ICCJ. Decizia nr. 285/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 285/2004
Dosar nr. 3408/2003
Şedinţa publică din 16 decembrie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 60 din 27 ianuarie 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a condamnat pe inculpatul A.I. la 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus prevenţia inculpatului de la 21 februarie 2002 la zi şi a menţinut starea de arest a acestuia.
A luat act că partea vătămată L.C. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 118 lit. d) C. pen., a confiscat de la inculpat suma de 1.000.000 lei şi echivalentul în lei a sumei de 200 dolari S.U.A.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat pe inculpat la 3.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 300.000 lei onorariu avocat oficiu.
S-a reţinut, în fapt, că la 19 februarie 2002, în timp ce se afla în Piaţa Bobocica, inculpatul a sustras din buzunarul părţii vătămate L.C. un telefon mobil şi suma de 200 dolari S.U.A. şi, fiind urmărit de partea vătămată, a insultat-o şi lovit-o peste faţă, pentru a-şi asigura scăparea şi a păstra obiectele sustrase.
Împotriva sentinţei, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul.
În apelul Parchetului, s-a criticat sentinţa pentru neaplicarea dispoziţiilor art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi pentru netemeinicia pedepsei aplicate inculpatului.
Inculpatul şi-a retras apelul.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia nr. 191 din 9 aprilie 2003, a respins, ca nefondat, apelul declarat de procuror, şi a luat act de retragere a apelului declarat de inculpat.
S-a motivat că pedeapsa aplicată apare ca legală şi suficientă pentru atingerea scopului educativ, raportat la împrejurările concrete ale săvârşirii faptei.
Împotriva hotărârilor pronunţate au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul.
Procurorul a criticat hotărârile pentru netemeinicie sub aspectul cuantumului mic al pedepsei aplicate.
S-a arătat că instanţele nu au ţinut cont în suficientă măsură de gradul de pericol social al infracţiunii şi de împrejurarea că inculpatul a mai fost condamnat la două pedepse de câte 6 luni închisoare şi a avut o atitudine nesinceră pe parcursul procesului, negând sustragerea sumei de 200 dolari şi faptul că a exercitat violenţă asupra victimei.
Prin recursul său, inculpatul a solicitat reducerea pedepsei.
Examinând recursul declarat de procuror în raport de critica formulată se constată că este întemeiat.
Instanţele au stabilit corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, iar încadrarea juridică dată faptei este legală.
Prin stabilirea unei pedepse în cuantum de 5 ani închisoare, orientată la limita minimă a textului de lege incriminator, instanţele nu au dat relevanţa juridică cuvenită criteriilor de individualizare, respectiv pericolului social deosebit al faptei comise, consecinţele ei, împrejurările în care a fost săvârşită, precum şi datelor ce caracterizează persoana inculpatului, lipsit de sinceritate în cursul urmăririi penale şi care, aşa cum rezultă din fişa de cazier judiciar, a mai fost condamnat anterior la două pedepse de câte 6 luni închisoare pentru furt calificat.
Se impune astfel, majorarea pedepsei într-un cuantum care să corespundă unei individualizări proporţionale şi care prin durata ei să asigure atât finalitatea preventivă, cât şi cea educativă.
În conformitate cu art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., urmează a admite recursul procurorului, a casa hotărârile pronunţate cu privire la pedeapsa aplicată care va fi majorată la 7 ani închisoare.
Se va computa din pedeapsă perioada arestării preventive de la 21 februarie 2002 la 16 ianuarie 2004.
În ce priveşte recursul declarat de inculpat, acesta este inadmisibil.
Potrivit art. 3851 alin. (4) C. proc. pen., nu pot fi atacate cu recursul sentinţele în privinţa cărora persoanele prevăzute în art. 362 nu au folosit calea apelului ori când apelul a fost retras, dacă legea prevede această cale de atac. Împotriva deciziilor pronunţate în apel, se poate declara recurs de către persoanele menţionate în art. 362, chiar dacă nu au folosit apelul.
Din acest text de lege rezultă că exercitarea recursului este condiţionată de folosirea prealabilă a apelului, dacă legea prevede această cale de atac.
Aceasta înseamnă că persoanele care nu au folosit calea apelului pot declara recurs împotriva deciziei instanţei de apel numai cu privire la modificările aduse sentinţei ca urmare a admiterii apelului declarat de o altă persoană dintre cele prevăzute de art. 362 C. proc. pen.
În cauză, din verificarea lucrărilor dosarului rezultă în primul rând, că inculpatul şi-a retras apelul declarat împotriva sentinţei, iar apelul declarat de procuror a fost respins ca nefondat, şi în al doilea rând, că recursul declarat de inculpat, deşi îndreptat împotriva hotărârii instanţei de apel, prin obiectivul urmărit, respectiv modul în care s-a făcut individualizarea pedepsei, vizează în realitate hotărârea primei instanţe care nu a fost modificată în apel.
Or, instanţa intrând sub incidenţa prevederilor menţionate în art. 385 alin. (4) C. proc. pen., nu mai era susceptibilă să fie atacată cu recurs de inculpat; aşadar, recursul declarat de inculpat urmează a fi respins ca inadmisibil, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 191 din 9 aprilie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează Decizia penală sus-menţionată şi sentinţa penală nr. 60 din 27 ianuarie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, numai cu privire la individualizarea pedepsei, pe care o majorează de la 5 ani închisoare la 7 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul A.I. împotriva aceleiaşi decizii.
Compută din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 21 februarie 2002 la 16 ianuarie 2004.
Obligă pe recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2847/2004. Penal. Art.257 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2850/2004. Penal. Art.210c.pen.; art.193... → |
|---|
