ICCJ. Decizia nr. 3333/2004. Penal. Cont.anulare. Contestaţie în anulare

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3333/2004

Dosar nr. 3294/2004

Şedinţa publică din 16 iunie 2004

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

La 2 iunie 2004, pe rolul acestei instanţe s-a înregistrat contestaţia în anulare formulată de condamnatul P.R.P., împotriva deciziilor penale nr. 1682 din 28 martie 2001 şi nr. 1838 din 10 aprilie 2003, pronunţate de Curtea Supremă de Justiţie.

În motivarea acestei contestaţii, condamnatul a invocat omisiunea instanţei de recurs de a se pronunţa asupra cauzei de încetare a procesului penal potrivit art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) pct. 1 lit. f) C. proc. pen., cu referire la lipsa plângerii prealabile, autorizarea sau sesizarea organului competent, menţionate în Anexa 1; s-a mai susţinut că instanţa de recurs nu s-a pronunţat nici asupra cauzei de încetare a procesului penal potrivit art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) pct. 1 lit. g) C. proc. pen. (a se vedea anexa 2).

În drept contestatorul a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 386 lit. c) C. proc. pen.

Examinând contestaţia în anulare formulată, în raport de textele legale invocate, motivele formulate, cât şi actele şi lucrările cauzei, se constată că este inadmisibilă pentru cele ce urmează:

Astfel, petentul a mai formulat o contestaţie în anulare împotriva deciziei penale nr. 1682 din 26 martie 2001a Curţii Supreme de Justiţie, întemeiată pe aceleaşi motive de fapt şi de drept.

Prin Decizia penală nr. 2599 din 23 mai 2002, Curtea Supremă de Justiţie a admis contestaţia în anulare formulată de condamnatul P.R.P. şi a desfiinţat Decizia penală nr. 1682 din 28 martie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie numai cu privire la omisiunea de pronunţare asupra unor cauze de încetare a procesului penal.

Prin Decizia penală nr. 1838 din 10 aprilie 2003, Curtea Supremă de Justiţie au fost soluţionate, în limita casării recursurile Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de inculpat, fiind încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului pentru infracţiunile prevăzute de art. 215 alin. (1) şi (2) şi art. 290 C. pen., urmare a prescripţiei răspunderii penale, inculpatul P.R.P. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare.

Şi împotriva acestei decizii la 26 ianuarie 2004, condamnatul P.R.P. a formulat contestaţie în anulare invocând, ca în precedent, aceleaşi motive de fapt şi de drept.

Prin Decizia nr. 2371 din 30 aprilie 2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ca inadmisibilă contestaţia în anulare cu motivarea că nu pot fi invocate aceleaşi motive ca şi prin contestaţia anterioară.

În consecinţă, în urma examinării de principiu a cererii de contestaţie în anulare, dedusă judecăţii, potrivit art. 391 C. proc. pen., se constată că aceasta atacă aceleaşi hotărâri care au mai fost supuse aceleiaşi căi extraordinare de atac şi pentru aceleaşi motive, respectiv, omisiunea încetării procesului penal datorită prescripţiei răspunderii penale pentru unele dintre infracţiunile ce au format obiectul judecăţii.

În privinţa excepţiilor de nulitate invocate, acestea nu se încadrează în cazurile expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 386 C. proc. pen. şi în atare situaţie nu pot fi examinate şi soluţionate în acest cadru procesual.

Pentru aceste considerente, contestaţia formulată este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul P.R.P. împotriva deciziei penale nr. 1682 din 28 martie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală şi Decizia penală nr. 1838 din 10 aprilie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală.

Obligă contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 600.000 lei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 iunie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3333/2004. Penal. Cont.anulare. Contestaţie în anulare