ICCJ. Decizia nr. 1251/2004. Penal. Art.211 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1251/2004
Dosar nr. 5357/2003
Şedinţa publică din 3 martie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 528 din 28 august 2003 a Tribunalului Dolj, inculpatul B.I.A. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. b), alin. (21) lit. c) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.
În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1.300.000 lei din care 400.000 lei, reprezintă onorariul apărătorului din oficiu.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
În noaptea de 31 martie 2002, în jurul orei 23,00, inculpatul B.I.A., vecin cu partea vătămată P.C. în vârstă de 73 ani, observând că aceasta a intrat într-o bucătărie anexă a gospodăriei sale, ca să mănânce, a escaladat gardul împrejmuitor şi a pătruns fără drept în locuinţa victimei, căutând bunuri pe care să le fure.
Inculpatul a fost surprins de partea vătămată care a strigat după ajutor, împrejurare în care a împins-o, reuşind, astfel, să-şi asigure scăparea.
Inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: plângerea şi declaraţiile părţii vătămate, declaraţiile martorilor S.R.C., D.C.I., R.M., C.H., proces-verbal de reconstituire, declaraţiile inculpatului.
Curtea de Apel Craiova, prin Decizia penală nr. 475 din 22 octombrie 2003, a respins, ca nefondat apelul inculpatului, dispunând obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 200.000 lei către stat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul B.I.A., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor atacate şi în principal, achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., întrucât nu a pătruns în locuinţa părţii vătămate cu intenţia de a sustrage bunuri.
În subsidiar, recurentul a solicitat reindividualizarea pedepsei aplicate prin reţinerea prevederilor art. 74 – art. 76 C. pen.
Temeiul juridic al recursului îl constituie dispoziţiile art. 3859 pct. 18 şi 14 C. proc. pen.
Examinând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este fondat pentru motivele ce se vor arăta în continuare:
Din examinarea actelor dosarului se constată că instanţele de judecată au stabilit în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii pentru care a fost condamnat.
Astfel, conform probelor administrate, inculpatul a pătruns în locuinţa părţii vătămate P.C. cu intenţia de a sustrage bani, împrejurare recunoscută de acesta în faţa martorilor S.R.C. şi D.C.I. şi confirmată cu ocazia întocmirii procesului-verbal de reconstituire a modului de comitere a faptei.
În momentul în care a fost surprins de partea vătămată, inculpatul a îmbrâncit-o, părăsind în fugă locul faptei.
Ca atare, în sarcina inculpatului a fost reţinută săvârşirea tentativei la infracţiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. b), alin. (21) lit. c) C. pen.
Întrucât sentinţa de condamnare a recurentului inculpat B.I.A. este conformă cu probe de vinovăţie administrate, în cauză nu subzistă eroarea gravă de fapt invocată în calea de atac.
Referitor la pedeapsa aplicată inculpatului recurent, se constată că aceasta nu a fost corect individualizată, întrucât cuantumul sancţiunii nu este conform cu pericolul social concret al faptei, nu reflectă îndeajuns modul de săvârşire a faptei şi nu ţine seama de persoana inculpatului.
Având în vedere toate împrejurările în care s-a comis fapta, faptul că inculpatul şi-a limitat actele de violenţă la îmbrâncirea victimei, fără a-i cauza acesteia leziuni fizice, lipsa antecedentelor penale, atitudinea sinceră a inculpatului pe parcursul procesului penal, vârsta acestuia şi conduita anterioară general bună, se constată că reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 şi art. 76 C. pen., în favoarea inculpatului şi reducerea corespunzătoare a pedepsei sub minimul special prevăzut de lege constituie măsuri juridice de natură a asigura constrângerea şi reeducarea inculpatului, prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni şi reintegrarea în comunitate a făptuitorului.
Întrucât nu a procedat astfel şi a aplicat o pedeapsă netemeinică, Decizia atacată este greşită, ceea ce constituie cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.
În consecinţă, Înalta Curte urmează să admită recursul declarat de inculpat, să caseze Decizia penală nr. 475 din 22 octombrie 2003 a Curţii de Apel Craiova şi sentinţa penală nr. 528 din 28 august 2003 a Tribunalului Dolj, cu privire la pedeapsa privativă de libertate aplicată inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b), alin. (21) lit. c) C. pen.
Prin aplicarea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 – art. 76 C. pen., pedeapsa aplicată va fi modificată, în sensul reducerii de la 3 ani şi 6 luni închisoare la un an şi 6 luni închisoare.
Celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate vor fi menţinute.
Văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul B.I.A. împotriva deciziei penale nr. 475 din 22 octombrie 2003 a Curţii de Apel Craiova.
Casează Decizia şi sentinţa penală nr. 528 din 28 august 2003 a Tribunalului Dolj, cu privire la pedeapsa privativă de libertate aplicată inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b), alin. (21) lit. c) C. pen.
Modifică pedeapsa, în sensul că, prin aplicarea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 şi art. 76 C. pen., o reduce de la 3 ani şi 6 luni închisoare la un an şi 6 luni închisoare.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1250/2004. Penal. încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1252/2004. Penal. Art.211 c.pen. Recurs → |
|---|
