ICCJ. Decizia nr. 2810/2004. Penal. Art.197 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2810/2004
Dosar nr. 768/2004
Şedinţa publică din 25 mai 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Harghita, prin sentinţa penală nr. 110 din 17 aprilie 2003, în baza art. 197 alin. (1) şi (3), cu aplicarea art. 100 şi art. 103 alin. (1) C. pen., a luat măsura educativă a libertăţii supravegheate pe timp de un an, faţă de inculpatul minor P.A.Z., pentru comiterea infracţiunii de viol.
A încredinţat supravegherea minorului tatălui, P.I., din municipiul Topliţa, căruia i s-a pus în vedere îndatorirea de a veghea îndeaproape asupra minorului, în scopul îndreptării lui, şi obligaţia să înştiinţeze instanţa de îndată, dacă minorul se retrage de la supraveghere, ori purtări rele, ori a săvârşit din nou o faptă prevăzută de legea penală.
În baza art. 103 alin. (3) lit. b) C. pen., a interzis inculpatului minor să intre în legătură cu minorul R.V.I.
A atras atenţia inculpatului minor asupra consecinţelor comportării sale.
În baza art. 14 C. proc. pen., a obligat pe inculpatul minor, în solidar, cu partea responsabilă civilmente, P.I. să plătească 50.000.000 lei, despăgubiri morale, părţii civile V.C.M., mama minorului R.V.I.
A obligat pe inculpatul minor, în solidar, cu partea responsabilă civilmente să plătească 3.372.200 lei, cheltuieli de judecată părţii civile, iar în baza art. 191 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., să plătească 2.000.000 lei, cheltuieli judiciare statului, din care, 900.000 lei, onorariu apărător desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Hotărând astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
„În data de 1 iunie 2002, în jurul orelor 19,00, inculpatul minor P.A.Z. l-a ademenit pe partea vătămată R.V.I. (4 ani), într-o zonă necirculată în cartierul Cerbului din municipiul Topliţa şi a întreţinut cu acesta, timp de cca. 5 minute relaţii sexuale anale. Partea vătămată minoră a început să plângă, ceea ce l-a determinat pe inculpat să-şi înceteze acţiunea.
Raportul sexual anal a fost confirmat prin raportul de constatare medico-legală, stabilindu-se un timp de îngrijire medicală de 1-2 zile.
Inculpatul minor recunoaşte săvârşirea faptei care este dovedită şi prin probele administrate în cauză".
Împotriva sentinţei penale, în termenul legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita şi partea civilă V.C.M., reprezentanta minorului R.V.I., solicitând aplicarea inculpatului a unei pedepse privative de libertate.
Curtea de Apel Târgu Mureş, prin Decizia penală nr. 187 A din 12 noiembrie 2003, a respins apelurile, ca nefondate, cu motivarea că, prima instanţă a analizat cu temeinicie fapta, gradul de pericol social şi persoana inculpatului minor, trăgând în mod judicios concluzia că, o pedeapsă este inadecvată la vârsta de 14 ani şi 3 luni, cât avea inculpatul la data comiterii faptei şi că dintre măsurile educative, cea mai indicată este aceea a libertăţii supravegheate, în condiţiile art. 101 lit. b) şi art. 103 C. pen., urmărindu-se în principal, reintegrarea inculpatului minor în societate, posibilitatea de a urma în continuare şcoala şi a demonstra că poate fi reeducat în condiţii de libertate şi supraveghere de către părinţi, precum şi ceilalţi factori, inclusiv şcoala.
În termenul legal, împotriva deciziei penale a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş, reluând criticile formulate şi în apel şi anume, fapta prezintă un ridicat grad de pericol social, având în vedere că partea vătămată era în vârstă de 4 ani, căreia i-a provocat o traumă sufletească, creându-i o stare de dezechilibru şi a solicitat aplicarea faţă de inculpatul P.A.Z., a unei pedepse privative de libertate.
Recursul declarat de parchet nu este fondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 100 alin. (1) C. pen., faţă de minorul care răspunde penal se poate lua o măsură educativă ori i se poate aplica o pedeapsă, iar potrivit dispoziţiilor alin. (2) al aceluiaşi articol, pedeapsa se aplică numai dacă se apreciază că luarea unei măsuri educative nu este suficientă pentru îndreptarea minorului; instanţele vor face această apreciere ţinând seama, astfel cum se prevede la art. 100 alin. (1), partea a II-a C. pen., de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de starea fizică a minorului, de dezvoltarea sa intelectuală şi morală, de comportarea lui, de condiţiile în care a fost crescut şi în care a trăit şi de orice alte elemente de natură să caracterizeze persoana minorului.
Raportând cauzei aceste texte de lege, apreciindu-se asupra situaţiei inculpatului minor care nu are antecedente penale, provine dintr-o familie organizată şi urma cursurile clasei a VII-a la data comiterii faptei, precum şi asupra gradului de pericol social al acesteia, se reţine că în mod judicios, instanţa de fond a ajuns la concluzia că reeducarea sa poate fi asigurată prin luarea faţă de el a măsurii educative a libertăţii supravegheate pe timp de un an, prevăzută de art. 103 alin. (1) C. pen., măsură menţinută şi de instanţa de apel, cu scopul reintegrării sociale a inculpatului minor, dobândirii de către acesta a învăţăturii necesare şi a unei pregătiri profesionale corespunzătoare aptitudinii sale.
O asemenea concluzie se impune şi în raport de cerinţele Convenţiei cu privire la drepturile copilului, ratificată prin Legea nr. 18/1990, care prevede la art. 40 că oricărui copil dovedit că a încălcat legea penală i se recunoaşte dreptul la un tratament care să ţină seama de vârsta şi de necesitatea de a facilita reintegrarea sa în societate, urmărindu-se, în principal, supravegherea şi îndrumarea lui, pe cât posibil, fără a se recurge la privarea lui de libertate.
Or, prin aplicarea, în sensul arătat a dispoziţiei de la art. 103 alin. (1) C. pen., s-a asigurat o mai deplină transpunere în realitate a acestei recomandări referitoare la drepturile fundamentale ale omului, a cărei obligativitate este înscrisă şi în art. 20 din Constituţie.
Ca urmare, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş, prin care solicită aplicarea faţă de inculpatul P.A.Z. a unei pedepse privative de libertate, fiind nefondat, va fi respins, ca atare, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş împotriva deciziei penale nr. 187 din 12 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Târgu Mureş, privind pe inculpatul P.A.Z.
Onorariul în sumă de 400.000 lei cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2806/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2812/2004. Penal. Art.215 alin.3 c.pen. Recurs → |
|---|
