ICCJ. Decizia nr. 1020/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1020/2004
Dosar nr. 59 /2004
Şedinţa publică din 20 februarie 2004
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 886 din 9 octombrie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II–a penală, a fost condamnat inculpatul M.Şt. la 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. Conform art. 61 C. pen., s-a dispus revocarea liberării condiţionate şi contopirea restului neexecutat de 1023 zile din pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 296/1999 a Tribunalului Bucureşti, urmând ca inculpatul să execute 3 ani şi 6 luni închisoare.
Instanţa a reţinut în fapt că în ziua de 10 august 2003, organele de poliţie l-au surprins pe inculpat deţinând un pachet cu 4 doze de heroină în greutate de 18,578 gr. pentru consum propriu.
Apelul declarat de inculpat împotriva acestei sentinţe şi prin care solicita reducerea pedepsei a fost admis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia nr. 683 din 14 noiembrie 2003, în sensul că s-a constatat că din pedeapsa anterioară a rămas neexecutat un rest de 662 zile (în loc de 1023 zile) astfel încât, revocându-se liberarea condiţionată, s-a dispus contopirea pedepsei aplicate în cauză cu restul de 662 zile şi executarea de către inculpat a pedepsei rezultante de 3 ani şi 6 luni închisoare.
Împotriva deciziei curţii de apel inculpatul a declarat recurs solicitând, ca şi în apel, reducerea pedepsei aplicate.
Recursul nu este fondat.
Fapta comisă în împrejurările descrise în sentinţa instanţei de fond a fost dovedită cu probele administrate în cauză, ea fiind recunoscută de inculpat.
La aplicarea pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare, situată spre limita minimă prevăzută de lege, instanţele au respectat criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinând seama de situaţia personală a recurentului, de sinceritatea sa, dar şi de gradul ridicat de pericol social al infracţiunii săvârşite şi de faptul că inculpatul este în stare de recidivă postcondamnatorie după comiterea unei infracţiuni de tâlhărie.
În consecinţă, neexistând temei ca pedeapsa aplicată să fie micşorată, urmează a se respinge recursul inculpatului cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.Şt. împotriva deciziei penale nr. 683/ A din 14 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Compută din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 10 august 2003 la 20 februarie 2004.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare, din care 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1018/2004. Penal. Art.211 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1022/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs → |
|---|
