ICCJ. Decizia nr. 2012/2004. Penal. Art.257, 215 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2012/2004
Dosar nr. 5532/2003
Şedinţa publică din 15 aprilie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 177 din 28 mai 2003 a Tribunalului Vrancea, a fost condamnat inculpatul D.I.:
- pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., la o pedeapsă de 2 ani închisoare (faptă comisă la 24 iunie 2002);
- pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare (faptă comisă la începutul lunii decembrie 2001).
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare.
A fost condamnat inculpatul pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., la o pedeapsă de 2 ani închisoare şi s-a constatat graţiată în întregime şi condiţionat această pedeapsă, în conformitate cu art. 1 din Legea nr. 543/2002.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsă arestarea preventivă pentru perioadele: 24 iunie 2002 – 8 iulie 2002 şi 7 noiembrie 2002 – 28 mai 2003.
S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), în condiţiile art. 71 C. pen.
În baza art. 257 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 256 alin. (2) C. pen., s-a confiscat de la inculpat suma de 10.000.000 lei.
A fost obligat inculpatul să plătească părţii civile G.T. suma de 400 dolari S.U.A. sau contravaloarea acesteia.
A fost obligat inculpatul la 11.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul D.I. a fost încadrat în calitate de inspector la Primăria municipiului Focşani, funcţionând la biroul „fond locativ", iar din luna aprilie 2002 a fost repartizat la D.S.G.S.V. În perioada 2001 – 2002, inculpatul, folosindu-se de calitatea sa de angajat al Primăriei municipiului Focşani, a pretins şi primit de la mai mulţi cetăţeni bani, lăsând să se înţeleagă că va interveni atât la persoane juridice, cât şi fizice pentru rezolvarea unor probleme pe care aceştia le aveau.
- La data de 24 iunie 2002, inspectorul principal de poliţie O.M. din cadrul S.E.I.P., biroul paşapoarte, a sesizat verbal conducerea I.P.J. Vrancea, despre faptul că inculpatul D.I. a pretins şi primit de la numita P.G., din Focşani, suma de 100 dolari S.U.A. pentru a interveni la funcţionarii din cadrul biroului, cu scopul de a facilita obţinerea unui paşaport cu prioritate, întrucât sus-numita, în ziua respectivă, trebuia să plece în Italia, având deja bilete de avion pentru cursa de la orele 17,00.
În urma acestei sesizări s-au declanşat cercetări, stabilindu-se următoarea situaţie de fapt: P.G. este cumătră cu numita G.I.G. Aceasta, intenţionând să plece în Italia, a depus cerere la biroul paşapoarte pentru obţinerea documentelor pe numele ei şi a copiilor. Întrucât până la data de 24 iunie 2002, aceasta nu primise încă paşapoartele, G.I.G., prin intermediul soţului său, V.M., a pus-o în legătură pe P.G. cu inculpatul D.I. Acesta, într-o discuţie prealabilă cu V.M., îl asigurase că are posibilitatea de a o ajuta pe P.G. pentru a obţine paşapoarte, cu concursul funcţionarilor de la biroul de resort.
În virtutea celor discutate în prealabil, P.G., împreună cu cumătra sa, G.I.G., s-au întâlnit cu inculpatul în dimineaţa zilei de 24 iunie 2002 în faţa sediului I.P.J. Vrancea. Inculpatul D.I. le-a spus că va interveni pe lângă „d-na O." care lucrează la serviciul paşapoarte, pentru a se obţine paşaportul solicitat. Cu această ocazie, inculpatul a pretins şi primit de la P.G. suma de 100 dolari S.U.A., afirmând că urmează a fi dată acelei persoane care va rezolva problema paşaportului. După primirea banilor, inculpatul a intrat în sediul I.P.J. Vrancea, timp în care, cele două femei l-au aşteptat în curtea poliţiei. După câteva minute, inculpatul D.I. a revenit, spunându-le acestora că a vorbit cu O.M., că paşaportul este gata şi urmează a fi strigat. După plecarea inculpatului D.I., G.I.G. şi cumătra sa au rămas în continuare să aştepte primirea paşapoartelor.
