ICCJ. Decizia nr. 3426/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3426/2004
Dosar nr. 1483/2004
Şedinţa publică din 22 iunie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1228 din 12 decembrie 2003, în rejudecare, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe inculpatul N.F.:
- în baza art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), la 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.;
- în baza art. 20 C. pen., raportat la art. 211 lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), la două pedepse de către 3 ani închisoare.
Conform art. 33 şi art. 34 C. pen., au fost contopite pedepsele, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 6 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe timp de 3 ani.
S-a făcut aplicarea art. 64 şi art. 71 C. pen.
Au fost deduse reţinerea şi arestarea preventivă de la 18 iulie 2001 la zi şi menţinută măsura arestării preventive.
Inculpatul a fost obligat la 800.000 lei despăgubiri civile către partea civilă F.O.N. şi la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 5 milioane lei, în care a fost inclus onorariul apărătorului din oficiu, avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Instanţa a reţinut, în fapt, că la data de 18 iulie 2001, inculpatul N.F. a urmărit-o pe partea vătămată F.O.N. în zona intersecţiilor străzilor Dristor, Baba Novac şi Mihai Bravu din Bucureşti şi în momentul în care aceasta a deschis uşa de la intrarea în bloc, a împins-o, dezechilibrând-o, după care i-a smuls din mână portofelul în care avea suma de 800.000 lei.
Partea vătămată s-a întors spre inculpat, reţinându-i semnalmentele şi deşi a alergat după acesta, a renunţat, întorcându-se la copilul pe care îl lăsase nesupravegheat.
Pe traseul de întoarcere, partea vătămată şi-a găsit portofelul aruncat care, însă era gol.
Tot la data de 18 iulie 2001, după circa 3 ore, un echipaj al Poliţiei secţia 12, a surprins un individ în zona B-dul Camil Ressu, sector 3, în timp ce verifica portofelul unuia dintre cei doi tineri cu care discuta şi pe care, apoi i-a controlat în buzunare. În momentul declinării calităţii de către poliţişti, individul a fugit, fiind însă prins după circa 150 m şi condus la secţia de poliţie, unde a fost identificat în persoana inculpatului N.F.
Inculpatul a fost recunoscut cu ocazia prezentării în cadrul procedurii judiciare a identificării din grup, de către partea vătămată F.O.N. ca fiind autorul faptei comisă împotriva sa.
Deşi inculpatul nu a recunoscut săvârşirea tâlhăriei în dauna părţii vătămate F.O.N., iar cu privire la celelalte părţi vătămate, respectiv S.N. şi I.M.T., a precizat că, în realitate, le-a cerut cu împrumut suma de 10.00 lei, fără ameninţări, cunoscând-o din vedere pe una dintre acestea şi din proprie iniţiativă S.N. i-ar fi remis portofelul pentru a se convinge că nu are bani, situaţie confirmată de părţile vătămate în instanţă, în contradicţie cu susţinerile din cursul urmăririi penale, instanţa, analizând probele administrate în cursul procesului penal, în raport de prevederile art. 63 C. proc. pen., a reţinut vinovăţia inculpatului.
Împotriva acestei hotărâri, inculpatul a declarat apel, solicitând achitarea pentru fapta concurentă de tâlhărie, întrucât nu este el autorul, iar pentru cele două tentative de tâlhărie achitarea, pentru lipsa gradului de pericol social al infracţiunilor.
Prin Decizia penală nr. 118 din 19 februarie 2004, Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca nefondat, apelul inculpatului, constatând că sunt probe suficiente din care rezultă vinovăţia acestuia.
Decizia penală sus-menţionată a fost atacată cu recurs de către inculpat, nemotivat în scris, însă susţinut oral, prin apărătorul desemnat din oficiu şi personal, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 18, 12 şi 14 C. proc. pen., respectiv eroarea gravă de fapt comisă de instanţe prin condamnarea sa pentru fapta comisă în dauna părţii vătămate F.O.N., nefiind el autorul acesteia, precum şi lipsa elementelor constitutive ale tentativelor de tâlhărie în dauna părţilor vătămate S.N. şi I.M.T., neavând intenţia de a-i deposeda de bani sau alte bunuri şi nefolosind vreo modalitate de constrângere, prevăzută de lege, iar în subsidiar, solicitând reducerea pedepsei.
Verificând hotărârea atacată pe baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursul nu este fondat.
Situaţia de fapt, aşa cum a fost reţinută de instanţe, este susţinută de mijloacele de probă legal administrate în cauză în cursul procesului penal.
Pentru identificarea autorului tâlhăriei săvârşite împotriva sa, partea vătămată F.O.N. a furnizat detalii organelor de poliţie, între care, prin declaraţia din data de 18 iulie 2001 a indicat mai multe cicatrici şi tatuaje, conţinând cuvintele „O." şi „B.", susţinând că ar putea să îl recunoască dacă îi va fi prezentat.
Fiindu-i prezentat, inculpatul a fost recunoscut din grup de către partea vătămată, constatându-se existenţa tatuajelor cu inscripţiile, anterior declarate, pe braţul acestuia.
Martorii asistenţi la realizarea procedurii judiciare a recunoaşterii din grup, respectiv, M. şi N.M.C., au confirmat legalitatea îndeplinirii acestuia.
Referitor la surprinderea inculpatului de către organele de poliţie în timp ce îi controla pe cei doi tineri părţi vătămate prin buzunare şi în portofel, aceste fapte sunt pe de o parte, consemnate prin procesul-verbal de constatare întocmit de lucrătorii de poliţie, iar pe de altă parte, susţinute prin declaraţiile scrise personal de către părţile vătămate S.N. şi I.M.T.
Martorul T., care a precizat şi ameninţările cu bătaia făcute de inculpat, dacă nu îi dau banii solicitaţi.
Aceleaşi părţi vătămate au arătat că nu l-au cunoscut anterior pe inculpat, de unde, astfel, se impune concluzia că numai o constrângere psihică îi putea determina pe cei doi tineri acostaţi să accepte controlul propriilor buzunare şi chiar să-şi predea portofelul în mâinile inculpaţilor.
Referirile ulterioare ale părţilor vătămate, în sensul că una dintre ele l-ar fi cunoscut pe inculpat şi că la întâlnirea lor nu s-a întâmplat nimic anormal, au fost înlăturate justificat de către instanţe, necoroborându-se, conform art. 63 C. proc. pen., cu celelalte probe administrate.
Reţinând încadrările juridice legale, instanţa de fond, a cărei hotărâre a fost menţinută de instanţa de apel, a stabilit pedepse pentru infracţiunile săvârşite, având în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), între care, alături de cele privind dispoziţiile Codului penal şi datele referitoare la persoana inculpatului, tânăr, însă având statutul de recidivist urmare condamnării anterioare la pedeapsa de 3 ani, pentru infracţiunea de furt, din executarea căreia a fost liberat condiţionat la 11 octombrie 2000.
Pedeapsa rezultantă aplicată, de 6 ani închisoare, este şi justificată şi necesară realizării atât a funcţiei de constrângere şi reeducare ale sancţiunii, cât şi scopului prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni.
Pentru cele ce preced, recursul inculpatului va fi respins ca nefondat.
Din pedeapsa aplicată se va deduce timpul reţinerii şi al arestării preventive a inculpatului de la 18 iulie 2001 la 22 iunie 2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.F. împotriva deciziei penale nr. 118 A din 19 februarie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 18 iulie 2001, la 22 iunie 2004.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 iunie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 342/2004. Penal. Art.20, 174, 175 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 343/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
