ICCJ. Decizia nr. 1254/2004. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1254/2004
Dosar nr. 5410/2003
Şedinţa publică din 3 martie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 15 din 6 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia a fost condamnat inculpatul T.C.C. în baza art. 254 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 13, art. 74 şi art. 76 C. pen., la 2 ani închisoare şi un an interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) din acelaşi cod.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) şi s-a dedus din pedeapsă, arestarea preventivă de la 9 mai 2000, la 27 martie 2001.
Potrivit art. 254 alin. (3) şi art. 255 alin. (3) şi (5) C. pen., s-a dispus restituirea către numiţii K.K.H. şi K.S.L. a contravalorii în lei la ultima cotaţie a sumei de 1000 mărci germane şi obligarea inculpatului să plătească acestora suma arătată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut în fapt că, la începutul lunii mai 2000, inculpatul T.C.C. ofiţer cu gradul de sublocotenent la Poliţia oraşului Cisnădie, compartimentul de cercetări penale, a aflat de la numitul B.E., că acesta ar avea de recuperat de la un cetăţean plecat în Germania, pe nume K.K.H. o sumă de bani, de circa 3000 mărci germane, reprezentând contravaloarea unor bunuri sustrase, cerându-i ajutor ofiţerului de poliţie pentru a-şi recupera de la acea persoană aflată în ţară, paguba rămasă neacoperită.
Inculpatul i-a cerut numitului B.E. să facă o plângere scrisă, după care l-a contactat telefonic pe K.K.H., pe care îl cunoştea, cerându-i să se prezinte la poliţie deoarece are o reclamaţie împotriva sa. După aceasta, inculpatul s-a deplasat la locuinţa soţilor K., le-a arătat o hârtie, spunându-le că este citaţia, însă în urma unor discuţii a afirmat că pot ajunge la o înţelegere, pentru a nu le întocmi dosar penal şi a nu le ridica paşapoartele necesare părăsirii ţării.
Ca urmare a înţelegerii intervenite, inculpatul şi cei doi soţi s-au întâlnit la locuinţa lui F.M.
Aici, inculpatul şi K.K.H. s-au retras într-o cameră singuri, ocazie cu care acesta din urmă i-a înmânat inculpatului suma de 500 mărci germane, iar ofiţerul a promis că va rezolva situaţia.
În zilele următoare, inculpatul şi soţii K. s-au întâlnit la o petrecere, prilej cu care inculpatul i-a mai pretins lui K.K.H. încă 500 mărci germane, garantându-i că vor fi lăsaţi în pace şi nu se va lua nici o măsură împotriva lor.
Ca urmare a denunţului depus de K.S.L., în legătură cu această ultimă solicitare a inculpatului, s-a organizat surprinderea în flagrant a acestuia imediat după primirea sumei de 500 mărci germane, bancnotele fiind marcate cu o substanţă specială, iar discuţia prilejuită de primirea banilor fiind înregistrată audio şi video.
Realizând că va fi reţinut, inculpatul a aruncat banii, rămânând însă substanţa fluorescentă pe buzunarele pantalonilor, unde au fost ţinuţi banii.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite în baza procesului verbal de constatare a infracţiunii flagrante, a denunţului penal şi a declaraţiilor numiţilor K.K.H. şi K.S.L., a declaraţiilor martorilor B.E. şi F.V., a procesului verbal de confruntare a înregistrării video şi audio şi a declaraţiilor inculpatului, care a recunoscut infracţiunea în faţa instanţei.
S-a apreciat că fapta inculpatului de a pretinde şi de a primi la datele de 4 mai 2000 şi 9 mai 2000 câte 500 mărci germane, pentru a nu da curs unei reclamaţii privind săvârşirea unei infracţiuni de furt, în calitatea ce o avea de ofiţer cu gradul de sublocotenent la compartimentul cercetări penale din cadrul Poliţiei oraşului Cisnădie, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
Având în vedere vârsta, lipsa antecedentelor penale şi recunoaşterea în final a faptei comise, instanţa a reţinut în favoarea inculpatului şi a coborât pedeapsa sub minimul legal, conform art. 74 şi art. 76 C. pen.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, inculpatul care invocând dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 12 şi 14 C. proc. pen., a susţinut în principal, că fapta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită şi în subsidiar, că pedeapsa a fost greşit individualizată.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pronunţarea unei soluţii de achitare ori de aplicare a dispoziţiilor art. 81 C. pen.
Recursul declarat este nefondat.
Din examinarea actelor dosarului se constată că instanţa de fond a stabilit în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului T.C.C., în săvârşirea infracţiunii de luare de mită în forma continuată, prevăzută de art. 254 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
Probele administrate în cauză au confirmat că inculpatul, ofiţer la compartimentul de cercetări penale al Poliţiei oraşului Cisnădie, sesizat de partea vătămată B.E., care reclama săvârşirea unei infracţiuni de furt, a pretins şi primit pentru sine cele 500 mărci germane la datele de 4 mai şi 9 mai 2000 de la soţii K.K.H. şi K.S.L., în scopul de a nu întocmi dosar penal şi a nu le ridica acestora paşapoartele.
Ori, având atribuţii specifice de constatare a săvârşirii faptelor, prevăzute de legea penală şi efectuarea cercetărilor în legătură cu aceste fapte aşa cum erau reglementate de art. 15 lit. g) din Legea nr. 26 din 18 mai 1994, privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române în vigoare la acea dată şi pretinzând sume necuvenite în valută, pentru a nu îndeplini respectivele activităţi, aşa cum a recunoscut în faţa primei instanţe inculpatul, ofiţer de poliţie, a săvârşit acţiuni ilicite ce caracterizează infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., corect reţinută de instanţe.
Aşa fiind, motivul de casare invocat al lipsei elementelor constitutive ale infracţiunii, nu poate fi primit.
2. Referitor la pedeapsa aplicată, se constată că prima instanţă a aplicat în cauză circumstanţe atenuante şi a stabilit pedeapsa la 2 ani închisoare, sub minimul legal, având în vedere, în mod justificat, potrivit art. 72 şi art. 74 C. pen., pericolul social al faptei, împrejurările săvârşirii ei, valoarea sumei pretinse drept mită şi persoana inculpatului, care anterior a avut o conduită general bună, nu are antecedente penale şi a dovedit sinceritate în faţa primei instanţe.
Se mai constată că această pedeapsă, cu executare în regim de detenţie, conform art. 57 C. pen., este de natură a asigura, potrivit art. 52 din acelaşi cod, constrângerea inculpatului şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Deoarece au fost respectate dispoziţiile legale arătate şi nu există temeiuri de reconsiderare a modalităţii de executare a pedepsei, aşa cum s-a solicitat de către inculpatul recurent, critica referitoare la greşita individualizare a pedepsei nu poate fi primită.
3. Întrucât motivele de recurs invocate sunt neîntemeiate, iar din examinarea actelor dosarului nu se constată cazuri de casare din cele, prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.C.C., împotriva sentinţei penale nr. 15 din 6 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1252/2004. Penal. Art.211 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1255/2004. Penal. Art.302 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
