ICCJ. Decizia nr. 234/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.234/2004
Dosar nr. 5187/2003
Şedinţa publică din 15 ianuarie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Cluj, prin sentinţa penală nr. 495 din 11 septembrie 2003, a condamnat pe inculpata R.L. la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen.
A fost menţinută starea de arest a inculpatei şi s-a dedus din pedeapsă timpul arestării preventive cu începere de la 1 iulie 2003.
Prin aceiaşi sentinţă a mai fost condamnat şi inculpatul M.I. la o pedeapsă de 8 ani închisoare, tot pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
Inculpaţii au fost obligaţi în solidar, la 3.000.000 lei despăgubiri civile către partea civilă M.I.D.
S-a reţinut că, în seara zilei de 30 mai 2003, partea vătămată M.I.D. se afla la o masă într-un bar în zona Gării Cluj unde, observat fiind de către inculpaţii M.I. şi R.L., fratele acesteia din urmă, R.I. şi de către numitul S., toţi patru s-au înţeles să-i sustragă bani. Pentru aceasta, R.L. s-a aşezat la masa părţii vătămate şi a convenit cu aceasta să întreţină relaţii sexuale în schimbul sumei de 250.000 lei, propunându-i în acelaşi timp să o urmeze în Parcul Feroviarilor.
Înainte de a ieşi din local, inculpata R.L. a spus inculpatului M.I., martorului R.I. şi numitului S. că partea vătămată are bani asupra sa şi că va pleca cu aceasta, sub pretextul întreţinerii de relaţii sexuale, ei urmând să meargă în spatele lor, iar când vor ajunge într-un loc retras să o deposedeze pe partea vătămată de bani.
Conform înţelegerii, inculpata şi partea vătămată s-au deplasat spre Parcul Feroviarilor, M.I., R.I. şi numitul S., pornind în urmărirea lor. Pe strada Porumbeilor, inculpatul M.I. şi numitul S. au lovit şi împins pe M.I.D. doborându-l la pământ, după care i-au sustras portmoneul în care de afla suma de 3.000.000 lei.
În urma agresiunii partea vătămată a suferit leziuni vindecabile în 12-13 zile de îngrijiri medicale.
Curtea de Apel Cluj, prin Decizia penală nr. 248 din 28 octombrie 2003, a respins ca nefondat apelul prin care inculpata R.L. a solicitat reducerea pedepsei aplicate.
Declarând recurs, inculpata R.L. a invocat motivele de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) punctele 17 şi 14 C. proc. pen., susţinând că încadrarea juridică dată faptei a fost greşit stabilită şi că pedeapsa aplicată este prea severă .Pretinzând că nu a ştiut că deposedarea părţii vătămate de suma de bani se va face prin violenţă, inculpata recurentă a solicitat să se schimbe încadrarea juridică dată faptei din infracţiunea de tâlhărie în complicitate la infracţiunea de furt.
Recursul este întemeiat, potrivit celor ce urmează.
În sensul art. 26 teza I C. pen., complice este persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte, prevăzute de legea penală.
Totodată, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (2) din acelaşi cod, circumstanţele privitoare la faptă se răsfrâng asupra participanţilor, numai în măsura în care aceştia le-au cunoscut sau le-au prevăzut.
În cauza de faţă, este dovedit că inculpaţii R.L. şi M.I., împreună cu celelalte două persoane (cu privire la numitul S. cauza a fost disjunsă), au hotărât să deposedeze victima de banii pe care îi avea asupra sa, stabilind şi un plan de acţiune. Potrivit acestui plan, inculpata R.L. trebuia să atragă victima, sub pretextul întreţinerii de relaţii sexuale, într-un loc ferit unde, inculpatul M.I. şi ceilalţi doi însoţitori urmau să o deposedeze de bani. Este evident că deposedarea victimei, în condiţiile menţionate, nu se putea face decât prin violenţă, ceea ce de altfel s-a şi întâmplat.
Ca atare, activitatea inculpatei R.L. de a ademeni pe partea vătămată, sub pretextul menţionat, şi de a o atrage într-un loc ferit unde coinculpatul M.I. a deposedat-o, prin violenţă, de o sumă de bani (R.L. asistând numai la exercitarea violenţelor şi la deposedarea victimei), constituie complicitate la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen.
Prin activitatea desfăşurată, inculpata R.L. a ajutat pe inculpatul M.I. şi pe ceilalţi participanţi să deposedeze victima de o sumă de bani, cunoscând sau, cel puţin, prevăzând că deposedarea se va face prin violenţă.
În acest sens, recursul inculpatei este întemeiat şi urmează a fi admis, cu consecinţa casării hotărârilor pronunţate şi a schimbării încadrării juridice, în temeiul art. 334 C. proc. pen., din infracţiunea de tâlhărie în complicitate la această infracţiune, menţinându-se pedeapsa de 7 ani închisoare, aplicată de prima instanţă şi care reprezintă minimul special prevăzut de dispoziţia legală încriminatoare.
Faţă de gravitatea faptei, de modul în care a fost concepută şi realizată activitatea infracţională şi de elementele ce caracterizează persoana inculpatei (aceasta nu are ocupaţie), acordarea unor circumstanţe atenuante şi coborârea pedepsei sub minimul special, prevăzut de lege se justifică.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate, se va deduce, în continuare, timpul arestării preventive şi se va dispune ca onorariul avocatului din oficiu să fie plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpata R.L. împotriva deciziei nr. 248 din 28 octombrie 2003 a Curţii de Apel Cluj.
Casează Decizia atacată şi sentinţa nr. 495 din 11 septembrie 2003 a Tribunalului Cluj, numai cu privire la încadrarea juridică a faptei.
Potrivit art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei din infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) C. pen., în complicitate la aceeaşi infracţiune prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) C. pen., menţinând pedeapsa aplicată de 7 ani închisoare.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Compută din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la 1 iunie 2003, la zi.
Onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 400.000 lei, va fi plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2335/2004. Penal. într.exec.ped. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2341/2004. Penal. Conf.comp.. Stabilirea... → |
|---|
