ICCJ. Decizia nr. 2010/2004. Penal. Art.176 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2010/2004
Dosar nr. 2963/2003
Şedinţa publică din 15 aprilie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad la data de 8 mai 2001 au fost trimişi în judecată inculpaţii: B.E., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 176 lit. d) C. pen. şi de art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e) C. pen., ambele cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi B.D., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 176 lit. d) C. pen., art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e) C. pen. şi art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966. În fapt s-a reţinut că în seara zilei de 9 ianuarie 2001, în jurul orelor 22,00, cei doi inculpaţi, în timp ce erau transportaţi cu taximetrul condus de I.C. pe strada Santinelei din cartierul Subcetate – Arad, i-au aplicat acestuia o lovitură cu cuţitul în zona gâtului, victima decedând la scurt timp după agresiunea comisă împotriva sa. După comiterea omorului, inculpaţii au abandonat victima pe marginea drumului, apoi s-au urcat din nou în autoturismul victimei şi s-au mai deplasat circa 150 m, la volan aflându-se inculpatul B.D., care nu avea permis de conducere, până ce s-au izbit de un pom şi au fugit de la locul faptei.
Din raportul medico-legal întocmit de Serviciul de Medicină Legală Arad rezultă că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei externe, consecutiv unei plăgi tăiate-înţepate a regiunii antero-externe a gâtului, cu secţionarea venei jugulare şi a arterei carotide.
Judecând cauza, Tribunalul Arad a dispus, prin sentinţa penală nr. 194 din 27 septembrie 2001, următoarele:
- condamnarea inculpatului B.E. la 25 de ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 176 lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi la 10 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. În baza art. 61 alin. (2) C. pen., instanţa a revocat beneficiul liberării condiţionate a restului de pedeapsă de 657 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 203/1998 a Tribunalului Arad, pentru infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen. şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 25 de ani închisoare, pe care a sporit-o cu un an închisoare, în total 26 ani închisoare, şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen.;
- achitarea inculpatului B.D., în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 176 lit. d) şi de art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e) C. pen. şi condamnarea acestui inculpat la un an închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pentru infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autoturism, fără permis de conducere, prevăzută de art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în ce îl priveşte pe inculpatul B.E., starea de fapt descrisă în rechizitoriul parchetului, iar în ce îl priveşte pe inculpatul B.D. a reţinut că nu s-a dovedit cu probe concludente participarea sa la săvârşirea infracţiunilor de omor deosebit de grav şi de tâlhărie.
Prin Decizia penală nr. 299/ A din 12 iunie 2003, Curtea de Apel Timişoara a dispus respingerea ca nefondat a apelului declarat de inculpatul B.E. împotriva sentinţei instanţei de fond şi admiterea apelurilor declarate împotriva aceleiaşi sentinţe de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad şi de inculpatul B.D. şi, rejudecând cauza, l-a condamnat pe inculpatul B.D. la 22 ani închisoare şi 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi d) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 176 lit. d) C. pen. şi la 8 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e) C. pen. În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 C. pen., instanţa a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 22 ani închisoare şi 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi d) C. pen. Totodată, instanţa a constatat, în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002, că pedeapsa de un an închisoare, aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966, a fost graţiată în întregime.
În motivarea deciziei, curtea de apel a reţinut că prima instanţă a stabilit corect vinovăţia inculpatului B.E., iar cu privire la inculpatul B.D., din probele administrate rezultă că şi acesta a participat, în calitate de coautor la săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav şi a infracţiunii de tâlhărie pentru care a fost trimis în judecată.
Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recurs inculpaţii B.E. şi B.D., care au solicitat casarea hotărârilor pronunţate, rejudecarea cauzei şi achitarea lor în temeiul art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., sau restituirea dosarului la parchet, în temeiul art. 333 C. proc. pen., în vederea completării urmăririi penale, precum şi punerea în libertate a inculpatului B.E. şi revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului B.D.
