ICCJ. Decizia nr. 1456/2004. Penal. Art.215 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1456/2004
Dosar nr. 4823/2003
Şedinţa publică din 16 martie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 17 din 10 februarie 2003, Tribunalul Caraş-Severin a dispus condamnarea inculpaţilor:
- C.N. la 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 şi art. 76 C. pen. şi la 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzute de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 şi art. 76 C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., instanţa a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, iar în baza art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen., raportat la art. 65 alin. (1) şi (2) C. pen., instanţa i-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
- G.N. la 3 ani şi 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 şi art. 76 C. pen., şi la 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 şi art. 76 C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., instanţa a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 4 luni închisoare, iar în baza art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen., raportat la art. 65 alin. (1) şi (2) C. pen., instanţa i-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
Prin aceeaşi sentinţă, inculpatul C.N. a fost obligat la plata sumei de 22.873.000.000 lei, iar inculpatul G.N. a fost obligat la plata sumei de 7.704.700.000 lei, despăgubiri civile către M.A.A.P., valoarea acestor despăgubiri urmând să fie actualizată în raport cu nivelul dobânzilor şi rata inflaţiei, la data executării.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut în fapt că în anii 1999 - 2000, inculpatul C.N., în calitate de administrator al firmei S.C. R. S.R.L. Bucoşniţa, a decontat cupoane agricole, emise în condiţiile ordonanţelor nr. 9/1998 şi nr. 32/1999 ale Guvernului României, în valoare de 22.873.000.000 lei, fără să fi efectuat vreo livrare sau serviciu în favoarea agricultorilor titulari ai cupoanelor. În justificarea decontării, inculpatul prezenta instituţiei bancare, facturi fiscale false prin care atesta vânzarea de îngrăşăminte chimice, cu plata în cupoane agricole, unor persoane inexistente.
În ce îl priveşte pe inculpatul G.N., instanţa a reţinut în fapt că acesta, în calitate de administrator al S.C. C. S.R.L. Caransebeş, a decontat în anul 2000, în aceleaşi condiţii, cupoane agricole în valoare de 7.704.700.000 lei, folosindu-se în justificarea decontării de actele false întocmite de inculpatul C.N.
Prin Decizia penală nr. 339 din 18 septembrie 2003, Curtea de Apel Timişoara a admis apelul declarat de partea civilă M.A.A.P. împotriva sentinţei primei instanţe, pe care a desfiinţat-o în latura civilă, dispunând obligarea inculpaţilor la plata despăgubirilor stabilite de instanţa de fond şi, în plus, obligarea acestora la plata de dobânzi legale, începând cu data producerii prejudiciilor şi până la achitarea integrală a despăgubirilor la care au fost obligaţi.
Prin aceeaşi decizie au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpaţi.
Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recurs inculpaţii C.N. şi G.N. şi partea civilă M.A.A.P.
În susţinerea recursurilor lor, inculpaţii au solicitat schimbarea încadrării juridice a infracţiunilor pentru care au fost condamnaţi, din art. 215 alin. (2) şi (5) C. pen., în art. 215 alin. (2) C. pen., întrucât nu au provocat părţii civile nici un prejudiciu, iar pe de altă parte şi cu aceeaşi motivare au cerut achitarea pentru infracţiunile de înşelăciune şi de fals în înscrisuri sub semnătură privată. De asemenea, inculpaţii au cerut înlăturarea obligării lor la plata despăgubirilor civile către M.A.A.P.
În motivarea recursurilor, inculpaţii au susţinut că au desfăşurat o activitate de intermediere şi că, dacă s-a produs o deturnare a scopului pentru care au fost instituite cupoanele agricole, aceasta nu le este imputabilă lor ci agricultorilor care, în loc să folosească cupoanele agricole pentru plata produselor şi a serviciilor prevăzute în ordonanţele guvernului, au înţeles să le vândă intermediarilor.
Recursurile nu sunt fondate.
În conformitate cu dispoziţiile Ordonanţelor nr. 9/1998 şi nr. 32/1999 ale Guvernului României, sistemul de plată pe bază de cupoane valorice cu finanţare de la bugetul de stat a fost instituit în vederea procurării de materiale şi servicii necesare lucrărilor agricole, cupoanele valorice acordându-se gratuit agricultorilor, cu condiţia să fie folosite exclusiv pentru achitarea bunurilor şi a serviciilor prevăzute în aceste acte normative.
