ICCJ. Decizia nr. 2856/2004. Penal. Plângere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2856/2004
Dosar nr. 1785/2004
Şedinţa publică din 26 mai 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 7/ S din 1 martie 2004, Curtea de Apel Braşov a respins plângerea formulată de petenta Ş.M.V. în calitate de mandatar al petentului C.T. împotriva rezoluţiei procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, din data de 17 decembrie 2003 şi lucrarea nr. 1087/II/2/2003, care a fost menţinută.
A fost obligată petenta la plata sumei de 400.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Prin plângerea înregistrată la data de 8 ianuarie 2004 la Curtea de Apel Braşov împotriva rezoluţiei dată de procurorul general de pe lângă Curtea de Apel Braşov în dosarul nr. 1087/II/2/2004, petenta Ş.M.V., în calitate de mandatară a numitului C.T., a solicitat infirmarea soluţiei procurorului de neîncepere a urmăririi penale faţă de numiţii D.V., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 288 şi art. 291 C. pen., şi O.I., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 288 şi art. 291 C. pen. şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
În motivarea plângerii petenta a arătat că prin plângerea iniţială ce a format obiectul dosarului nr. 294/P/2002 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov a formulat plângere penală împotriva judecătorului O.I. şi a avocatului D.V., dosar în care Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov prin rezoluţia din 10 decembrie 2002 a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de aceştia şi că verificarea celor sesizate s-a efectuat numai cu privire la avocatul D.V. nu şi cu privire la judecătorul O.I., acesta nefiind audiat în cauză.
S-a mai arătat în considerentele plângerii că, în dosarul civil în care judecătorul O.I. a pronunţat hotărârea de admitere a radierii interdicţiei de înstrăinare, nu exista delegaţia dată de către C.T. avocatului D.V. şi, mai mult, în cauză nu a existat pârât şi că deşi este adevărat că instituirea interdicţiei de înstrăinare ca şi radierea acestui drept este dreptul excesiv al proprietarei tabulare C.V., radierea interdicţiei nu se poate face decât printr-o sentinţă dată în contradictoriu cu beneficiarul interdicţiei de înstrăinare şi persoana care a fost de acord de înscrierea acestui drept în cartea funciară.
A mai arătat petenta că mandatarul C.T. a renunţat la dreptul său de moştenire după tatăl său, cu condiţia ca mama sa, C.V., să nu înstrăineze casa.
În considerentele hotărârii, prima instanţă a arătat că în motivarea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale s-a reţinut că mandantul C.T. este străin de succesiunea dezbătută după decesul tatălui său, prin neacceptare, precum şi sora acestuia G.M., astfel că întreaga masă succesorală a revenit soţiei supravieţuitoare, C.V.
La data de 27 septembrie 1999, numita C.V. a solicitat autentificarea unei declaraţii prin care solicita notarea în cartea funciară a interdicţiei de înstrăinare şi grevare asupra imobilului moştenit în favoarea fiului ei, C.T., iar ulterior cei doi copii ai numitei C.V., respectiv C.T. şi G.M. s-au stabilit în străinătate.
În lipsa sprijinului copiilor, C.V. s-a confruntat cu probleme de sănătate, iar casa s-a deteriorat, necesitând reparaţii urgente pentru care a fost ajutată de nepotul său G.S., pentru acest ajutor hotărând să vândă imobilul nepotului, condiţionat de o clauză de întreţinere pe timpul vieţii.
Pentru ridicarea interdicţiei de înstrăinare C.V. a apelat la serviciile avocatului D.V., cu care a încheiat contract de asistenţă juridică şi în temeiul căruia a solicitat întocmirea acţiunii şi reprezentare atât pentru ea dar şi pentru fiul ei C.T.
În baza acestui contract de asistenţă juridică, avocat D.V. a emis împuternicirea avocaţială în baza căreia a reprezentat părţile în judecată la termenul din 22 decembrie 1999, când judecătorul O.I. a soluţionat dosarul nr. 3058/1999 şi prin sentinţa civilă nr. 2627/1999 a admis acţiunea şi a dispus radierea interdicţiei de înstrăinare.
