ICCJ. Decizia nr. 2513/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2513/2004
Dosar nr. 1868/2003
Şedinţa publică din 7 mai 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 238 din 2 decembrie 2002 a Tribunalului Bihor, în baza art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul S.C. la o pedeapsă de 4 ani închisoare.
În baza art. 5 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat S.C., la o pedeapsă de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de at.64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 11 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat S.C., la o pedeapsă de 2 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 C. pen., i-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare.
În baza art. 39 alin. (1), raportat la art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedeapsa de 4 ani închisoare, cu pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 7/1999 a Tribunalului Bihor, rămasă definitivă, prin Decizia penală nr. 1639/2000 a Curţii Supreme de Justiţie şi pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, care va fi sporită cu un an închisoare, urmând să execute pedeapsa principală de 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
S-a dedus din pedeapsă durata reţinerii de 24 de ore din 9 mai 2001 la 10 mai şi arestul preventiv, de la 10 mai 2001 la 1 iunie 2001.
În baza art. 4 din Legea nr. 143/2000 a fost condamnat inculpatul D.D.I. la o pedeapsă de 4 ani închisoare.
În baza art. 11 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 a fost condamnat acelaşi inculpat, la o pedeapsă de 2 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 C. pen., i-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, sporită cu 6 luni închisoare, rezultând să execute pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a dedus din pedeapsă durata reţinerii de 24 de ore din 9 mai 2001 şi arestul preventiv din 10 mai 2001 până la 23 mai 2001.
Inculpaţii au fost obligaţi la câte 6.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
La data de 9 mai 2001, organele de poliţie au oprit pentru control autoturismul marca Opel Vectra, înmatriculat în Ungaria, anunţat de autorităţile maghiare ca fiind furat din Budapesta. Cu ocazia controlului efectuat s-a stabilit că autoturismul era condus de către D.D.I., iar în autoturism se afla martora S.R.
Deoarece inculpatul prezenta miros de alcool i-au fost recoltate probe de sânge, stabilindu-se că avea o îmbibaţie de alcool în sânge de 0,75 %o.
Prezentând semne ale consumului de droguri, cei doi au fost audiaţi în acelaşi sens, ocazie cu care martora S.R. a denunţat faptul că în cursul nopţii de 8 mai 2001, împreună cu inculpatul D.D.I., inculpatul S.C. şi alte persoane au consumat droguri, în speţă, cocaină, în locuinţa inculpatului S.C. din Oradea.
În cursul cercetărilor au fost recoltate probe de urină de la cei trei pentru analiză la Laboratorul de Microbiologie din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Bihor, Inspecţia Sanitară de Stat şi Supravegherea Stării Sănătăţii.
Conform analizelor de laborator efectuate s-a stabilit că, toţi trei consumatori prezintă în urină cocaină peste limita legală admisă, cum rezultă din analizele de la laborator.
În cursul cercetărilor au fost recoltate probe de urină de la cei trei pentru analiza la Laboratorul de Microbiologie din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Bihor, Inspecţia Sanitară de Stat şi Supravegherea Stării Sănătăţii.
Conform analizelor de laborator efectuate s-a stabilit că, toţi trei consumatori prezintă în urină cocaină, peste limita admisă, cum rezultă din analizele de laborator.
Tot în cursul cercetărilor, înainte de a se începe urmărirea penală, numita S.R. a denunţat comiterea faptelor care, au fost în parte recunoscute şi de inculpatul S.C. D.D.I. a negat consumul de droguri şi că a îndemnat-o pe S.R. să consume şi ea droguri, însă recunoaşte că a consumat droguri cu aproximativ o lună înaintea depistării în Vama Borş.
Astfel, martora S.R. a descris cum în noaptea de 8 mai 2001, a fost invitată în imobilul inculpatului S.C. de către acesta şi de inculpatul D.D.I., care se aflau atât sub influenţa băuturilor alcoolice, cât şi a consumului de droguri. În prezenţa sa, cei doi inculpaţi au continuat să inhaleze pe nas droguri, iar la un moment dat, au îndemnat-o în mod repetat să consume şi ea din drogurile respective, fapt pe care martora, în cele din urmă, l-a acceptat.
