ICCJ. Decizia nr. 1676/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1676/2004
Dosar nr. 680/2004
Şedinţa publică din 25 martie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 110 din 13 noiembrie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. 3641, în baza art. 211 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a fost condamnat inculpatul T.I.F. la 15 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest şi în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus prevenţia de la 5 iulie 2003 la 13 noiembrie 2003.
În baza art. 116 C. pen., i s-a interzis inculpatului accesul în municipiul Bucureşti timp de 3 ani după executarea pedepsei.
S-a constatat prejudiciul acoperit prin restituire.
În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 1.500.000 lei cheltuieli judiciare statului, din care 300.000 lei, onorariu avocat oficiu s-au avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut următoarele:
La data de 5 iulie 2003, partea vătămată D.A. cobora scările de metrou Piaţa Victoriei, moment în care inculpatul s-a apropiat şi i-a smuls de la gât telefonul mobil după care a fugit, fiind urmărit de partea vătămată şi de cei doi agenţi de pază.
Pe traseul parcurs, inculpatul a abandonat telefonul lângă o cabină telefonică unde a şi fost găsit şi restituit părţii vătămate.
În faţa instanţei, partea vătămată nu s-a constituit parte civilă, telefonul fiind restituit.
În declaraţia sa inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptei, precizând că, în jurul său, nu se mai aflau alte persoane şi s-a speriat când partea vătămată şi martorii l-au urmărit şi strigau după el.
Au fost audiaţi şi agenţii de pază care, alertaţi de strigătele părţii vătămate, după ce aceasta l-a indicat pe inculpatul care fugea, l-au urmărit, au găsit telefonul pe jos lângă o cabină telefonică, după ce inculpatul s-a împiedicat şi l-a ameninţat cu un ciob de geam spart de la cabina telefonică.
Analizând probele administrate, instanţa a constatat dovedită infracţiunea de tâlhărie pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, din declaraţiile părţii vătămate, ale martorilor, din procesul-verbal de constatare încheiat de poliţie şi chiar din declaraţia inculpatului rezultând că a sustras prin violenţă telefonul de la gâtul părţii vătămate, aceasta l-a urmărit în fugă, a alertat martorii, care la rândul lor l-au urmărit, inculpatul fiind singurul din zonă, aşa cum singur a susţinut, urmărit în permanenţă de partea vătămată, martori şi echipajul de poliţie.
Împotriva acestei sentinţe în termen legal au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti critică hotărârea primei instanţe pentru netemeinicie în ceea ce priveşte pedeapsa aplicată:
Se arată în motivarea apelului că instanţa de fond nu a dat semnificaţia cuvenită criteriilor generale de individualizare a pedepselor. Astfel, nu se poate omite că pedeapsa se aplică făptuitorului şi prin ea se urmăreşte reeducarea lui, că în raport de persistenţa infracţională a inculpatului recidivist, a cărei atitudine nesinceră pe parcursul procesului penal se impunea a fi avută în vedere ca o circumstanţă care agravează răspunderea penală, se consideră că pedeapsa redusă la minimul specia prevăzut de lege este prea blândă şi că se impune majorarea acesteia.
Inculpatul T.I.F. critică sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, întrucât nu este autorul faptei pentru care a fost condamnat, motiv pentru care solicită achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Prin Decizia penală nr. 5/ A din 9 ianuarie 2004, Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi a majorat pedeapsa aplicată inculpatului, apreciind că pedeapsa minimă nu este în măsură să-şi atingă scopul prevăzut de art. 52 C. pen.
Apelul inculpatului a fost respins apreciindu-se că din probele dosarului rezultă că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul care a criticat-o sub aspectul greşitei condamnări, solicitând achitarea pentru art. 11 pct. 2 lit. a), combinat cu art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar reducerea pedepsei.
Examinând cauza în raport de motivele invocate examinate prin prisma dispoziţiilor art. 38515 pct. 14 şi 171 C. proc. pen., constată că recursul este nefondat.
Aşa cum corect au reţinut instanţele probele administrate în cauză conduc la concluzia că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, partea vătămată arătând constant că inculpatul este autorul faptei, indicând semnalmentele acestuia, declaraţii ce se coroborează cu declaraţiile martorilor M.D. şi R.D., precum şi cu procesul-verbal încheiat de organele de poliţie.
Şi pedeapsa aplicată este corespunzătoare gradului concret de pericol social al faptei, şi datelor ce caracterizează persoana inculpatului care a dat dovadă de nesinceritate în pofida probelor evidente de vinovăţie şi a fost condamnat de mai multe ori pentru infracţiuni de furt.
Cum examinând din oficiu cauza, nu se constată motive care să conducă la casarea deciziilor, urmează ca în baza art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., să respingă recursul declarat de inculpatul T.I.F. împotriva deciziei penale nr. 5 din 9 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.I.F. împotriva deciziei penale nr. 5 din 9 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada arestării preventive de la 5 iulie 2003 la 25 martie 2004.
Obligă pe recurent să plătească statului 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1668/2004. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1678/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs → |
|---|
