ICCJ. Decizia nr. 2874/2004. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2874/2004
Dosar nr. 276/2004
Şedinţa publică din 27 mai 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 35 din 17 martie 2003, Tribunalul Olt a condamnat, pe inculpatul z.i. la 23 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 174 – art. 176 lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. şi la 15 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) şi c) C. pen., urmând ca, în baza art. 33 – art. 34 C. pen., inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 23 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 4 ani, adică, în total, 27 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Totodată, au fost condamnaţi pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) şi c) C. pen., inculpaţii B.P.M., z.l. şi b.f.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului Z.I. şi s-a dedus, din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive, de la 28 iulie 2002, la zi.
În esenţă, s-au reţinut următoarele:
În seara zilei de 27 noiembrie 2002, după o înţelegere prealabilă şi după ce au consumat băuturi alcoolice, inculpatul Z.I., împreună cu cei 3 coinculpaţi (condamnaţi în aceeaşi cauză) au escaladat gardul victimei C.I., s-au înarmat cu câte un par, după care au aşteptat în grădină.
După ce victima a stins lumina, cei patru inculpaţi s-au deplasat spre uşă, însă, fiindu-le simţită prezenţă, victima a ieşit afară, luând un topor.
Speriată de prezenţa celor 4 inculpaţi, victima a început să strige după ajutor, moment în care inculpaţii au început să o lovească cu parii, continuând să-i aplice lovituri şi după ce au doborât-o la pământ, cauzându-i decesul.
Ulterior, inculpaţii au pătruns în locuinţa victimei, de unde au sustras un cazan pentru ţuică, 2 motoare electrice, 2 maşini de cusut, obiecte de îmbrăcăminte, bunuri pe care le-au îngropat într-un lan de porumb.
Curtea de Apel Craiova, prin Decizia penală nr. 526 din 17 noiembrie 2003, a respins apelurile declarate de inculpaţii Z.I., B.P.M., Z.L. şi B.F.
Totodată, a menţinut starea de arest a inculpaţilor şi s-a dedus, din pedepsele aplicate, durata arestării preventive a acestora, de la 17 martie 2003, la zi.
Prin recursul declarat, inculpatul Z.I. a solicitat reducerea pedepsei.
Recursul inculpatului este fondat, dar cu privire la alt motiv decât cel invocat de recurent.
Potrivit art. 75 lit. a) C. pen., constituie circumstanţă agravantă săvârşirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună.
Pe de altă parte, potrivit art. 211 alin. (21) lit. a) C. pen., tâlhăria săvârşită de două sau de mai multe persoane împreună constituie o formă calificată a infracţiunii de tâlhărie.
În cauză, inculpatul recurent Z.I. a săvârşit tâlhărie împreună cu coinculpaţii B.P.M., Z.L. şi B.F., care nu au declarat recurs, astfel că fapta lor a fost corect încadrată în infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) şi c) C. pen.
Aşa fiind, agravanta săvârşirii faptei de trei sau mai multe persoane împreună, prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen., a fost greşit reţinută în cauză, faţă de cei patru inculpaţi, întrucât ea a fost absorbită în latura obiectivă a formei calificate a infracţiunii de tâlhărie.
În consecinţă, se va admitere recursul inculpatului, se vor extinde efectele acestuia şi faţă de ceilalţi 3 inculpaţi, iar, drept urmare, va fi casată Decizia atacată şi sentinţa Tribunalului Olt nr. 23/2003, însă numai cu privire la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 75 lit. a) C. pen., referitor la infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) şi c) C. pen., dispoziţie care va fi înlăturată.
Celelalte dispoziţii ale hotărârii vor fi menţinute.
Din pedeapsa aplicată inculpatului, va fi redusă durata arestării preventive de la 28 iulie 2002, la zi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul Z.I. împotriva deciziei penale nr. 526 din 17 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Craiova.
Extinde efectele recursului şi faţă de inculpaţii B.P.M., Z.L. şi B.F.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa nr. 35 din 17 martie 2003 a Tribunalului Olt, numai cu privire la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 75 lit. a) C. pen., în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) şi c) C. pen., dispoziţie pe care o înlătură pentru toţi inculpaţii.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la data de 28 iulie 2002 la zi.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 mai 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 2816/2004. Penal. Art.215 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2881/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
---|