ICCJ. Decizia nr. 1679/2004. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1679/2004
Dosar nr. 3423/2003
Şedinţa publică din 25 martie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 708 din 5 decembrie 2002 a Tribunalului Iaşi au fost condamnaţi inculpaţii:
S.I. la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 75 lit. c) şi art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 61 C. pen., menţine beneficiul liberării condiţionate acordat prin Decizia penală nr. 908/1999 a Tribunalului Iaşi pentru pedeapsa de 3 ani şi 10 luni aplicată prin sentinţa penală nr. 265/1998 a Tribunalului Iaşi.
Aplică inculpatului S.I. dispoziţiile art. 64 şi art. 71 C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., menţine starea de arest a inculpatului S.I. şi în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), deduce din pedeapsă reţinerea şi arestarea preventivă începând cu data de 6 august 2000 la zi.
Z.M.G. la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi cu aplicarea art. 99 şi art. 109 C. pen.
Aplică inculpatului Z.M.G. dispoziţiile art. 64 şi art. 71 C. pen. În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), deduce din pedeapsă perioada arestării preventive de la 27 august 2000 la 11 august 2002.
Admite acţiunea civilă formulată de partea civilă E.G. şi în consecinţă obligă pe inculpaţi, în solidar, să plătească acesteia, inculpatul minor Z.M.G., în solidar şi cu partea responsabilă civilmente Z.T., suma de 250.000 lei reprezentând despăgubiri civile.
Admite acţiunea civilă formulată de partea civilă A.N. şi, în consecinţă, obligă pe inculpaţi, în solidar, să plătească acesteia, inculpatul minor Z.M.G., în solidar şi cu partea responsabilă civilmente Z.T., suma de 1.450.000 lei, reprezentând despăgubiri civile.
Ia act că partea vătămată S.D. nu s-a constituit parte civilă în cauză, respinge cererea acesteia privind acordarea cheltuielilor judiciare, ca nedovedită.
Obligă pe inculpatul S.I. să plătească statului suma de 3.000.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare.
Obligă pe inculpatul Z.M.G. să plătească statului, în solidar cu partea responsabilă civilmente Z.T., cu acelaşi titlu suma de 3.000.000 lei.
Instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În noaptea de 28 iulie 2000, cei doi inculpaţi au mers în zona pieţii Deal din municipiul Paşcani şi, văzând că partea vătămată A.N. se afla în stare de ebrietate şi ieşise dintr-un bar, au hotărât să o urmărească şi să o deposedeze de bani şi bunuri.
Când au ajuns într-o zonă necirculată, inculpatul S.I. a imobilizat-o din spate, strângând-o cu o sârmă de gât şi cu cealaltă de mâini, iar inculpatul Z.M.G. i-a sustras din buzunare suma de 75.000 lei, un pachet cu ţigări, chei, legitimaţia de serviciu, BI, o cartelă telefonică şi o sacoşă cu mai multe obiecte găsite ulterior cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate.
Prejudiciul a fost parţial recuperat, partea vătămată constituindu-se parte civilă cu suma de 1.450.000 lei.
În noaptea de 5 august 2000, în jurul orelor 22,00, cei doi inculpaţi s-au deplasat în piaţa agroalimentară din Paşcani, iar în dreptul Spitalului C.F.R. au văzut pe partea vătămată E.G. intrând în scara blocului în care locuieşte. Inculpatul S.I. a pătruns în scară după partea vătămată, a prins-o pe la spate cu mâna de gât şi a trântit-o jos, pe trepte, cu faţa în sus. Inculpatul Z.M.G., care a intrat şi el imediat în scară, a controlat partea vătămată prin buzunare sustrăgându-i mai multe bunuri pe care, ulterior, la rugăminţile părţii vătămate i le-a restituit. Însă, înainte de a pleca acelaşi inculpat i-a sustras de la mână ceasul. Partea vătămată a recunoscut doar pe inculpatul Z.M.G., nereuşind să-l vadă pe celălalt inculpat în momentul agresiunii.
