ICCJ. Decizia nr. 343/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 343/2004
Dosar nr. 3650/2003
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2004
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 423 din 24 aprilie 2003, Tribunalul Bucureşti i-a condamnat pe inculpaţii:
- T.D.T., în baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi următoarele C. pen., art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. c) C. pen., la 2 ani închisoare, cu aplicarea art. 64 şi art. 71 C. pen.
A fost menţinută prevenţia şi dedusă arestarea preventivă de la 5 ianuarie 2003 la zi.
- Ş.M.C., în baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. b) C. pen., la 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 64 şi art. 71 C. pen.
A fost menţinută prevenţia şi dedusă arestarea preventivă de la 5 ianuarie 2003 la zi.
Inculpatului i-au fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 2 ani conform art. 65 C. pen., după executarea pedepsei principale.
S-a constatat că prejudiciul a fost recuperat parţial prin restituire, partea vătămată neconstituindu-se parte civilă.
În baza art. 118 lit. d) C. pen., au fost confiscaţi câte 200.000 lei de la fiecare inculpat.
Inculpaţii au fost obligaţi fiecare, la câte 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Instanţa a reţinut, în fapt, că în noaptea de 4 ianuarie 2003, inculpaţii T.D.T. şi Ş.M.C. au pătruns în apartamentul părţii vătămate O.A. din Bucureşti, str. Trenului, sector 6, lăsat neîncuiat şi, prin ameninţări şi violenţe asupra acesteia, au sustras o butelie aragaz, cu ceas de mână, un aparat radio, o brichetă şi suma de 400.000 lei.
Urmare cercetărilor efectuate, inculpatul T.D.Ş. a îndosit locul în care a ascuns butelia, respectiv în baia comună a blocului, în care locuia, de unde a fost ridicată şi restituită părţii vătămate.
Asemenea, de la inculpatul Ş.M.C. au fost ridicate ceasul şi bricheta, fiind şi acestea restituite celui păgubit.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, care a solicitat înlăturarea circumstanţelor atenuante şi majorarea pedepselor, precum şi inculpaţii care au cerut reducerea pedepselor.
Prin Decizia penală nr. 389 din 23 iulie 2003, Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul parchetului, a desfiinţat hotărârea criticată şi, în rejudecare, a înlăturat aplicarea prevederilor art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 C. pen. şi i-a condamnat pe inculpaţi, pentru infracţiunea săvârşită, respectiv pe inculpatul T.D.T. la 3 ani şi 6 luni închisoare, iar pe inculpatul Ş.M.C. la 7 ani închisoare, aplicând dispoziţiile art. 64 şi art. 71 C. pen.
Apelurile inculpaţilor au fost respinse ca nefondate.
Decizia penală sus-menţionată a fost atacată cu recurs de către cei doi inculpaţi, criticând-o pentru severitatea pedepselor şi solicitând casarea acesteia şi menţinerea hotărârii instanţei de fond.
Verificând hotărârea criticată pe baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursurile inculpaţilor, întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., nu sunt fondate.
Situaţia de fapt, aşa cum a fost reţinută, rezultă din mijloacele de probă legal administrate, respectiv plângerea şi declaraţiile părţii vătămate, care se coroborează cu procesele-verbale de ridicare a corpurilor delicte şi restituire a acestora, cu Rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică dactiloscopică, prin care se identifică urmele digitale găsite în apartamentul părţii vătămate ca aparţinând celor doi inculpaţi, declaraţiile martorului L.C.M. care, în noaptea critică i-a văzut pe cei doi inculpaţi transportând butelia aragaz, cu ale martorilor C.C. şi F.I., precum şi, în parte, cu declaraţiile inculpaţilor.
Deşi, nu neagă sustragerea bunurilor reclamate, inculpaţii motivează fapta inconsecvent, fie în sensul că partea vătămată ar fi avut o datorie la ei, fie că aceasta le-a propus sau chiar ar fi întreţinut în acea noapte sau anterioară relaţii sexuale şi nu i-ar fi plătit.
Apărările formulate de inculpaţi nu sunt susţinute în oricare dintre variante, de vreun mijloc de probă, fiind contrazise de partea vătămată, care precizează că nici măcar nu îi cunoştea trezindu-se cu aceştia în locuinţă şi, fără explicaţii, fiind supus violenţelor.
Materialul procesual penal probator, susţine legalitatea încadrării juridice reţinute de instanţe.
La stabilirea pedepsei au fost avute în vedere prevederile art. 100 C. pen., în cazul inculpatului minor T.D.T. apreciindu-se corect că pentru îndreptarea minorului nu este suficientă luarea unei măsuri educative.
Individualizarea pedepselor pentru ambii inculpaţi s-a făcut ţinându-se seama de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul ridicat de pericol social al infracţiunii, împrejurările de agravare în care aceasta a fost săvârşită, respectiv, în timpul nopţii, de două persoane împreună şi prin pătrunderea fără drept, în locuinţă, dar şi de circumstanţele favorabile inculpaţilor, constituind în vârsta acestora, între 17-18 ani şi lipsa antecedentelor penale.
Aplicând pedeapsa pentru fiecare inculpat, la nivelul minimului special prevăzut de lege, instanţa de control judiciar a făcut o temeinică individualizare judiciară a sancţiunii, constatând justificat că, în raport de natura infracţiunii şi împrejurările concrete de săvârşire, nu există împrejurări care să poată fi considerate circumstanţe atenuante.
Astfel cum au fost individualizate pedepsele sunt necesare realizării funcţiilor de constrângere şi reeducare ale sancţiunii şi prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni.
Întrucât nici din examinarea din oficiu a hotărârii nu s-a constatat existenţa vreunuia dintre cazurile de casare care pot fi luate în considerare, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., recursurile inculpaţilor urmează să fie respinse, ca nefondate.
Potrivit art. 38517 alin. (4), cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., se va deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor timpul reţinerii şi al arestării preventive a acestora de la 5 ianuarie 2003 la 21 ianuarie 2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii Ş.M.C. şi T.D.T. împotriva deciziei penale nr. 389 din 23 iulie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedepsele aplicate, timpul reţinerii şi arestării preventive a inculpaţilor de la 5 ianuarie 2003 la 21 ianuarie 2004.
Obligă pe fiecare recurent inculpat la plata sumei de câte 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3426/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3437/2004. Penal. Plângere. Recurs → |
|---|
