ICCJ. Decizia nr. 3346/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3346/2004
Dosar nr. 637/2004
Şedinţa publică din 17 iunie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 289 din 17 iunie 2003, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, s-a aplicat măsura educativă a internării într-un centru de reeducare a inculpaţilor S.M.D., şi V.E.A., pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. a), b) şi c) C. pen. şi alin. (21) lit. a) şi b) C. pen. Faţă de inculpatul S.M.D. s-a revocat în baza art. 103 alin. (6) C. pen., libertatea supravegheată dispusă prin sentinţa penală nr. 841 din 5 iunie 2002 a Judecătoriei Târgovişte.
Prin aceeaşi sentinţă, s-a dispus în baza art. 103 C. pen., măsura educativă a libertăţii supravegheate faţă de inculpatul A.M.F., pentru infracţiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (1) şi (2) lit. a), b) şi c) şi alin. (21) lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., fiind obligat să nu frecventeze sălile de Internet şi discotecile, conform art. 103 alin. (3) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a computat din durata măsurilor educative aplicate, durata arestării preventive începând cu 28 februarie 2003 la zi.
S-a dispus punerea în executare a măsurilor educative faţă de inculpaţii S.M.D. şi V.E.A.
S-a luat act că partea vătămată B.K. nu s-a constituit parte civilă şi s-au confiscat sumele de 1.900.000 lei şi 800.000 lei conform art. 118 lit. d) C. pen.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea cuţitului folosit la săvârşirea infracţiunilor.
S-a dispus obligarea inculpaţilor la câte 2.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că la data de 29 ianuarie 2003, în baza unei înţelegeri şi acţionând împreună, inculpaţii au deposedat partea vătămată B.K. de o geantă în care se aflau bunuri de folosinţă personală (chei, acte, documente, un telefon celular, suma de 400.000 lei).
Pentru realizarea rezoluţiei infracţionale, inculpatul S.M.D. a folosit un cuţit pe care-l cumpărase anterior şi pe care-l ţinea în mână pentru a produce temere părţii vătămate. Inculpatul S.M.D., ajutat de inculpatul V.E.A., a smuls geanta din mâna părţii vătămate în timp ce erau păziţi de inculpatul A.M.F. şi după ce au săvârşit infracţiunea, s-au deplasat în cartierul în care locuiesc, au împărţit banii sustraşi şi au vândut telefonul cu suma de 800.000 lei martorului G.C.Şt.
Împotriva sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa şi inculpatul V.G.A.
În apelul parchetului se critică sentinţa sub următoarele aspecte:
Sub aspectul nelegalităţii se invocă omisiunea nelegală a instanţei de fond de a computa reţinerea preventivă dispusă în data de 27 februarie 2003 faţă de inculpaţi şi de a confisca cuţitul folosit la săvârşirea infracţiunii de la inculpatul S.M.D.
De asemenea, se arată că beneficiile asupra cărora s-a dispus confiscarea specială, nu au fost calculate corect faţă de fiecare inculpat, impunându-se obligarea inculpaţilor să plătească către stat şi c/val. genţii distruse, a încuietorilor, a taxelor pentru eliberarea actelor de identitate, c/val. cartelei SIM, a taxei pentru redeschiderea telefonului, a sumei de 800.000 lei obţinută din vânzarea telefonului, a sumei de 400.000 lei sustrasă din geantă şi nesolicitată de partea vătămată, care nu s-a constituit parte civilă.
În final, se apreciază de către parchet că faţă de inculpaţi trebuia să se dispună confiscarea a câte 800.000 lei.
Tot sub aspectul nelegalităţii se arată că în mod greşit s-a încredinţat supravegherea minorului A.M.F. către S.R.S.S. de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa şi nu părinţilor acestuia sau altor persoane prevăzute de lege, omiţându-se a se pune în vedere obligaţiile prevăzute de lege.