În jurul orelor 13,00, au fost împărţite paşapoartele, P.G. nefiind printre cei ce au primit documentele respective.
Întrucât, chiar în după-amiaza respectivă avea bilete pentru avionul pentru Italia, P.G. a intrat în panică, a început să plângă, solicitând ofiţerului de serviciu să fie dusă la d-na O., pentru a vedea ce este cu paşaportul său, deoarece a „plătit" pentru el.
În depoziţia sa, O.M., a arătat că, o femeie cu un copil în braţe ce se afla la poarta poliţiei, a acostat-o plângând, spunându-i că l-ar fi trimis pe inculpatul D.I. la ea cu 100 dolari S.U.A., pentru a o ajuta în obţinerea paşaportului în acea zi.
Lucrătorul de poliţie i-a spus lui P.G. că D.I., pe care de altfel îl cunoştea din vedere, nu a luat nici un fel de legătură cu ea în cursul acelei zile şi nici nu i-a dat vreo sumă de bani, în condiţiile arătate de către solicitantă. S-a încercat a se lua legătura cu D.I., atât pe mobil, cât şi la locul de muncă, însă acesta nu a fost găsit.
Întrucât toate condiţiile pentru eliberarea paşaportului erau îndeplinite, P.G. a primit imediat documentul, aceasta plecând de urgenţă cu un taxi, deoarece pierdea avionul, astfel că nu i s-a mai putut lua declaraţie.
Audiat cu privire la cele de mai sus, inculpatul D.I., a recunoscut că, la rugămintea lui V.M. şi a lui P.G. a fost la biroul paşapoarte să se intereseze de formalităţile pe care le are de îndeplinit P.G. pentru obţinerea paşaportului. În ceea ce priveşte suma de 100 dolari S.U.A., inculpatul a recunoscut că a primit-o cu acea ocazie, încă nu cu scopul de a o da vreunui funcţionar din cadrul poliţiei, ci că, aceasta ar fi reprezentat echivalentul unui împrumut făcut anterior de către V.M. şi care acum era restituit în baza unei înţelegeri pe care acesta o avusese cu P.G.
Audiat de către procuror, la datele de 24 şi 26 februarie 2002, în legătură cu împrejurarea dacă suma de 100 dolari S.U.A. dată de P.G. inculpatului, a fost dată cu ştirea sa, în contul unei datorii pe care ar fi avut-o faţă de D.I., martorul V.M. a arătat că a aflat că P.G. i-a dat bani inculpatului pentru ca acesta, la rândul său, să-i dea inspectorului principal O.M., abia în după-amiaza zile de 24 iunie 2002, din cele povestite de soţia sa, G.I.G.. De asemenea, martorul a precizat că nu a avut nici o înţelegere cu P.G., ca aceasta să achite în contul său vreo datorie faţă de D.I.
La data de 5 iulie 2002, la cererea apărătorului ales al inculpatului, au fost reaudiaţi martorii V.M. şi G.I.G. De data aceasta, cei doi martori au revenit asupra celor declarate iniţial, susţinând că, de fapt suma de 100 dolari S.U.A. ar fi fost dată de către P.G. la cererea lui V.M. pentru stingerea unei datorii pe care acesta ar fi avut-o faţă de D.I. Cu privire la cele declarate iniţial, martorii au susţinut că nu au înţeles întrebările procurorului.
Între timp, la data de 9 iulie 2002, s-a primit de către apărătorul inculpatului un fax pe numele P.G., în care se arată că suma de 100 dolari S.U.A. ar fi fost cerută de către inculpatul D.I. pentru acoperirea unei datorii pe care V.M. ar fi avut-o faţă de acesta.
În fax-ul respectiv, totuşi, P.G. a inserat faptul că, a declarat verbal că banii i-au fost ceruţi pentru paşaport. Susţinerea numitei P.G., în sensul că suma de bani înmânată inculpatului D.I. ar fi fost dată în înţelegere cu V.M., pentru recuperarea unei datorii pe care acesta ar fi avut-o faţă de inculpat, a fost apreciată ca total nesinceră.
