ICCJ. Decizia nr. 3304/2004. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3304/2004
Dosar nr. 1115/2004
Şedinţa publică din 16 iunie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 739 din 11 decembrie 2003, în rejudecare, Tribunalul Cluj i-a condamnat, printre alţii, pe inculpaţii:
- D.I.,
- în baza art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 37 lit. a) C. pen., art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), la 4 ani închisoare;
- în baza art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) şi alin. (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 37 lit. a) C. pen., art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), la 14 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani.
S-a constatat că infracţiunile pentru care a fost condamnat prin prezenta sunt concurente cu aceea pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 886 din 11 mai 2000 şi cu acelea pentru care s-a făcut contopirea prin acea sentinţă.
A fost descontopită rezultanta de 5 ani şi 2 luni în pedepsele componente, înlăturând sporul aplicat prin sentinţa penală nr. 1764/1999 a Judecătoriei Gherla (componentă a contopirii prin sentinţa penală nr. 886/2000).
În baza art. 36 alin. (1), art. 34 lit. b) şi art. 39 alin. (2) C. pen., a contopit pedepsele repuse în individualitatea lor cu pedepsele din prezenta hotărâre şi adăugând un spor de 2 luni şi 6 zile, a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 14 ani, 2 luni şi 6 zile închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani.
A fost menţinută arestarea preventivă şi dedusă prevenţia de la 30 octombrie 1995 la 15 octombrie 1996, de la 24 aprilie 1997 la 10 martie 1999 (executată în Ungaria), de la 12 martie 1999 la 31 decembrie 1999 şi de la 26 ianuarie 2001 la zi.
S-a făcut aplicarea art. 64 şi art. 71 C. pen.
- C.R.R.,
- în baza art. 208 – art. 209 lit. a) şi i C. pen., cu aplicarea art. 41, alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), la 10 ani închisoare;
- în baza art. 208 – art. 209 lit. a) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), la 4 ani închisoare.
S-a constatat că infracţiunile din prezenta cauză sunt concurente cu cele pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 173 din 13 aprilie 2001 a Judecătoriei Constanţa.
A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 5 ani din această sentinţă în pedepsele componente, pe care le-a contopit, conform art. 36 alin. (1) C. pen., în pedepsele din cauza de faţă, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare.
A fost menţinută arestarea preventivă a inculpatului şi s-a dispus deducerea prevenţiei de la 22 iulie 2000, la zi.
S-a făcut aplicaţia art. 64 şi art. 71 C. pen.
În cauză au mai fost condamnaţi şi inculpaţii O.M.P. şi I.A.Ş. la câte 7 ani şi respectiv 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii continuate de furt calificat.
Toţi inculpaţii au fost obligaţi la plata despăgubirilor către partea civilă, în raport cu actele materiale la săvârşirea cărora au participat, precum şi la cheltuieli judiciare către stat.
Instanţa a reţinut, în fapt, că în cursul anului 2000 şi până la data de 11 ianuarie 2001, inculpatul D.I., singur sau împreună, alternativ, cu inculpaţii C.R.R., I.A.Ş. şi O.M.P., a sustras din locuinţele părţilor vătămate din municipiul Cluj Napoca, din cabană din apropierea municipiului, din magazine ale unor societăţi comerciale şi din sediile unor firme, diferite bunuri.
Asemenea, la datele de 6 noiembrie 1996 şi 12 decembrie 1996 inculpaţii D.I. şi C.R.R. au pătruns prin efracţie în apartamentele părţilor vătămate I.M. şi C.M. din Cluj Napoca, sustrăgând diferite bunuri în valoare de un milion lei şi respectiv 5.450.000 lei, iar la data de 23 decembrie 1996 numai inculpatul D.I. a pătruns prin efracţie în apartamentul părţii vătămate F.V. din Cluj Napoca, sustrăgând două haine din piele, în valoare de 1.300.000 lei.
Urmare depistării şi reţinerii inculpatului D.I., la data de 25 ianuarie 2001, organele de poliţie au efectuat o percheziţie, descoperind la domiciliul acestuia numeroase obiecte care proveneau din furturi, recunoscute de părţile vătămate.
Tot cu acea ocazie au fost găsite la domiciliul inculpatului D.I. instrumente şi scule folosite la comiterea spargerilor, respectiv chei metalice, reglabile, truse de pile, pontoarce (dispozitiv lamelar metalic), polizor, maşină de găurit.
Inculpaţii foloseau aceste instrumente pentru forţarea yalelor, procedând în unele cazuri şi la forţa fizică, rupând uşile cu umărul sau picioarele.
În prealabil inculpaţii culegeau informaţii despre părţile vătămate, asigurându-se că nu se aflau în locuinţe.
În modalitatea descrisă, inculpatul D.I. a participat la săvârşirea, în perioada anului 1996 şi 2000 – ianuarie 2001 a 114 furturi din locuinţe, magazine şi sedii firme private.
Instanţa a reţinut că inculpatul D.I. a cauzat un prejudiciu total de peste 3 miliarde lei, iar inculpatul C.R.R. a participat la săvârşirea a peste 16 acte materiale de furt în perioada anului 2000 şi 2 acte materiale în lunile noiembrie - decembrie 1996, cauzând un prejudiciu total de până la 2 miliarde lei, evaluări făcute la datele comiterii anumitor fapte.