Sub aspectul netemeiniciei se invocă greşita individualizare a sancţiunilor penale, având în vedere faptul că împrejurările în care s-au săvârşit infracţiunile, modalitatea de comitere şi persoana inculpaţilor, impuneau aplicarea unei pedepse pentru fiecare minor şi nu a măsurilor educative dispuse.
Inculpatul V.G.A. critică sentinţa pentru greşita individualizare a măsurii educative, solicitând aplicarea măsurii libertăţii supravegheate faţă de contribuţia materială avută la săvârşirea infracţiunii şi circumstanţele sale personale.
Examinând sentinţa în raport de criticile apelanţilor, de dispoziţiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea reţine că ambele apeluri sunt întemeiate, pentru următoarele considerente:
Pe parcursul procesului penal s-au administrat în totalitate probele necesare şi utile soluţionării cauzei, stabilind o situaţie de fapt care în parte corespunde situaţiei reale.
S-a reţinut astfel că în seara zilei de 29 ianuarie 2003, pe baza unei înţelegeri, a acţionând împreună, inculpaţii au deposedat partea vătămată de o geantă în care se aflau bunuri de folosinţă personală, printre care şi un telefon mobil şi suma de 400.000 lei.
În timp ce inculpatul A.M.F. asigura paza, inculpatul S.M.D. a ameninţat partea vătămată cu un cuţit şi împreună cu inculpatul V.G.A. a smuls geanta din mâna părţii vătămate, care a opus rezistenţă.
În mod corect s-a reţinut că după săvârşirea infracţiunii, inculpaţii au admonestat partea vătămată şi au plecat în cartierul în care locuiesc să-şi împartă bunurile, vânzând telefonul martorului G.F., care a fost apoi restituit părţii vătămate.
Se critică împrejurarea că instanţa de fond nu a observat însă că pentru a nu fi identificaţi şi a spori eficienţa activităţii infracţionale, inculpaţii şi-au acoperit faţa cu fesuri decupate în dreptul ochilor, iar inculpatul S.M.D., care a şi ameninţat partea vătămată cu un cuţit, şi-a procurat tocmai în acest scop cuţitul de la un magazin din Târgovişte.
Pentru că a refuzat să le predea geanta pe care o purta pe umăr, partea vătămată a fost molestată, iar după smulgerea genţii a fost abandonată în plină stradă.
În raport de aceste noi împrejurări sesizate, instanţa de control judiciar apreciază că măsurile educative aplicate inculpaţilor, devin ineficiente.
Folosirea unui cuţit şi a cagulelor, molestarea părţii vătămate, săvârşirea infracţiunii într-un loc public, pe timpul nopţii sunt date care îndreptăţesc instanţa să aprecieze că reeducarea inculpaţilor nu se poate înfăptui decât prin aplicarea pedepsei închisorii.
La această concluzie duc şi datele personale ale inculpaţilor, inculpaţii S.M.D. şi V.G.A. făcând obiectul unor procese penale anterioare.
La individualizarea pedepselor s-au avut în vedere dispoziţiile art. 100 şi art. 109 C. pen., dar şi faptul că inculpaţii sunt minori, au manifestat o conduită procesuală corespunzătoare, au regretat faptele.
În ceea ce priveşte măsura confiscării speciale prevăzută de art. 118 lit. b) C. pen., Curtea reţine că aceasta nu se poate dispune decât atunci când obiectul susceptibil a fi confiscat există în materialitatea sa, în momentul pronunţării şi este predat la camera de corpuri delicte.
Numai în acest mod se poate îndepărta pericolul pe care-l presupune prezenţa obiectului utilizat la săvârşirea infracţiunii în mâinile inculpatului, motiv pentru care s-a înlăturat măsura confiscării cuţitului.
Cu privire la beneficiul realizat din infracţiune s-a observat că soluţia adoptată de instanţa de fond nu realizează o confiscare a beneficiului real obţinut de fiecare inculpat prin săvârşirea infracţiunii.