În cauză, se constată că inculpaţii nu sunt agricultori, beneficiari de cupoane valorice, şi nici nu au prestat în favoarea beneficiarilor acestor cupoane serviciile prevăzute în actele normative menţionate, pentru a fi îndreptăţiţi să le deconteze la instituţiile bancare abilitate şi să încaseze de la bugetul de stat contravaloarea lor. Inculpaţii au procurat cupoanele valorice de la intermediari şi le-au decontat la bănci prezentând în acest scop centralizatoare de facturi false din care rezulta că ar fi vândut îngrăşăminte chimice agriculturilor cărora li se acordaseră gratuit aceste cupoane.
Prin aceste activităţi inculpaţii au obţinut foloase băneşti şi, au provocat, în acelaşi timp părţii civile o pagubă în echivalentul cupoanelor decontate la băncile menţionate în hotărârea atacată.
Producerea prejudiciului este certă dat fiind că sumele de bani încasate de inculpaţi au ieşit din bugetul statului fără justificare, adică fără să fi fost folosite în scopul prevăzut de Ordonanţele nr. 9/1998 şi nr. 32/1999, pentru procurarea de către beneficiari a materialelor şi serviciilor prevăzute în aceste acte normative.
În împrejurările cauzei, stabilite prin actele de control, prin expertiza contabilă şi prin celelalte probe, împrejurări recunoscute, de altfel, de inculpaţi, aceştia au obţinut sumele de bani mai sus menţionate prin prezentarea unor acte false, atestând situaţii nereale şi anume că ar fi vândut persoanelor prevăzute în facturile şi în centralizatoarele întocmite de ei cantităţi de îngrăşăminte chimice în cantităţile şi la valoarea prevăzute în aceste acte. Or, s-a dovedit, inclusiv prin declaraţiile inculpaţilor, că aceştia nu au făcut nici una din livrările prevăzute în actele prezentate băncii spre decontare şi că numele aşa zişilor cumpărători erau fictive.
Faptele reţinute în sarcina inculpaţilor întrunesc trăsăturile constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), aşa cum în mod corect s-a reţinut prin hotărârea atacată, astfel că nu există temeiuri pentru a se proceda la schimbarea încadrării lor juridice în modul solicitat de inculpaţii recurenţi.
Înalta Curte nu poate primi nici cererea de achitare a inculpaţilor, având în vedere că vinovăţia lor a fost dovedită, şi, pentru considerentele expuse mai sus, nici cererea de exonerare de plata despăgubirilor civile la care au fost obligaţi.
În consecinţă, urmează ca recursurile declarate de inculpaţi să fie respinse ca nefondate, cu obligarea inculpaţilor la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Partea civilă M.A.A.P. a susţinut în motivarea recursului declarat că hotărârea atacată este nelegală, întrucât nu s-a dispus obligarea inculpaţilor la penalităţi de întârziere pentru sumele datorate şi a cerut rejudecarea cauzei şi obligarea inculpaţilor la penalităţile solicitate.
Recursul nu este întemeiat.
Potrivit art. 10 alin. (2) din Ordonanţa nr. 32/1999 livrarea de către furnizorii bunurilor sau serviciilor prevăzute în acest act normativ altor persoane decât celor îndreptăţite atrage după sine obligaţia restituirii de către furnizori a contravalorii cupoanelor aferente acestora, precum şi penalităţi către bugetul de stat.
În cauza de faţă situaţia nu se încadrează în ipoteza avută în vedere de textul de lege menţionat. Inculpaţii nu au vândut produse altor persoane decât beneficiarilor îndreptăţiţi ci, pur şi simplu, nu au vândut nimic, ci au încasat de la bugetul de stat, sumele de bani arătate în hotărârea instanţei, prin înşelăciune. Prejudiciul produs de inculpaţi fiind rezultatul unei activităţi infracţionale, la stabilirea despăgubirilor operează dispoziţiile de drept comun, care implică obligarea lor la plata de dobândă legală începând cu data producerii pagubei.
Având în vedere că prin hotărârea atacată instanţa de apel a calculat corect despăgubirile datorate de inculpaţi părţii civile, urmează ca recursul acesteia să fie respins ca neîntemeiat, cu obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă M.A.A.M. şi de inculpaţii C.N. şi G.N. împotriva deciziei penale nr. 339/ A din 18 septembrie 2002 a Curţii de Apel Timişoara.
Obligă recurenţii să plătească statului suma de câte 1.100.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1455/2004. Penal. Art.215 alin.4 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1457/2004. Penal. încheiere. Recurs → |
|---|