Recursul inculpaţilor se întemeiază pe dispoziţiile art. 3859 pct. 171 şi pct. 18 C. proc. pen.
În dezvoltarea motivelor de recurs inculpaţii au susţinut următoarele:
1. Infracţiunea de tâlhărie reţinută în sarcina inculpaţilor a fost greşit încadrată juridic în art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e) C. pen. Având în vedere că fapta a avut ca urmare moartea victimei, infracţiunea trebuia să fie încadrată în art. 211 alin. (3) C. pen. Pe de altă parte, „în literatura juridică şi în practica judiciară s-a statuat că infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 176 lit. d) C. pen., nu poate fi în concurs real cu infracţiunea de tâlhărie în forma calificată ci numai în forma simplă deoarece în caz contrar s-ar aplica de două ori o agravare pentru aceeaşi faptă".
2. S-au încălcat principiile de bază ale procesului penal, principiul prezumţiei de nevinovăţie şi al garantării dreptului la apărare, dreptul la un proces echitabil, precum şi prevederile legale privind administrarea probelor, efectuarea percheziţiilor şi a expertizelor şi ridicarea de obiecte şi înscrisuri.
3. Probele administrate în cursul procesului sunt incomplete, deoarece „nu s-a făcut amprentarea inculpaţilor" şi nu s-a efectuat experzită dactiloscopică pentru a se stabili cui aparţin amprentele constatate pe obiectele din autoturismul în care s-a comis omorul; nu s-a stabilit prin expertiză medico-legală „grupa sanguină a victimei, modul în care s-a comis agresiunea, poziţia agresorului şi a victimei, ora la care s-a produs decesul, dacă cuţitul găsit la faţa locului este cel care a produs leziunea mortală"; nu s-a efectuat testul A.D.N., solicitat de către inculpatul B.E. în instanţa de apel pentru a se stabili natura petelor găsite, a originii sângelui şi, dacă este uman, grupa sanguină"; „s-a făcut incomplet cercetarea mijlocului de transport privind dinamica evenimentului"; nu s-a menţionat în procesul verbal de percheziţie la locuinţa martorei D.F., concubina inculpatului B.E., dacă obiectele de îmbrăcăminte ridicate de la aceasta „erau ude sau uscate"; „nu s-a stabilit ce a făcut victima anterior, unde se afla înainte de comiterea faptelor, care era anturajul acesteia"; nu s-a făcut confruntarea între martori şi inculpatul B.E."; nu s-au expertizat firele de păr ridicate în cursul urmăririi şi „dispărute" ulterior din dosar; nu s-a efectuat „reconstituirea la faţa locului"; nu s-a efectuat recunoaşterea din grup a inculpaţilor de către martorul G.A., „care i-a văzut pe autorii omorului şi a dat semnalmentele acestora".
4. S-au luat în considerare declaraţiile neconcludente şi luate ilegal, ale martorilor A.T., infractor condamnat pentru înşelăciune, trafic de influenţă şi alte fapte penale, „informator al poliţiei" şi M.I.R., minor în vârstă de 11 ani, fiul concubinei inculpatului B.E.
5. S-a înlăturat nejustificat alibiul inculpaţilor, care au făcut dovada cu declaraţiile mai multor martori că la ora la care s-au comis infracţiunile de omor şi de tâlhărie împotriva victimei I.C., se aflau în alte locuri decât cel în care s-au săvârşit faptele.
6. Instanţele au apreciat greşit probele administrate, reţinând printr-o gravă eroare de fapt că autorii infracţiunilor sunt cei doi inculpaţi. În realitate, faptele au fost comise de alte persoane, neidentificate de organele judiciare.
Recursurile inculpaţilor nu sunt fondate.
