ICCJ. Decizia nr. 3438/2004. Penal. încheiere. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Camera de Consiliu
Decizia nr. 3438/2004
Dosar nr. 2740/2004
Şedinţa publică din 22 iunie 2004
Asupra cererii de recuzare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Târgu Mureş a fost investită cu soluţionarea recursului inculpatului I.D.G.A. împotriva încheierii nr. 111 din 24 martie 2004, pronunţată în dosarul nr. 1650/2004 al Tribunalului Mureş, prin care i-a fost respinsă cererea de recuzare a tuturor magistraţilor Judecătoriei Târgu Mureş, cu referire la soluţionarea dosarului nr. 8897/2003 al acestei din urmă instanţe.
A fost format dosarul nr. 299/2004/P al Curţii de Apel Târgu Mureş.
La termenul din data de 21 aprilie 2004, inculpatul recurent I.D.G.A. a declarat în faţa instanţei de recurs că înţelege să recuze judecătorul care întregeşte completul de judecată, fără a-i indica numele şi fără a arăta motivele, omisiuni pe care nu le-a înlăturat nici la cererea instanţei.
Reprezentantul parchetului şi partea civilă, arătând că este vorba de o cale de obstrucţionare a justiţiei, au cerut respingerea cererii de recuzare ca inadmisibilă.
În replică, inculpatul recurent a declarat că recuză şi pe preşedintele completului de judecată, pe membrii completului, precum şi pe toţi magistraţii Curţii de Apel Târgu Mureş, învederând faptul că există o opoziţie a magistraţilor faţă de persoana sa, datorită implicării sale profesionale în anumite cauze.
Instanţa, faţă de cererea iniţială de recuzare a unui membru al completului de judecată, fără a respecta dispoziţiile legale, constatând că este un abuz de drept, a dispus amendarea inculpatului recurent cu suma de 2.000.000 lei.
Pentru soluţionarea cererii, inculpatului recurent de recuzare a tuturor magistraţilor Curţii de Apel Târgu Mureş, instanţa, prin aceeaşi încheiere din 21 aprilie 2004 a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Verificând cererea de recuzare formulată de inculpatul recurent I.D.G.A. sub aspectul îndeplinirii condiţiilor arătate de art. 52 alin. (5) C. proc. pen., Curtea constată că aceasta este inadmisibilă.
Potrivit art. 52 alin. (5) C. proc. pen., recuzarea care priveşte întreaga instanţă trebuie să cuprindă indicarea concretă a cazului de incompatibilitate în care se află fiecare judecător.
Ori, aşa cum rezultă din încheierea din 21 aprilie 2004 a Curţii de Apel Târgu Mureş, inculpatul recurent nu a indicat nici judecătorii incompatibili şi nici vreun caz de incompatibilitate în care s-ar afla fiecare dintre aceştia.
Aşa fiind, văzând că cererea de recuzare este inadmisibilă, se va dispune respingerea acesteia.
În ceea ce priveşte amenda judiciară aplicată inculpatului recurent prin încheierea din 21 aprilie 2004, Curtea constată că soluţionarea cererii de scutire de plata acesteia este, potrivit art. 199 C. proc. pen., de competenţa instanţei care a aplicat sancţiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, cererea prin care petiţionarul a solicitat recuzarea tuturor judecătorilor de la Curtea de Apel Târgu Mureş, formulată în dosarul nr. 299/2004/P al Curţii de Apel Târgu Mureş.
Trimite dosarul la Curtea de Apel Târgu Mureş pentru soluţionarea recursului formulat de inculpatul I.D.G.A. împotriva încheierii nr. 111 din 24 martie 2004, pronunţată în dosarul nr. 1650/2004 al Tribunalului Mureş.
Obligă pe petiţionar la plata sumei de 600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs în termen de 48 de ore de la pronunţare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 iunie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 3437/2004. Penal. Plângere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 344/2004. Penal → |
---|