ICCJ. Decizia nr. 2527/2004. Penal. într.exec.ped. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2527/2004

Dosar nr. 636 /2004

Şedinţa publică din 7 mai 2004

Asupra recursului de faţă:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 305 din 15 octombrie 2003 a Tribunalului Vrancea a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul U.A.

Petentul condamnat a fost obligat la 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200.000 lei reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu, ce s-a dispus să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vrancea, condamnatul U.A., deţinut în Penitenciarul Focşani a solicitat întreruperea executării pedepsei de 9 ani închisoare, aplicată pentru comiterea infracţiunii de omor, întrucât în familia sa există probleme deosebite ce necesită prezenţa sa la domiciliu pentru rezolvarea acestora.

La cererea condamnatului s-a efectuat o anchetă socială de către Primăria comunei Chiojdu, judeţul Buzău, în concluziile căreia se arată că mama petentului are posibilităţi de întreţinere şi nu este necesară prezenţa fiului său la domiciliu.

Faţă de concluziile anchetei sociale, tribunalul a reţinut că în cauză, nu sunt întrunite condiţiile cerute de art. 455, cu referire la art. 453 lit. c) C. proc. pen.

Apelul declarat împotriva acestei sentinţe a fost respins, ca nefondat, de către Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, prin Decizia nr. 713/ A din 10 decembrie 2003.

Împotriva acestei din urmă decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul criticând-o pentru faptul menţinerii soluţiei de respingere a cererii de întrerupere.

Recursul nu este întemeiat.

Legiuitorul a înţeles ca, în situaţiile deosebite, de natură a afecta grav şi irevocabil starea familiei inculpatului ori a bunurilor acestuia, să permită revenirea inculpatului în libertate, temporar, prin întreruperea pentru o anumită perioadă, a executării pedepsei.

Astfel art. 455, cu referire la art. 453 lit. c) C. proc. pen., executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă când, din cauza unor împrejurări speciale, executarea pedepsei ar avea consecinţe grave pentru familia condamnatului, în acest caz, executarea pedepsei putând fi întreruptă, cel mult 3 luni şi numai o singură dată.

Deşi legea nu stabileşte care sunt „împrejurările speciale" datorită cărora executarea în continuare a pedepsei, ar produce consecinţe grave, este cert că întreruperea executării pedepsei, pe acest temei, se poate dispune atunci când există dovezi suficiente din care să rezulte că lăsarea în libertate a condamnatului pe o perioadă de cel mult 3 luni reprezintă singura posibilitate de natură a duce la ameliorarea situaţiei şi la înlăturarea acelor „consecinţe grave", care s-ar produce, în caz contrar.

Or, în speţă, pe bază de probe, s-a stabilit că în caz de întrerupere a executării pedepsei, situaţia familiei inculpatului nu se schimbă cu nimic, ea fiind determinată de cauze preexistente începerii executării pedepsei şi nefiind susceptibile de a fi schimbată cu ceva în cele 3 luni, cât i s-ar putea, eventual, întrerupe inculpatului, executarea pedepsei.

În atare situaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va trebui să observe că, în mod corect, inculpatului i s-a respins cererea, încât, căile de atac ale acestuia, inclusiv recursul de faţă, sunt nefondate.

În consecinţă, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul de faţă, ca nefondat, menţinând, astfel, hotărârea atacată.

Văzând şi reglementarea plăţii cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariului de avocat, pentru apărarea din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul U.A. împotriva deciziei penale nr. 713/ A din 10 decembrie 2003 a Curţii de Apel Galaţi.

Obligă pe recurent la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 200.000 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 mai 2004.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2527/2004. Penal. într.exec.ped. Recurs