ICCJ. Decizia nr. 3027/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3027/2004
Dosar nr. 2012/2004
Şedinţa publică din 3 iunie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 89 din 21 ianuarie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) – art. 76 lit. a) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul G.C. la pedeapsa de 7 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus prevenţia de la 30 iulie 2003 la zi.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului.
În baza art. 118 lit. e) C. proc. pen. şi art. 17 din Legea nr. 143/2000 a confiscat de la inculpat cantitatea de 4,245 grame heroină rămasă în urma analizelor de laborator, depuse la I.G.P., D.C.J.E.O. conform dovezii seria B nr. 2714 din 4 august 2003.
Inculpatul a fost obligat la 3 milioane lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, din examinarea probelor administrate în cauză, procesul verbal de depistare întocmit de organele de poliţie din cadrul secţiei 24, raport de constatare tehnico-ştiinţifică, declaraţiile inculpatului, instanţa de fond a reţinut că în ziua de 30 iulie 2003, în jurul orelor 13,00, lucrătorii de poliţie din cadrul secţiei 24 poliţie l-au oprit şi legitimat pe inculpatul G.C.
În momentul în care a fost oprit inculpatul a aruncat pe jos o pungă de plastic ce conţinea 4,440 grame heroină, conform raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 177693 din 30 iulie 2003.
S-a reţinut că, heroina (diactehylmorphine) este o substanţă stupefiantă prevăzută în tabelul I (droguri de mare risc) din Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.
Fiind audiat de către procuror, inculpatul G.C. a declarat că heroina a primit-o în ziua de 29 iulie 2003 de la un prieten pe nume C.T. şi urma să o predea unui alt cunoscut pe nume M.B.
În schimbul acestei predări inculpatul primea suma de 100.000 lei de la numitul M.B.
În primele declaraţii date în faza de urmărire penală inculpatul a precizat că nu este consumator de droguri ca ulterior să revină asupra declaraţiilor anterioare arătând că heroina o deţinea în vederea consumului, întrucât este consumator de heroină. În faţa instanţei de judecată, inculpatul a susţinut că se face vinovat de săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000 deşi în momentul în care a fost introdus în arestul secţiei 18 poliţie a declarat că nu este consumator de droguri, fiind necesară încarcerarea în această situaţie la arestul D.G.P.M.B. pentru a beneficia de asistenţă medicală calificată.
Aşadar, s-a apreciat că potrivit probelor administrate în cauză nu se poate reţine în sarcina inculpatului G.C. săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000 cum a solicitat apărătorul ales al acestuia prin schimbare încadrare în conformitate cu art. 334 C. proc. pen.
Că, de asemenea, nu se poate dispune achitarea inculpatului G.C. în conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 1 şi art. 2 din Legea nr. 143/2000 atât timp cât conform procesului verbal, acesta a fost depistat de către organele de poliţie deţinând asupra sa cantitatea de 4,440 grame heroină.
La individualizarea pedepsei ce s-a aplicat inculpatului G.C. conform art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), tribunalul a avut în vedere gradul de pericol social ridicat, de fapta săvârşită, limitele de pedeapsă, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului care este pentru prima dată în conflict cu legea penală, aşa încât a făcut aplicarea art. 74 lit. a) – art. 76 lit. a) C. pen.
În termen legal împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul G.C. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Inculpatul susţine că probele administrate nu dovedesc că el a comis infracţiunea de trafic de droguri, ci consum de droguri, solicitând achitarea pe temeiul prevăzut de art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Inculpatul arată că a comis infracţiunea de consum de droguri, iar pedeapsa aplicată poate fi redusă faţă de poziţia procesuală sinceră avută şi de faptul că nu e cunoscut cu antecedente penale, sub minimul special prevăzut de lege.
Prin Decizia penală nr. 232 din 31 martie 2004, Curtea de Apel Bucureşti a respins apelul ca nefondat, reţinându-se că din probele administrate în cauză se conturează temeinic infracţiunea de trafic de droguri săvârşită de inculpat, astfel că încadrarea juridică dată faptei este corectă.
Şi individualizarea pedepsei s-a apreciat că este corectă, inculpatul beneficiind de circumstanţe atenuante chiar şi faţă de poziţia oscilantă pe parcursul procesului penal.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul, solicitând în principal schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 în infracţiunea prevăzută de art. 4 din aceeaşi lege, iar în subsidiar reducerea pedepsei.
Recursul este nefondat.
Astfel cum pe larg s-a motivat atât de instanţa de fond, cât şi de instanţa de apel, probele administrate în cauză conduc fără putinţă de tăgadă la concluzia că inculpatul a săvârşit infracţiunea de trafic de droguri, situaţia de fapt reţinută fiind susţinută de probele administrate.
Nici reducerea pedepsei nu se justifică faţă de dispoziţiile art. 72 şi art. 52 C. pen., inculpatului aplicându-i-se circumstanţe atenuante care au avut ca efect coborârea pedepsei sub minimul special.
În consecinţă, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge recursul, ca nefondat.
Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 30 iulie 2003 la 3 iunie 2004.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.C. împotriva deciziei penale nr. 232 din 31 martie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 30 iulie 2003 la 3 iunie 2004.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 iunie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3025/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3029/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