Din autodenunţul martorei S.R. rezultă şi faptul că, în aceeaşi noapte în imobilul respectiv au consumat droguri şi alte persoane necunoscute de acesta. Inculpaţii S.C. şi D.D.I. au negat prezenţa şi a altor persoane în imobilul respectiv. Ceva mai mult, ultimul inculpat nu recunoaşte nici propriul consum de droguri, deşi analizele de laborator infirmă apărările sale.
Susţinerile inculpatului D.D.I. apar ca vădit nesincere, întrucât analizele de laborator au indicat un consum de cocaină în aceeaşi cantitate, pentru toţi trei şi ca la ceilalţi doi consumatori care recunosc fapta.
De menţionat că, întrucât martora S.R., înainte de a se începe urmărirea penală a denunţat autorităţilor competente participarea sa la consumul ilegal de droguri, facilitând organelor competente descoperirea inculpaţilor şi a locului pus la dispoziţie, în acest sens, beneficiind de imunitatea prevăzută de art. 15 din Legea nr. 143/2000.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat apeluri, în termen, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor şi inculpaţii.
În apelul parchetului, s-a solicitat înlăturarea aplicării dispoziţiilor art. 39 alin. (1) C. pen., cu privire la pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare şi aplicarea dispoziţiilor art. 83 C. pen., inculpatului S.C., săvârşind o altă infracţiune intenţionată, în termenul de încercare, stabilit conform art. 81 C. pen.
Inculpaţii, în recursurile lor, au solicitat achitarea, în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întrucât nu au comis nici o faptă penală şi, chiar dacă au consumat droguri, deşi nu există probe în acest sens, consumul de droguri nu este pedepsit de lege.
Curtea de Apel Oradea, secţia penală, prin Decizia nr. 76/ A din 10 aprilie 2003, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor şi de inculpaţii S.C. şi D.D.I., împotriva sentinţei penale nr. 238 din 2 decembrie 2002 a Tribunalului Bihor, pe care a desfiinţat-o, în sensul că:
1. A descontopit pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată inculpatului S.C. în pedepsele componente şi a înlăturat sporul de pedeapsă de un an închisoare, precum şi dispoziţiile art. 39 alin. (1) C. pen.
2. A redus pedepsele aplicate inculpatului în baza art. 4, respectiv, art. 5 din Legea nr. 143/2000, de la câte 4 ani închisoare, la câte 3 ani închisoare.
3. În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a contopit aceste pedepse, cu pedeapsa de 2 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), precum şi pedeapsa complementară, aplicată de prima instanţă.
4. În baza art. 83 alin. (1) C. pen., s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiţionate a execuţiei pedepsei de un an şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 7/1999 a Tribunalului Bihor, definitivă, prin Decizia penală nr. 1639/2000 a Curţii Supreme de Justiţie şi a dispus executarea acestei pedepse alături de pedeapsa aplicată în prezenta cauză, prin privare de libertate, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
5. A descontopit pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului D.D.I., în pedepsele componente şi a înlăturat sporul de pedeapsă, de 6 luni închisoare.
6. A redus pedeapsa aplicată inculpatului pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, de la 4 ani închisoare, la 3 ani închisoare.
7. În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., contopeşte pedepsele de 3 ani închisoare, respectiv, 2 ani închisoare şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
8. A înlăturat dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) şi în baza art. 861 C. pen., dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante de 3 ani închisoare, a fixat un termen de încercare de 4 ani, pe durata căruia l-a obligat pe inculpat să respecte dispoziţiile art. 863 alin. (1) lit. a), b), c) şi d) C. pen. şi i-a atras atenţia, conform art. 359 C. proc. pen.
