ICCJ. Decizia nr. 2620/2004. Penal. într.exec.ped. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2620/2004
Dosar nr. 1503/2004
Şedinţa publică din 13 mai 2004
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 75 din 20 ianuarie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins, ca nefondată, cererea formulată de condamnatul D.F., prin care a solicitat întreruperea executării pedepsei de 11 ani închisoare.
S-a reţinut că deşi ancheta socială confirmă situaţia financiară grea a familiei, motivul invocat de condamnat nu se înscrie printre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 453 lit. a) C. proc. pen., care să impună întreruperea executării pedepsei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia nr. 137/ A din 25 ianuarie 2004,a respins apelul condamnatului.
Petiţionarul a declarat recurs.
Din examinarea lucrărilor dosarului şi a anchetei sociale efectuată în cauză, rezultă, într-adevăr, că nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 453 lit. c) C. proc. pen., astfel că urmează, a se respinge, ca nefondat, recursul condamnatului D.F., cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul D.F. împotriva deciziei penale nr. 137/ A din 25 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 mai 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 2619/2004. Penal. Plângere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2631/2004. Penal. Art.20, 174, 176 c.pen.... → |
---|