ICCJ. Decizia nr. 1599/2004. Penal. întreruperea executării pedepsei. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1599/2004

Dosar nr. 5352/2003

Şedinţa publică din 23 martie 2004

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 848 din 15 septembrie 2003, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a fost respinsă cererea de întrerupere a executării pedepsei de 11 ani închisoare, formulată de condamnatul R.M.A.

A reţinut instanţa că în motivarea cererii formulate, condamnatul a invocat că tatăl său a decedat, iar mama sa este grav bolnavă.

Din referatul de anchetă socială a rezultat că mama condamnatului, în vârstă de 43 ani, este îngrijitoare la S. RA cu un venit lunar de 2.500.000 lei, iar sora sa în vârstă de 14 ani este elevă în clasa VIII-a.

A concluzionat instanţa de fond că petiţionarul nu a făcut dovada existenţei unor împrejurări speciale, în sensul dispoziţiilor art. 455, raportat la art. 453 lit. c) C. proc. pen., care să justifice întreruperea executării pedepsei.

Apelul declarat de condamnat împotriva acestei sentinţe penale, a fost respins, ca nefondat, prin Decizia penală nr. 633 din 24 octombrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs condamnatul, fără să-l motiveze.

Recursul declarat de condamnat nu este fondat.

Potrivit art. 455, cu referire la art. 453 lit. c) C. proc. pen., executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă când din cauza unor împrejurări speciale executarea imediată a pedepsei ar avea consecinţe grave pentru condamnat, familie sau unitatea unde lucrează.

Aprecierea instanţelor că motivele invocate de condamnat nu reprezintă împrejurări speciale, în sensul dispoziţiilor legale care reglementează condiţiile pentru întreruperea executării pedepsei, este corectă.

Este evident că cerinţele textului de lege, la care s-a făcut referire, nu sunt îndeplinite. Pe de altă parte nici situaţia materială a condamnatului nu poate fi schimbată, prin prezenţa acestuia alături de familie, pe o durată de timp limitată.

În conformitate cu art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnat.

Recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul R.M.A. împotriva deciziei penale nr. 633 din 24 octombrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă recurentul condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 700.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 martie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1599/2004. Penal. întreruperea executării pedepsei. Recurs