ICCJ. Decizia nr. 352/2004. Penal. Art.211 c.pen. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 352/2004
Dosar nr. 5250/2003
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
Din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 232 din 12 martie 2003 a Tribunalului Bucureşti a fost condamnat inculpatul C.F.R. la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi următoarele C. pen.
S-a reţinut în fapt că, la 2 octombrie 2002, inculpatul minor, împreună cu C.F.V. (faţă de care s-a disjuns cauza, fiind trimis în judecată la 16 ianuarie 2003), a deposedat pe N.F. de telefonul mobil şi pentru a-şi asigura scăparea, a lovit–o cu un cuţit.
În urma agresiunii, partea vătămată a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 7 – 8 zile îngrijiri medicale.
Prin Decizia penală nr. 412 din 22 iulie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
Aceste hotărâri au rămas definitive prin nerecurare.
În baza art. 409, art. 410 alin. (1), partea I, pct. 4, teza II C. proc. pen., s-a declarat recurs în anulare, criticându-se, în esenţă, hotărârile pronunţate pentru că, inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Examinând hotărârile atacate în raport de dispoziţiile legale invocate, cât şi de motivul de casare prezentat în scris, se constată că recursul în anulare este fondat, pentru cele ce urmează.
Într-adevăr, intimatul inculpat săvârşind la 2 octombrie 2002, o tâlhărie calificată, pe timp de noapte şi în loc public, cu participarea mai multor persoane şi lovirea părţii vătămate cu cuţitul, a comis o activitate ce se încadrează, în drept, în dispoziţiile art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) şi b), C. pen., infracţiune care se sancţionează cu o pedeapsă ce se cuprinde în limitele de la 7 ani la 20 ani închisoare.
Cum însă, la 2 octombrie 2002, inculpatul era minor beneficiază de tratamentul sancţionator prevăzut de art. 109 C. pen., potrivit căruia, limitele pedepselor se reduc la jumătate.
Ori, în această situaţie, instanţa de fond trebuia să aplice inculpatului o pedeapsă cuprinsă în limitele legale de la 3 ani şi 6 luni la 10 ani închisoare.
Cum însă, instanţa de fond a aplicat inculpatului minor o pedeapsă sub limita minimă legală, fără a reţine în beneficiul său circumstanţe judiciare atenuante, care de altfel nici nu se justificau, a pronunţat o soluţie nelegală, prin aplicarea unei pedepse inculpatului în alte limite decât cele legale.
Acesta este considerentul pentru care recursul în anulare este fondat şi potrivit art. 4141 C. proc. pen., combinat cu art. 38515 pct. 2 lit. C. proc. pen., se va admite şi se vor casa hotărârile numai cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului.
Rejudecând cauza, în limitele casării, se va majora pedeapsa aplicată inculpatului minor pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) şi b) C. pen., cu reţinerea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP), de la 2 ani şi 6 luni închisoare la 3 ani şi 6 luni închisoare.
Se vor menţine, în rest, dispoziţiile hotărârilor atacate şi se va constata perioada în care intimatul inculpat a fost arestat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 232 din 12 martie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală şi deciziei penale nr. 412/ A din 22 iulie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, privind pe inculpatul C.F.R.
Casează hotărârile atacate cu privire la pedeapsa aplicată.
Majorează pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., de la 2 ani şi 6 luni închisoare la 3 ani şi 6 luni închisoare.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Constată că inculpatul este arestat preventiv de la 13 decembrie 2002 până la 21 ianuarie 2004.
Onorariul de avocat în sumă de 400.000 lei pentru apărarea din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3505/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3527/2004. Penal. Art.211 c.pen. Recurs → |
|---|
