ICCJ. Decizia nr. 3431/2004. Penal. Art.184 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3431/2004
Dosar nr. 2433/2004
Şedinţa publică din 22 iunie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Judecătoria Râmnicu-Vâlcea, prin sentinţa penală nr. 1399 din 16 decembrie 2003, în baza art. 184 alin. (2) şi (4), cu aplicarea art. 74 şi art. 76 lit. d) C. pen., a condamnat pe inculpatul A.F. la 4 luni închisoare.
În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe termenul de încercare de un an şi a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 din acelaşi cod.
A admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă M.P.
A constatat că inculpatul a achitat părţii civile suma de 32.000.000 lei şi câte 100 Euro lunar, în perioada aprilie-septembrie 2003, cu titlu de despăgubiri civile.
A obligat, în solidar, pe inculpat, cu Societatea de asigurare Reasigurare A. S.A., sucursala Vâlcea, la plata sumei de 300 Euro sau echivalentul în lei la data plăţii, reprezentând despăgubiri civile, conform convenţiei părţilor, în perioada octombrie - decembrie 2003.
A constatat că, în cauză, C.A.S. a municipiului Bucureşti nu s-a constituit parte civilă.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Hotărând astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că în data de 2 decembrie 2002, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală, inculpatul A.F. a produs un accident de circulaţie, acroşând pe partea vătămată M.P., care a suferit leziuni traumatice, pentru a căror vindecare au fost necesare 80-90 zile de îngrijiri medicale, fiindu-i pusă în primejdie viaţa (conform concluziilor raportului de constatare medico-legală).
Împotriva sentinţei penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea, inculpatul A.F. şi partea responsabilă civilmente S.C. A. S.A., sucursala Vâlcea, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Parchetul a susţinut că prima instanţă a stabilit greşit termenul de încercare de un an, în raport de dispoziţiile art. 82 C. pen. şi că, în mod eronat, în lipsa oricăror dovezi a consfinţit tranzacţia părţilor, obligându-l pe inculpat, în solidar, cu partea responsabilă civilmente, la repararea prejudiciului, iar la termenul când au avut loc dezbaterile, procurorul a reformulat acest motiv, susţinând că inculpatul trebuia obligat, în solidar, cu partea responsabilă civilmente, la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Inculpatul a solicitat în apelul său, achitarea, susţinând că a comis fapta din culpă, fără premeditare, că aceasta nu prezintă pericol social şi nu a produs prejudicii morale, materiale sau de altă natură părţii vătămate.
Partea responsabilă civilmente S.C. A. S.A., sucursala Vâlcea a criticat hotărârea primei instanţe, întrucât aceasta în mod greşit a stabilit calitatea sa de parte responsabilă civilmente în cauză şi că deşi, partea civilă nu şi-a dovedit pretenţiile, a pronunţat o hotărâre de expedient ce a consfinţit înţelegerea acesteia cu inculpatul, fără ca societatea de asigurare să-şi dea acordul.
Tribunalul Vâlcea, prin Decizia penală nr. 40 din 3 martie 2004, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea şi de partea responsabilă civilmente S.C. A. S.A., sucursala Rm. Vâlcea, a desfiinţat în parte sentinţa, a majorat termenul de încercare la 2 ani şi 4 luni şi a dispus exonerarea părţii responsabile civilmente de la plata despăgubirilor civile faţă de partea civilă M.P.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
A respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut că, prima instanţă, în concordanţă cu probatoriul administrat a stabilit corect situaţia de fapt, vinovăţia inculpatului, precum şi încadrarea juridică a faptei, astfel că nu au fost primite criticile formulate de inculpat, în apelul său.
S-a reţinut întemeiat, motivul de apel invocat de parchet, întrucât, potrivit art. 82 C. pen., „durata suspendării condiţionate constituie termenul de încercare pentru condamnat şi acesta se compune din durata pedepsei închisorii aplicate ce se cumulează cu un interval de timp de doi ani".
Cu privire la apelul declarat de partea responsabilă civilmente S.C. A. S.A., sucursala Rm. Vâlcea, instanţa de control judiciar a reţinut că: „Inculpatul judecat şi condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni cauzatoare de prejudicii, poate, în baza dreptului său de a dispune, să achieseze la pretenţiile părţii civile.
Această recunoaştere, având un caracter strict personal, este însă inoperantă faţă de persoana responsabilă civilmente, persoană juridică, a cărei obligare în solidar cu inculpatul, la plata despăgubirilor nu poate fi concepută decât în limita prejudiciului real cauzat prin infracţiune şi în acelaşi timp dovedit", celelalte critici fiind apreciate, ca nefondate, în raport de dispoziţiile art. 24 alin. (3) C. proc. pen. şi de dispoziţiile art. 49, art. 50, art. 55 şi art. 57 din Legea nr. 136/1995, privind asigurările şi reasigurările din România.
Împotriva deciziei penale a instanţei de apel, în termenul legal, inculpatul A.F. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, sub aspectul greşitei sale condamnări, în speţă, nefăcându-se dovada că a încălcat, din culpă, dispoziţiile cuprinse în Decretul nr. 328/1966, în vigoare la data săvârşirii faptei, împrejurare în care, nu îi poate fi atrasă răspunderea penală.
Curtea de Apel Piteşti, prin Decizia penală nr. 171 R din 13 aprilie 2004, a respins recursul, ca nefondat, reţinând că „Primele instanţe au stabilit corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, pe baza unor probe concludente, legal administrate şi temeinic apreciate, iar încadrarea juridică dată faptei este legală".
Nemulţumit şi de această din urmă hotărâre, inculpatul A.F. a declarat recurs, reiterând critica de nelegalitate, formulată în apel şi recurs şi anume, că fapta sa, a fost „săvârşită fără voia sa, fără nici o premeditare sau motiv, că aceasta nu prezintă pericol social şi nu a produs prejudicii morale, materiale sau de altă natură părţii vătămate" şi a solicitat achitarea.
Recursul declarat de inculpat nu este admisibil.
Potrivit dispoziţiilor înscrise în Capitolul III din Titlul II al Codului de procedură penală, deciziile pronunţate în recurs nu sunt supuse nici unei alte căi ordinare de atac.
Cum Decizia nr. 171 R din 13 aprilie 2004, atacată a fost pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, ca instanţă de recurs, recursul declarat de inculpatul A.F. împotriva acesteia este inadmisibil.
Aşa fiind, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, va respinge recursul declarat de inculpat, ca inadmisibil şi îl va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul A.F. împotriva deciziei penale nr. 171 R din 13 aprilie 2004 a Curţii de Apel Piteşti.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 iunie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3430/2004. Penal. Art.183 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3434/2004. Penal. Art.312 c.pen. Recurs → |
|---|