S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate.
Inculpatul S.C. a fost obligat la plata onorariului de avocat pentru apărarea din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Instanţa de control judiciar a reţinut că apelurile sunt întemeiate, hotărârea instanţei de fond urmând a fi desfiinţată şi modificată parţial, în sensul arătat.
Astfel, s-a constatat că, în mod greşit, instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) C. pen., în cazul inculpatului S.C. care, comiţând o nouă infracţiune intenţionată, pe durata termenului de încercare, prevăzut de art. 81 C. pen., se află în stare de recidivă şi îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 83 alin. (1) C. pen., pedeapsă cu privire la care inculpatul beneficiase de prevederile art. 81 C. pen., urmând a o executa alături de pedeapsa stabilită în prezenta cauză.
Pe de altă parte, ţinând cont de faptul că inculpatul D.D.I. nu are antecedente penale, văzând şi limitele de pedeapsă pentru faptele comise de inculpaţi, limite ce nu depăşesc maximul de 5 ani închisoare, se apreciază, ca fiind exagerate pedepsele de câte 4 ani închisoare, aplicate celor doi inculpaţi, pentru infracţiunea de deţinere de droguri, în vederea consumului propriu, motiv pentru care, se impune reducerea lor.
În raport cu cele de mai sus, instanţa de apel a apreciat că reeducarea inculpatului D.D.I. se poate realiza şi fără privare de libertate, printr-o supraveghere atentă din partea organelor abilitate făcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 861 şi art. 863 C. pen.
Prin încheierea nr. 1/î/A/2003 dată în Cameră de Consiliu şi pronunţată în şedinţă publică la 24 aprilie 2003, în baza art. 194 C. proc. pen., s-a admis o cerere făcută din oficiu şi s-a dispus îndreptarea omisiunii strecurate în dispozitivul deciziei penale nr. 76/ A din 10 aprilie 2003 a Curţii de Apel Oradea, în sensul că, în baza art. 861 lit. a) C. pen., inculpatul se va prezenta la Biroul de reintegrare socială de pe lângă Tribunalul Bihor.
Împotriva acestei din urmă decizii, în termen legal, au declarat recursuri inculpaţii S.C. şi D.D.I., criticând-o, pentru netemeinicie şi nelegalitate.
În recursurile declarate, ambii inculpaţi au solicitat casarea deciziei atacate şi achitarea lor, D.D.I., pentru ambele infracţiuni reţinute în sarcina sa iar S.C., pentru infracţiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, ambii solicitând ca temei al achitării, art. 11 pct. 2 lit. a), combinat cu art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., comiterea faptelor de către ei, şi că, analizele de laborator, nu pot fi luate în seamă, efectuându-se, cu încălcarea normelor juridice care să le dea siguranţa reprezentării adevărului.
Recursurile sunt nefondate.
Contrar susţinerilor inculpaţilor S.C. şi D.D.I., instanţele au reţinut corect faptele şi vinovăţia inculpaţilor, făcând şi o corectă încadrare juridică a lor, cu consecinţa pronunţării unor hotărâri temeinice şi legale. Că, este aşa, rezultă nu numai din probele corect analizate şi interpretate, în cauză, dar şi din declaraţiile inculpaţilor, făcute în cursul procesului, prin care, aceştia au recunoscut faptele comise.
În raport cu cele arătate, Curtea va trebui să privească recursurile de faţă, ca nefondate şi a le respinge, ca atare, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., obligând, totodată, pe recurenţi, la cheltuieli judiciare către stat, inclusiv, la onorariile de avocaţi, ce se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii S.C. şi D.D.I. împotriva deciziei penale nr. 76/ A din 10 aprilie 2003 a Curţii de Apel Oradea.
Obligă pe recurenţii inculpaţii la plata sumei de câte 1.800.000 lei cheltuieli judiciare către stat din care, suma de câte 400.000 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2511/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2518/2004. Penal. Art.180 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