Din probele administrate în cauză rezultă că, în seara zilei de 9 ianuarie 2001, ora 22,20, Poliţia municipiului Arad a fost sesizată de martora P.S. că pe strada Santinelei din Arad se află cadavrul unui bărbat (în acest sens, registrul de sesizări al ofiţerului de serviciu de la Poliţia municipiului Arad, din dosarul de urmărire penală şi declaraţia martorei P.S.).
Cu ocazia primelor cercetări efectuate la scurt timp după primirea sesizării, organele de cercetare penală au stabilit că victima se numea I.C., taximetrist, că acesta a fost ucis cu o lovitură de cuţit, în autoturismul cu care-şi efectua serviciul, şi că omorul a fost comis de doi indivizi care s-au îndepărtat de la locul faptei cu autoturismul proprietatea victimei, iar apoi, după ce s-au izbit cu autovehiculul de un pom, au fugit, dispărând în noapte (în acest sens, procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi declaraţiile martorilor G.A. şi O.D.).
Pe baza informaţiilor obţinute de la martorul G.A., care i-a văzut pe autorii faptei trăgând victima din autoturism şi a auzit strigătele de ajutor ale victimei, şi a constatărilor făcute la locul faptei, poliţia a organizat echipe de patrulare a oraşului şi a punctelor de ieşire din oraş, în vederea identificării autorilor omorului.
În jurul orei 24,00, una dintre echipele de patrulare, formată din plutonierii de poliţie D.I. şi S.C., a observat un autoturism, staţionat pe strada Steagului, în apropierea blocului în care locuia inculpatul B.D., iar când patrula s-a apropiat, autoturismul a pornit şi s-a îndepărtat în viteză, şoferul refuzând să se supună semnalelor de oprire executate de poliţişti. Urmăriţi de poliţie, ocupanţii autoturismului au abandonat vehiculul la marginea oraşului, într-un loc cunoscut sub numele de H. Autoturismul abandonat a fost găsit de poliţie la un interval foarte scurt, stabilindu-se că aparţine martorei D.F., concubina inculpatului B.E. (în acest sens, rapoartele celor doi subofiţeri de poliţie din dosarul de urmărire penală).
La descinderea efectuată la domiciliul martorei D.F., în strada Gogol, au fost găsite într-un lighean cu apă, obiecte de îmbrăcăminte aparţinând inculpaţilor B.E. şi B.D., spălate şi prezentând pete de sânge. Prezenţa petelor de sânge pe obiectele de îmbrăcăminte aparţinând inculpaţilor a fost stabilită prin Buletinul de analiză bio-criminalistică din 17 ianuarie 2001.
În aceeaşi noapte a fost prins şi reţinut inculpatul B.E. care se întorsese, împreună cu martorul C.L.O. să recupereze din H. autoturismul abandonat.
Identificarea inculpaţilor B.E. şi B.D. ca autori ai omorului se întemeiază pe aceste date probatorii, precum şi pe declaraţiile martorilor M.I.R., D.F. şi A.T.
Astfel, minorul M.I.R., fiul concubinei inculpatului B.E., ascultat de procuror în dimineaţa zilei de 10 ianuarie 2001 în prezenţa mamei sale, a arătat că în cursul nopţii i-a văzut pe cei doi inculpaţi intrând în casă, în care el rămăsese singur, apartamentul din strada Gogol, că aveau sânge pe mâini (B.D.) şi pe pantaloni (B.E.), că inculpaţii şi-au spălat hainele şi s-au îmbrăcat în alte haine, curate, şi că B.D. a ascuns un cuţit în patul din sufragerie, sub o pătură. Minorului i s-au prezentat la poliţie obiectele de îmbrăcăminte ridicate de la domiciliul inculpatului B.E. şi le-a recunoscut ca fiind ale inculpaţilor.
Martora D.F., ascultată de procuror la aceeaşi dată, a confirmat declaraţia făcută de fiul ei. Cu aceeaşi ocazie, martora a identificat hainele care i s-au prezentat la poliţie, ca fiind ale celor doi inculpaţi şi a precizat că şapca de piele sintetică, purtând emblema firmei Nike, ridicată de poliţie de la locul în care s-a comis omorul, aparţine inculpatului B.D.).
