ICCJ. Decizia nr. 3145/2004. Penal. Art.211 c.pen. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3145/2004
Dosar nr. 2249/2004
Şedinţa publică din 9 iunie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din actele dosarului, constată următoarele:
Tribunalul Neamţ, prin sentinţa penală nr. 32 din 10 martie 2004, condamnă pe inculpatul T.I.M. la:
a) 8 ani de închisoare, pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1), raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. c) C. pen.;
b) 3 ani de închisoare, pentru infracţiunea de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.;
c) 5 ani de închisoare, pentru infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1), raportat la art. 205 lit. g) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., cele trei pedepse au fost contopite în cea mai grea, iar în temeiul art. 83 din acelaşi cod, a fost revocată suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 luni de închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 340 din 11 iunie 2003 a Judecătoriei Roman, urmând ca inculpatul să execute 8 ani şi 3 luni de închisoare, cu aplicarea şi a art. 71 din acelaşi cod.
Inculpatul a fost menţinut în stare de arest, iar din durata pedepsei i s-a dedus detenţia preventivă, de la 4 noiembrie 2003 până la zi.
De asemenea, inculpatul a fost obligat la 5 milioane lei cheltuieli judiciare statului şi la 2.440.000 lei, ca efect al confiscării dispuse în baza art. 112 lit. b) şi art. 118 lit. d) C. pen.
Instanţa a reţinut, în esenţă, că, în noaptea de 3 noiembrie 2003, inculpatul a pătruns, prin efracţie, în locuinţa lui V.L. (70 ani) şi I.C. (70 ani), din satul Budeşti, judeţul Neamţ, de la care a sustras, prin violenţă, suma de 2.500.000 lei.
În urma violenţelor exercitate asupra I.C., aceasta a avut nevoie, pentru vindecare, de 12 zile tratament medical.
În aceeaşi noapte, inculpatul a pătruns în grajdul lui L.G., din aceeaşi localitate, de unde a sustras un cal în valoare de 11.000.000 lei.
Inculpatul declară apel, cerând reducerea pedepsei.
Curtea de Apel Bacău, prin Decizia penală nr. 105 din 6 aprilie 2004, respinge, ca nefondat, apelul şi îl obligă pe apelant la 600.000 lei cheltuieli judiciare statului.
Prin recursul de faţă, inculpatul critică Decizia, reiterând cererea din apel.
Critica este nefondată.
Prima instanţă reţine corect situaţia de fapt, pe care o califică corespunzător şi dozează just pedeapsa aplicată, ţinând seama de toate criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Nu sunt temeiuri ca pedeapsa să fie redusă.
În timpul nopţii, inculpatul a agresat doi oameni în vârstă, lipsiţi de apărare, de la care a sustras puţinul lor avut.
În aceeaşi noapte, inculpatul a pătruns în locuinţa celui de al treilea bătrân, în vârstă de 83 de ani, de la care a sustras calul.
Inculpatul a mai fost condamnat, tot pentru furt calificat.
Din oficiu, nu se constată motive de casare, care să fie luate în considerare.
Aşa fiind, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., hotărârea atacată va fi menţinută, prin respingerea recursului, conform dispozitivului deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.I.M. împotriva deciziei penale nr. 105 din 6 aprilie 2004 a Curţii de Apel Bacău.
Compută arestarea preventivă a inculpatului de la 4 noiembrie 2003 la zi.
Obligă pe recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.600.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 iunie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 3143/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3146/2004. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs → |
---|