ICCJ. Decizia nr. 344/2004. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 344/2004
Dosar nr. 5388/2003
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2004
Asupra recursului penal de faţă;
Din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 703 din 14 octombrie 2003 a Tribunalului Iaşi, a fost condamnat inculpatul C.C.M. la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 76 lit. b) C. pen. şi art. 74 lit. a) C. pen. (fapta comisă la 18 mai 2003) în condiţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a luat act că partea vătămată L.I. nu a formulat pretenţii civile în cauză.
În baza dispoziţiilor art. 118 lit. d) C. pen., s-a dispus confiscarea în folosul statului de la inculpat a sumei de 1.500.000 lei (reprezentând parte din contravaloarea prejudiciului cauzat părţii vătămate).
Instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul C.C.M. era student la Colegiul de antrenori din cadrul Universităţii Al. I. Cuza Iaşi şi locuia în căminul nr. 3 din C.S. Târguşor-Copou.
În seara zilei de 18 mai 2003, acesta a mers împreună cu fratele său la o petrecere organizată într-o cameră din căminul nr. 4 din acelaşi complex studenţesc.
În jurul orelor 24,30, inculpatul, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, a coborât în holul de la parterul acestui cămin unde a văzut-o pe partea vătămată L.I. ce stătea pe o bancă.
Acesta din urmă avea dublă cetăţenie (ucrainiană şi română) şi la 18 mai 2003 a venit în Iaşi pentru a obţine paşaport.
În seara aceleiaşi zile, L.I. s-a prezentat la căminul C. 4 Târguşor-Copou unde i-a solicitat paznicului S.N. să-i permită să doarmă în noaptea respectivă în holul acestui cămin.
În momentul în care acesta era legitimat de paznic, a fost abordat de inculpat care era însoţit de fratele său C.P.L. şi care i-a pretins suma de 100.000 lei pentru a-i permite să doarmă în holul căminului.
Partea vătămată a afirmat că nu are asupra sa bancnote româneşti, motiv pentru care inculpatul l-a trimis la o casă de schimb valutar în vederea preschimbării banilor săi în lei româneşti.
Paznicul S.N. a intervenit şi i-a solicitat numitului C.P.L. să-l îndepărteze pe inculpat din holul respectiv.
Inculpatul şi fratele său s-au întors la petrecere, partea vătămată a rămas pe banca din holul căminului, având lângă el un rucsac, iar paznicul s-a îndreptat spre un alt cămin ce-l avea în supraveghere.
După aproximativ 20 de minute, inculpatul a revenit în holul căminului şi, profitând că acolo se afla doar partea vătămată L.I., s-a apropiat de acesta, a lovit-o cu palma peste faţă, i-a luat rucsacul din mână şi a plecat spre căminul C. 3.
A urcat cu el la etajul 1 şi a intrat în camera sa unde se afla V.C.C.
În prezenţa acestuia, inculpatul a scos din rucsacul părţii vătămate o sticlă de suc goală pe care a aruncat-o în dulapul său, precum şi 60 dolari S.U.A.
Din acelaşi rucsac, inculpatul a luat mai multe acte de stare civilă (legitimaţia de student, anexă la paşaport şi o agendă telefonică) aparţinând părţii vătămate L.I. pe care le-a aruncat la sala de duşuri, iar rucsacul l-a abandonat în spatele căminului său.
Ulterior, inculpatul a schimbat dolarii şi a obţinut suma de 2.250.000 lei pe care i-a cheltuit pe produse alimentare şi băuturi alcoolice.
În cursul cercetărilor au fost găsite actele şi rucsacul părţii vătămate, iar din prejudiciul de 8.000.000 lei s-au recuperat 6.500.000 lei; pentru diferenţă partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.
Sentinţa penală a fost apelată de inculpat, în termen legal, sub aspectul încadrării juridice a infracţiunii şi individualizării pedepsei.
Prin Decizia penală nr. 409 din 11 noiembrie 2003, Curtea de Apel Iaşi a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
Soluţia a fost motivată prin aceia că probele administrate au dovedit nu numai sustragerea rucsacului, dar şi violenţele exercitate de inculpat asupra părţii vătămate, în scopul sustragerii acestui bun; în privinţa pedepsei au fost respectate prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), prin eficienţa acordată circumstanţelor judiciare atenuante reţinute în favoarea inculpatului.
