ICCJ. Decizia nr. 1457/2004. Penal. încheiere. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1457/2004

Dosar nr. 1037/2004

Şedinţa publică din 16 martie 2004

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în şedinţa din 9 februarie 2004 a luat în examinare recursul declarat de inculpatul L.S.V. împotriva deciziei penale nr. 679 din 5 noiembrie 2003, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 7866/P/2003.

Luând act de cererea inculpatului care a arătat că solicită amânarea cauzei pentru a-şi pregăti apărarea şi pentru a depune probe noi, în baza art. 160d şi art. 3001 C. proc. pen., a prelungit măsura arestării preventive şi a amânat judecarea recursului pentru termenul din 8 martie 2004.

Împotriva încheierii din 9 februarie 2004, prin care s-a prelungit măsura arestării preventive în continuare, a declarat recurs inculpatul care a susţinut că nu se mai impune menţinerea sa în stare de arest, deoarece se află într-o situaţie critică fiind bolnav cardiac.

Recursul este nefondat.

Inculpatul a fost trimis în judecată în stare de arest pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în ziua de 14 iulie 1999 a aruncat asupra părţii vătămate M.P. acid sulfuric, producându-i multiple leziuni care, potrivit raportului medico-legal constituie un prejudiciu estetic (sluţire).

Inculpatul a fost condamnat în primă instanţă, sentinţa penală nr. 450 din 17 februarie 2003, pronunţată de Judecătoria Timişoara la 5 ani închisoare şi a fost menţinută stare de arest.

Apelul declarat împotriva acestei sentinţe a fost respins, ca nefondat, prin Decizia penală nr. 679/ A din 5 noiembrie 2003, iar măsura arestării preventive a fost menţinută.

În raport de dispoziţiile art. 148 C. proc. pen. şi hotărârile prin care inculpatul a fost condamnat în mod corect, instanţa de recurs a prelungit arestarea preventivă.

Dacă inculpatul se află într-o situaţie critică aşa cum susţine, poate solicita revocarea măsurii arestării pe motive medicale (boală cardiacă) printr-o cerere separată.

Faţă de cele de mai sus, recursul urmează a fi respins în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.S.V. împotriva încheierii din 9 februarie 2004 a Curţii de apel Timişoara, pronunţată în dosarul nr. 891/2003.

Obligă pe recurent să plătească statului suma de 700.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 martie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1457/2004. Penal. încheiere. Recurs