ICCJ. Decizia nr. 2643/2004. Penal. Art.257 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2643/2004
Dosar nr. 1682/2004
Şedinţa publică din 14 mai 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 839 din 25 septembrie 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a dispus condamnarea inculpatei Z.M. la 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 257 C. pen. În baza art. 81 – art. 82 C. pen., instanţa a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani.
Prin aceeaşi sentinţă, în baza art. 257 alin. (2), raportat la art. 256 alin. (2) C. pen., instanţa a confiscat de la martorul C.D. suma de 6000 dolari S.U.A.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut în fapt că în anul 2000, inculpata a primit de la martorul C.D. suma de 6000 dolari S.U.A., lăsându-l să înţeleagă că are influenţă asupra unor funcţionari din cadrul Primăriei municipiului Bucureşti pentru a-i aproba închirierea unor spaţii comerciale în centrul oraşului şi că, ulterior denunţării infracţiunii, inculpata i-a restituit suma de bani martorului.
Prin Decizia penală nr. 116 din 17 februarie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis apelurile declarate de inculpată şi de Parchetul municipiului Bucureşti împotriva sentinţei primei instanţe, pe care a desfiinţat-o parţial, în sensul că a înlăturat măsura confiscării sumei de 6000 dolari S.U.A., constatând că această sumă a fost restituită martorului denunţător.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, care a solicitat desfiinţarea hotărârii atacate, rejudecarea cauzei şi confiscarea sumei de 6000 dolari S.U.A. de la martorul denunţător C.D., precum şi înlăturarea măsurii suspendării executării pedepsei aplicate inculpatei.
Recursul nu este fondat.
În ce priveşte înlăturarea confiscării sumei de 6000 dolari S.U.A. de la martorul denunţător C.D., se constată că soluţia instanţei de apel este corectă, dat fiind că din conţinutul prevederilor art. 257 alin. (2), coroborat cu art. 256 alin. (2) C. pen., rezultă că măsura confiscării se pronunţă împotriva condamnatului şi nicidecum împotriva unui martor, cum este cazul în speţă, sau împotriva altei persoane împotriva căreia nu s-a intentat acţiunea penală.
Această soluţie corespunde principiului că nici o persoană nu poate fi trasă la răspundere, iar măsura de siguranţă a confiscării sumei de bani dobândite prin săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă are, prin consecinţele sale patrimoniale, şi caracterul unei măsuri de tragere la răspundere juridică, decât dacă s-a constatat că a comis o faptă pedepsită de lege.
Or, la data comiterii faptei, în anul 2000, darea de bani unei persoane care pretinde că are influenţă asupra unui funcţionar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act care intră în atribuţiile sale de serviciu nu era incriminată. Această faptă a fost incriminată abia prin art. 61 din Legea nr. 78/2000, introdus în cuprinsul acestei legi prin Legea nr. 161/2003. Chiar şi în acest caz, însă, potrivit art. 61 alin. (3) şi alin. (4), făptuitorul nu se pedepseşte dacă denunţă autorităţii fapta înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea faptă, iar banii daţi autorului infracţiunii prevăzute de art. 257 C. pen., i se restituie.
Referitor la suspendarea executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatei Z.M., Înalta Curte constată că această măsură este legală şi, în condiţiile concrete ale cauzei, este de natură să realizeze scopul preventiv-educativ al pedepsei.
În recursul declarat de inculpata Z.M. s-a solicitat achitarea acesteia, dat fiind că fapta reţinută în sarcina sa nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni.
Recursul este nefondat.
Fapta inculpatei Z.M. este dovedită cu declaraţiile martorilor U.C. şi C.D. şi parţial recunoscută de inculpată care a şi restituit banii martorului denunţător.
Având în vedere aceste probe se constată că nu există temeiuri pentru a se dispune achitarea inculpatei.
În consecinţă, urmează să fie respinse, ca nefondate, atât recursul parchetului, cât şi recursul inculpatei, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpata Z.M. împotriva deciziei penale nr. 116 din 17 februarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă pe recurenta inculpată la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2642/2004. Penal. Art.178 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2646/2004. Penal. Conf.comp.. Stabilirea... → |
|---|
