ICCJ. Decizia nr. 3019/2004. Penal. Art.184 alin.2,4 c.pen. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3019/2004
Dosar nr. 2947/2003
Şedinţa publică din 3 iunie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Judecătoria Caransebeş, prin sentinţa penală nr. 267 din 3 aprilie 2002, a condamnat pe inculpatul N.F. la 5 luni închisoare, pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. (2) şi (4), cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen., suspendând condiţionat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 5 luni potrivit art. 81 din acelaşi cod.
Totodată, a obligat societatea comercială de asigurare SC A. S.A., sucursala Reşiţa să plătească părţii civile R.F. 40.000.000 lei daune morale şi 3.200.000 lei cheltuieli judiciare.
De asemenea, a fost obligată să plătească 7.749.076 lei, respectiv 4.956.366 lei părţilor civile Spitalul Municipal Caransebeş şi Spitalul Militar de Urgenţă Timişoara.
S-a reţinut că, la 5 octombrie 2000, ca urmare a nerespectării regulilor privind circulaţia pe drumurile publice, inculpatul N.F. a accidentat pe R.F., provocându-i leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare un număr de 55 zile îngrijiri medicale şi care i-au pus viaţa în primejdie.
Tribunalul Caraş Severin prin Decizia penală nr. 308 din 2 septembrie 2002 dată în dosar nr. 2330/P/2002, a admis apelul declarat de inculpatul N.F., a desfiinţat sentinţa în latura penală, cu privire la individualizarea pedepsei, respectiv aplicarea art. 74 C. pen. şi în consecinţă, în baza art. 184 alin. (2) şi (4) C. pen., vătămare corporală din culpă, cu aplicarea art. 74 lit. a), b) şi c) C. pen., art. 76 lit. e) C. pen., a condamnat pe inculpatul N.F. la 4.000.000 lei amendă.
A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 631 C. pen.
A înlăturat aplicarea art. 81 şi art. 82 C. pen.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei primei instanţe.
A respins, ca nefondat apelul declarat de apelanta Societatea de Asigurare Reasigurare A. SA, sucursala Reşiţa.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat apelanta Societate de Asigurare Reasigurare A. SA, sucursala Reşiţa la 200.000 lei cheltuieli judiciare faţă de stat în apel.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a constatat că prima instanţă, pe baza ansamblului probelor aflate la dosar a stabilit corect starea de fapt, a făcut o justă încadrare juridică a faptei săvârşită de inculpat, reţinând corect vinovăţia acestuia şi a aplicat circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., însă în cauză se impune a se da o eficienţă mai mare circumstanţelor atenuante.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, s-a constatat că sunt nefondate motivele invocate în apelul Societăţii de Asigurare Reasigurare A. SA, sucursala Reşiţa, întrucât din probele dosarului rezultă că pretenţiile Spitalului Municipal Caransebeş şi ale Spitalului Militar Timişoara, au fost dovedite şi stabilite pe baza probelor dosarului, iar suma stabilită cu titlu de daune morale este de natură să asigure compensarea prejudiciului moral suferit de partea vătămată, cuantumul fiind aşadar justificat.
Împotriva deciziei penale nr. 308 din 2 septembrie 2002 au declarat recurs partea civilă R.F. şi partea responsabilă civilmente SC A. SA Reşiţa.
Partea civilă R.F. şi-a retras recursul.
Curtea de Apel Timişoara a luat act de retragerea recursului părţii civile şi a respins, ca nefondat recursul părţii responsabile civilmente SA A. SA Reşiţa constatând, că nu şi-a motivat recursul, iar în cauză nu există motive care să poată fi analizate din oficiu conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Împotriva hotărârilor pronunţate Procurorul General, în temeiul art. 409 şi 410 alin. (1), partea I pct. 71 teza 1 C. proc. pen., a declarat recurs în anulare criticând hotărârile pentru greşita soluţionare a laturii civile a cauzei.
S-a argumentat, în sensul că inculpatul, a cărui vinovăţie în producerea accidentului rutier şi vătămarea corporală a părţii vătămate R.F. a fost reţinută de instanţe, trebuia obligat la acoperirea prejudiciului creat prin fapta sa, respectiv la daune morale, cheltuieli judiciare şi contravaloarea cheltuielilor de spitalizare.
