ICCJ. Decizia nr. 161/2004. Penal. Art.211 alin.2; 208, 209 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 161/2004
Dosar nr. 1720 /2003
Şedinţa publică din 13 ianuarie 2004
Asupra recursurilor de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 7 septembrie 2001, Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, a sesizat Tribunalul Giurgiu cu judecarea inculpaţilor T.G., T.I. şi G.M., pentru infracţiunile prevăzute de art. 20, raportat la art. 208 şi art. 209 lit. a) şi g) C. pen. şi art. 211 alin. (2) lit. a), b) şi d) C. pen.
S-a reţinut că în noaptea de 9 aprilie 2000, cei trei inculpaţi s-au deplasat cu căruţa pentru a sustrage ţevi de irigat.
Zgomotul produs din încercarea acestora de a demonta ţevile, i-a atras atenţia paznicului S.V. care se afla în incinta staţiei SPP 4. Deplasarea paznicului către locul de unde provenea zgomotul, i-a alertat pe inculpaţi, care s-au speriat şi au renunţat să continue activitatea de sustragere, deplasându-se la căruţă.
Pe drumul de întoarcere, inculpaţii au auzit zgomotul produs de oile care se aflau la păşunat, pe marginea pădurii Băneasa. Oile aparţineau părţii vătămate M.D., dar în momentul săvârşirii faptelor de către inculpaţi, erau păstorite de N.G. şi M.S.
Inculpatul T.I. a ameninţat-o pe partea vătămată N.G. cu furca să nu facă vreo mişcare, împrejurare în care T.G. a sustras trei miei, deplasându-se cu toţii la domiciliul lui T.G.
Tribunalul Giurgiu, prin sentinţa penală nr. 131 din 17 iulie 2002 a dispus achitarea inculpaţilor T.G., T.I. şi G.M., în conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 208 şi art. 209 lit. a) şi g) C. pen.
A dispus achitarea inculpatului T.I., în conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), b) şi c) C. pen.
În conformitate cu art. 211 alin. (2) lit. a), b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen., a dispus condamnarea inculpaţilor T.G. şi G.M. la câte un an închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Inculpaţii T.G. şi G.M., au fost obligaţi în solidar la 2.000.000 lei despăgubiri, reprezentând contravaloarea celor trei miei. Aceşti inculpaţi au fost obligaţi şi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
A reţinut instanţa că probatoriul administrat nu confirmă săvârşirea de către cei trei inculpaţi a infracţiunii de tentativă la furt calificat. Activitatea inculpaţilor de a sustrage fier, nu este susţinută de nici o probă.
În legătură cu infracţiunea de tâlhărie pentru care au fost trimişi în judecată cei trei inculpaţi, probele administrate, printre care şi declaraţiile paznicilor N.G. şi M.S., confirmă că numai inculpaţii T.G. şi G.M. se fac vinovaţi de sustragerea a trei miei, folosindu-se de intimidarea părţii vătămate N.G.
În legătură cu inculpatul T.I. s-a făcut dovada cu martorul E.F. că, inculpatul la data şi timpul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie, se afla la discoteca din sat, unde era angajat.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor T.G. şi G.M., instanţa a avut în vedere pericolul social al faptelor, paguba mică cauzată, că inculpatul G.M. nu este cunoscut cu antecedente penale, iar inculpatul T.G. cunoscut cu antecedente penale, are în întreţinere un copil minor, împrejurări care justifică reţinerea în favoarea acestora de circumstanţe atenuante.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, partea civilă M.D. şi inculpaţii T.G. şi G.M.
Parchetul a criticat sentinţa cu privire la achitarea celor trei inculpaţi pentru tentativă la furt calificat, cu privire la achitarea inculpatului T.I., pentru infracţiunea de tâlhărie, şi a solicitat condamnarea acestora.
Hotărârea instanţei de fond, a fost criticată de parchet cu privire la netemeinicia pedepselor aplicate inculpaţilor şi a solicitat majorarea acestora.
Partea civilă M.D. a criticat modul de soluţionare a laturii civile şi a solicitat majorarea despăgubirilor.
Inculpaţii T.G. şi G.M. au criticat hotărârea atacată cu privire la reţinerea greşită a vinovăţiei lor, pentru infracţiunea de tâlhărie şi au solicitat achitarea.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I–a penală, prin Decizia penală nr. 800 din 10 decembrie 2002, a admis apelul declarat de parchet şi desfiinţând în parte sentinţa instanţei de fond, a dispus:
Inculpatul T.I. a fost condamnat la 2 ani închisoare, pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen.
A fost majorată pedeapsa inculpatului T.G., pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), b) şi c) C. pen., de la un an închisoare la 3 ani închisoare.
A fost majorată pedeapsa aplicată inculpatului G.M., pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), b) şi c) C. pen., de la un an la 2 ani închisoare.
Inculpaţii T.I., T.G. şi G.M., au fost obligaţi în solidar la 2.000.000 lei despăgubiri civile către partea civilă M.D.