Un prim element în dovedirea acestui fapt este însuşi modul în care organele de poliţie au fost sesizate în legătură cu fapta cercetată, respectiv, raportul şi declaraţiile ulterioare ale inspectorului principal O.M.
Un alt element în susţinerea afirmaţiei că fax-ul depus de către apărătorul inculpatului nu corespunde realităţii, îl reprezintă declaraţiile date la 15 octombrie 2002 de către G.I.G. şi la 21 octombrie 2002 de către V.M., declaraţii ce au fost înregistrate şi pe bandă video.
Cei doi martori au arătat că s-au prezentat la parchet din proprie iniţiativă pentru a-şi retrage declaraţiile date la 5 iulie 2002, întrucât acestea nu corespund realităţii, fiind date la insistenţele şi rugăminţile soţiei inculpatului.
În concluzie, martorii respectivi au declarat că, în realitate, faptele s-au petrecut aşa cum au precizat la 24, şi, respectiv, 26 iunie 2002, în sensul că suma de bani primită de la P.G. era destinată inspectorului principal O.M., pentru obţinerea paşaportului solicitat.
De altfel, un semn de întrebare îl pune şi împrejurarea că fax-ul respectiv a ajuns în posesia apărătorului inculpatului, când în mod firesc, acesta ar fi trebuit trimis pe adresa parchetului. De altfel, o asemenea declaraţie, care nu a fost consemnată în prezenţa organelor de urmărire penală, nu poate avea vreo valoare, atâta timp cât nu se poate afirma că emană de la reclamantă şi că, într-adevăr este conform voinţei acesteia.
Chiar dacă s-ar accepta ca reale cele susţinute de către inculpatul D.I., sunt întrunite elementele infracţiunii de trafic de influenţă, deoarece pentru intervenţia făcută pentru eliberarea paşaportului, inculpatul a solicitat obţinerea unui folos material în favoarea sa, respectiv, recuperarea debitului pe care, chipurile, l-ar fi avut V.M. faţă de el.
În drept, fapta inculpatului D.I., de a pretinde şi primi suma de 100 dolari S.U.A. de la P.G., lăsând să se înţeleagă că va interveni pe lângă ofiţerul O.M. din cadrul biroului paşapoarte, pentru a-i facilita eliberarea unui asemenea document, constituie infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen.
Ţinând cont de gravitatea faptei comise, faţă de inculpatul D.I. s-a dispus arestarea preventivă pe timp de 5 zile de la 24 iunie 2002 la 28 iunie 2002, apoi s-a luat măsura arestării preventive pe timp de 25 zile, de la 28 iunie 2002 la 22 iulie 2002. Prin ordonanţa nr. 667/II/1 din 8 iulie 2003, s-a admis cererea inculpatului de liberare provizorie pe cauţiune, acesta depunând suma de 40.00.000 lei în contul cauţiunii.
- În cursul lunii septembrie 2002, partea vătămată G.T. a depus o plângere la organele de urmărire penală, în care a arătat că, în luna decembrie 2001 i-ar fi dat suma de 500 dolari S.U.A. inculpatului D.I., care lucra pe atunci la biroul fond locativ din cadrul Primăriei municipiului Focşani, pentru a-i face rost de o locuinţă pentru fiul său G.S.
Audiat în legătură cu această plângere, G.T. a precizat că într-adevăr, întrucât fiul său S., care este căsătorit şi are un copil minor, locuia în acelaşi imobil, spaţiul fiind insuficient, a depus o cerere la primărie, pentru atribuirea unei locuinţe şi pentru că nu primise nici un răspuns, a început să caute pe cineva care să-l ajute să-şi rezolve această problemă. În aceste condiţii i s-a confesat martorului V.M. care, la rândul său l-a sfătuit să ia legătura cu inculpatul D.I., ce lucra chiar în domeniul atribuirii de locuinţe sociale.
