ICCJ. Decizia nr. 146/2004. Penal. Art.174 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.146/2004
Dosar nr. 3742/2003
Şedinţa publică din 13 ianuarie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 358 din 8 aprilie 2003, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, inculpatul L.V. a fost condamnat la 7 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru infracţiunea de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. c) şi art. 76 lit. a) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) şi s-a dedus din pedeapsă arestarea preventivă de la 21 noiembrie 2002, la zi.
În baza art. 116 C. pen., s-a interzis inculpatului dreptul de a se afla pe raza municipiului Bucureşti pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei.
S-a constatat că M.A. şi M.E. nu s-au constituit părţi civile.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pe baza probelor administrate instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În după amiaza zilei de 25 august 2003, inculpatul L.V. şi martorul A.G. au consumat băuturi alcoolice cu victima M.C., în garsoniera acesteia.
La un moment dat, revenind de la baie, inculpatul a observat că victima „pipăia" pe martorul A.G., în scopul ca acesta să accepte un act homosexual, ceea ce l-a enervat pe inculpat, aspect confirmat de martor. Ca urmare, inculpatul a luat o bucată de lemn şi a început s-o lovească repetat în zona toracelui şi coapselor, apoi cu pumnii în aceleaşi zone.
După încetarea agresiunii, cei trei au mai consumat câte un pahar de votcă, martorul a plecat, iar inculpatul şi victima s-au culcat fiecare pe câte o canapea.
În cursul nopţii, observând că victima a decedat, inculpatul a mers la domiciliul martorului A.G. şi i-a cerut „un sfat" cu privire la cele întâmplate.
În jurul orei 7,00, dimineaţa (26 august 2002) au venit la domiciliul victimei, martorii B.S., B.F. şi C.A., care urmau s-o ajute la mutatul mobilei la altă adresă. În faţa blocului, martorii l-au întâlnit pe inculpat, acesta le-a povestit cele întâmplate, respectiv despre conflictul cu victima, motivele conflictului şi că l-a lovit pe M.C. cu o bâtă peste corp până când „l-a mierlit". Martorii au mers în garsoniera victimei unde au găsit-o pe pat, decedată şi prezentând numeroase echimoze pe corp.
Raportul medico-legal de necropsie a concluzionat că:
- moartea numitului M.C. (50 ani) a fost violentă;
- ea s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute, consecinţa unui traumatism toracic cu multiple fracturi costale, pe mai multe linii în cadrul unui poli-traumatism la un organism cu multiple tare organice;
- leziunile traumatice constatate au putut fi produse prin lovire repetată cu corp dur şi prin comprimare (cele de la nivelul toracelui);
- între leziunile traumatice şi cauza medicală a decesului există un raport de cauzalitate direct condiţionat de factori patologici preexistenţi;
- sângele recoltat conţine 3 %o alcool.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul L.V.
Parchetul a criticat sentinţa cu privire la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, pe care o consideră a fi blândă şi cu privire la lipsa rolului activ al instanţei în soluţionarea laturii civile a cauzei.
Inculpatul a criticat sentinţa cu privire la încadrarea juridică reţinută faptei şi a solicitat schimbarea în infracţiunea, prevăzută de art. 183 C. pen.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 404 din 30 iulie 2003, a admis apelul declarat de parchet numai cu privire la latura civilă a cauzei şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Apelul declarat de inculpat a fost respins ca nefondat.
A motivat instanţa de apel că instanţa de fond a fost lipsită de rol activ în soluţionarea acţiunii civile, în condiţiile în care victima avea în întreţinere doi copii minori, nepronunţându-se dacă s-a cauzat un prejudiciu acestora, prin decesul tatălui lor.
Critica parchetului cu privire la individualizarea pedepsei s-a apreciat ca nefondată, pedeapsa de 7 ani închisoare fiind just individualizată în raport de criteriile generale, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
În ceea ce priveşte motivul de apel invocat de inculpat s-a apreciat că nu este fondat.
