ICCJ. Decizia nr. 1462/2004. Penal. încheiere. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1462/2004

Dosar nr. 1295/2004

Şedinţa publică din 16 martie 2004

Asupra recursului de faţă:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La 25 februarie 2004, secţia penală a Curţii de Apel Braşov a luat în examinare apelul declarat de inculpatul P.I., împotriva sentinţei penale nr. 60 din 28 noiembrie 2003 pronunţată de Tribunalul Covasna.

Pentru lipsa apărătorului ales, K.B., cauza a fost luată la ultima strigare când fiind desemnat avocat din oficiu pentru asistarea inculpatului, curtea a verificat legalitatea măsurii arestării preventive.

Prin încheierea din aceeaşi dată pronunţată în dosarul nr. 1607/A, în baza art. 3002 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest şi cauza a fost amânată la termenul din 24 martie şi s-a dispus a se face adresă către Baroul de Avocaţi Covasna pentru atenţionarea apărătorului ales al inculpatului; care tergiversează soluţionarea apelului.

Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul care a cerut casarea încheierii şi revocarea măsurii arestării preventive, menţinerea acesteia nemaifiind justificată.

Recursul este nefondat.

Curtea, având de soluţionat apelul declarat de inculpatul, condamnat în primă instanţă la 10 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, faptă prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., inculpatul fiind arestat preventiv de la 12 aprilie 2003 a verificat la termenul de judecată, în temeiul art. 160d C. proc. pen., legalitatea măsurii arestării.

Constatând că măsura arestării a fost luată cu respectarea dispoziţiilor art. 148 lit. b) C. proc. pen. şi că inculpatul în cursul judecăţii în primă instanţă a avut o comportare nesinceră încercând să prezinte o altă stare de fapt decât cea reală pentru a-şi diminua răspunderea, în temeiul art. 3002 C. proc. pen., a menţinut starea de arest.

Aşa fiind, recursul inculpatului care fără a fi motivat convingător susţine că nu se mai justifică menţinerea stării de arest apare ca nefondat şi urmează a fi respins în conformitate cu dispoziţiile art. 3851 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.I. împotriva încheierii din 25 februarie 2004 a Curţii de Apel Braşov, pronunţată în dosar nr. 1607/2003.

Obligă pe recurent să plătească statului suma de 700.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 martie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1462/2004. Penal. încheiere. Recurs