ICCJ. Decizia nr. 2539/2004. Penal. Art.215 alin.2,5 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2539/2004
Dosar nr. 4897/2003
Şedinţa publică din 11 mai 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 32 din 17 martie 2003, Tribunalul Caraş-Severin, făcând aplicarea art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpata S.A., pentru infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 40 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), aceeaşi inculpată a fost condamnată la un an închisoare şi la 6 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), urmând ca, potrivit art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., să execute pedeapsa cea mai grea de un an închisoare.
În baza art. 81 C. pen., instanţa a dispus suspendarea executării pedepsei, pe o perioadă de 3 ani, sub sancţiunea prevăzută de art. 83 C. pen.
Prin aceeaşi sentinţă, făcând aplicarea art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., instanţa menţionată a achitat pe inculpata C.D., pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), aceeaşi inculpată a fost condamnată la 6 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei, în condiţiile prevăzute de art. 81 – art. 83 C. pen.
Acţiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor a fost respinsă.
S-a dispus ridicarea sechestrului asigurator dispus asupra bunurilor inculpatelor prin ordonanţele din 13 martie 2002.
S-au anulat actele ce au făcut obiectul infracţiunilor pentru care inculpatele au fost condamnate.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă, următoarele:
În perioada mai - septembrie 2000, cele două inculpate, de comun acord, au achiziţionat un număr de 25.682 cupoane agricole în valoare de 2.568.200.000 lei de la diverse persoane fizice din judeţul Caraş-Severin, care au fost depuse apoi la Agenţia Caransebeş a B.C.R., cu titlu de garanţie pe baza căreia S.C. S.C. S.R.L., administrată de inculpata S.A., a obţinut un credit bancar în valoare totală de 2.141.000.000 lei.
S-a mai reţinut că programul naţional pentru ţărănime bazat pe cupoane agricole gratuite, precum şi sistemul de distribuire, gestionare şi decontare a cupoanelor pentru agricultori este reglementat prin O.U. nr. 219/1999 şi HG nr. 98/2000, potrivit cărora, deţinătorii de cupoane devin proprietarii lor, putând plăti bunuri şi servicii expres prevăzute de aceste acte normative.
În lipsa unor dispoziţii legale exprese, de interzicere şi de sancţionare a operaţiunilor de înstrăinare, beneficiarii acestor cupoane, respectiv producătorii agricoli, au preferat să vândă cupoanele respectiv pentru a intra astfel mai repede în posesia sumelor de bani necesare activităţilor agricole.
În aceste condiţii, consemnează prima instanţă, în sarcina inculpatelor nu se poate reţine săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi respectiv complicitate la înşelăciune, întrucât schimbarea destinaţiei fondurilor asigurate de stat pentru agricultori, nu a fost făcută de acestea, care au efectuat o activitate de intermediere, ci de către producătorii agricoli care, în lipsa unei interdicţii legale exprese, în calitate de proprietari ai titlurilor de valoare respective, puteau dispune de ele.
Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia penală nr. 375/ A din 15 octombrie 2003, admiţând apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin şi partea civilă Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, a desfiinţat sentinţa primei instanţe cu privire la infracţiunea de înşelăciune, la omisiunea aplicării dispoziţiilor de graţiere şi la modul de soluţionare a laturii civile.
Ca urmare, instanţa de apel, potrivit art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi cod, a condamnat pe inculpata S.A., la 10 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) şi e) C. pen., pe timp de 3 ani, pentru infracţiunea de înşelăciune.
A descontopit pedeapsa de un an închisoare, în pedepsele componente de câte un an închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi art. 266 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
A constatat graţiată conform art. 1 din Legea nr. 543/2002 pedeapsa de un an închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 266 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, atrăgând atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 7 din acelaşi act normativ.
Contopind pedepsele aplicate inculpatei S.A., s-a dispus ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
În baza art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), aceeaşi instanţă, a condamnat-o pe inculpata C.D. la 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen., pentru infracţiunea de înşelăciune, urmând ca, prin contopirea cu restul pedepselor aplicate în cauză, inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen.
Inculpatele au fost obligate, în solidar, să plătească, părţii civile Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, suma de 5.716.915.928 lei, despăgubiri civile.
Celelalte dispoziţii ale sentinţei au fost menţinute.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs cele două inculpate, solicitând casarea ei, în temeiul art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., întrucât instanţa de apel a dispus condamnarea lor pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), fără o analiză pertinentă a probelor administrate.
În cuprinsul motivelor de recurs se mai arată că reaua credinţă a inculpatelor nu este dovedită, cupoanele agricole fiind cumpărate de la adevăraţii proprietari şi folosite apoi ca o garanţie pentru obţinerea creditului bancar, cu plata comisioanelor, dobânzilor şi a penalităţilor.
Examinând hotărârile pronunţate, în raport de motivele de casare invocate, cât şi din oficiu, se constată că cele două instanţe, contrar prevederilor art. 4 C. proc. pen., nu au manifestat rol activ în desfăşurarea procesului penal, în sensul că nu au administrat toate probele necesare aflării adevărului, cu privire la faptele şi împrejurările cauzei.
Astfel, deşi infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), reţinută în sarcina celor două inculpate, este o infracţiune de rezultat, caracterizată prin provocarea unor pagube materiale, limitele pedepsei fiind condiţionate de cuantumul pagubei respective, cu ocazia expertizelor contabile efectuate în cursul procesului, acest aspect esenţial al cauzei nu a fost edificat. Ca urmare, în prejudiciul avut în vedere la reţinerea formei calificate a infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (5) C. pen., au fost incluse, pe lângă contravaloarea celor 25.682 cupoane agricole aflate în litigiu, comisionul bancar de decontare şi penalizările.
În vederea clarificării prejudiciului provocat de inculpate, cât şi pentru stabilirea corectă a persoanelor ale căror patrimonii au fost lezate prin infracţiunea comisă de acestea, efectuarea unei noi expertize financiar-contabile, în cauză este absolut necesară.
Se impune, totodată, identificarea şi audierea persoanelor fizice de la care au fost achiziţionate cele 25.682 cupoane agricole, pentru a se stabili dacă inculpatele au acţionat cu rea credinţă şi dacă sumele de bani primite de la acestea au fost folosite conform legii, pentru achiziţionarea de seminţe sau pentru efectuarea unor lucrări agricole.
Pentru considerentele expuse, recursurile declarate de inculpatele C.D. şi S.A., fiind întemeiate, în temeiul art. 38515 alin. (2) C. proc. pen., urmează a fi admise, a se casa hotărârile pronunţate şi a se trimite cauza la instanţa de fond, pentru rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de inculpatele C.D. şi S.A. împotriva deciziei penale nr. 375 din 15 octombrie 2003 a Curţii de Apel Timişoara.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 32 din 17 mai 2003 a Tribunalului Caraş-Severin şi trimite cauza la instanţa de fond pentru rejudecare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2535/2004. Penal. Revizuire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2541/2004. Penal. încheiere. Recurs → |
|---|