Astfel, partea vătămată a luat legătura cu D.I., care s-a arătat de acord să-l ajute. Şi-au dat întâlnire la locuinţa solicitantului. Cu ocazia vizitei făcute de D.I. la locuinţa lui G.T., acesta a fost poftit la masă, timp în care au discutat condiţiile în care s-ar putea obţine locuinţa solicitată.
Conform declaraţiilor părţii vătămate G.T., ale soţiei sale C.V. şi ale fiului său S., inculpatul D.I. a afirmat că ştie o locuinţă ocupată de o femeie, dar pentru a o convinge pe aceasta să cedeze apartamentul în favoarea familiei G., trebuia să-i dea suma de 1.500 dolari S.U.A.
Părţile s-au înţeles ca, pentru început inculpatul să primească 500 dolari S.U.A., iar restul când va obţine locuinţa solicitată. Deşi inculpatul D.I. a primit echivalentul în lei a sumei de 500 dolari S.U.A., acesta nu şi-a ţinut promisiunea. În aceste condiţii, de mai multe ori partea vătămată a luat legătura cu inculpatul pentru a-i restitui banii, însă acesta îl amâna sub diferite pretexte.
G.T. i-a povestit despre faptele de mai sus şi martorului P.S., cumătrul său, pe care l-a rugat să intervină pe lângă D.I. pentru a-i da banii înapoi. Aşa cum a declarat acest martor, în depoziţia dată la 8 octombrie 2002 procurorului, a mers la Primăria municipiului Focşani, unde a discutat cu D.I. problema respectivă, acesta fiind de acord să restituie în acel moment, suma de 5.000.000 lei. P.S. a arătat că a mers împreună cu inculpatul D.I. la B.R.D., pentru a scoate de pe un card această sumă, însă a constatat că nu mai avea bani în cont, rămânând să se întâlnească a doua zi, dar inculpatul nu a mai venit la întâlnire.
Cele prezentate mai sus s-au petrecut în luna iunie 2002, mai înainte de arestarea inculpatului survenită la 24 iunie 2002.
Partea vătămată G.T. a insistat şi după punerea în libertate a inculpatului să-i restituie banii.
În cele din urmă, D.I. i-a restituit numai 3.000.000 lei suma datorată, afirmând că pentru restul nu are decât să-l reclame.
Audiat în legătură cu cele de mai sus, inculpatul a negat că ar fi primit cei 500 dolari S.U.A. de la familia G., pentru a fi daţi unei persoane, pentru ca aceasta să renunţe la locuinţă în favoarea lui G.S., susţinând că a luat numai 3.000.000 lei de la G.T. cu titlu de împrumut, bani pe care i-a restituit în cursul lunii august 2002, G.T. s-a constituit parte civilă faţă de inculpat cu suma de 400 dolari S.U.A. sau contravaloarea acesteia.
În drept, fapta inculpatului D.I., de a primi suma de 500 S.U.A. dolari de locuinţă, pentru ca aceasta să renunţe la spaţiul respectiv în favoarea reclamantului, fapt pe care în realitate nu l-a realizat, constituie infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen.
- La data de 7 noiembrie 2002, s-a prezentat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, numitul L.R.C., care a depus un denunţ împotriva inculpatului D.I. În acest denunţ, martorul a arătat că, prin lunile noiembrie – decembrie 2001, având nevoie de o locuinţă de la Primăria municipiului Focşani, prin intermediul aceluiaşi V.M., l-a cunoscut pe inculpatul D.I. L.R.C. i-a relatat inculpatului ce probleme are, iar acesta l-a asigurat că poate să-i obţină locuinţa, însă sunt necesari 18-20 milioane lei, pentru a fi daţi consilierilor municipali, ca să aprobe atribuirea locuinţei respective. L.R.C. a fost de acord să dea aceşti bani, înţelegându-se cu inculpatul ca pe moment să-i dea acestuia 10 milioane lei, iar restul atunci când va primi locuinţa.
