ICCJ. Decizia nr. 354/2004. Penal. Art.211 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 354/2004
Dosar nr. 2866/2003
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 76 din 11 martie 2003, Tribunalul Gorj a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 şi art. 209 lit. e), g) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în două infracţiuni de furt calificat, prevăzută de art. 208 şi art. 209 lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 208 şi art. 209 alin. (1) lit. g) şi i) C. pen. şi condamnarea inculpatului P.N. la pedepsele de:
- 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (3) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP);
- 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi următoarele C. pen.;
- 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 şi art. 209 alin. (1) lit. g) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi următoarele C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, sporită cu 6 luni închisoare, urmând ca acesta să execute pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus prevenţia executată de la 11 decembrie 2002 la zi.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Prin aceeaşi sentinţă a mai fost condamnat inculpatul T.V. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (3) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 99 şi urm. C. pen.
În baza art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, iar conform prevederilor art. 862 C. pen., raportat la art. 110 C. pen., s-a stabilit termen de încercare de 5 ani.
S-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 863 lit. a), b), c) şi d) C. pen., art. 1101 alin. (3) C. pen., art. 863 alin. (3) C. pen. şi art. 864 C. pen.
Pentru supravegherea inculpatului minor s-a desemnat un consilier din cadrul Serviciului de Reintegrare Socială şi Supraveghere de pe lângă Tribunalul Gorj.
S-au constatat recuperate prejudiciile cauzate prin infracţiune.
A fost obligat inculpatul minor P.N., în solidar cu părţile responsabile civilmente P.N. şi A., la 300.000 lei despăgubiri către partea civilă V.V., precum şi la 1.500.000 lei cheltuieli judiciare statului.
A fost obligat inculpatul minor T.V. la 1.500.000 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În perioada februarie 2002 – noiembrie 2002, inculpaţii minori P.N. şi T.V., au sustras în mod repetat, prin întrebuinţarea de violenţă şi ameninţări, suma de 1.000.000 lei de la colegul lor de clasă, V.V.
Cunoscând că partea vătămată V.V. primea zilnic de la părinţii săi câte 20.000 lei pentru cheltuieli personale, cei doi inculpaţi îi cereau sume cuprinse între 2.000 lei şi 200.000 lei, iar în cazul în care partea vătămată nu accepta de bună voie predarea banilor solicitaţi, îl ameninţau şi îl loveau.
În ziua de 1 noiembrie 2002, cu prilejul unui concurs de MISS organizat la C.S. din localitatea Bumbeşti-Jiu, inculpatul P.N. a întâlnit-o pe partea vătămată, căreia i-a solicitat suma de 10.000 lei, iar la refuzul acesteia, a imobilizat-o şi i-a sustras suma de 300.000 lei, după care a părăsit sala de spectacole.
S-a mai reţinut că în luna august 2002, inculpatul P.N., însoţit de fratele său P.V., s-a deplasat la bunicii prietenului lor A.C., în satul Pleşa.
În timp ce P.V. a intrat în locuinţa familiei A., inculpatul P.N. a rămas la poartă şi observând parcat autoturismul, a deschis portiera din stânga faţă şi din interior a sustras un telefon mobil marca MITSUBISHI-TRIUMF, un încărcător auto, un încărcător de cameră pentru telefonul mobil pe care şi le-a însuşit.
Observând că garajul familiei A. este deschis, inculpatul P.N. a pătruns în interior, de unde a sustras două ştergătoare de parbriz şi un lighean cu scule, după care a plecat fără să-l mai aştepte pe fratele său, toate bunurile fiind ascunse la domiciliul său, unde au fost găsite cu ocazia percheziţiei şi predate părţii vătămate.
De asemenea, s-a mai reţinut că într-una din zilele lunii octombrie 2002, inculpatul P.N. a pătruns într-o cabană proprietatea părţii vătămate P.T., situată în satul Pleşa, prin spargerea unui geam şi îndoirea unei bare metalice, de unde a sustras un televizor, un radiocasetofon, cât şi tacâmuri de bucătărie, bunuri pe care le-a introdus într-un sac, transportându-le la domiciliul său, unde le-a ascuns.
Prejudiciul cauzat, în sumă de 3,4 milioane lei a fost recuperat în timpul urmăririi penale, prin restituirea bunurilor.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpaţii T.V., care a solicitat redozarea pedepsei şi P.N., care a solicitat schimbarea modalităţii de executare a pedepsei prin aplicarea prevederilor art. 81 C. pen.
Prin Decizia penală nr. 242 din 26 mai 2003, Curtea de Apel Craiova a admis apelul declarat de inculpatul P.N. şi a desfiinţat sentinţa cu privire la acest inculpat.
Au fost descontopite pedepsele aplicate şi sporul de 6 luni închisoare.
În baza art. 1 şi art. 7 din Legea nr. 543/2002, a fost constatată graţiată integral şi condiţionat pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului pentru infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 şi art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 99 şi urm. C. pen., faptă comisă în luna august 2002.
