ICCJ. Decizia nr. 1245/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1245/2004
Dosar nr. 5072/2003
Şedinţa publică din 3 martie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 607 din 19 iunie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost condamnat inculpatul C.M. la 10 ani şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea de deţinere de droguri de mare risc fără drept, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) pe o durată de 4 ani.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus prevenţia de la 6 martie 2002 la zi.
Potrivit art. 118 lit. e) C. pen., raportat la art. 17 din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpat a cantităţii de 104,60 gr heroină.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut, că, la data de 6 martie 2002, lucrători din cadrul I.G.P., Brigada de combatere a crimei organizate şi antidrog s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în imobilul situat în str. Vasile Staicu, sectorul 2, locuiesc persoane care sunt implicate în traficul de droguri.
Cu ocazia efectuării unei percheziţii la adresa de mai sus, au fost găsiţi inculpatul C.M. şi numita B.O.J., persoane care locuiau în imobilul respectiv fără forme legale.
În imobil, la percheziţie s-a găsit în cuptorul aragazului, în lăcaşul pentru arzător, o pungă ce conţinea o substanţă pulverulentă de culoare bej.
Constatarea tehnico-ştiinţifică a concluzionat că punga din material plastic conţine 104,85 grame heroină, substanţă ce face parte din tabelul I anexă la Legea nr. 143/2000.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite în baza procesului-verbal de sesizare din oficiu, procesului-verbal de percheziţie, a raportului de constatare tehnico-ştiinţifică aflate la dosar, a declaraţiilor martorilor P.J., T.P. şi C.C.
Instanţa a înlăturat apărarea inculpatului, în sensul că nu a săvârşit infracţiunea şi că nu avea cunoştinţă de punga de droguri, dat fiind probele administrate în cauză, respectiv, declaraţiile martorilor T.P., P.J. zis L. şi C.C., care susţin că aveau cunoştinţă că inculpatul se ocupa cu vânzarea de droguri şi că era el însuşi consumator de droguri.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia nr. 621/ A din 23 octombrie 2003, a respins apelul declarat de inculpat împotriva sentinţei primei instanţe, considerând nefondate criticile formulate, în sensul lipsei probelor de vinovăţie şi greşitei individualizări a pedepsei.
Astfel, instanţa de control judiciar a considerat că vinovăţia inculpatului a fost pe deplin dovedită prin probele administrate în cauză şi că sancţiunea aplicată este în concordanţă cu pericolul social al faptei săvârşite.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal, inculpatul C.M. care, invocând dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 18 şi 14 C. proc. pen., a susţinut în principal, că nu este vinovat de săvârşirea infracţiunii reţinută în sarcina sa şi că hotărârea de condamnare este urmarea unei erori grave de fapt şi în subsidiar, că pedeapsa aplicată este prea severă.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate şi rejudecarea cauzei.
Recursul declarat este neîntemeiat.
Din examinarea probelor administrate se constată că instanţele au stabilit în mod corect vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.
Astfel, martorul P.J. declară că, împreună cu inculpatul şi soţia acestuia au consumat droguri din cele aduse de el, dar şi din cele avute asupra sa de inculpat, iar martorul T.P. susţine că a aflat de la fiul său P.J., care consuma droguri că inculpatul îl „aproviziona" cu droguri şi că el i-a cerut acestuia să stopeze vânzarea drogurilor, dar a fost admonestat de numitul M.I.
Tot astfel şi martora C.C. declară că inculpatul a consumat droguri cu P.J., dar şi că acesta i-a spus că a doua zi urma să meargă la un tip să ridice suma 21.000.000 lei pentru nişte droguri vândute.
Aşa fiind, soluţia de condamnare confirmată de instanţa de control judiciare este concordantă cu probele de vinovăţie administrate şi nu subzistă eroarea gravă de fapt invocată în recurs.
Referitor la pedeapsa de 10 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului se constată că aceasta a fost individualizată conform art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), avându-se în vedere pericolul social al faptei şi persoana inculpatului, cunoscut cu antecedente penale şi cu o poziţie nesinceră pe tot parcursul procesului penal.
Această pedeapsă este de natură a asigura conform art. 52 C. pen., prevenţia săvârşirii de noi infracţiuni şi integrarea în comunitate a inculpatului.
Se apreciază că nu există nici un motiv care să justifice reducerea pedepsei astfel stabilite.
Întrucât ambele critici din recurs sunt neîntemeiate, iar din examinarea actelor dosarului nu se constată existenţa vreunui caz de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, urmează a respinge recursul ca nefondat, cu obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare către stat.
Se va deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpatului de la 6 martie 2002 la 3 martie 2004 şi se va stabili ca onorariul de avocat pentru apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.M. împotriva deciziei penale nr. 621/ A din 23 octombrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpatului de la 6 martie 2002 la 3 martie 2004.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1244/2004. Penal. Lg.143/2000. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1246/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs → |
|---|