Lovirea cu intensitate a victimei, cu un corp contondent şi cu pumnii, în zone anatomice unde se găsesc organe vitale, care a dus la decesul victimei, caracterizează intenţia cu care a acţionat inculpatul, care dacă nu a urmărit, a acceptat rezultatul letal, ceea ce înseamnă că s-a săvârşit fapta cu intenţia de a ucide.
Împotriva hotărârilor pronunţate au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul L.V.
Parchetul a criticat hotărârile pentru netemeinicie cu motivarea că pedeapsa aplicată este greşit individualizată, în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cuantumul acesteia fiind neîndestulător, iar reţinerea de circumstanţe atenuante este nejustificată.
La rândul său, inculpatul a criticat hotărârile pentru nereţinerea în favoarea sa a circumstanţei atenuante a provocării şi a solicitat casarea hotărârilor pe acest aspect, cu consecinţa reducerii pedepsei aplicate.
Examinând recursurile declarate, se constată următoarele:
În cauză au fost administrate toate probele necesare aflării adevărului, care au fost complet şi just apreciate, ceea ce a condus la reţinerea corectă a situaţiei de fapt şi a vinovăţiei inculpatului.
Încadrarea juridică a faptei în infracţiunea de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., este legală.
Motivul de apel al inculpatului, prin care a solicitat reţinerea în favoarea sa a stării de provocare, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., nu este întemeiat.
Reţinerea stării de provocare este condiţionată de o comportare culpabilă a victimei, care prin acţiunile sale ori afirmaţiile făcute, să fie de natură a cauza celui căruia îi sunt adresate o puternică tulburare, sub imperiul căreia să comită fapta.
Inculpatul cunoştea că victima M.C. este homosexual; întrucât locuia în garsoniera acestuia de aproximativ un an de zile. Încercarea victimei de a întreţine raporturi sexuale cu martorul A.G., în timp ce inculpatul se afla în bucătărie, nu a generat o stare de tulburare inculpatului sub imperiul căreia să acţioneze. Ceea ce a determinat reacţia violentă a inculpatului a fost solicitarea victimei ca acesta să părăsească garsoniera, aspect care rezultă din declaraţiile inculpatului.
În raport de aceste împrejurări în care inculpatul a săvârşit fapta de omor, corect cele două instanţe, nu au reţinut în favoarea inculpatului starea de provocare.
În legătură cu individualizarea pedepsei, se constată că reţinerea de circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului este nejustificată, având în vedere pericolul social sporit al faptei comise de inculpat, împrejurările în care a săvârşit fapta, comportamentul violent al inculpatului şi anterior săvârşirii faptei şi împrejurarea că inculpatul, nu este la prima încălcare a legii.
Sub acest aspect, urmează a admite recursul declarat de parchet şi a înlătura reţinerea circumstanţelor atenuante reţinute inculpatului, urmând a-i aplica acestuia o pedeapsă orientată la limita minimă, a textului de lege incriminator.
Recursul declarat de inculpat urmează a fi respins, în conformitate cu art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada executată prin arest preventiv, de la 21 noiembrie 2002 la zi.
Recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, împotriva deciziei penale nr. 404 din 30 iulie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe intimatul inculpat L.V.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 353 din 8 aprilie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II–a penală, numai cu privire la reţinerea nejustificată a circumstanţelor atenuante în favoarea inculpatului L.V.
Înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 74 şi art. 76 C. pen. şi majorează pedeapsa principală aplicată inculpatului, pentru infracţiunea prevăzută de art. 174 C. pen., de la 7 ani închisoare, la 10 ani închisoare.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.V., împotriva aceleiaşi decizii.
Deduce durata arestării preventive de la 21 noiembrie 2002, până la 13 ianuarie 2004.
Obligă inculpatul la 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1458/2004. Penal. Cont.exec. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1462/2004. Penal. încheiere. Recurs → |
|---|