Inculpaţii au recunoscut în cursul urmăririi penale faptele aşa cum au fost reţinute, menţinând parţial declaraţiile şi în faţa instanţei.
Împotriva acestei hotărâri, inculpaţii D.I., C.R.R. şi O.M.P. au declarat apel, primul revenind asupra declaraţiilor anterioare şi precizând că nu mai recunoaşte din cele 114 furturi decât comiterea a 29 şi, de urmare, schimbarea încadrării juridice prin înlăturarea agravantei prevăzute de art. 209 alin. (4) C. pen., iar ceilalţi doi inculpaţi solicitând reducerea pedepselor.
Prin Decizia penală nr. 42 din 12 februarie 2004, Curtea de Apel Cluj a respins, ca nefondate, apelurile.
Decizia penală sus-menţionată a fost atacată cu recurs de către inculpaţii D.I. şi C.R.R., reiterând motivul din apel prin memoriile scrise şi susţinând oral, personal şi prin apărători, reducerea pedepselor.
Verificând hotărârea criticată pe baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursurile, motivate pe cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 18 şi 14 C. proc. pen., nu sunt fondate.
La stabilirea situaţiei de fapt, aşa cum a fost reţinută, instanţele au avut în vedere un vast şi complex material probator, pornind de la plângerile părţilor vătămate, continuând cu procesele-verbale de constatare a locului faptelor, de fixare şi ridicare de urme, planşa foto, rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifică, procesele-verbale de reconstituire a principalelor momente ale săvârşirii furturilor, aşa cum le-au arătat inculpaţii, declaraţiile martorilor, procesele-verbale de percheziţie la domiciliul inculpaţilor şi de ridicare de bunuri, recunoscute şi restituite părţilor vătămate şi, nu în ultimul rând, declaraţiile inculpaţilor date în cursul urmăririi penale şi în cel al judecăţii, acestea din urmă până într-un anumit moment, respectiv când procurorul a solicitat schimbarea încadrării juridice în cazul inculpatului D.I. prin reţinerea şi a agravantei prevăzute de art. 209 alin. (4) C. pen., din care acest inculpat şi-a redus recunoaşterea faptelor doar la 29 acte materiale.
Instanţele au verificat şi apărarea formulată de inculpatul D.I., în sensul că în luna iulie 2000 nu putea comite furturi pe raza municipiului Cluj, deoarece se afla la mare, unde a fost identificat ca autor al unor astfel de fapte pe litoral, constatând că acesta, în adevăr, în intervalul 15-20 iulie 2000 a comis astfel de fapte în judeţul Constanţa, însă în prezenta cauză nu i s-au reţinut furturi săvârşite în municipiul Cluj în perioada 12-23 iulie 2000.
Asemenea, au fost obţinute datele complete ale cazierului judiciar al inculpatului D.I., reţinând că la 31 decembrie 1999 acesta a fost pus în libertate, fiind rearestat la 26 ianuarie 2001.
Se constată că încadrarea juridică dată infracţiunilor săvârşite de cei doi inculpaţi este legală, nefiind justificată critica privind reţinerea, în sarcina inculpatului D.I., a agravantei prevăzută de art. 209 alin. (4) C. pen., respectiv producerea consecinţelor deosebit de grave.
Nici motivul de casare privind greşita individualizare a pedepselor nu este întemeiat.
La aplicarea acestora s-a ţinut seama de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), de numărul mare, diferit de la unul la altul, de acte materiale de furt, de comportarea inculpaţilor în cursul procesului penal, concretizată proponderent prin recunoaşterea faptelor şi cooperarea cu organele judiciare, de cazierul judiciar al făptuitorilor, astfel încât, pedepsele sunt şi justificate şi necesare realizării funcţiilor de constrângere şi reeducare şi scopului prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni.
Neconstatând nici existenţa vreunuia dintre cazurile de casare care se iau în considerare din oficiu, recursurile inculpaţilor urmează să fie respinse ca nefondate.
Din pedepsele aplicate se va deduce timpul arestării preventive, pentru inculpatul D.I. de la 30 octombrie 1995 la 15 octombrie 1996, de la 24 aprilie 1997 la 10 martie 1999, de la 12 martie 1999 la 31 decembrie 1999 şi de la 26 ianuarie 2001 la 16 iunie 2004, iar pentru inculpatul C.R.R. de la 22 iulie 2000 la 16 iunie 2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii D.I. şi C.R.R. împotriva deciziei penale nr. 42 din 12 februarie 2004 a Curţii de Apel Cluj.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului C.R.R. durata arestării preventive de la 22 iulie 2000 la 16 iunie 2004.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului D.I. durata arestării preventive de la 30 octombrie 1995 la 15 octombrie 1996, de la 24 aprilie 1997 la 10 martie 1999, de la 12 martie 1999 la 31 decembrie 1999 şi de la 26 ianuarie 2001 la 16 iunie 2004.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 1.600.000 lei, din care onorariile cuvenite apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 400.000 lei, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 iunie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3302/2004. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3309/2004. Penal. Art.183 c.pen. Recurs → |
|---|