Martorul A.T., deţinut în arestul poliţiei, în aceeaşi cameră cu inculpatul B.E. a declarat că acesta, în cursul unei crize depresive, i-a mărturisit că el este autorul omorului şi că totul „i se trage" de la o femeie pe care o căuta în seara aceea şi că a fost nemulţumit văzând că victima, care îl transporta cu autoturismul-taxi în căutarea femeii, îi cere pentru serviciul prestat suma de 1.200.000 lei.
Inculpaţii B.E. şi B.D. au negat săvârşirea faptelor reţinute în sarcina lor, iar în declaraţiile date la organele de urmărire penală şi în faţa judecătorilor au făcut afirmaţii neverosimile sau infirmate de probele administrate, cu privire la unele împrejurări stabilite prin materialul probator, esenţiale pentru dovedirea vinovăţiei lor. Pe de altă parte, inculpaţii au încercat să facă dovada, cu declaraţiile rudelor şi ale persoanelor apropiate, că la ora la care s-au comis omorul şi tâlhăria, ei se aflau în alt loc decât locul săvârşirii infracţiunilor.
Astfel, ambii inculpaţi, au recunoscut că, în noaptea de 9 spre 10 ianuarie 2001, au refuzat să oprească, la somaţia poliţiei, autoturismul în care se aflau împreună cu fratele lor B.L., că au abandonat autoturismul la marginea oraşului, în H. şi că s-au deplasat la locuinţa lui B.E., din strada Gogol, unde au fost informaţi de minorul M.I.R. că i-a căutat poliţia şi, de asemenea, că acolo şi-au schimbat îmbrăcămintea şi au spălat hainele cu care fuseseră îmbrăcaţi. Au susţinut însă că s-au sustras de la controlul poliţiei pentru că inculpatul B.D. conducea autoturismul fără să posede permis de conducere auto şi că au spălat hainele cu care fuseseră îmbrăcaţi pentru că se murdăriseră cu noroi după abandonarea autoturismului.
Or, activitatea desfăşurată de inculpaţi după ce au fost somaţi de poliţie să oprească autoturismul şi anume, cursa pentru desprinderea de urmăritori până ce autovehiculul s-a înfundat în noroaiele de la marginea oraşului, spălarea cu grijă a hainelor în cada din baie şi lăsarea lor în ligheanul cu apă, părăsirea precipitată a locuinţei în care şi-au schimbat hainele, nu se explică numai prin intenţia de sustragere a inculpatului B.D. de la răspunderea pentru conducerea autovehiculului fără permis, în condiţiile în care, după identificarea de către organele poliţiei a autoturismului abandonat şi, mai cu seamă, după ce inculpaţii au aflat de la minorul M.I.R. că au fost căutaţi de poliţie, era evident că vor fi identificaţi şi ei.
În ce priveşte spălarea de către inculpaţi a hainelor după miezul nopţii, este neîndoielnic că acţiunea inculpaţilor nu se poate explica decât prin încercarea acestora de a înlătura urmele unei fapte grave căci, aşa cum a declarat martora S.A., concubina martorului B.L. (care locuia împreună cu acesta şi cu inculpatul B.E. în apartamentul din strada Gogol) inculpatul B.E. „nu-şi spăla niciodată hainele şi nici măcar nu le punea în apă" (declaraţia din 10 ianuarie 2001).
Referitor la alibiul invocat de inculpaţi, din probele dosarului rezultă următoarele:
În declaraţiile sale date în cursul procesului, inculpatul B.E. a susţinut că, în seara zilei de 9 ianuarie 2001, în intervalul 17,30 – 21,00, s-a aflat împreună cu concubina sa, D.F. şi cu fiul acesteia, M.I.R., în cartierul Grădiştea, la domiciliul martorei B.M. (sora concubinei inculpatului) care îşi serba aniversarea, că s-au întors la locuinţa din strada Gogol la ora 21,50, apoi inculpatul a plecat la barul din staţia C.F.R. Aradul Nou, proprietatea martorei B.M.D., iar la ora 22,00 a ajuns la locuinţa părinţilor săi, în strada Steagului, unde a rămas până la ora 23,30 – 24,00, când a plecat acasă împreună cu fraţii săi, în autoturismul condus de inculpatul B.D.
