ICCJ. Decizia nr. 1027/2004. Penal. întrerupere executare pedeapsă. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1027/2004

Dosar nr. 5710/2003

Şedinţa publică din 20 februarie 2004

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 1000 din 23 octombrie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, s-a respins, ca nefondată, cererea de întrerupere a executării pedepsei de 5 ani închisoare aplicată condamnatului M.V. prin sentinţa penală nr. 297/2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 250 din 15 mai 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, cu obligare la cheltuieli judiciare statului.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că nu se justifică întreruperea executării pedepsei, în sensul că nu există împrejurări speciale care ar determina consecinţe grave pentru familia condamnatului, în sensul dispoziţiilor prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., iar întreruperea executării pedepsei nu se impune.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel condamnatul, arătând personal şi prin avocat că are o situaţie familială grea.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 711 din 3 decembrie 2003, a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul M.V. împotriva sentinţei penale nr. 1000 din 23 octombrie 2003, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală.

Condamnatul nemulţumit şi de această hotărâre, în termenul legal, a declarat recurs şi prin care reia motivul invocat în apel.

Recursul este nefondat.

Examinând actele dosarului în raport de motivele cererii de întrerupere a executării pedepsei şi avându-se în vedere cerinţele art. 453 alin. (1) lit. c) şi art. 455 C. proc. pen., Curtea, reţine că acestea au fost evaluate corect.

Astfel, greutăţile de familie invocate de recurent, sunt aceleaşi şi preexistente începerii executării pedepsei. În consecinţă, nefiind îndeplinite cerinţele art. 455, raportat la art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., temeinic şi legal au fost pronunţate hotărârile atacate şi care urmează a fi menţinute.

Drept rezultat, recursul declarat va fi respins, ca nefondat, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul M.V. împotriva deciziei penale nr. 711 din 3 decembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă recurentul să plătească statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 februarie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1027/2004. Penal. întrerupere executare pedeapsă. Recurs