ICCJ. Decizia nr. 1530/2004. Penal. într.exec.ped. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1530/2004
Dosar nr. 525/2004
Şedinţa publică din 18 martie 2004
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1156 din 11 decembrie 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins, ca nefondată, cererea condamnatului C.G. privind întreruperea executării pedepsei de 8 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi c) C. pen., în executarea căreia acesta se află, stabilită prin sentinţa penală nr. 636 din 18 octombrie 2001, ca urmare a admiterii de către Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a cererii de contopire a pedepsei rezultante de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi c) C. pen., aplicată prin sentinţa penală nr. 131 din 2 august 2000 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti şi a pedepsei rezultante de 8 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi c) C. pen., aplicată aceluiaşi inculpat prin sentinţa penală nr. 613 din 16 noiembrie 1999 a Tribunalului Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de executare a reţinut că, din referatul de anchetă socială efectuată de Primăria sectorului 6 Bucureşti a rezultat că este căsătorit şi are un copil minor în vârstă de 12 ani, elev în clasa a V-a a Liceului Dimitrie Leonida.
Din discuţiile purtate cu soţia condamnatului, a rezultat că aceasta se ocupă singură de creşterea, educarea şi îngrijirea minorului rezultat din căsătorie şi că nu este nevoie de prezenţa tatălui.
Ca atare, instanţa a apreciat că referatul de anchetă socială efectuată la domiciliul condamnatului nu a relevat existenţa unor împrejurări speciale care l-ar împiedica pe condamnat să execute pedeapsa, aşa încât cererea de întrerupere a pedepsei apare ca fiind neîntemeiată.
Împotriva sentinţei instanţei de executare, condamnatul C.G. a declarat apel, susţinând că ancheta socială a fost efectuată fără prezentarea asistentului social la domiciliul său. La termenul fixat pentru judecarea apelului, condamnatul a arătat că prezenţa sa în familie este absolut necesară, în vederea îmbunătăţirii condiţiilor precare în care locuieşte familia, împrejurare în raport de care a susţinut că sunt îndeplinite condiţiile art. 453 lit. c) C. proc. pen.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I a penală, prin Decizia penală nr. 11 din 14 ianuarie 2004 a respins apelul, ca nefondat.
În motivarea acestei decizii, instanţa de control judiciar a reţinut că aspectele invocate de condamnat, referitoare la condiţiile precare de locuit ale familiei, nu pot fi avute în vedere în raport de concluziile referatului de anchetă socială.
Pe de altă parte, aspectele menţionate nu se circumscriu împrejurărilor speciale care ar avea consecinţe grave pentru condamnat sau familia sa şi care ar impune întreruperea executării pedepsei.
Mai mult, durata maximă de 3 luni pentru care poate fi întreruptă executarea pedepsei nu poate conduce la îmbunătăţirea situaţiei familiei condamnatului.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, condamnatul C.G. a declarat recurs, reiterând criticile formulate în apel.
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate, se constată că instanţele au stabilit corect cu privire la neîndeplinirea condiţiilor art. 455, cu referire la art. 453 lit. c) C. proc. pen.
Întreruperea executării pedepsei constituie o excepţie de la regula punerii în executare a hotărârilor definitive de condamnare şi executării pedepselor aplicate de instanţa de judecată, având ca scop asigurarea eficienţei pedepsei aplicate, realizării scopului şi funcţiilor acesteia, precum şi a scopului procesului penal.
art. 455, cu referire la art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., instanţa de executare poate dispune întreruperea executării pedepsei închisorii, pe cel mult 3 luni, o singură dată, când din cauza unor împrejurări speciale continuarea executării pedepsei ar avea consecinţe grave pentru condamnat sau familia acestuia.
Din economia dispoziţiilor legale menţionate rezultă că legiuitorul a avut în vedere situaţii speciale, cu caracter vremelnic, apte a produce consecinţe grave pentru condamnat sau familia acestora şi care ar putea fi înlăturate în cazul întreruperii pe timp limitat a executării pedepsei închisorii.
Condamnatul, în susţinerea cererii de întrerupere a executării pedepsei a invocat condiţiile precare în care locuieşte familia sa.
Or, această împrejurare, chiar reală dacă ar fi, preexistentă condamnării nu îndeplineşte condiţiile avute în vedere de legiuitor prin art. 453 lit. c) C. proc. pen., nu poate avea alte consecinţe decât cele existente anterior momentului condamnării definitive şi începerii executării pedepsei şi nu poate fi înlăturată pe durata limitată prevăzută de lege, pentru care se poate acorda întreruperea executării pedepsei.
Aşa fiind, în mod legal prima instanţă a respins cererea condamnatului privind întreruperea executării pedepsei, apreciind că în cauză nu s-a dovedit existenţa condiţiilor reglementate în art. 455, cu referire la art. 453 lit. c) C. proc. pen.
Ca urmare, menţinând hotărârea primei instanţe, ca urmare a respingerii căii de atac exercitate de condamnat, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre temeinică şi nelegală, nesupusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute în art. 3859 C. proc. pen.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul declarat de condamnatul C.G., ca nefondat.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurentul va fi obligat, potrivit dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de condamnatul C.G. împotriva deciziei nr. 11 din 14 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, ca nefondat.
Obligă pe inculpat să plătească statului 700.000 lei în care se include şi onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 200.000 lei ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1529/2004. Penal. într.exec.ped. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1538/2004. Penal. încheiere. Recurs → |
|---|