Pe de altă parte stabilindu-se în cauză, că autoturismul condus de inculpat era asigurat pentru răspundere civilă auto pentru anul 2000 la SC A. SA, asigurarea având valabilitatea până la 31 decembrie 2000, asiguratorul trebuia obligat alături de inculpat numai la plata unei despăgubiri care să se situeze în limitele prevăzute de HG nr. 1054/1999 în vigoare la acea dată şi care stabilea o sumă maximă de 60 milioane lei.
S-a concluzionat, în sensul că instanţele, neprocedând astfel au pronunţat hotărâri nelegale sub acest aspect, a căror casare se impune în limitele arătate.
Recursul în anulare este fondat, însă pentru un alt motiv de casare ce urmează a fi analizat din oficiu conform art. 410 alin. (4) C. proc. pen., care impune casarea hotărârii instanţei de recurs şi trimiterea cauzei spre rejudecare la această instanţă.
Motivul de casare este cel prevăzut de art. 410 alin. (1), partea a II-a pct. 51 şi anume „când judecata a avut loc fără citarea legală a părţilor sau cu procedura de citare neîndeplinită."
Potrivit art. 178 alin. ultim C. proc. pen. „citaţia destinată unei persoane juridice se predă la registratură sau funcţionarului însărcinat cu primirea corespondenţei", procedându-se conform alin. (2) al aceluiaşi text, care se aplică în mod corespunzător.
Verificând actele şi lucrările aflate la dosarul nr. 6325/2002 al Curţii de Apel Timişoara, instanţa investită cu soluţionarea recursului, Curtea constată, că la termenul din 11 decembrie 2002 când au avut loc dezbaterile şi pronunţarea asupra recursurilor declarate, procedura de citare cu recurenta parte responsabilă civilmente SC A. SA nu a fost legal îndeplinită.
Astfel, la instanţa de recurs se află dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu partea responsabilă civilmente, din care rezultă că citaţia a fost afişată pe uşa principală a locuinţei destinatarului, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 178 alin. ultim C. proc. pen., care obligau la predarea actului serviciului de registratură sau funcţionarului desemnat cu primirea corespondenţei care avea obligaţia să semneze de primire, indicându-şi calitatea şi datele din actul de identitate.
Cu toate acestea instanţa de recurs a procedat la judecarea cauzei deşi procedura nu a fost îndeplinită conform legii cu partea responsabilă civilmente SC A. SA care avea calitatea de recurentă şi care în cererea de recurs a precizat că motivele de casare le va depune în conformitate cu dispoziţiile art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
În raport de această precizare a recurentei şi faptul că la dosar nu au fost depuse motivele de recurs, că partea responsabilă civilmente nu a fost reprezentată în instanţă pentru a susţine recursul, iar procedura de citare cu această parte nu a îndeplinit condiţiile prevăzute de art. 178 alin. ultim C. proc. pen., instanţa de recurs nu trebuia să procedeze la judecarea cauzei în atare condiţii.
Repetarea procedurii de citare cu partea responsabilă civilmente şi îndeplinirea acesteia conform dispoziţiilor legale menţionate era obligatorie pentru soluţionarea legală a cauzei.
Neprocedând astfel, instanţa de recurs a pronunţat o hotărâre nelegală ce urmează a fi casată şi a se dispune trimiterea cauzei spre rejudecarea acestui recurs la Curtea de Apel Timişoara conform art. 4141 alin. (1)1 C. proc. pen.
Admiterea recursului în anulare pentru motivul arătat face inutilă analiza motivului de casare invocat de procurorul general, aspectele criticate de acesta putând fi eventual îndreptate în măsura în care se dovedea întemeiate, cu ocazia rejudecării recursului părţii responsabile civilmente şi în raport şi de motivele de recurs formulate de această parte.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite, în parte recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 267 din 3 aprilie 2002 a Judecătoriei Caransebeş, deciziei penale nr. 308 din 2 septembrie 2002 a Tribunalului Caraş Severin şi deciziei penale nr. 1086/ R din 11 decembrie 2002 a Curţii de Apel Timişoara, privind pe intimatul inculpat N.F. şi casează numai Decizia penală nr. 1086/ R din 11 decembrie 2002 a Curţii de Apel Timişoara.
Trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Timişoara pentru rejudecarea recursului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 iunie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3018/2004. Penal. Art.211 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3020/2004. Penal. Revizuire. Recurs → |
|---|