În baza înţelegerii dintre cei doi, la indicaţia inculpatului D.I., denunţătorul a mers împreună cu martorul V.M. la sucursala băncii T. de unde a scos din contul firmei sale o sumă de 30.000.000 lei, din care suma de 10.000.000 lei, i-a fost dată lui V.M., pentru a o duce inculpatului. În depoziţia sa, V.M. a confirmat întru-totul susţinerile denunţătorului L.R.C., precizând că personal i-a înmânat suma de 10.000.000 lei, inculpatului D.I. Acelaşi martor a arătat că a auzit stând pe holul din faţa biroului în care au avut loc discuţiile dintre inculpat şi L.R.C., pentru ce anume erau destinaţi banii respectivi.
La câtva timp, L.R.C. s-a întâlnit din nou cu inculpatul, care i-a confirmat primirea sumei respective, afirmând că a ajuns chiar la consilieri, care s-au arătat încântaţi de gestul respectiv, astfel că, aprobarea repartizării locuinţei solicitate este ca şi obţinută.
La data de 30 noiembrie 2001, s-a înregistrat sub numărul 21987 cererea prin care L.R.C. solicită atribuirea unei locuinţei, cerere care, potrivit adresei nr. 18134 din 15 noiembrie 2001 a Primăriei municipiului Focşani, a rămas în posesia inculpatului.
În perioada următoare, pentru a-i întări convingerea că se ocupa de problema respectivă, inculpatul D.I., însoţit de L.R.C., au vizitat mai multe locuinţe din municipiu, de fiecare dată găsindu-se pretexte de inculpat pentru a justifica nerepartizarea acestora.
După îndelungi insistenţe, inculpatul a restituit denunţătorului, în cursul lunii august 2002, suma de 2.500.000 lei, din cele 10.000.000 lei primite în vederea obţinerii locuinţei solicitate. Suma respectivă a fost virată la data de 8 august 2002 pe un card al cărui titular era numita T.S., mama prietenei martorului L.R.C., respectiv numita T.C.
Întrucât până în luna octombrie 2002, D.I., nu s-a ţinut de cuvânt şi nu i-a restituit restul de bani, respectiv suma de 7.500.000 lei, L.R.C. l-a reclamat pe inculpat la parchet.
Audiat cu privire la cele sesizate de către L.R.C., inculpatul D.I. a negat faptul că banii au fost primiţi pentru a interveni pe lângă consilierii municipali pentru atribuirea locuinţei solicitate. În legătură cu suma de 2.500.000 lei pe care acesta a depus-o în contul lui L.R.C., inculpatul a susţinut că ar fi reprezentat un împrumut luat de la L.R.C.
Cele susţinute de către L.R.C. au fost confirmate, pe lângă depoziţia martorului V.M. şi de declaraţiile martorilor G.A., V.F. şi T.C., cărora L.R.C. li s-a plâns de faptul că a dat bani inculpatului, în vederea repartizării unei locuinţe şi că nu a obţinut nici locuinţa şi nici banii nu i-au fost restituiţi
În drept, fapta inculpatului D.I., aşa cum a fost descrisă mai sus, constituie infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel inculpatul D.I. care a criticat-o sub aspectul greşitei sale condamnări pentru fapte ce nu le-a săvârşit.
Curtea de Apel Galaţi prin Decizia penală nr. 659/ A din 17 noiembrie 2003, a admis apelul declarat de inculpat, pentru alt motiv decât cel ridicat şi anume numai pentru omisiunea instanţei de fond de a se pronunţa cu privire la destinaţia sumei consemnate drept cauţiune.
Astfel, prin Decizia penală sus-menţionată s-a desfiinţat în parte sentinţa penală nr. 177 din 28 mai 2003 a Tribunalului Vrancea şi rejudecând:
În baza art. 1605 lit. e) C. proc. pen., s-a dispus restituirea către numita D.P., a cauţiunii în sumă de 40.000.000 lei (patruzeci milioane lei) consemnată pentru inculpatul D.I., la C.E.C., sucursala Focşani, pentru dosarul nr. 667/II/I/2002 cu recipisa nr. 91/2533601 Seria A din data de 5 iulie 2002.
În baza art. 1605 alin. (6) C. proc. pen., dispune încetarea stării de liberare provizorie pe cauţiune a inculpatului D.I.
