de parapeți, însă susținerile sale nu sunt dovedite iar din fotografiile depuse la dosar nu poate fi reținută o altă situație cu privire la dinamica producerii accidentului, decât cea reținută în raportul de expertiză.
Cu privire la susținerile inculpatului privind afecțiunile părții vătămate, respectiv că acestea nu au caracter traumatologic ci sunt afecțiuni degenerative și nu există un raport direct de cauzalitate între vătămările suferite cu ocazia accidentului rutier și actualele afecțiuni ale acesteia, se constată următoarele:
În cursul urmăririi penale a fost efectuată o expertiză medico legală în care se constată că partea vătămată M. C. prezintă o ., fiind enumerate fracturi, contuzii, plăgi tăiate la nivelul corpului și al capului care pot avea vechimea din data de 28.04.2011 și pot fi rezultatul lovirii cu și sau de corpuri/ planuri dure, posibil în cadrul unui accident de circulație, care necesită 70 de zile de îngrijiri medicale, dacă nu există complicații și aceste leziuni pun viața victimei în primejdie.
În cursul cercetării judecătorești s-a dispus efectuarea unei alte expertize medico legale a părții vătămate în care se precizează că afecțiunile constatate sunt urmare a leziunilor suferite în cadrul accidentului rutier din data de 28.04.2011. Aceste leziuni au avut ca urmare diminuarea funcției vizuale și deteriorarea funcției cognitive, urmare a atrofiei cerebrale și au caracter ireversibil.
Comisia de Avizare și Control al actelor medicale din cadrul IML Timișoara a avizat cele două expertize medico legale și a arătat că este de acord cu concluziile formulate, acestea fiind justificate de consemnările obiective din cuprinsul documentelor medicale și medico-legale și a examinărilor de specialitate efectuate recent .
Rezultă așadar din cele prezentate că există o legătura de cauzalitate dintre vătămările suferite cu ocazia accidentului rutier și actualele afecțiuni ale părții vătămate.
Apelurile formulate în cauză sunt fondate doar în ce privește modul de soluționare a laturii civile.
În ce privește daunele morale, C. apreciază că suma de 80.000 de euro acordată părții civile este prea mare.
În raport cu traumele psihice suferite, cu intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, C. apreciază că suma de 50.000 de euro este rezonabilă și în măsură să repare prejudiciul moral cauzat.
În ce privește apelul părții responsabile civilmente, sub aspectul modului de obligare solidară la plata despăgubirilor civile, se observă că și acesta este fondat.
Din conținutul sentinței apelate se reține că instanța de fond a obligat în mod greșit inculpatul, partea responsabilă civilmente și societatea de asigurare în solidar la despăgubiri, deși există raporturi diferite de solidaritate între aceștia.
Astfel, între inculpat și partea responsabilă civilmente . Cărpiniș, raporturile de solidaritate sunt determinate de calitatea acestora de prepus și comitent, iar raporturile dintre inculpat și societatea de asigurare sunt determinate de relația contractuală existentă între aceste părți, însă între partea responsabilă civilmente și societatea de asigurare nu există nici o relație de solidaritate, nici în temeiul unui contract și nici în temeiul legii.
Prin urmare, obligarea acestora în solidar trebuie să fie făcută diferit, în funcție de natura relațiilor existente între părți.
În ce privește motivul de apel a . G. SA București privind obligarea nelegală la plata cheltuielilor judiciare către stat, în solidar cu inculpatul, se constată că este nefondat.
Societatea de asigurare are calitatea de parte responsabilă civilmente, în conformitate cu prevederile art.86 Cpp și fiind obligată în solidar la repararea pagubei, a fost obligată și la plata cheltuielilor judiciare în conformitate cu prevederile art. 274 al.3 Cpp.
Pe de altă parte, obligarea societății de asigurare de a plăti și cheltuielile de judecată rezultă și din prev. art. 49 din Legea 136 /1995 în care se arată că asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, printre altele și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil, în conformitate cu legislația în vigoare din statul pe teritoriul căruia s-a produs accidentul.
Față de aceste considerente, în baza art.421 pct.2 lit. a CPP se vor admite apelurile declarate de inculpatul J. I. M., partea responsabilă civilmente . și . G. SA, București, se va desființa, în parte, sentința apelată, sub aspectul soluționării laturii civile și rejudecând cauza:
În baza art.19, art.25 Cpp, art.998,999,1000 al.3 cod civil anterior va fi obligat inculpatul J. I. M.,în solidar cu . G. SA, București în limitele contractului de asigurare și pe inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente . să plătească părții civile M. C. suma de 2584,98 lei daune materiale și la suma de 50.000 de euro, sau echivalentul în lei la data plății, daune morale.
Va fi obligat inculpatul J. I. M., în solidar cu . G. SA, București în limitele contractului de asigurare și inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente . la plata cheltuielilor de spitalizare, a cheltuielilor judiciare către partea civilă și la cheltuielile judiciare către stat, stabilite de instanța de fond.
Se va respinge în rest acțiunea civilă.
Se vor menține în rest dispozițiile sentinței apelate.
Văzând și prevederile art. 275 al.3 Cpp.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.421,pct.2 lit. a CPPP admite apelurile declarate de inculpatul J. I. M., partea responsabilă civilmente . și . G. SA, București declarate împotriva Sentinței penale nr.3420/2014, pronunțată de J. Timișoara în dosarul nr._ /2014.
Desființează, în parte, sentința apelată, sub aspectul soluționării laturii civile și rejudecând cauza:
În baza art.19, art.25 Cpp, art.998,999,1000 al.3 Cod Civil anterior obligă inculpatul în solidar cu . G. SA, București în limitele contractului de asigurare și pe inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente . să plătească părții civile M. C. suma de 2584,98 lei daune materiale și la suma de 50.000 de euro, sau echivalentul în lei la data plății, daune morale.
Obligă inculpatul în solidar cu . G. SA, București în limitele contractului de asigurare și pe inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente . la plata cheltuielilor de spitalizare a cheltuielilor judiciare către partea civilă și la cheltuielile judiciare către stat, stabilite de instanța de fond.
Respinge în rest acțiunea civilă.
Menține în rest dispozițiile sentinței apelate.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Pronunțată în ședința publică din data de 29.12.2014.
Președinte, Judecător,
C. C. I. P.
Grefier,
C. I.
Red. C.C/20.01.15
Tehnored. C.I./26.01.15
PI. – T. L. M. – Jud. Timișoara
| ← Vătămarea corporală gravă. Art. 182. Decizia nr. 1024/2014.... | Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340... → |
|---|
