ICCJ. Decizia nr. 1930/2004. Penal. Art.209 pct.2 c.pen.ant. Recurs în anulare
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1930
Dosar nr. 963/2004
Şedinţa publică din 7 aprilie 2004
Asuprarecursului în anulare de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 156 din 9 aprilie 1959 a Tribunalului Militar Timişoara, inculpatulB.T. a fost condamnat la pedeapsade5aniînchisoarecorecţionalăşi3 aniinterdicţie corecţională pentru săvârşirea infracţiunii de uneltire contra ordinii sociale prevăzută de art. 209 pct. 2 lit. a) C. pen. anterior.
Conform art. 25 pct 6 alin. (2) din acelaşi cod, s-a dispus confiscarea totală a averii inculpatului.
S-a reţinutcă în luna iunie 1958, inculpatul a făcut comentarii ostile la adresa regimului politic din România, preconizând schimbarea acestuia şi a proferat calomnii la adresa Uniunii Sovietice.
Tribunalul Militar al Regiunii a III-a Militară Cluj, prin Decizia penală nr. 632 din 13 mai 1959, a respins recursul declarat de inculpat.
În temeiul art. 409 şi 410 alin. (1) partea I pct. 2 teza I C. proc. pen., procurorul general alParchetuluide pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva acestor hotărâri judecătoreşti solicitând admiterea acestuia, casarea sentinţei şi deciziei penale pronunţate şi achitarea inculpatuluiîn baza art. 11 pct. 2 lit. a) şi art.10 lit. d) C. proc. pen., precum şi înlăturarea pedepsei complementare a confiscării averii.
Examinând recursul în anulare , Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este fondat.
Potrivit art. 209 pct. 2 lit. a) C. pen. anterior, constituia infracţiunea de uneltire contra ordinii sociale fapta de a face propagandă, agitaţie sau de a întreprinde orice acţiunipentru schimbarea ordinii sociale existente în stat saua formei deguvernământ democratice sau din care ar rezulta un pericol pentru securitatea statului.
Realizarea laturii obiective a infracţiuniipresupune efectuarea unor activităţi specifice de propagandă sau agitaţie în scopul schimbării ordinii sociale ori a formei de guvernământ democratice sau care erau apte să pericliteze securitatea statului.
Activitatea de propagandă sau agitaţie trebuia să constea în acţiuni de difuzare şi răspândireîn rândul populaţiei a unor idei sau concepte care ,prin conţinutul lor concret, să fi fost apte să mobilizeze, să incite sau să îndemne la schimbarea ordinii sociale existente în stat, a formei de guvernământ sau să determine o stare de pericol pentru securitatea statului.
Or, în cauză, din declaraţiile martorilor rezultă că inculpatul nu a făcut decât să-şi manifeste nemulţumirea faţă de regimul politic şi să afirme că, după plecarea trupelor sovietice din ţară , gospodăriile agricole colective se vor desfiinţa.
Aşadar, prin conţinutul lor concret, acţiunile inculpatului, constând în discuţii şi comentarii cu caracter denigrator laadresa regimului politic din acea vreme, nu erau apte să determine schimbarea ordinii sociale, a formei de guvernământ ori să pericliteze securitatea statului.
Pentru aceste motive, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să admită recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, să caseze hotărârile atacate şi, în baza art.11 pct. 2 lit. a) raportat la art.10 lit. d) C. proc. pen. să dispună achitarea inculpatului B.T. pentru infraacţiunea de uneltire contra ordinii sociale prevăzută de art. 209 pct. 2 lit. a) din C.pen. anterior, în cauză nefiind întrunite elementele constitutive ale acestei fapte penale.
Pedeapsa complementară a confiscării averii inculpatului va fi înlăturată.
Onorariul apărătorului din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Văzând dispoziţiile art. 4141 C. proc. pen., art. 192 alin. (3) şi 189 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursulîn anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţieîmpotriva sentinţei penale nr. 156 din 9 aprilie 1959 a Tribunalului Militar Timişoara şi a deciziei penale nr. 632 din 13 mai 1959 a Tribunalului Militar al Regiunii a III-a Militară Cluj, privind pe inculpatul B.T.
Casează hotărârile atacate.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. achită pe inculpatul B.T. pentru infracţiunea de uneltire contra ordinii sociale, prevăzută de art. 209 pct. 2 lit. a) din C. pen. anterior.
Înlătură pedeapsa complementară a confiscării averii inculpatului.
Onorariul în sumă de 400.000 lei pentru apărarea din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 7 aprilie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 192/2004. Penal. Legea nr.56/1992. Recurs în... | ICCJ. Decizia nr. 1951/2004. Penal. încheiere. Recurs → |
---|