ICCJ. Decizia nr. 3580/2004. Penal. Legea nr.8/1996. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3580/2004
Dosar nr. 1396/2004
Şedinţa publică din 29 iunie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 23/P/1999 din 13 septembrie 1999, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a trimis în judecată pe inculpatul F.M.C., pentru săvârşirea infracţiunii de reproducere şi difuzare fără consimţământul titularului dreptului adiacent al dreptului de autor, a unei casete audio şi a copertei aferente, prevăzută de art. 142 lit. a), b), l) şi m) din Legea nr. 8/1996, privind dreptul de autor şi drepturile conexe şi pentru concurenţă neloială, prevăzută şi pedepsită de art. 5 lit. a) şi b) din Legea nr. 11/1991, privind combaterea concurenţei neloiale.
Prin sentinţa penală nr. 160, pronunţată la data de 28 februarie 2002, în dosarul penal nr. 3004/1999, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, l-a condamnat pe inculpat la mai multe pedepse între 3 luni şi 6 luni închisoare, conform dispoziţiilor art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., urmând să execute 6 luni închisoare.
Conform art. 81 alin. (2) C. pen. şi art. 82 alin. (1) C. pen., executarea pedepsei a fost suspendată pe un termen de 2 ani şi 6 luni, atrăgându-i-se atenţia. Pretenţia părţii civile a fost respinsă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 143, pronunţată la 14 martie 2003, în dosarul penal nr. 1182/2002 a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare, considerând că aplicând câte o pedeapsă pentru fiecare alternativă a infracţiunii, prevăzută de art. 142/1996 fără să se fi schimbat încadrarea juridică, dar mai ales nefiind cazul întrucât a comis o singură infracţiune, prin mai multe modalităţi care pot fi reţinute şi singure, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre greşită.
Rejudecând cauza, în fond după casare, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, prin sentinţa penală nr. 943 pronunţată la data de 27 octombrie 2003, în dosarul penal nr. 2242/2003, instanţa l-a condamnat pe inculpatul F.M.C. în aceiaşi manieră, respectiv cu o pedeapsă pentru fiecare alternativă a infracţiunii, dispunând suspendarea conform art. 81 C. pen., pentru fiecare în parte şi aplicând graţierea condiţionată, conform art. 1 din Legea nr. 543/2002.
Pentru a se pronunţa astfel, în fapt s-au reţinut următoarele:
Partea civilă M.S. SRL, licenţiat exclusiv S.M., pentru România şi Republica Moldova, avea dreptul exclusiv de a manufactura, difuza şi reproduce public, fonogramele din catalogul S.M., albumul a fost astfel realizat de şi pe cheltuiala S.M., M.S.
F.M.C., inculpat, administratorul firmei P.G. a fost extrem de sincer şi cooperant, de la început, el arătând că a cunoscut parţial legislaţia şi a răspuns, dar nu a efectuat personal reproducerea casetelor, care în intenţia şi reprezentarea sa, aveau un conţinut C.V. şi pe care a dorit să le scoată anterior evenimentului sportiv (Campionatul Mondial de Fotbal din Franţa). Inculpatul a precizat că nu a participat sau verificat personal casetele înregistrate.
Probele ce au stat la baza reţinerii situaţiei de fapt şi a vinovăţiei au fost înafara declaraţiilor părţilor: contractul de licenţă exclusivă al S.M. cu M.S., procesele verbale de constatare ale organelor de poliţie şi de ridicare obiecte, probe materiale, adresele 790 şi 44/1998 ale O.R.D.A. şi respectiv ale Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, declaraţiile martorilor R.A.C., M.S., L.R., P.C.S., I.E., P.D.M., S.M., C.D. şi s-a realizat un experiment criminalistic, întocmindu-se proces-verbal.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 125/ A din 20 februarie 2004, pronunţată în dosarul penal nr. 459/2004, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi le-a desfiinţat sub aspectul laturii civile, respectiv a înlăturat obligarea inculpatului la plata sumei de 100.000.000 lei daune morale.
În considerente s-a arătat că, rejudecarea având loc ca urmare a admiterii apelului declarat de inculpat, împotriva unei sentinţe care nu-l obligase la daune morale şi pe alte aspecte decât acesta, nu putea conduce la soluţia obligării la daune morale, reprezentând o „îngreunare" a situaţiei inculpatului, ceea ce legea nu permite în propria sa cale de atac (rejudecarea era urmare admiterii căii de atac utilizată de inculpat).
