ICCJ. Decizia nr. 286/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 286/2004
Dosar nr. 4467/2003
Şedinţa publică din 16 ianuarie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 206 din 21 iulie 2003, pronunţată de Tribunalul Arad, inculpatul G.A. la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (21) lit. b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 99 din acelaşi cod, prin schimbarea încadrării juridice din rechizitoriu, respectiv din art. 20, raportat la art. 174 şi art. 176 lit. d) şi art. 211 alin. (3) lit. b) şi c) C. pen.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a computat perioada arestării preventive cu începere de la 7 mai 2003 la zi.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:
La data de 6 ani 2003, inculpatul a părăsit Centrul şcolar Iven, unde a fost internat, s-a deplasat în oraşul Lipova de unde pe timp de noapte a plecat spre localitatea Chesinţ unde locuia mama sa. Ajuns în sat, inculpatul a escaladat gardul locuinţei părţii vătămate D.S. şi a stat ascuns până în ziua de 7 mai, dimineaţa. Din locul în care s-a aflat a pândit-o pe partea vătămată până ce aceasta a plecat spre o grădină, şi profitând de faptul că uşa a rămas deschisă, a intrat în casă şi a luat o pungă în care se aflau economiile victimei.
În momentul în care a încercat să părăsească locuinţa a fost surprins de partea vătămată căreia, pentru a-şi asigura scăparea, i-a aplicat mai multe lovituri cu un cuţit în zona toracelui, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 23-30 zile de îngrijiri medicale, viaţa acesteia fiindu-i pusă în pericol.
Situaţia de fapt expusă a fost stabilită pe baza procesului verbal de cercetare la locul faptei, planşelor foto executate în cauză, raportului medico-legal, expertizei medico-legală psihiatrică, plângerii părţii vătămate, depoziţiilor martorilor P.N., N.G., C.A. şi P.M., probe coroborate cu declaraţiile inculpatului care a recunoscut infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată.
Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia penală nr. 342/ A din 22 septembrie 2003, a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, a desfiinţat sentinţa primei instanţe sub aspectul încadrării juridice a faptei, şi în baza art. 20, raportat la art. 174 şi art. 176 lit. d) C. pen., inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, iar în temeiul art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 211 alin. (3) din acelaşi cod, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare.
Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei şi a fost respins apelul formulat de inculpat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara care a criticat hotărârea instanţei de apel pentru nelegalitate şi netemeinicie învederând că:
- Încadrarea juridică dată faptelor este greşită, întrucât nu au fost reţinute dispoziţiile art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP);
- Pedeapsa aplicată nu a fost bine individualizată, în speţă impunându-se şi aplicarea unui spor de pedeapsă;
- Hotărârea este contrară legii, nefăcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 118 lit. d) C. pen., cu privire la confiscarea sumei de 2.200.000 lei, partea vătămată neconstituindu-se parte civilă.
Recursul este fondat.
Potrivit art. 357 C. proc. pen., dispozitivul unei hotărâri trebuie să cuprindă, printre altele, şi textul de lege în care se încadrează fapta.
În speţă, Curtea de Apel Timişoara a desfiinţat sentinţa primei instanţe în ceea ce priveşte încadrarea juridică, iar la reîncadrarea faptei a omis, atât în minuta deciziei, cât şi în dispozitivul hotărârii, să facă referire la art. 99 şi următoarele C. pen.
În aceste condiţii [(fără a se aplica art. 99 şi următoarele C. pen., cu consecinţele menţionate în art. 109 alin. (1), teza 2 C. pen.)] cele două pedepse aplicate pentru tentativa la infracţiunea de omor şi tâlhărie sunt nelegale, atât în ceea ce priveşte cuantumul pedepselor principale (sub minimul prevăzut de lege), cât şi a celor complimentare prevăzute de art. 176 alin. (2) C. pen., care în cazul infractorilor minori nu se aplică potrivit art. 109 alin. (4) C. pen.
Ca atare, nefăcând aplicarea art. 99 şi următoarele C. pen., la încadrarea juridică a celor două infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului minor, instanţa de apel a pronunţat o soluţie nelegală, motiv pentru care prima critică formulată de parchet este fondată.
De asemenea, hotărârea este greşită şi cu privire la neaplicarea dispoziţiilor art. 118 lit. d) C. pen.
