ICCJ. Decizia nr. 2541/2004. Penal. încheiere. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2541/2004
Dosar nr. 2053/2004
Şedinţa publică din 11 mai 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 6 aprilie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. 571/2004, s-a dispus menţinerea stării de arest a inculpaţilor V.E., H.H., D.K., K.A. şi S.I.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpaţii criticând-o cu privire la temeinicia măsurii de menţinere a arestării preventive şi au solicitat punerea în libertate până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive în cauză.
Recursurile declarate de inculpaţi nu sunt fondate.
Inculpaţii se află în faza de judecare a apelurilor declarate împotriva sentinţei penale nr. 1314 din 22 decembrie 2003, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, prin care au fost condamnaţi la pedepse între 6 şi 12 ani închisoare, pentru infracţiuni prevăzute de Legea nr. 143/2000.
Instanţa de apel corect a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile pentru menţinerea arestării preventive a inculpaţilor luată în conformitate cu art. 148 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., iar lăsarea lor în libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică, constând în pierderea de către membrii colectivităţii a încrederii în sistemul judiciar, slăbind autoritatea legii.
În conformitate cu art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţi.
Recurenţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii H.H., D.K., K.A., S.I. şi V.E. împotriva încheierii de şedinţă din 6 aprilie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. 571/2004.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 700.000 lei, din care onorariile cuvenite apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 200.000 lei, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 mai 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 2539/2004. Penal. Art.215 alin.2,5 c.pen.... | ICCJ. Decizia nr. 2554/2004. Penal. Plângere. Recurs → |
---|