Inculpatul a atacat cu recurs şi în termen legal această decizie, invocând greşita aplicare a legii (art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.) sub mai multe aspecte şi al gravei erori de fapt (art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.);
- prima instanţă nu s-a pronunţat asupra schimbării încadrării juridice;
- nu au fost întrunite elementele constitutive ale infracţiunii reţinute atât sub aspectul laturii obiective, cât şi al laturii subiective;
- nu este autorul infracţiunilor;
- nu s-a efectuat o expertiză de specialitate.
Inculpatul recurent a solicitat admiterea recursului şi achitarea sa, întrucât aşa cum s-a desfăşurat activitatea, nu reprezintă o infracţiune de care să fie responsabil (fără a nega fapta).
Înalta curte de Casaţie şi Justiţie examinând hotărârea atacată şi sentinţa de fond, după casare, în raport de motivele invocate, probele existente şi dispoziţiile legale aplicabile, constată că recursul este fondat sub alte aspecte, aduse în discuţie din oficiu (art. 3855 C. proc. pen.), şi anume sub aspectul încadrării juridice al faptei, dar în alt sens decât cel avut în vedere până în acest moment.
Răspunzând mai întâi motivelor de recurs formulate sunt de reţinut câteva aspecte:
Indiferent că instanţa a menţionat sau nu dispoziţiile art. 334 C. proc. pen., fiindcă sesizarea de către parchet se face „in rem", aceasta putea să dea orice inculpatului prin una sau mai multe infracţiuni, cu atât mai mult cu cât toate erau întemeiate pe acelaşi text, diferind doar alineatele.
Elementele constitutive ale infracţiunii de reproducere a unei opere înafara condiţiilor legale, difuzare şi concurenţă neloială sunt întrunite aşa încât, instanţele au procedat corect.
Latura obiectivă subzistă chiar dacă activitatea de reproducere au făcut-o alte persoane dar, după modelul indicat inculpatului.
Latura subiectivă este realizată, chiar dacă nu în forma intenţiei directe ci a celei indirecte: inculpatul neprocedând exact cum prevedea legea (atât cât o cunoştea) putea să prevadă rezultatul şi chiar dacă nu l-a urmărit (prejudicierea părţii civile), a acceptat posibilitatea producerii lui (art. 19 C. pen.).
Susţinerea că „nu este autorul" inculpatul o face din eroare, considerând că într-o asemenea situaţie, executanţii ar purta răspunderea, iar împrejurarea că nu s-a efectuat şi o expertiză de specialitate nu e de natură să fie considerată omiterea unei probe esenţiale, întrucât faţă de celelalte probe, inclusiv experimentul judiciar, ea nu mai avea caracter „esenţial", nu mai era necesară.
În schimb fapta inculpatului nu reprezintă o infracţiune, pentru că ea nu prezintă pericolul social specific acesteia.
Nu orice încălcare a legii are caracter penal. Ea trebuie să aibă şi un pericol social ridicat atât din punct de vedere al faptei (unde, când, cum a fost comisă, ce rezultat a produs, cât de grea e repararea acestuia) cât şi al inculpatului (persoană cu trai parazitar, fără ocupaţie, cu antecedente penale, abil, nesincer, etc.).
În cauza de faţă aportul infracţiunii al inculpatului, rezultatul produs, nu conţin elemente de periculozitate infracţională deosebită.
Inculpatul este o persoană instruită, responsabilă, a absolvit facultatea de drept pe parcursul procesului, fără antecedente penale, cu o comportare bună anterior infracţiunii, sincer şi autocritic. Reiese cu evidenţă că a înţeles cu câtă atenţie trebuie respectate legile şi că nu prezintă vreun pericol pentru societate.
Astfel fiind, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constată că fapta comisă nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni, devenind operabile dispoziţiile art. 181 C. pen.
Sub acest aspect, urmează a fi admis recursul şi casate ultimele două hotărâri, de fond şi apel, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen., cu referire la art. 181 C. pen., urmează ca inculpatul să fie achitat şi să fie obligat la o amendă administrativă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul F.M.C., împotriva deciziei penale nr. 125 din 20 februarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 943 din 27 octombrie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, cu privire la condamnarea inculpatului.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen., cu referire la art. 181 C. pen., achită inculpatul pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 142 lit. a), art. 142 lit. b), art. 142 lit. e), art. 142 lit. m) din Legea nr. 8/1996 şi art. 5 lit. a) şi b) din Legea nr. 11/1991.
În baza art. 90, raportat la art. 91 C. pen., aplică inculpatului sancţiunea cu caracter administrativ a amenzii de 1.000.000 lei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 iunie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3579/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3581/2004. Penal. Art.215 alin.1 c.pen. Recurs → |
|---|
