ICCJ. Decizia nr. 1248/2004. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1248/2004
Dosar nr. 5020/2003
Şedinţa publică din 3 martie 2004
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 360 din 15 august 2003, Tribunalul Dâmboviţa l-a condamnat pe inculpatul D.C.N., în baza art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. g) şi i) şi alin. (3) lit. 4 C. pen., la 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 64 şi art. 71 C. pen.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 22.302.000 lei despăgubiri civile către R. SA, Direcţia de Telecomunicaţii Dâmboviţa şi la 700.000 lei cheltuieli judiciare către stat, în care a fost inclus şi onorariul pentru apărătorul din oficiu, avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Instanţa a reţinut, în fapt, că în noaptea de 12 aprilie 2002, inculpatul a sustras prin efracţie cablu telefonic pe o distanţă de 200 m corespunzător legăturii dintre 4 stâlpi, între localităţile Lucianca şi Ungureni din judeţul Dâmboviţa, pricinuind o pagubă în valoare de 22.302.000 lei R. SA, Direcţia de Telecomunicaţii Dâmboviţa.
Cablul a fost vândut ulterior de către inculpat unei persoane necunoscute.
La domiciliul inculpatului s-a mai găsit o bucată din cablu, în lungime de 42 cm.
Împotriva acestei hotărâri inculpatul a declarat apel, criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul individualizării pedepsei, pe care o apreciază ca severă şi solicitând reducerea acesteia.
Prin Decizia penală nr. 461 din 20 octombrie 2003, Curtea de Apel Ploieşti a respins, ca nefondat, apelul inculpatului, constatând că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică.
Decizia penală susmenţionată a fost atacată cu recurs de către inculpat, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., respectiv netemeinicia acesteia prin menţinerea hotărârii instanţei de fond care a aplicat o pedeapsă severă în raport cu împrejurările faptei şi persoana făptuitorului.
Examinând hotărârile criticate pe baza materialului de la dosar, Înalta Curte constată că recursul este fondat.
Situaţia de fapt, vinovăţia inculpatului şi încadrarea juridică au fost corect stabilite, prin mijloacele de probă legal administrate.
Procesele verbale de cercetare a locului faptei, de reconstituire şi percheziţie domiciliară, declaraţiile martorilor N.G., D.A. şi A.A., adresa părţii civile, coroborate cu declaraţiile de recunoaştere ale inculpatului, date atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cel al judecăţii, confirmă existenţa infracţiunii de furt, precum şi identitatea făptuitorului, în persoana inculpatului D.C.N.
Pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată de instanţa de fond, fără a fi reţinut la încadrarea juridică vreuna dintre circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., este nelegală în raport de limitele speciale ale pedepsei prevăzute de textul de lege sancţionator, respectiv închisoarea de la 4 la 18 ani.
În cauză, însă, osebit de criticile de individualizare avute în vedere de instanţă, respectiv gradul de pericol social mărit al faptei, împrejurările comiterii acesteia, prejudiciul cauzat şi datele din care rezultă că inculpatul a mai fost sancţionat administrativ cu amendă conform art. 181 C. pen., pentru faptele de furt, se impun analizei şi celelalte împrejurări care privesc persoana făptuitorului şi nereţinute cu ocazia aplicării pedepsei.
Este astfel, dovedit prin acte medicale că inculpatul a fost diagnosticat cu tulburare de personalitate, având tentativă de suicid şi fiind îndrumat pentru tratament la serviciul de psihiatrie teritorial.
Fapta a fost motivată de inculpat prin dorinţa de a face rost de banii necesari procurării medicamentelor pentru mama sa bolnavă, în vârstă de 73 ani.
Aceste împrejurări, alături de celelalte reţinute de instanţă, însă, unele dintre ele într-o altă evaluare, cum sunt cele privind blocarea prejudiciului, relativ redusă şi lipsa antecedentelor penale, precum şi vârsta inculpatului tânăr de 23 ani şi comportarea sinceră în cursul procesului, justifică reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen.
Aşa fiind, admiţând recursul inculpatului şi casând hotărârile pronunţate în cauză, pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată va fi redusă la 2 ani închisoare, cu executare în regim de deţinere.
Se apreciază că în acest cuantum pedeapsa va asigura în mod echilibrat realizarea funcţiilor sale de constrângere şi reeducare, precum şi atingerea scopului prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul D.C.N. împotriva deciziei penale nr. 461 din 20 octombrie 2003 a Curţii de Apel Ploieşti.
Casează Decizia şi sentinţa penală nr. 360 din 15 august 2003 a Tribunalului Dâmboviţa, numai cu privire la pedeapsa privativă de libertate aplicată inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. g) şi i), combinat cu alin. (3) lit. h) C. pen.
Modifică pedeapsa, în sensul că, prin aplicarea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 şi art. 76 C. pen., o reduce de la 3 ani închisoare la 2 ani închisoare.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Onorariul de avocat în sumă de 400.000 lei pentru apărarea din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1246/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1250/2004. Penal. încheiere. Recurs → |
|---|