Au fost contopite pedepsele, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, menţinând celelalte dispoziţii.
A fost respins, ca nefondat apelul declarat de inculpatul T.V.
A fost dedusă în continuare detenţia executată de inculpatul P.N., de la data de 11 martie 2003 la zi.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul T.V., solicitând admiterea lui, casarea hotărârilor şi în principal, achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., deoarece nu a exercitat violenţe asupra părţii vătămate V.V. în momentul în care i-a sustras suma de bani.
În subsidiar, inculpatul a solicitat achitarea lui, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen., cu referire la art. 181 C. pen. şi aplicarea unei amenzi administrative, conform art. 91 C. pen., deoarece fapta comisă nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni şi într-un al doilea subsidiar a solicitat reducerea pedepsei aplicate.
Recursul declarat nu este fondat, pentru considerentele ce urmează.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că instanţele au reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului în raport de materialul probator administrat în cauză, iar pedeapsa aplicată a fost just proporţionalizată, conform criteriilor generale de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
În ce priveşte cererea inculpatului prin care a solicitat achitarea pentru infracţiunea de tâlhărie reţinută în sarcina sa, deoarece fapta nu întruneşte elementele constitutive ale acestei infracţiuni, se constată că este neîntemeiată şi nu poate fi primită.
Conform art. 211 C. pen., infracţiunea de tâlhărie constă în furtul săvârşit prin întrebuinţare de violenţă sau ameninţări ori prin punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra, precum şi furtul urmat de întrebuinţarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea.
Susţinerile inculpatului, în sensul că nu a exercitat violenţe asupra părţii vătămate V.V. pentru a-i sustrage diferite sume de bani, sunt infirmate de probele dosarului.
Astfel, din depoziţiile martorilor C.I.C., N.L.M., P.E.R., M.G.F., C.P.C., M.G.D., R.C., M.G., C.R., B.G., N.M., coroborate cu declaraţiile părţii vătămate, ale coinculpatului P.N. şi inculpatului T.V., rezultă fără echivoc că acesta din urmă, îi pretindea şi îi sustrăgea părţii vătămate diferite sume de bani, iar dacă aceasta refuza să i le remită, o lovea cu palmele şi pumnii.
Aşa fiind, fapta comisă de inculpatul T.V. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, astfel cum în mod corect au apreciat instanţele, neexistând temeiuri pentru achitarea lui, în sensul în care a cerut.
În ce priveşte cererea inculpatului de achitare a sa pentru infracţiunea de tâlhărie, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen., cu referire la art. 181 C. pen., se constată că nici aceasta nu este întemeiată.
Potrivit art. 181 C. pen., nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
În aprecierea în concret a gradului de pericol social, se ţine seama potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului.
În cauză nu se poate reţine că fapta săvârşită de inculpat este lipsită în mod vădit de importanţă, faţă de modul şi mijloacele în care a fost comisă, de scopul urmărit şi de prejudiciul produs.
Referitor la modul de săvârşire a faptei este de reţinut că, pentru a sustrage în mod repetat sume de bani de la partea vătămată V.V., inculpatul T.V. împreună cu coinculpatul P.N. a ameninţat victima şi i-a aplicat lovituri cu palmele şi pumnii.
Aşa fiind, prin fapta comisă, inculpatul a încălcat relaţiile sociale referitoare la posesia şi detenţia asupra bunurilor mobile, dar şi relaţiile sociale referitoare la viaţa, integritatea corporală şi libertatea persoanei, valori supreme ocrotite de legiuitor.
Împrejurările menţionate vădesc existenţa pericolului social al faptei şi făptuitorului, valoarea ridicată a prejudiciului, respectiv 500.000 lei şi conduita anterioară bună a inculpatului, nefiind de natură să ducă la altă concluzie.
Aşa fiind, nu există temeiuri pentru a se face aplicarea art. 181 C. pen. şi în consecinţă şi cel de-al doilea motiv de recurs urmează să fie respins, ca nefondat.
În ce priveşte pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului este just individualizată, conform criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), instanţele având în vedere modalitatea şi împrejurările comiterii faptei, gradul de pericol social ridicat al acesteia, dar şi datele ce caracterizează persoana lui, care se află la prima confruntare cu rigorile legii penale, nefiind cunoscut cu antecedente penale, a recunoscut şi regretat fapta comisă şi se află la o vârstă tânără.
Aşa fiind, se constată că nu există temeiuri pentru reducerea sancţiunii penale aplicată inculpatului, urmând ca şi cel de al treilea motiv de recurs să fie respins, ca nefondat.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează ca recursul declarat de inculpatul T.V. să fie respins, ca nefondat.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat urmează să fie obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.V. împotriva deciziei penale nr. 242 din 26 mai 2003 a Curţii de Apel Craiova.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3532/2004. Penal. Art.20, 174 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3544/2004. Penal. Revizuire. Recurs → |
|---|