În aceeaşi noapte, deplasându-se în dreptul Fabricii de perdele din Paşcani, cei doi inculpaţi au văzut partea vătămată S.D. şi profitând de faptul că aceasta era în vârstă şi în stare de ebrietate s-au hotărât să o tâlhărească. Astfel, în timp ce inculpatul Z.M.G. asigura pază, inculpatul S.I. cu o mână a imobilizat partea vătămată de gât, iar cu cealaltă i-a astupat gura, după care l-a trântit jos şi i-a sustras portmoneul din buzunarul pantalonilor. Partea vătămată a reuşit să strige după ajutor, fiind auzit de martorii C.B. şi I.E.E. care au pornit în urmărirea celor doi. Pentru a scăpa de urmăritori, inculpatul S.I. a aruncat portmoneul şi i-a ameninţat pe martori cu un cuţit, când fugea, inculpatul şi-a pierdut şapca şi un pantof, într-o curte.
Inculpatul Z.M.G. a fost prins de o patrulă a poliţiei în timp ce celălalt inculpat a reuşit să scape.
Prejudiciul a fost recuperat integral, prin restituirea bunurilor.
Prin coroborarea probelor administrate în cauză, instanţa de fond a reţinut dovedită vinovăţia ambilor inculpaţi pentru infracţiunea continuată de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e) C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Inculpatului minor Z.M.G. i s-au aplicat dispoziţiile art. 99 şi următoarele C. pen., iar inculpatului major S.I. dispoziţiile art. 75 lit. c) C. pen. şi au fost înlăturate dispoziţiile art. 37 lit. a) C. pen., infracţiunile anterioare fiind comise în timpul minorităţii.
La individualizarea pedepselor au fost avute în vedere gradul concret de pericol social al faptelor, contribuţia fiecărui inculpat limitele de pedeapsă prevăzute de lege şi circumstanţele personale.
Împotriva sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi şi ambii inculpaţi, invocând netemeinicia sub aspectul cuantumului pedepselor aplicate.
Prin apelul procurorului s-a invocat greşita înlăturare a dispoziţiilor art. 37 lit. a) C. pen., pentru inculpatul S.I.
Inculpatul S.I. susţine că nu este recidivist şi solicită aplicarea unei pedepse orientată spre limita minimă, iar inculpatul Z.M.G. invocă starea de sănătate şi participarea în calitate de complice, nu de coautor, la cea de-a treia faptă (parte vătămată S.D.), motive în raport de care consideră că i s-a aplicat o pedeapsă prea aspră.
Prin Decizia penală nr. 257 din 3 iulie 2003, Curtea de Apel Iaşi a respins, ca nefondate, apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi şi inculpaţii S.I. şi Z.M.G.
Pentru a pronunţa astfel, s-a reţinut că vinovăţia şi încadrarea juridică a faptelor au fost reţinute corect, iar la individualizarea pedepselor s-a avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul Z.M.G. care a solicitat redozarea pedepsei, avându-se în vedere circumstanţele personale.
Examinând cauza, în raport de motivul invocat analizat, prin prisma dispoziţiilor art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., cât şi din oficiu potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, constată că recursul este nefondat.
Instanţele au dat o eficienţă maximă circumstanţelor personale ale inculpatului, prin condamnarea acestuia la o pedeapsă minimă în condiţiile în care acesta a mai săvârşit fapte penale în timpul minoratului, astfel că o reducere a pedepsei aplicate nu se justifică.
Cum, examinând cauza din oficiu, nu se constată motive care să constate casarea hotărârilor, urmează ca potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să se respingă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Z.M.G. împotriva deciziei penale nr. 257 din 3 iulie 2003 a Curţii de Apel Iaşi.
Obligă pe recurent să plătească statului 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1678/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 169/2004. Penal. Revizuire. Recurs → |
|---|
