ICCJ. Decizia nr. 1921/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1921/2004
Dosar nr. 5501/2003
Şedinţa publică din 7 aprilie 2004
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 72 din 10 februarie 2003 a Tribunalului Galaţi a fost condamnată inculpata L.L.P., în baza art. 211 alin. (1) şi (2) lit. e), coroborat cu art. 74 alin. (2) C. pen., la un an închisoare.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) şi s-a luat act că partea vătămată L.L. nu are pretenţii civile în cauză.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că inculpata L.L.P. şi partea vătămată L.L. sunt vechi cunoştinţe, aceasta din urmă trăind în concubinaj cu fratele inculpatei, până la arestarea lui în iulie 2000.
La începutul lunii aprilie 2001, partea vătămată s-a întâlnit cu inculpata într-un complex comercial. Văzând că partea vătămată are la gât două lanţuri din argint cu medalion inculpata i le-a cerut afirmând că ar fi de la fratele său care i le-ar fi făcut cadou. Partea vătămată a refuzat şi i-a explicat că cele două lănţişoare au fost procurate din bani personali.
În după amiaza de 13 mai 2001, deplasându-se pe str. Barboşi, din cartierul Micro 17, împreună cu martorii B.N. şi O.I., partea vătămată s-a întâlnit cu inculpata L.L.P., aceasta fiind însoţită de martorul P.M.
Fără să îi adreseze vreun cuvânt inculpata s-a repezit înspre partea vătămată şi i-a smuls de la gât cele două lănţişoare din argint.
Partea vătămată a încercat să le recupereze din mâna inculpatei însă nu a reuşit deoarece a fost lovită de aceasta cu picioarele.
Cu cele două lănţişoare asupra sa inculpata a părăsit locul faptei. În urma ei partea vătămată a găsit medalionul provenind de la unul din lănţişoare şi o jumătate de medalion de la celălalt lănţişor.
În aceeaşi zi partea vătămată a sesizat organele de poliţie, iar în cursul urmăririi penale lănţişoarele au fost ridicare de la inculpată şi predate păgubaşei.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatei au fost stabilite în baza declaraţiilor părţii vătămate, a declaraţiilor martorilor P.M., O.I., B.N. şi M.D. probe coroborate cu declaraţiile inculpatei.
Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, prin Decizia penală nr. 609 din 21 octombrie 2003, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi şi de inculpată şi a desfiinţat în parte sentinţa primei instanţe, în sensul că a aplicat în cauză dispoziţiile art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), menţinând pedeapsa.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar, primind criticile apelantelor, a constatat că în mod greşit, tribunalul nu a aplicat şi dispoziţiile art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), fapta fiind anterioară Legii nr. 169/2002.
Totodată, s-au considerat neîntemeiate criticile formulate de parchet, în sensul greşitei individualizări a pedepsei prin reţinerea nejustificată a circumstanţelor atenuante şi de inculpată, în sensul lipsei intenţiei de săvârşire a infracţiunii de tâlhărie şi în subsidiar, în sensul că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni fiind incidente dispoziţiile art. 181 C. pen.
Astfel s-a apreciat că fapta săvârşită întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie şi că pedeapsa aplicată, situată sub minimul prevăzut de lege prin recunoaşterea justificată a circumstanţelor atenuante, este conformă cu pericolul social al infracţiunii.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpata L.L.P., aceasta solicitând în principal achitarea pentru lipsa pericolului social al faptei şi în subsidiar suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Recursul declarat este neîntemeiat.
1. În conformitate cu dispoziţiile art. 181 C. pen., nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţine seama potrivit alin. (2) al aceluiaşi text, de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care a fost comisă fapta, de urmarea produsă, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului.
Probele administrate în cauză au confirmat că inculpata, printr-un gest violent a smuls de la gâtul părţii vătămate două lănţişoare din argint şi pentru păstrarea acestora a lovit cu picioarele persoana păgubită.
Această faptă, care întruneşte elementele infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. 2 C. pen., nu poate fi considerată ca fiind lipsită de importanţă şi că ar aduce o minimă atingere valorilor ocrotite de legea penală, rezultând dimpotrivă că prezintă pericol social şi că pentru sancţionarea ei este necesară aplicarea unei pedepse.
Prin urmare, nefiind incidente dispoziţiile art. 181 C. pen., critica formulată de inculpată nu poate fi primită.
2. Potrivit dispoziţiilor art. 81 alin. (3) C. pen., suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu poate fi dispusă în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa mai mare de 15 ani.
Cum pedeapsa pentru infracţiunea de tâlhărie calificată prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. e) C. pen., săvârşită de inculpată este de la 5 la 20 ani, nu pot fi aplicate dispoziţiile suspendării condiţionate a executării pedepsei de un an închisoare la care a fost condamnată inculpata.
Aşa fiind, critica, în sensul greşitei individualizări a pedepsei sub aspectul modalităţii de executare este nefondată.
3. Întrucât motivele de recurs invocate sunt neîntemeiate, iar din examinarea actelor dosarului nu se constată existenţa unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, urmează a respinge recursul ca nefondat cu obligarea inculpatei la cheltuieli judiciare către stat.
Se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata L.L.P. împotriva deciziei penale nr. 609/ A din 21 octombrie 2003 a Curţii de Apel Galaţi.
Obligă pe recurentă la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1916/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1926/2004. Penal. Art.276 alin.1 c.pen. Recurs → |
|---|