În termen legal, împotriva hotărârilor de mai sus, a declarat recurs inculpatul.
Prin motivele scrise, cât şi oral, inculpatul a criticat hotărârile pentru nelegalitate sub aspectul încadrării juridice a faptei, care, pe baza declaraţiei părţii vătămate nu îndeplineşte elementele constitutive ale tâlhăriei, ci furtului; iar pe de altă parte, sub aspectul netemeiniciei pedeapsa nu a fost corect individualizată.
Criticile formulate vor fi examinare în raport de cazurile de casare, prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 17 şi 14 C. proc. pen., constatându-se însă că sunt nefondate, pentru cele ce urmează:
Instanţele au reţinut o corectă încadrare juridică a faptei în concordanţă cu probele administrate în cauză, stabilind o pedeapsă în limitele legale, cu respectarea art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Chiar dacă recurentul inculpat a avut o atitudine procesuală nesinceră şi oscilantă pe parcursul procesului penal, este evident, în raport chiar de propria declaraţie (ocazionată de prezentarea materialului de urmărire penală), cât şi de restul probatoriului administrat, că acesta a comis împotriva părţii vătămate o infracţiune de tâlhărie şi nu una de furt calificat, aşa cum a pretins prin motivele de recurs.
Deşi, în susţinerea acestui motiv de nelegalitate, invocă chiar declaraţia părţii vătămate, făcută cu ocazia audierii în fond, realitatea este alta în raport de totalitatea probelor administrate.
Astfel, pe parcursul urmăririi penale, fără rezervă, partea vătămată a susţinut că a fost lovit de două ori cu palme peste faţă de inculpat, după care, acesta i-a furat rucsacul.
Aceiaşi declaraţie, partea vătămată a reiterat-o şi în faţa paznicului S.N., audiat în cauză în calitate de martor.
Prin declaraţia dată, acest martor precizează condiţiile în care partea vătămată a recunoscut în persoana inculpatului pe cel care-l lovise peste faţă şi-i sustrăsese rucsacul.
De altfel, prin declaraţia din 20 mai 2003, în prezenţa apărătorului, inculpatul a confirmat susţinerile părţii vătămate descriind, după cum urmează, comiterea faptei: „ne-am apropiat de L.I., l-am lovit de două ori cu palma peste faţă, el s-a ridicat şi îndepărtat, moment în care au i-am luat rucsacul de pe bancă şi am fugit".
Referindu-se la declaraţia prezentată în instanţă de partea vătămată, care nu s-a constituit nici parte civilă, şi prin care acesta montează altfel modul său de agresare, este evident că s-a încercat indirect o apărare a inculpatului, iar pe de altă parte, chiar acţiunea de împingere a părţii vătămate (la care se referă aceasta) în scopul sustragerii rucsacului este o violenţă ce poate caracteriza latura obiectivă a infracţiunii de tâlhărie.
Ori, în acest context probator, agresarea părţii vătămate, în loc public şi pe timp de noapte, în scopul deposedării ei de bunuri, constituie, în sensul legii infracţiunea de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen., aşa cum corect a fost condamnat inculpatul.
În ce priveşte netemeinicia invocată, rezultând din greşita individualizare a pedepsei, critica este de asemeni, nefondată.
Pentru o justă aplicare a dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), în cauză, apreciindu-se situaţia personală a inculpatului s-au constatat şi acordat circumstanţe atenuante personale, ceea ce a condus la stabilirea unei pedepse sub limita minimă legală.
Pentru aceste considerente nu se mai justifică o altă coborâre a pedepsei, care este de natură, aşa cum a fost aplicată, să asigure cerinţele art. 52 C. pen.
Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpat se va respinge, ca nefondat.
În baza art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va computa din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive la zi.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.C.M. împotriva deciziei penale nr. 409 din 11 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Iaşi.
Deduce din pedeapsa aplicată, timpul reţinerii şi arestării preventive a inculpatului de la 19 mai 2003 la 21 ianuarie 2004.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 ianuarie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 3438/2004. Penal. încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3442/2004. Penal. Conf.comp.. Stabilirea... → |
---|