În concret, asupra inculpaţilor au rămas sumele de 400.000 lei sustrase din geanta părţii vătămate şi nesolicitate de partea civilă şi 800.000 lei rezultată din vânzarea telefonului către martorul cumpărător de bună-credinţă, care nu s-a constituit parte civilă.
S-a apreciat însă că, nu se pot caracteriza ca beneficii distrugerile provocate genţii şi încuietorilor, plata taxelor pentru eliberarea unor acte, aşa cum susţine parchetul, c/val. cartelei, taxa de redeschidere a telefonului, deoarece aceste sume nu au intrat în patrimoniul inculpaţilor, pentru a putea fi caracterizate ca prezentând un pericol ce trebuie înlăturat, conform art. 118 C. pen.
La stabilirea beneficiului din infracţiune, nu este determinată nici poziţia subiectivă a părţii vătămate în evaluarea prejudiciului, ci trebuie să se determine în concret beneficiul nelegal obţinut de fiecare inculpat.
Drept urmare, Curtea a confiscat de la fiecare suma de câte 400.000 lei obţinută din împărţirea sumelor sustrase de la partea vătămată şi din valorificarea telefonului sustras prin violenţă. S-a mai constatat că sentinţa este nelegală şi în ceea ce priveşte computarea măsurilor preventive, instanţa de fond omiţând să compute durata reţinerii preventive de 24 de ore din data de 27 februarie 2003 dispusă de organele de cercetare penală.
Decizia penală nr. 574 din 22 decembrie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în sensul arătat mai sus, a fost recurată de partea responsabilă civilmente A.V. şi de inculpaţii A.M.F. şi S.M.D.
Inculpaţii A.M.F. şi S.M.D. au criticat Decizia ca fiind nelegală şi netemeinică sub aspectul individualizării pedepselor.
Partea responsabilă civilmente A.V., mama inculpatului A.M.F., a solicitat repunerea în termen dat fiind că în perioada 31 decembrie 2003 – 7 ianuarie 2004, toţi membrii familiei au fost internaţi în spital datorită unei gastroenterocolită acută, fiind în imposibilitate de a se deplasa pentru a depune cererea de recurs; a depus la dosar în acest sens un număr de trei adeverinţe medicale eliberate la 3 decembrie 2003 din care rezultă că numiţilor R.V., R.M. şi R.C. li s-a recomandat 7-10 zile repaus având diagnosticul gastroenterocolită acută.
Examinând cererea depusă în raport de dispoziţiile art. 364, coroborat cu art. 3853 alin. (2) C. proc. pen., se apreciază că nu sunt motive care să justifice repunerea în termen, în sensul textelor de lege mai sus menţionate, întârzierea nefiind determinată de o cauză temeinică de împiedicare (lăsând la o parte faptul că nici numele indicate în adeverinţe nu corespunde cu numele părţilor din cauză).
Aşa fiind, se va respinge cererea de repunere în termen.
Cum inculpaţii au formulat recurs împotriva deciziei pronunţate la data de 22 decembrie 2003, la datele de 9 ianuarie 2004 inculpatul A.M.F. şi respectiv la data de 15 ianuarie 2004 inculpatul S.M.D., se apreciază a fi tardiv introduse în raport de dispoziţiile art. 3853 C. proc. pen., urmând a fi respinse ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de repunere în termen formulată de partea responsabilă civilmente A.V.
Respinge, ca tardiv introduse, recursurile declarate de inculpaţii A.M.F. şi S.M.D. împotriva deciziei penale nr. 574 din 22 decembrie 2003 a Curţii de Apel Ploieşti.
Obligă pe recurentul inculpat A.M.F. să statului 800.000 lei cheltuieli judiciare.
Obligă pe recurentul inculpat S.M.D. să plătească statului 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 iunie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3341/2004. Penal. Art.177, 178 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3347/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
