ICCJ. Decizia nr. 1668/2004. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1668/2004
Dosar nr. 3107/2003
Şedinţa publică din 25 martie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 49 din 21 ianuarie 2003, Tribunalul Bucureşti a condamnat pe inculpatul I.M. la 7 ani închisoare, pentru infracţiunea de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. şi la 25 de ani închisoare şi 10 interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b), pentru infracţiunea de omor calificat şi deosebit de grav, prevăzută de art. 174 şi art. 175 lit. a) şi d) C. pen., combinat cu art. 176 lit. b) C. pen., urmând ca, potrivit art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., să execute pedeapsa cea mai grea de 25 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a menţinut starea de arest şi s-a dedus din pedeapsa aplicată, perioada arestării preventive a inculpatului, de la 17 decembrie 2000, la zi.
S-a luat act că Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti nu s-a constituit parte civilă, iar partea vătămată C.L. şi-a retras constituirea de parte civilă.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a confiscat de la inculpat o cheie metalică, corp delict.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 5.000.000 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, pe fondul unei stări tensionate create în urma unor certuri avute cu concubina sa C.L. şi cu bunica acesteia G.M., inculpatul, în noaptea de 16 decembrie 2000, a pătruns, fără drept în locuinţa celor două femei, înarmat cu o cheie metalică şi prin aplicarea de lovituri repetate în zona capului, i-a provocat primei leziuni grave, care i-au pus viaţa în pericol şi a ucis-o pe cea de a doua, în timp ce victima dormea.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia penală nr. 283 din 27 mai 2003, a respins, ca nefondat, apelul prin care inculpatul solicita redozarea pedepsei.
Împotriva menţionatelor hotărâri inculpatul I.M. a declarat recurs, pe care nu l-a motivat în scris, însă prin concluziile orale a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei comise împotriva părţii vătămate C.L. din infracţiunea de omor calificat şi deosebit de grav, în infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen., cu reducerea corespunzătoare a pedepsei.
Examinând hotărârile atacate în raport de criticile formulate în recurs, cât şi din oficiu, se constată că instanţele au reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, încadrarea juridică într-o singură infracţiune de omor calificat şi deosebit de grav, prevăzută de art. 174 şi art. 175 lit. a) şi d) C. pen., combinat cu art. 176 lit. b) C. pen., fiind corespunzătoare.
Din probele administrate (procese verbale şi planşe fotografice întocmite cu ocazia cercetării locului faptei şi a percheziţiei domiciliare, raportul de constatare medico-legală privind pe partea vătămată C.L. şi raportul de autopsie privind pe victima G.M., raportul de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit de Institutul de Criminalistică al I.G.P., declaraţiile constante ale părţii vătămate C.L. şi declaraţiile martorilor I.M., A.G. şi D.D., coroborate cu declaraţiile inculpatului), care au fost analizate în considerentele sentinţei, rezultă, fără dubiu, că pe fondul unor certuri repetate, în noaptea de 16 decembrie 2000, inculpatul I.M., a pătruns în locuinţa concubinei sale C.L., înarmat cu o cheie metalică, cu intenţia de a o ucide atât pe aceasta cât şi pe bunica ei, G.M.
Profitând de împrejurarea că G.M., dormea, inculpatul i-a aplicat mai multe lovituri, cu cheia metalică, în cap cât şi la nivelul membrelor superioare, provocându-i moartea. În continuare, inculpatul a pătruns în încăperea unde se afla concubina sa C.L., pe care a lovit-o, cu aceeaşi cheie în zona capului însă partea vătămată a reuşit să fugă, suferind de pe urma agresiunii, leziuni grave, care i-au pus viaţa în primejdie.
Stabilindu-se deci că inculpatul a lovit ambele victime în aceeaşi împrejurare, la scurt timp una de cealaltă, în mod just, instanţele au reţinut că actele de violenţă săvârşite de acesta constituie o unitate infracţională şi în consecinţă nu se impune schimbarea încadrării juridice dintr-o singură infracţiune de omor calificat şi deosebit de grav, prevăzută de 174 şi art. 175 lit. a) şi d) C. pen., combinat cu art. 176 lit. b) C. pen., în tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. a), pentru fapta comisă împotriva părţii vătămate C.L. şi în omor calificat prevăzută de art. 174 şi art. 175 lit. a) şi d) C. pen., pentru fapta comisă împotriva victimei G.M., aflate în concurs real, aşa cum a cerut reprezentantul parchetului, în concluziile orale.
Susţinerile inculpatului, în sensul că prin violenţele exercitate asupra părţii vătămate C.L., nu a urmărit uciderea acesteia, nu se confirmă, intenţia de a ucide rezultând din materialitatea faptei, inculpatul lovind victima cu o cheie metalică (obiect apt de a ucide) în regiunea capului, care este o zonă vitală.
Referitor la pedepsele aplicate, se constată că acestea au fost corect individualizate, la stabilirea lor instanţa de fond ţinând seama de criteriile, prevăzute în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv, gradul de pericol social sporit al faptelor comise cu premeditare, asupra a două persoane şi prin pătrunderea fără drept în locuinţa victimelor pe timp de noapte cât şi de persoana infractorului, care nu posedă antecedente penale, având o comportare sinceră în cursul procesului.
Întrucât criticile formulate în recurs nu sunt fondate, iar din actele dosarului nu rezultă existenţa unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, urmează a respinge recursul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce din pedeapsa aplicată, perioada cât inculpatul a fost arestat preventiv, respectiv de la 17 decembrie 2000, la zi.
Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.M., împotriva deciziei penale nr. 283 din 27 mai 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada arestării preventive de la 17 decembrie 2000, la 25 martie 2004.
Obligă pe recurent să plătească statului 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1662/2004. Penal. încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1676/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