La rândul său, inculpatul B.D. a declarat că în seara de 9 ianuarie 2001, începând de la ora 20,00 şi până la ora 24,00 a stat acasă la părinţi, în strada Steagului şi că, în acest interval, până la ora 22,00 au venit acolo şi cei doi fraţi ai săi.
Aceste declaraţii, făcute în scopul de a dovedi că la ora la care a fost ucis I.C., în jurul orei 22,00, ei se aflau în alt loc decât locul infracţiunii, sunt confirmate parţial de rudele şi de persoanele din anturajul inculpaţilor, şi anume de concubinele acestora şi de alte femei care, nu aveau ocupaţie şi care, potrivit propriei lor declaraţii, se sculau zilnic între orele 12,00 şi 17,00 şi îşi petreceau nopţile la barurile de la hotelurile din oraş, cu nepotriviri esenţiale, care justifică înlăturarea lor ca nesincere.
Astfel, spre deosebire de inculpatul B.E., care a declarat că a plecat din strada Gogol la ora 21,50 şi a ajuns la părinţii săi, în jurul orelor 22,00 - 22,15, unde, „la puţin timp" a venit şi fratele său B.L., acesta a declarat că inculpatul a plecat din strada Gogol la ora 21,30, iar el, martorul, a plecat la părinţi, în strada Steagului la ora 23,00, pe jos, ajungând acolo, probabil, la ora 23,15, adică într-un interval care, ţinând seama de cronologia pe ore şi minute luată în considerare de inculpaţi, nu poate fi caracterizat ca fiind „la puţin timp".
Pe de altă parte, declaraţia martorului B.L. nu este concordantă cu cea a inculpatului B.D., care a susţinut că fratele său B.L. a venit în strada Steagului la ora 22,00.
Există importante neconcordanţe şi între declaraţiile inculpatului B.E. şi cele ale martorilor B.M.D. şi O.F., care au arătat că inculpatul a căutat-o pe B.M.D. la barul din Staţia C.F.R. Aradul Nou la ora 21,30 şi nu după ora 21,50 cum a susţinut inculpatul.
Dar caracterul neadevărat al alibiului susţinut de inculpaţi rezultă nu numai din neconcordanţele în declaraţii, arătate mai sus, ci, cu deosebire, din declaraţia dată la parchet în ziua de 17 ianuarie 2001 de martorul F.A. care a arătat că inculpatul B.D. şi fratele acestuia, B.L., au venit la el acasă în noaptea de 9 spre 10 ianuarie 2001 şi i-au cerut să declare la poliţie că, în seara zilei de 9 ianuarie 2001 s-a aflat împreună cu inculpaţii în strada Steagului între orele 21,15 şi 0,30. Martorul F.A. a şi făcut o declaraţie în acest sens la poliţie, în ziua de 10 ianuarie 2001, declaraţie asupra căreia a revenit ulterior în faţa instanţei, unde a declarat adevărul.
Având în vedere probele analizate mai sus, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că motivele de casare prin care se critică aprecierea greşită a probelor, înlăturarea alibiului inculpaţilor şi, ca o consecinţă a acestor greşeli de judecată, condamnarea inculpaţilor întemeiată pe o eroare gravă de fapt, sunt nefondate.
Înalta Curte, constată în acelaşi sens, că este nefondată şi susţinerea inculpaţilor privind luarea în considerare a declaraţiei minorului M.I.R. care, în opinia recurenţilor, a fost influenţat de organele de urmărire penală să facă declaraţii în defavoarea lor, şi a declaraţiei martorului A.T., informator al poliţiei şi lipsit, deci, de credibilitate.