Apelurile declarate de inculpaţii G.M., T.G. şi partea civilă M.D. au fost respinse ca nefondate.
A motivat instanţa de apel că apelul declarat de parchet cu privire la greşita achitare a celor trei inculpaţi pentru infracţiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 208 şi art. 209 lit. a) şi g) C. pen., nu este fondat. Din declaraţiile inculpaţilor şi declaraţiile martorei C.A.L., rezultă că acestea au plecat cu căruţa în zona I.C.I.T.I.D. Băneasa, în jurul orei 1,00, şi au staţionat la o distanţă de 100 m de locul unde se afla o instalaţie de irigat. Chiar dacă ar fi avut de gând să sustragă vreo ţeavă de irigat, activitatea lor nu s-a materializat, întrucât, auzind focuri de armă, simultan cu apariţia farurilor unui autoturism, s-au speriat şi au plecat pe lângă calea ferată spre casă.
În legătură cu infracţiunea de tâlhărie, a reţinut instanţa de apel că în urma înţelegerii prealabile, cei trei inculpaţi s-au deplasat în zona de unde venea zgomotul făcut de oile aflate la păşunat. Au oprit căruţa, iar inculpaţii T.I. şi G.M. s-au deplasat către turmă, primul strigând la cioban să nu facă vreo mişcare, ameninţându-l cu furca.
Deoarece inculpatului G.M. i-a fost teamă să se deplaseze spre turmă a fost chemat T.I. care au luat pe rând trei miei (doi înmânându-i celorlalţi doi inculpaţi) după care toţi s-au deplasat cu căruţa la domiciliul inculpatului T.G.
Vinovăţia inculpaţilor este dovedită cu plângerea şi declaraţiile părţii vătămate, declaraţiile martorilor şi recunoaşterea făcută de T.G.
În mod greşit prima instanţă a dispus achitarea inculpatului T.I., pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), b) şi c) C. pen., vinovăţia acestuia rezultând din probele administrate, astfel că urmează a se dispune condamnarea acestuia pentru această infracţiune.
Sub aspectul individualizării pedepselor pentru infracţiunea de tâlhărie, ţinând seama de gradul de pericol social concret al faptelor, de faptul că doi dintre inculpaţi nu posedă antecedente penale, că prejudiciul cauzat este mic, s-a apreciat că se impune majorarea pedepselor aplicate, într-un cuantum moderat.
Apelurile declarate de inculpaţi, în sensul că nu ei sunt autorii infracţiunii de tâlhărie, s-a apreciat că nu sunt fondate.
În ceea ce priveşte apelul declarat de partea civilă, a motivat instanţa că, din probele administrate rezultă că inculpaţii au sustras numai trei miei, la a căror contravaloare au fost obligaţi, astfel că apelul declarat de M.D. nu este fondat.
Împotriva acestei decizii penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpaţii T.G., T.I. şi G.M.
Parchetul a criticat hotărârile pronunţate de cele două instanţe cu privire la greşita încadrare juridică a faptelor săvârşite de inculpaţi, omisiunea aplicării dispoziţiilor art. 85 C. pen., cu privire la inculpatul T.G. şi cu privire la greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor.
Inculpaţii T.G., T.I. şi G.M. au criticat hotărârile pronunţate pentru greşita reţinere a vinovăţiei lor pentru infracţiunea de tâlhărie şi au solicitat achitarea.
Examinând recursurile declarate în cauză, se constată următoarele:
Vinovăţia inculpaţilor T.G., T.I. şi G.M. pentru infracţiunea de tâlhărie, constând în aceia că în noaptea de 9 aprilie 2000 cei trei inculpaţi au sustras prin violenţă şi ameninţări trei miei din turma de oi care aparţinea părţii civile M.D., inculpatul T.I. fiind înarmat cu o furcă, a fost corect reţinută.
Partea vătămată N.G., paznicul turmei de oi, în declaraţiile date la urmărirea penală şi instanţă a confirmat prezenţa celor trei inculpaţi la săvârşirea faptei de tâlhărie, fiind lovit de către T.G.
Săvârşirea faptei de tâlhărie de către cei trei inculpaţi este confirmată şi de declaraţiile constante ale martorului M.S., celălalt cioban care asigura paza oilor, care de teama inculpaţilor, s-a ascuns într-un şanţ la o distanţă de 50 m de stână şi care a văzut activitatea acestora.
La urmărirea penală, inculpatul T.G. în declaraţia dată la 29 mai 2001 la procuror, în prezenţa apărătorului, a confirmat că toţi trei au fost prezenţi la sustragerea a trei miei de la stână.
La rândul său, inculpatul G.M. în declaraţia dată la urmărirea penală, relatează hotărârea lor de a sustrage miei de la stână şi acţiunile fiecărui inculpat în realizarea acestei hotărâri, respectiv „G". a intrat în stână, în timp ce I. aştepta cu ciomagul ridicat, să lovească în primul paznic care se apropia. Mie mi-a dat primul miel pe care l-a luat, după care au mai venit cu doi miei".
