ICCJ. Decizia nr. 3020/2004. Penal. Revizuire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3020/2004
Dosar nr. 218/2004
Şedinţa publică din 3 iunie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 133 din 23 mai 2003 a Tribunalului Ialomiţa a fost respinsă cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 203 din 25 iulie 2001 a Tribunalului Ialomiţa prin care V.M.I., a fost condamnat la 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a reţinut că susţinerile părţii vătămate O.V. făcute printr-o scrisoare adresată condamnatului după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, în sensul că după incidentul avut cu el în ziua de 14 aprilie 2000 a suferit o altă agresiune din partea altor persoane, nu constituie fapte şi împrejurări noi în accepţiunea înţelesului avut în vedere de legiuitor prin art. 394 lit. a) C. proc. pen., ci reprezintă o încercare de a se obţine o „prelungire a probaţiunii pentru fapte şi împrejurări cunoscute şi verificate de instanţele care au soluţionat cauza".
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia nr. 386 din 22 iulie 2003 a admis apelul condamnatului revizuient V.M.I., a desfiinţat sentinţa sus-menţionată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, Tribunalului Ialomiţa.
În considerentele deciziei, instanţa de apel a reţinut, printre altele, condamnarea nu s-a făcut numai pe baza declaraţiei părţii vătămate. Aceasta a fost coroborată cu celelalte probe administrate, rezultând fără dubiu vinovăţia inculpatului".
Prin aceeaşi decizie, s-a mai reţinut că „singura probă în baza căreia se învederează o situaţie nouă, necunoscută până în prezent este declaraţia părţii vătămate care nu arată că nu a fost lovită de inculpat, ci faptul că a mai fost lovită ulterior şi de alte persoane, rămânând la starea de simplă afirmaţie".
Tribunalul Ialomiţa, prin sentinţa penală nr. 336 din 5 noiembrie 2003, în urma rejudecării, a respins, ca neîntemeiată, cererea de revizuire formulată împotriva aceleiaşi sentinţe de condamnare.
Noul apel declarat de condamnatul revizuient a fost respins, ca nefondat, prin Decizia Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală în dosarul nr. 745 din 8 decembrie 2003.
Prin recursul declarat, condamnatul revizuient a invocat în esenţă, următoarele:
- instanţa de apel, în considerentele deciziei nr. 336 din 5 noiembrie 2003 a omis să examineze şi să se pronunţe privitor la susţinerile şi apărările revizuientului dezvoltate pe larg în cuprinsul motivelor de apel;
- instanţa de apel a respins apelul, fără să analizeze existenţa, pe fond, a faptelor şi împrejurărilor noi; limitându-se doar să reia considerentele sentinţei atacate.
În urma examinării motivelor de recurs, precum şi a verificării din oficiu, a legalităţii şi temeiniciei hotărârilor atacate, Curtea constată că, recursul este fondat, dar pentru un alt temei, care atrage nulitatea absolută a deciziei penale nr. 745 din 8 decembrie 2003.
Potrivit art. 47 alin. (1) C. proc. pen., judecătorul care a luat parte la soluţionarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleiaşi cauze într-o instanţă superioară sau la judecarea cauzei după desfiinţarea hotărârii cu trimitere în apel sau după casarea cu trimitere în recurs.
În alin. (2) al aceluiaşi text de lege, se prevede că nu mai poate participa la judecarea cauzei nici judecătorul care şi-a exprimat anterior părerea, cu privire la soluţia care ar putea fi dată în cauză.
Or, din examinarea deciziei penale atacate nr. 745 din 8 decembrie 2003 se constată că, în compunerea completului instanţei care a judecat apelul şi care s-a pronunţat asupra acestuia, a făcut parte judecătorul V.B., acelaşi care, anterior, a făcut parte din completul de judecată la nivelul aceleiaşi curţi de apel, care prin Decizia nr. 386 din 22 iulie 2003, admiţând apelul revizuientului, a desfiinţat hotărârea anterioară şi a trimis cauza spre rejudecare.
Apoi, nu se poate omite modul cum au fost formulate considerentele deciziei penale nr. 386 din 22 iulie 2003, reproduse la început, prin motivarea noastră, din care rezultă, dealtfel, că acelaşi judecător şi-a exprimat anterior, părerea referitor la soluţia care ar putea fi dată în cauză.
Aşa fiind, urmează a se constata că se impune admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului.
Cu prilejul rejudecării, urmează a fi examinate temeinic, fiecare dintre motivele de apel invocate în scris, Decizia atacată neconţinând, într-adevăr, o analiză a acestor motive, urmând ca în raport de rezultatul acestei verificări să se constate dacă aceste motive, reprezintă sau nu temeiuri de admitere a cererii de revizuire în care stăruie condamnatul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de condamnatul revizuient V.M.I. împotriva deciziei penale nr. 745 din 10 decembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul penal nr. 3835/2003.
Casează Decizia penală sus-menţionată şi trimite cauza la Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, pentru rejudecarea apelului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 iunie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3019/2004. Penal. Art.184 alin.2,4 c.pen.... | ICCJ. Decizia nr. 3022/2004. Penal. Art.175 c.pen. Recurs → |
|---|