Faţă de această stare de fapt, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov a constatat că, în speţă, nu se poate dispune începerea urmăririi penale, deoarece C.T. a fost străin de succesiune prin neacceptare, astfel încât nu putea condiţiona vânzarea sau nu a imobilului de către proprietar, iar renunţarea la dreptul de dispoziţie asupra imobilului s-a realizat de către C.V. printr-un act unilateral din proprie iniţiativă şi prin urmare avea posibilitatea conform voinţei sale, că tot printr-o declaraţie notarială să solicite radierea interdicţiei.
S-a mai reţinut că, îngrădirea dreptului de a dispune de proprietate s-a realizat printr-un act unilateral, fapt pentru care şi revocarea interdicţiei se poate realiza tot în baza unui asemenea act, nefiind necesar consimţământul unei terţe persoane.
Pentru acestea, s-a constatat că numitul D.V. a acţionat în baza unui contract semnat de numita C.V. şi a avut convingerea că a reprezentat interesele ambilor clienţi şi că numitul O.I. a judecat cauza în deplină legitimitate, numitul D.V., făcând dovada împuternicirii cu delegaţia ce a fost anexată acţiunii.
Împotriva acestei rezoluţii a formulat plângere petenta Ş.M.V.
Prima instanţă a motivat, în sensul că în mod corect s-a reţinut că avocatul D.V., în temeiul contractului de asistenţă juridică semnat de C.V., a fost pe deplin convins că a acţionat atât în numele ei, cât şi în numele fiului C.T.
De asemenea, s-a constatat că în mod corect procurorul a apreciat că în cauză nu este necesară audierea judecătorului O.I.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petenta Ş.M.V. solicitând admiterea lui, casarea hotărârii atacate, şi infirmarea soluţiei procurorului de neîncepere a urmăririi penale faţă de numiţii D.V. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 288 şi art. 291 C. pen. şi O.I., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Recursul declarat nu este fondat, pentru considerentele ce urmează.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că la data de 18 februarie 1999 prin act autentic mandantul C.T., în calitate de fiu al defunctului C.T., a declarat că nu a făcut nici un fel de act de acceptare a succesiunii după tatăl său şi faţă de care înţelege să rămână străin.
Printr-o declaraţie unilaterală a numitei C.V., dată la insistenţele lui C.T., aceasta a solicitat la data de 27 septembrie 1999, autentificarea declaraţiei sale prin care a solicitat notarea în cartea funciară a interdicţiei de înstrăinare şi grevare a imobilului moştenit, în favoarea fiului ei C.T., interdicţie ce a fost înscrisă în cartea funciară.
Aşa fiind, în mod corect prima instanţă a reţinut că notarea interdicţiei în cartea funciară s-a efectuat printr-un act unilateral de voinţă, declaraţia autentificată a numitei C.V. şi prin urmare şi radierea acestei interdicţii se putea face tot printr-un act unilateral, ceea ce s-a şi întâmplat.
Cum din actele dosarului rezultă că numita C.V. l-a angajat pe avocatul D.V., atât în numele ei cât şi al fiului ei C.T. şi în baza contractului de asistenţă juridică a promovat acţiunea de radiere a interdicţiei de înstrăinare, fiind convins că a acţionat în numele ambilor clienţi, iar judecătorul O.I. a soluţionat cauza în conformitate cu dispoziţiile art. 112 din Decretul-Lege nr. 115/1938 potrivit cărora radierea unei sarcini poate fi cerută de oricare din titularii acestui drept, iar C.V. era unica proprietară tabulară a imobilului, critica formulată de petiţionară este nefondată.
Aşa fiind, se constată că în mod corect prima instanţă a apreciat că soluţia de neîncepere a urmăririi penale privind pe intimaţii D.V. şi O.I., este temeinică şi legală, urmând ca recursul declarat de petiţionară să fie respins ca nefondat.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează ca recursul declarat de petiţionara Ş.M.V. să fie respins ca nefondat.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează ca recurenta petiţionară să fie obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara Ş.M.V. împotriva sentinţei penale nr. 7/ S din 1 martie 2004 a Curţii de Apel Braşov.
Obligă pe recurenta petiţionară la plata sumei de 600.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2850/2004. Penal. Art.210c.pen.; art.193... | ICCJ. Decizia nr. 286/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