Potrivit textului menţionat, sunt supuse confiscării speciale lucrurile dobândite în mod vădit prin săvârşirea infracţiunii, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care servesc la despăgubirea acesteia.
Or, aşa cum rezultă din actele dosarului, partea vătămată încă din faza de urmărire penală a declarat că nu se constituie parte civilă şi că doreşte să fie ascultată în calitate de martor, aşa cum a şi procedat instanţa de fond.
În această situaţie instanţa era obligată să dispună confiscarea sumei sustrase şi să-l oblige pe inculpat la plata acestei sume către stat.
Neprocedând astfel, instanţa de apel a pronunţat şi sub acest aspect o hotărâre nelegală.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepselor aplicate pentru tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav şi tâlhărie, Decizia pronunţată este netemeinică, nefiind respectate toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Instanţa de apel a omis a analiza pericolul social ridicat al faptelor comise, inculpatul comiţând două infracţiuni grave, în concurs real, şi anume o infracţiune contra vieţii şi o infracţiune contra patrimoniului în condiţii de agravare a răspunderii penale.
Pe de altă parte, nu s-a ţinut seama de împrejurarea că inculpatul a premeditat cele două fapte (a stat ascuns mai multe ore pentru a pândi victima), iar în momentul în care a fost surprins a reacţionat cu ferocitate, aplicând victimei 13 lovituri cu cuţitul în zone vitale, a târât-o într-o cameră şi i-a aplicat multiple lovituri cu pumnii şi picioarele şi a încuiat-o pe victimă în casă în scopul de a înlătura eventualele ajutoare pentru a temporiza descoperirea faptei (victima a fost salvată printr-o întâmplare de martora D.E.).
Referitor la profilul moral al inculpatului, din probele administrate rezultă că acesta provine dintr-o familie dezorganizată (tatăl fiind în detenţie, iar mama plecată în străinătate), iar la şcoala unde a fost înscris (Centrul Şcolar şi Centrul de Plasament Ineu) a avut un comportament deviat, săvârşind fapte antisociale (furturi calificate în perioada internării în Casa de Copii Lipova).
În raport de aceste elemente de circumstanţiere ale faptelor şi făptuitorului, o pedeapsă blândă, orientată spre limita inferioară a textelor sancţionatorii, aşa cum a fost stabilită de instanţa de apel, nu poate prin esenţa ei, să contribuie la îndreptarea unui infractor înrăit.
Ca atare, recursul declarat va fi admis şi sub acest aspect, majorându-se pedepsele aplicate pentru cele două infracţiuni săvârşite la câte 7 ani închisoare.
Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.
În consecinţă, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara va fi admis, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., numai cu privire la omisiunea reţinerii art. 99 şi următoarele C. pen., la încadrarea juridică a faptelor, la neaplicarea art. 118 lit. d) C. pen. şi la individualizarea pedepselor, în sensul celor mai sus arătate.
Celelalte dispoziţii ale hotărârii vor fi menţinute şi se va computa perioada arestării preventive.
Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., onorariul apărătorului din oficiu pentru inculpat se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva deciziei penale nr. 342/ A din 22 septembrie 2003 a Curţii de Apel Timişoara, privind pe intimatul inculpat G.A.
Casează Decizia atacată, numai cu privire la omisiunea reţinerii art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP), la încadrarea juridică a faptelor, la neaplicarea art. 118 lit. d) C. pen. şi la individualizarea pedepselor.
1. Aplică art. 99 şi urm. C. pen., referitor la infracţiunile prevăzute de art. 20, raportat la art. 174 şi art. 176 lit. d) şi art. 211 alin. (21) lit. b) şi c) C. pen. Repune pedepsele în individualitatea lor.
2. Majorează pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 şi art. 176 lit. d), cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., la 7 ani închisoare şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (21) lit. b) şi c), cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., la 7 ani închisoare.
Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.
Conform art. 118 lit. d) C. pen., confiscă de la inculpat suma de 2.200.000 lei şi-l obligă la plata acesteia către stat.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii.
Compută din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 7 mai 2003 la 16 ianuarie 2004.
Onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2856/2004. Penal. Plângere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2886/2004. Penal. Art.257 c.pen. Recurs → |
|---|