În procesul verbal de confruntare a inculpaţilor G.M. şi T.I., primul inculpat afirmă că toţi trei au participat la sustragerea mieilor.
Este adevărat că în declaraţiile date în instanţă, inculpaţii nu au recunoscut fapta de tâlhărie şi au revenit asupra declaraţiilor date la urmărirea penală.
În raport de dispoziţiile art. 64 şi art. 69 C. proc. pen., declaraţiile făcute de inculpaţi în cursul procesului penal servesc la stabilirea adevărului, în măsura în care se coroborează cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.
Pe de altă parte, conform art. 63 alin. (2) C. proc. pen., nu există ordine de preferinţă, în ceea ce priveşte forţa doveditoare a probelor, în raport de faza procesuală în care au fost administrate.
Revenirile inculpaţilor asupra declaraţiilor date la urmărirea penală sunt lipsite de relevanţă, întrucât vinovăţia lor este dovedită cu celelalte probe administrate în cauză, neexistând dubiu că ei sunt autorii faptei de tâlhărie.
Faţă de cele reţinute, apelurile declarate de cei trei inculpaţi prin care au solicitat achitarea, cu motivarea că greşit s-a reţinut vinovăţia lor pentru infracţiunea de tâlhărie, urmează a fi respinse ca nefondate, în conformitate cu art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Având în vedere împrejurările în care inculpaţii au comis infracţiunea de tâlhărie, fiind vorba de trei persoane, care au acţionat noaptea, înarmate cu o furcă şi o bâtă; încadrarea juridică ce trebuia reţinută de către instanţe era art. 211 alin. (2) lit. a), b) şi d) C. pen. şi nu art. 211 alin. (2) lit. a), b) şi c) C. pen., aşa cum au procedat.
Sub acest aspect motivul de apel al parchetului este întemeiat, urmând a se dispune schimbarea încadrării juridice în sensul celor reţinute.
Şi al doilea motiv de apel al parchetului prin care s-a criticat omisiunea instanţelor de a aplica dispoziţiile art. 85 C. pen., pentru inculpatul T.G., este fondat.
Din fişa cazierului judiciar rezultă că T.G. prin sentinţa penală nr. 426 din 18 mai 2000 a Judecătoriei Giurgiu, a fost condamnat la un an închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pentru infracţiunea de furt calificat.
Întrucât fapta de tâlhărie în prezenta cauză, a fost săvârşită de inculpat la 9 aprilie 2000, anterior pronunţării sentinţei penale 426/2000 a Judecătoriei Giurgiu, instanţele trebuia să facă aplicarea dispoziţiilor art. 85 C. pen. şi să dispună anularea suspendării condiţionate a pedepsei de un an închisoare şi contopirea acesteia cu pedeapsa aplicată în cauză pentru infracţiunea de tâlhărie.
În legătură cu individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor, se constată că pedepsele de câte 2 ani închisoare, pentru inculpaţii T.I. şi G.M. şi 3 ani închisoare, pentru T.G.; în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), apar ca just individualizate şi nu se justifică majorarea acestora.
Pentru inculpatul T.G., ca urmare a anulării suspendării condiţionate a pedepsei de un an închisoare şi a contopirii acesteia cu pedeapsa de 3 ani, aplicată pentru infracţiunea de tâlhărie, se justifică aplicarea unui spor de pedeapsă.
Recursul declarat de parchet urmează a fi admis în conformitate cu art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., în sensul celor reţinute.
Recurenţii inculpaţi urmează a fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 800 din 10 decembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe inculpaţii T.G., T.I. şi G.M.
Casează Decizia atacată cu privire la încadrarea juridică reţinută faptei de tâlhărie pentru cei trei inculpaţi şi omisiunea aplicării dispoziţiilor art. 85 C. pen., pentru inculpatul T.G.
Conform art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică reţinută faptelor comise de cei trei inculpaţi din infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), b) şi c), cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), b) şi d) C. pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen. şi menţine pedepsele aplicate.
În baza art. 85 C. pen., anulează suspendarea condiţionată a executării pedepsei de un an închisoare aplicată inculpatului T.G. prin sentinţa penală nr. 426 din 18 mai 2000 a Judecătoriei Giurgiu.
Contopeşte această pedeapsă cu pedeapsa aplicată în cauză, respectiv 3 ani închisoare, urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, sporită cu şase luni închisoare, în final având de executat 3 ani şi 6 luni închisoare.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii T.G., T.I. şi G.M. împotriva aceleiaşi decizii.
Deduce din pedeapsă reţinerea din 9 mai 2001 pentru inculpatul T.I.
Obligă inculpaţii la câte 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariile cuvenite apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 400.000 lei, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1603/2004. Penal. Revizuire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 162/2004. Penal. încheiere. Recurs → |
|---|