În ce-l priveşte pe minorul M.I.R., care declarase că în seara de 9 ianuarie 2001 i-a văzut pe inculpaţi cu sânge pe mâini şi pe haine şi spălându-şi îmbrăcămintea, acesta a fost ascultat de procuror la data de 10 ianuarie 2001, aşa cum s-a arătat mai sus, în prezenţa mamei sale. Faptul relatat de minor, că inculpaţii şi-au spălat hainele în cadă şi le-au lăsat într-un lighean cu apă a fost recunoscut chiar de aceştia, iar împrejurarea că hainele inculpaţilor aveau pete de sânge a fost stabilit prin analiză bio-criminalistică abia la data de 17 ianuarie 2001, astfel că nu era posibil ca declaraţia cu privire la această împrejurare să-i fie sugerată minorului la data de 10 ianuarie 2001 când a fost ascultat de procuror.
Nu există nici un temei pentru a se înlătura sau a se pune la îndoială corectitudinea audierii de către procuror a minorului.
Cu privire la declaraţia martorului A.T. care a relatat organelor judiciare că inculpatul B.E. a recunoscut că el este autorul infracţiunii de omor, se constată că această declaraţie, prin care se atestă o mărturisire extrajudiciară, nu putea fi luată în considerare dacă nu se corobora cu alte probe administrate în cauză, după cum, potrivit art. 69 C. proc. pen., nici declaraţia inculpatului nu putea fi luată în considerare ca exprimând adevărul, decât în măsura în care se corobora cu fapte sau împrejurări rezultate din ansamblul probelor existente în cauză. Or, în declaraţia dată în faţa primei instanţe A.T. a relatat că inculpatul B.E. a recunoscut că l-a ucis pe şoferul de taxi I.C., în modul şi în împrejurările arătate, pentru că acesta i-a cerut suma de 1.200.000 lei pentru cursa făcută în interesul inculpatului. Declaraţia martorului A.T. este credibilă, întrucât se coroborează cu cea a martorului B.S., taximetrist care a relatat că, înainte cu câteva zile de uciderea lui I.C., i-a transportat pe cei doi inculpaţi de la Piaţa Romană din Arad la Staţia C.F.R. Aradul Nou şi că, pe parcurs, inculpatul B.D. i-a reproşat fratelui său că a luat un taxi scump şi a afirmat că „îi taie beregata cu cuţitul" şoferului. Rezultă, din declaraţia acestui martor că ideea de violenţă extremă, chiar cu folosirea cuţitului pentru secţionarea gâtului victimei, le era familiară celor doi inculpaţi.
Pe de altă parte, condamnarea inculpaţilor nu se întemeiază numai pe declaraţia martorului A.T. ci pe întregul material probator al dosarului, care a fost apreciat în mod corespunzător de instanţe.
Este nefondată şi susţinerea recurenţilor, în sensul că probele administrate în cursul procesului sunt incomplete.
Astfel, susţinerea recurenţilor că ar fi trebuit să se efectueze expertiză dactiloscopică pentru a se stabili ale cui sunt amprentele constatate pe obiectele din autoturismul în care s-a comis omorul sunt neîntemeiate, deoarece din dosar nu rezultă că în autoturismul care a aparţinut victimei s-au găsit amprente care să poată fi expertizate, iar pe de altă parte, în stabilirea vinovăţiei inculpaţilor nu s-a reţinut faptul că s-ar fi identificat amprentele lor la locul infracţiunii.