Reduce cheltuielile judiciare la plata cărora a fost obligat inculpatul de la 11.000.000 lei la 5.000.000 lei.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Menţine starea de arest a inculpatului D.I. şi deduce arestarea preventivă a acestuia de la 24 iunie 2002 la 8 iulie 2002 şi de la 7 noiembrie 2002 la 17 noiembrie 2003.
Nemulţumit şi de această hotărâre, în termenul legal, inculpatul a declarat recurs şi prin care a reluat motivul invocat în apel şi anume reaprecierea probelor şi în principal achitarea sa, în baza art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. şi numai în subsidiar a solicitat reducerea pedepsei.
Recursul este nefondat.
Examinând probatoriul cauzei, în raport de critica formulată, precum şi din oficiu, se constată că acesta a fost evaluat corect, situaţia de fapt reţinută corespunzând pe deplin activităţii infracţionale efectiv desfăşurată de recurent, în luna noiembrie 2001 (cazul L.R.C.), în luna decembrie 2001 (cazul G.T.) şi cea din 24 iunie 2002 (în cazul P.G.).
Declaraţiile martorilor G.I.G., O.M. căpitan Ministerul de Interne, V.M., G.T. şi G.S. şi L.R.C. coroborate cu restul actelor dosarului dovedesc, fără dubiu, vinovăţia inculpatului pentru faptele penale comise şi a căror încadrare juridică este cea legală.
De altfel, întreg materialul probator dovedeşte intenţia infracţională a inculpatului, prin pregătirea şi perseverarea în înşelarea victimelor, aşa încât, susţinerea recurentului că, în cauză, lipseşte latura subiectivă pentru toate faptele pentru care a fost condamnat, nu poate fi apreciată decât ca o simplă afirmaţie sau apărare nedovedită.
Nu poate fi omisă, în acest context de date ale cauzei că, în toate situaţiile în care inculpatul, a intrat în diverse relaţii cu părţile vătămate, a întreţinut aceleaşi aparenţe, a avut acelaşi mod de operare infracţională, şi anume al „unei persoane cu multe relaţii".
Desfăşurând acest mod de activitate ilicită, a reuşit să determine victimele să-i achite diferite avansuri, spre exemplu: de 10.000.000 lei (L.R.C.), 500 dolari S.U.A. (G.T.) şi 100 dolari S.U.A. (recunoscuţi de altfel de inculpat) de la martora P.G.
Numai astfel şi profitând de poziţia sa socială, în municipiul Focşani, inculpatul a primit sumele de bani sus-menţionate, cu scopul nemijlocit de a interveni pe lângă diferiţi funcţionari publici, comportament ce caracterizează atât infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 C. pen., precum şi cea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP)
Ca atare, infracţiunile comise nu sunt lipsite de latura subiectivă după cum se pretinde prin recursul de faţă şi deci cererea de achitare va fi respinsă ca nefondată.
Gravitatea faptelor comise, perseverenţa infracţională, precum şi nesinceritatea făptuitorului după descoperirea infracţiunilor comise, evidenţiază şi pericolul social ce-l reprezintă acesta, considerente pentru care, pedepsele aplicate, precum şi cea rezultantă, de 2 ani şi 6 luni închisoare, care nu cuprinde vreun spor, nu pot fi socotite excesive.
Aşa deci, nici sub aspectul motivului subsidiar şi care vizează reducerea pedepselor, recursul declarat apare nefondat şi astfel va fi respins, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi se va menţine hotărârea atacată.
Se vor aplica şi prevederile art. 381 şi art. 192 C. proc. pen.
Se menţine starea de arest a recurentului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.I. împotriva deciziei penale nr. 659/ A 17 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Galaţi.
Menţine starea de arest a inculpatului şi deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 24 iunie 2002 la 8 iulie 2002 şi de la 7 noiembrie 2002 la 15 aprilie 2004.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2011/2004. Penal. Art.174, 176, 211 alin.2... | ICCJ. Decizia nr. 2015/2004. Penal. Art.174, 176 c.pen. Recurs → |
|---|