În ce priveşte stabilirea grupei sanguine a victimei, proba reclamată de recurenţi este irelevantă, în condiţiile în care prin buletinele de analiză bio-criminalistică nu s-a putut determina specia şi grupa sanguină a urmelor de sânge găsite pe obiectele de îmbrăcăminte ridicate de la ei. Situaţia este aceeaşi în ce priveşte testul A.D.N. solicitat de inculpaţi (a se vedea, în acest sens, buletinul analizei bio-criminalistice efectuate la data de 28 februarie 2003 la cererea Curţii de Apel Timişoara, din dosarul acestei instanţe în care se menţionează că „materialul biologic de pe corpurile delicte este insuficient pentru efectuarea genotipării A.D.N.").
Carenţele în ce priveşte menţionarea în procesul-verbal de ridicare a obiectelor de îmbrăcăminte de la inculpaţi, dacă acestea „erau ude sau uscate", sunt, de asemenea irelevante, din moment ce obiectele menţionate au fost recunoscute de martorii D.F. şi M.I.R., iar inculpaţii au recunoscut că le-au spălat în noaptea de 9 spre 10 ianuarie 2001, adică atunci când au şi fost ridicate de organele poliţiei.
Este la fel de irelevant dacă cercetarea la faţa locului s-a făcut complet sau, aşa cum susţin recurenţii, incomplet, din moment ce nu invocă constatări eronate ale organelor de cercetare, folosite ca probe în acuzare.
De asemenea, nu poate avea relevanţă efectuarea „recunoaşterii din grup de către martorul G.A.", probă solicitată de recurenţi, în condiţiile în care martorul nu a declarat că i-ar fi identificat pe inculpaţi ca autori ai omorului ci a declarat că, în condiţii de slabă vizibilitate, pe timp de noapte, a văzut doi bărbaţi care-l trăgeau pe un al treilea dintr-un autoturism şi-l loveau şi a auzit victima strigând după ajutor.
Înalta Curte nu poate primi critica formulată de recurenţi în sensul că, în cauză, organele judiciare ar fi încălcat principiile de bază ale procesului penal şi anume, principiul prezumţiei de nevinovăţie, garantarea dreptului la apărare şi dreptul la apărare.
Atât în faza de urmărire penală, cât şi în cursul procesului la prima instanţă şi la instanţa de apel, inculpaţii au fost asistaţi de apărător, au formulat şi li s-au admis cereri, iar condamnarea lor s-a făcut după administrarea probelor în acuzare şi a probelor în apărare solicitate, nerezultând nici o împrejurare din care să se desprindă concluzia că procesul a fost inechitabil.
În sfârşit, referitor la încadrarea juridică a faptei, Înalta Curte constată că nu poate fi primită susţinerea, în sensul că infracţiunea de tâlhărie comisă de inculpaţi prin însuşirea pe nedrept a autoturismului victimei se încadrează în prevederile art. 211 alin. (3) C. pen., căci dacă ar fi admisă o asemenea susţinere ar însemna să se agraveze situaţia inculpaţilor în propria lor cale de atac.
Nu poate fi primită nici susţinerea că ar fi trebuit să se reţină infracţiunea de tâlhărie în forma simplă, în condiţiile în care fapta inculpaţilor întruneşte elementele infracţiunii prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e) C. pen., în redactarea în vigoare la data săvârşirii. Cele două infracţiuni reţinute în sarcina inculpaţilor, infracţiunea de omor deosebit de grav şi infracţiunea de tâlhărie calificată, având, fiecare, un conţinut juridic distinct, nu se poate reţine că inculpaţii au fost pedepsiţi de două ori pentru aceeaşi faptă.
Urmează, în consecinţă, să se respingă recursul inculpaţilor, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii B.E. şi B.D. împotriva deciziei penale nr. 229/ A din 12 iunie 2003 a Curţii de Apel Timişoara.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, timpul arestării preventive de la 10 ianuarie 2001 la 15 aprilie 2004 pentru B.E. şi de la 10 ianuarie 2001 până la punerea efectivă în libertate pentru B.D.
Obligă pe recurenţi să plătească statului sumele de câte 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 201/2004. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2011/2004. Penal. Art.174, 176, 211 alin.2... → |
|---|
